Vătămarea corporală. Art. 181 C.p.. Decizia nr. 112/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 112/2014 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 21-02-2014 în dosarul nr. 2461/259/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr._
DECIZIA NR.112
Ședința publică din data de 21 februarie 2014
PREȘEDINTE – D. D.
JUDECĂTOR – P. M. F.
GREFIER – E. F.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror V. I. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești
Pe rol fiind soluționarea apelurilor declarate de inculpatul Ț. G., fiul lui D. și S., născut la data de 08.12.1985, în orașul R., județul N., domiciliat în ., județul Prahova și partea civilă C. G. I., cu domiciliul în ., nr.323, jud. Prahova, împotriva sentinței penale nr.287 din 23 decembrie 2013 a Judecătoriei M., prin care, în esență, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare, cu suspendarea condiționată a executării, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. și ped. de art.181 alin.1 Cod penal și art.2 alin.1 pct.1 din Legea nr.61/1991, cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal.
În latură civilă, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2.000 lei, cu titlu de despăgubiri materiale și la 1500 lei, cu titlu de daune morale, către partea vătămată, dar și la 600 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către partea vătămată.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelantul inculpat Ț. G., personal și asistat de apărător ales N. D. din Baroul București, conform împuternicirii avocațiale ..3/4.02.2014, aflată la fila 16 dosar, lipsă fiind apelanta parte civilă C. G. I..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că prin C. Registratură al instanței inculpatul a depus motivele de reformare pe care înțelege să le invoce în cauză iar apelanta parte civilă concluzii scrise, după care:
Apărătorul ales al apelantului inculpat și reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, pe rând, precizează că nu au cereri prealabile de formulat, apreciind cauza în stare de judecată.
Curtea aduce la cunoștința apelantului-inculpat Ț. G. că în temeiul dispozițiilor art.420 alin.4 N.C.P.P. are dreptul să fie ascultat și de instanța de control judiciar, iar acesta, după consultarea cu apărătorul ales, precizează că nu dorește să se folosească de acest drept, deoarece își menține în totalitate declarațiile date în cauză până în prezent, la care nu are de făcut nici o completare sau adăugire.
Luând act de declarațiile părților, în sensul că nu sunt cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, Curtea constată apelurile declarate de inculpat și partea civilă în stare de judecată și acordă cuvântul apărătorului ales al inculpatului în susținerea orală a motivelor de reformare pe care înțelege să le invoce împotriva sentinței primei instanțe.
Avocat N. D., apărător ales al inculpatului apelant, precizează că se critică hotărârea instanței de fond pentru nelegalitate și netemeinicie, apreciindu-se că în mod cu totul greșit s-a dispus condamnarea inculpatului.
Astfel, se solicită a se constata că magistratul fondului nu a ținut seama de principiile consacrate atât prin Codul de procedură penală anterior dar și prin cel în vigoare la acest moment, conform cărora nici o persoană nu poate fi condamnată decât dacă vinovăția sa este stabilită dincolo de orice îndoială și că probele nu au valoare dinainte stabilită.
În speța dedusă judecății, nu s-a observat că nu s-a stabilit fără nici un dubiu locul unde anume s-a produs incidentul dintre inculpat și partea vătămată, împrejurare în raport de care se impunea a se reține că inculpatul a acționat în legitimă apărare asimilată conform art.44 alin.2 ind.1 Cod penal anterior, pentru a oprima acțiunea violentă de pătrundere în curtea locuinței sale a părții vătămate, înarmată cu o bâtă, pe timp de noapte și însoțită de alte două persoane.
Din probele administrate în cauză și în contradicție cu susținerile unității de parchet, conflictul dintre părți s-a desfășurat în curtea imobilului și nu pe stradă, iar în situația în care declarațiile martorilor audiați în cauză (a inculpatului și cei ai părții vătămate) se contrazic sub acest aspect, instanța are obligația de a face aplicarea principiului in dubio pro reo, care este în favoarea apelantului.
Având în vedere aceste considerente, expuse pe larg în scris la dosar, se solicită admiterea apelului inculpatului, desființarea sentinței și pe fond, achitarea inculpatului pentru existența legitimei apărări asimilate cu privire la infracțiunea de lovire iar în ceea ce privește infracțiunea prev. de art.2 alin.1 pct.1 din Legea nr.61/1991, încetarea procesului penal, având în vedere că din probele administrate nu reiese fără nici un dubiu că fapta s-a petrecut pe stradă, în loc public.
