Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013. Decizia nr. 172/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 172/2014 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 14-05-2014 în dosarul nr. 1224/105/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR._
DECIZIA PENALĂ NR.172
Ședința publică din data de 14 mai 2014
Președinte - E. N.
Grefier - V. R.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror T. M. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești
Pe rol fiind soluționarea contestației formulată de contestatorul C. V., fiul lui N. și E., născut la 30.03.1969, deținut în Penitenciarul Ploiești împotriva sentinței penale nr.398 din 10 aprilie 2014 pronunțată de Tribunalul Prahova, prin care s-au dispus următoarele:
În baza disp. art.23 alin.1-9 din Codul de proc. penală - Legea nr.135/2010, modificată prin Legea nr. 255 /2013, privind punerea în aplicare și prin OUG nr.116/2013, s-a respins sesizarea formulată de Comisia de Evaluare a incidenței aplicării legii penale mai favorabile constituită conform HG nr. 836/2013 la nivelul Penitenciarului Ploiești, privind pe condamnatul C. V., fiul lui N. și E., născut la data de 30.03.1969, aflat în executarea pedeapselor rezultante de 4 ani închisoare și 1 an și 6 luni pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de disp.art. 64 al.1. lit a.teza a II. si lit.b Cod penal, aplicată prin sentința penală nr.157/28.04.2011 a Tribunalului Dâmbovița, definitivă prin decizia penala nr. 11/20.01.2012 a Curții de Apel Ploiești, de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1335/15.11.2012 a Judecătoriei Moreni definitivă prin decizia penală nr.277/25.02.2013 a Curții de Apel Ploiești și 2 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev.de art. 64 lit. a teza a II -a și lit.b si c Cod penal, aplicată prin sentința