În raport de aceste concluzii, se solicită înlăturarea dispozițiilor art.118 lit.b) Cod penal precum și respingerea pretențiilor civile formulate de partea vătămată constituită parte civilă, în privința acestuia din urmă reținându-se principiul conform căruia nimeni nu se poate prevala de propria culpă pentru obținerea unor reparații civile.
Pe cale de consecință, se solicită respingerea apelului declarat de partea civilă.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea concluziilor formulate de inculpat prin apărătorul ales privind îndeplinirea condițiilor legitimei apărări, motivat de faptul că situația de fapt invocată nu este confirmată de probele administrate, ce au fost analizate în mod corect de prima instanță.
Se susține că situația de fapt și de drept reținute prin actul de sesizare dar și hotărârea instanței de fond sunt confirmate de probele administrate în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, prima instanță înlăturând în mod corect depozițiile martorilor audiați la propunerea inculpatului, întrucât s-au constatat contradicții cu privire la modalitatea de desfășurare a conflictului.
Însă, în considerarea legii penale mai favorabile, se solicită admiterea apelului declarat de inculpat, desființarea sentinței atacate și pe fond, condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.193 alin.2 N.C.P., cu aplicarea art.5 N.C.P. și reindividualizarea pedepsei pentru această faptă.
Astfel, se susține și apelul declarat de partea civilă, în sensul admiterii căii de atac, întrucât aceasta critică sentința instanței de fond nu doar în latură civilă ci și penală, respectiv individualizarea pedepsei stabilită în sarcina inculpatului.
În plus, se solicită a se constata că hotărârea de fond este și nelegală deoarece s-a omis pronunțarea asupra revocării liberării condiționate a pedepsei de 9 ani închisoare aplicată pentru infracțiunea de omor deosebit de grav.
Referitor la fapta prevăzută de Legea nr.61/1991 solicită a se constata că modalitatea de comitere reținută nu mai este preluată în dispozițiile art.373 N.C.P., fiind dezincriminată, astfel încât se impune achitarea inculpatului sub acest aspect, în temeiul disp. art.396 alin.5 rap. la art.16 alin.1 lit.b) N.C.P.P.
Cu privire la critica părții civile privind cuantumul despăgubirilor, se formulează concluzii de respingere, ca nefondată, apreciindu-se că valoarea pretențiilor a fost corect stabilită de instanța de fond.
Având cuvântul în replică, apărătorul ales al apelantului inculpat precizează că într-adevăr ar fi trebuit să se dispună revocarea dar s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, în opinia apărării, apreciindu-se că s-a procedat la condamnarea inculpatului cu aplicarea „legii compromisului”.
Apelantul inculpat Ț. G., având ultimul cuvânt, precizează că este de acord cu concluziile formulate de apărătorul ales.
CURTEA,
Asupra apelurilor penale de față:
Prin sentința penală nr.287 din 23 decembrie 2013 a Judecătoriei M., a fost condamnat inculpatul Ț. G., fiul lui D. și S., născut la data de 08.12.1985, în orașul R., județul N., domiciliat în ., județul Prahova la două pedepse de câte 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală prev. și ped. art.181 alin.1 Cod penal și port ilegal de armă prev. de art.2 alin.1 pct.1 din Legea nr.61/1991, cu aplicarea art.33 lit.a) Cod penal.
În baza disp.art.34 lit.b) Cod penal, rap. la disp.art.33 lit.a) Cod penal, s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 1(un) an închisoare.
Potrivit disp. art.71 alin.2 Cod penal s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen..
Conform disp. art.81 -82 și art.71 alin.5 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepselor pe durata termenului de încercare de 3 ani.
În baza disp.art.359 C.pr.pen., s-a atras atenția inculpatului asupra disp. art.83 Cod penal.
S-a dispus confiscarea toporului cu care inculpatul Ț. G. a lovit partea vătămată, în baza disp.art.118 lit.b Cod penal.
În latură civilă, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2.000 lei, cu titlu de despăgubiri materiale și la 1500 lei, cu titlu de daune morale, către partea vătămată, dar și la 600 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către partea vătămată.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că din coroborarea datelor care rezultă din declarația parțial sinceră a inculpatului Ț. G., cu declarațiile martorilor din acte Ș. A. A. și C. F. C. se constată că într-adevăr inculpatul Ț. G. se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală prev. de art. 181 al.1 C.pen. împotriva părții vătămate C. G. I., faptă din data de 15.12.2011.
Astfel, s-a reținut că așa cum rezultă din declarația martorilor din acte C. F. C. și Ș. A. A., la data de 15.12.2011, în jurul orelor 21.30, în timp ce tatăl părții vătămate, C. V., se afla pe stradă în ., respectiv în timp ce se afla așezat pe o piatră în fața locuinței surorii sale, C. S., acesta a fost lovit cu o bâtă în zona capului, de către ginerele acesteia, I. D., fără a exista o provocare din partea acestuia.
De asemenea, s-a reținut declarației date în etapa urmăririi penale de către martorul Ș. A. A., care se afla la o distanță de 3-4 m de C. V., declarație menținută în etapa cercetării judecătorești, tatăl părții vătămate, C. V., în timp ce se afla pe piatra din fața locuinței surorii sale, C. S., stătea de vorbă cu numitul A. I.. Ulterior, potrivit declarației aceluiași martor, inculpatul Ț. G. și numitul I. D. au venit prin curtea numitei C. S. către poarta curții acesteia și fără să spună nimic, numitul I. D. l-a lovit din spate cu o bâtă pe C. V., în zona capului, o singură dată -, moment în care tatăl părții vătămate, C. V., a căzut la pământ.
Pentru că numitul I. D. intenționa să-l lovească în continuare pe tatăl părții vătămate, C. V., partea vătămată C. G. I. a intervenit în apărarea tatălui său, interpunându-se între tatăl său și I. D. -, moment în care Ț. G. a ridicat toporul pe care îl purta în mână, cu intenția de a-l lovi în zona capului, gest ce a fost parat de către partea vătămată, prin ridicarea mâinii și pentru care, prin lovitura aplicată cu toporul, a suferit vătămări ce au necesitat îngrijiri medicale la antebrațul drept, pe o durată de 40-45 zile, aspecte reținute conform certificatului medical depus la dosarul cauzei.
Instanța de fond a înlăturat declarațiile pro bono ale martorilor inculpatului, martorilor C. S. și I. D., mama și respectiv cumnatul inculpatului, motivat de faptul că pe de o parte, acestea relevă în final împrejurarea că fie nu au văzut cine pe cine a lovit în incidentul petrecut la data de 15.12.2011, fie sunt contradictorii în ceea ce privește aspectele relatate de acești martori, rude apropriate ale inculpatului (ex: martorul I. D. declară faptul că inculpatul Ț. G. nu era lovit, iar martorul C. S. declară faptul că și inculpatul Ț. G. era lovit la mână), fie sunt deplin contradictorii în raport cu declarațiile martorilor oculari, martorii din acte, Ș. A. A. și C. F. C. (acesta din urmă fiind de altfel rudă cu ambele părți) -, ultimii martori declarând -, apreciindu-se de prima instanță - modalitatea reală a desfășurării incidentului violent de la data de 15.12.2011.
Totodată, s-a reținut că aceleași declarații ale martorilor inculpatului, C. S. și I. D. sunt nesincere și în ceea ce privește locul desfășurării incidentului petrecut la data de 15.12.2011, aceștia intenționând ca declarațiile lor să slujească la achitarea inculpatului Ț. G. în ceea ce privește cea de-a doua faptă reținută în Rechizitoriu și probată în mod cert în cauză și anume, portul ilegal de armă într-un loc public, prev. de art. art.2 al.1 pct.1 din Legea nr.61/1991.
Pentru considerentele expuse cu privire la locul desfășurării incidentului relatat anterior, în virtutea analizei aceluiași probator testimonial, instanța de fond a constatat că inculpatul Ț. G. se face vinovat și de săvârșirea infracțiunii de port ilegal de armă prev. de art.2 al.1 pct.1 din Legea nr.61/1991-, infracțiune săvârșită în concurs real cu infracțiunea de vătămare corporală prev.de art.181 C.p., în conformitate cu disp.art.33 lit.a C.p.
La stabilirea pedepsei aplicată inculpatului Ț. G., instanța de fond a avut în vedere dispozițiile părții generale ale Codului penal, limitele de pedeapsă din partea specială a acestuia și cele prevăzute de Legea nr.61/1991, în ceea ce privește infracțiunea de port ilegal de armă, gradul de pericol social considerabil, dar și faptul că în speță, între părți existau conflicte de familie mai vechi cu obiect material.
Fiind reținută în drept săvârșirea de către inculpatul Ț. G. a celor două infracțiuni menționate mai sus, cu disp.art.33 lit.a C.p., în baza disp.art.34 lit.b C.p. au fost contopite cele două pedepse cu închisoarea, urmând să execute pedeapsa cea mai grea.
În virtutea acestor considerente, ținând seama și de concluziile Reprezentantului Parchetului de pe lângă Judecătoria M., dar și de considerentul că ecoul conflictului într-o relație apropriată de rudenie, cum este cea din speță se stinge mai ușor decât cel apărut într-un conflict ivit între persoane care nu sunt rude -, un aspect în acest sens fiind și acordul inculpatului de a-i plăti părții vătămate, vărul acestuia, suma de 2.000 – 3.000 lei, cu titlu de despăgubiri civile, instanța de fond a să apreciat că scopul preventiv – educativ al pedepsei finale ce va fi aplicată inculpatului poate fi realizat printr-o pedeapsă a cărei executare să nu impună un regim de detenție.
Pe cale de consecință, în baza disp.art.81- 82 C.p. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, pe durata termenului de încercare compus din durata pedepsei finale aplicate inculpatului, la care se adaugă un interval de timp de doi ani.
În ceea ce privește latura civilă a procesului de față, s-a apreciat că partea vătămată a dovedit împrejurarea că urmare a ajutorului pe care l-a solicitat martorului C. F. C., pentru efectuarea lucrărilor în gospodăria sa, acesta i-a achitat în schimb suma de 2.000 lei, sumă ce a fost reținută de instanță cu titlu de despăgubiri materiale în sarcina inculpatului.
Pe de altă parte, având în vedere suferința fizică, dar și cea psihică pe care a suportat-o partea vătămată C. G. I. în urma loviturii primite în antebrațul drept, pentru care a avut nevoie de un număr considerabil de zile de îngrijiri medicale(40-45 zile), s-a apreciat că cererea privind acordarea daunelor morale este și aceasta întemeiată în parte și ținând seama de considerentele expuse, în baza disp.art.14 C.proc.pen. rap. la disp. art.1349 din Noul Cod Civil, inculpatul a fost obligat la plata sumei de 2000 lei cu titlu de despăgubiri materiale și la 150 lei, cu titlu de daune morale, către partea vătămată.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel partea civilă C. Gsbriel I. și inculpatul Ț. G..
În motivarea scrisă a apelului partea civilă critică hotărârea atacată atât sub aspectul laturii penale cât și civile.
Referitor la latura penală, apelantul susține că pedeapsa aplicată inculpatului Ț. G. este o pedeapsă care nu își poate atinge scopul preventiv, fiind într-un cuantum redus dar și fără executarea efectivă, deși inculpatul are antecedente penale și prin modul de săvârșire a infracțiunii denotă un pericol social ridicat.
În privința laturii civile, apelantul susține că daunele morale sunt într-un cuantum mult redus (1.500 lei) în comparație cu suma solicitată și faptul că este o persoană cu o bună reputație.
Apelantul inculpat Ț. G. critică hotărârea atacată pentru greșita sa condamnare.
În susținerea apelului, apelantul inculpat arată că prima instanță nu a stabilit cu certitudine locul unde s-a comis infracțiunea, deoarece în raport de acest aspect el a acționat în legitimă apărare pentru a împiedica pătrunderea părții vătămate, prin violență, în curtea locuinței sale, însoțită de încă două persoane.
Din probele administrate la urmărirea penală rezultă că incidentul s-a produs în curtea imobilului și nu pe stradă. Declarațiile martorilor se contrazic însă în această privință, iar prima instanță nu a lămurit acest aspect.
Referitor la pretențiile civile acordate de instanța de fond, inculpatul solicită respingerea acțiunii civile, cu motivarea că partea vătămată este vinovată de incident și astfel nu se poate prevala de propria culpă pentru a solicita daune.
Examinând hotărârea atacată în raport de probele administrate în cauză, de criticile invocate, dar și din oficiu, conform art.417 Cod proc. penală, Curtea va constatata că numai apelul inculpatului este fondat pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește situația de fapt, Curtea apreciază că aceasta a fost corect reținută de prima instanță.
Astfel, s-a reținut, în esență, că la data de 15.12.2011, orele 21,30, a avut loc un incident între inculpatul Ț. G. și C. G. I., în sensul că primul l-a lovit pe cel din urmă cu un topor în antebrațul drept, cauzându-i leziuni ce au necesitat un număr de 40-45 zile de îngrijiri medicale.
Reține instanța de fond că partea vătămată a intervenit inițial în apărarea tatălui său C. V., ce era agresat de numitul I. D., dar a fost lovit din spate de către inculpat cu toporul.
Această situație de fapt reiese cu certitudine din declarațiile părții vătămate ce se coroborează cu a martorilor oculari Ș. A. A., C. F. C. și actele medicale precum și în parte cu declarațiile inculpatului T. G. în care recunoaște că a lovit-o pe partea vătămată „într-o mână”, dar că se afla în curtea locuinței sale și nu pe stradă.
Susținerea inculpatului privind locul săvârșirii infracțiunii nu este confirmată de probele administrate, respectiv declarațiile martorilor Ș. A. A., C. F. C. și a părții vătămate.
Apelantul inculpat a invocat starea de legitimă apărare prezumată, prev. de art.44 alin.2 ind.1 din Codul penal anterior, întrucât partea vătămată a intrat în curtea locuinței sale.
Curtea consideră că nu poate fi reținută starea de legitimă apărare a inculpatului Ț. G., în condițiile în care, în primul rând, incidentul a avut loc în zona porții numitei C. S., iar, în al doilea rând, inculpatul nu a fost agresat anterior de partea vătămată ori de tatăl acestuia și nici nu a pătruns în locuința lui pentru a ne afla în prezența condițiilor atacului prezumat, prev. de art.44 alin.2 ind.1 din Codul penal anterior.
Pe de altă parte, din declarațiile martorei C. S. rezultă că imobilul în fața căruia s-a desfășurat incidentul dintre părți îi aparține, ceea ce înseamnă că nu este proprietatea inculpatului Ț. G..
În fine, chiar și în cazul în care lovirea părții vătămate ar fi avut loc în curtea locuinței martorei C. S., nu sunt incidente disp. art.44 alin.2 ind.1 din Codul penal anterior, întrucât partea vătămată nu a pătruns în curtea acesteia prin violență, viclenie, efracție ori alte asemenea mijloace. Totodată, lovirea părții vătămate și în această situație este disproporționată având în vedere că între cei doi nu a avut loc imediat anterior vreun conflict.
În concluzie, nu se poate reține stare de legitimă apărare invocată de inculpat astfel că, fapta sa întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală, prevăzută și în Noul cod penal în art.193, motiv pentru care pentru acest aspect se va schimba încadrarea juridică.
Cu privire la individualizarea pedepsei, instanța de apel apreciază că prima instanță a făcut o justă aplicare a disp. art.72 C.p.anterior privind criteriile de individualizare, astfel că va menține același cuantum al pedepsei aplicate, dar și modalitatea de executare a pedepsei.
Critica părții civile referitoare la majorarea pedepsei aplicate inculpatului nu poate fi primită, instanța de apel considerând că pedeapsa de un an închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, corespunde realizării scopului prev. de lege, în special prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, ținând seama că asupra inculpatului planează executarea acestei pedepse pe lângă cea pentru o nouă infracțiune.
În ceea ce privește infracțiunea prev. de art.2 alin.1 pct.1 din Legea nr.61/1991 (port ilegal de arme), Curtea va constata că prin Noul cod penal această faptă nu mai este prevăzută ca infracțiune decât dacă se săvârșește condițiile și modalitățile prevăzute de art.372, ceea ce în cauză nu a avut loc, motiv pentru care, Curtea, va dispune achitarea inculpatului Ț. G..
Referitor la latura civilă a cauzei, Curtea observă că partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 2.000 lei despăgubiri materiale și 8.000 lei despăgubiri morale.
În privința daunelor materiale, prima instanță a reținut (justificat pe baza declarației martorului C. F. C.) că în perioada îngrijirilor medicale partea vătămată a cheltuit suma de 2.000 lei, sumă plătită martorului pentru ajutorul dat în gospodărie.
Cu privire la daunele morale Curtea apreciază că suma de 1.500 lei acordată de prima instanță cu acest titlu reprezintă o reparație echitabilă a prejudiciului nepatrimoniale suferit de partea vătămată și nu se impune nici majorarea cuantumului (așa cum susține partea civilă) și nici reducerea lui (aspect solicitat de inculpat).
Față de aceste considerente și neconstatând alte motive de nelegalitate și/sau netemeinicie, Curtea, în baza art.421 cpt.2 lit.a) Cod proc. penală, va admite apelul inculpatului Ț. G. și pronunțând o nouă hotărâre, va descontopi pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare în componentele sale de câte 1 an închisoare dispuse în temeiul art.181 alin.1 Cod penal și art.2 alin.1 pct.1 din Legea nr.61/1991 pe care le va repune în individualitatea lor.
În baza art.396 alin.5 Cod procedura penala, raportat la art.16 alin.1 lit.b teza I Cod procedura penala, va dispune achitarea inculpatului Ț. G. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.2 alin.1 pct.1 din Legea nr.61/1991, fapta nefiind prevăzuta de legea penala.
În baza art. 386 NCPP va schimba încadrarea juridică din infracțiunea de vătămare corporală prev. de art.181 alin.1 Cod penal în infracțiunea de lovire sau alte violențe prev. de art. 193 alin. 2 NCP cu aplic. art. 5 NCP, text de lege în baza căruia va condamna pe inculpatul Ț. G. la pedeapsa de 1 an închisoare.
În baza art.65 NCP va aplica inculpatului pedeapsa accesorie prevăzută de art.66 lit. a și b NCP.
Va menține suspendarea condiționată a executării pedepsei principale pe durata termenului de încercare de 3 ani, stabilit în condițiile art.81 și art.82 Cod penal.
Vor fi menținute în rest dispozițiile sentinței.
Pentru considerentele expuse, se va respinge, ca nefondat, apelul declarat de partea civilă C. G. I. împotriva sentinței primei instanțe, cu obligarea acesteia la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, conform art.275 alin,2 Cod proc. penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de inculpatul Ț. G., fiul lui D. și S., născut la data de 08.12.1985, în orașul R., județul N., domiciliat în ., județul Prahova împotriva sentinței penale nr.287 din 23 decembrie 2013 a Judecătoriei M., pe care o desființează în parte și pronunțând o nouă hotărâre:
Descontopește pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare în componentele sale de câte 1 an închisoare dispuse în temeiul art.181 alin.1 Cod penal și art.2 alin.1 pct.1 din Legea nr.61/1991 pe care le repune în individualitatea lor.
În baza art.396 alin.5 Cod procedura penala, raportat la art.16 alin.1 lit.b teza I Cod procedura penala, dispune achitarea inculpatului Ț. G. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.2 alin.1 pct.1 din Legea nr.61/1991, fapta nefiind prevăzuta de legea penala.
În baza art. 386 NCPP schimbă încadrarea juridică din infracțiunea de vătămare corporală prev. de art.181 alin.1 Cod penal în infracțiunea de lovire sau alte violențe prev. de art. 193 alin. 2 NCP cu aplic. art. 5 NCP, text de lege în baza căruia condamnă pe inculpatul Ț. G. la pedeapsa de 1 an închisoare.
În baza art.65 NCP aplică inculpatului pedeapsa accesorie prevăzută de art.66 lit. a și b NCP.
Menține suspendarea condiționată a executării pedepsei principale pe durata termenului de încercare de 3 ani, stabilit în condițiile art.81 și art.82 Cod penal.
Menține în rest dispozițiile sentinței.
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de partea civilă C. G. I., cu domiciliul în ., nr.323, jud. Prahova, împotriva aceleiași sentințe.
Obligă pe partea civilă la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 februarie 2014.
Președinte Judecător,
D. D. P. M. F.
Grefier
E. F.
Red. P.M.F./Tehnored. E.F.
5 ex./14 martie 2014
Dos. fond_ Jud. M.
Jud. fond P. A.
Operator de date cu caracter personal
Notificare 3113/2006
| ← Tăinuirea. Art. 221 C.p.. Decizia nr. 997/2014. Curtea de Apel... | Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr.... → |
|---|
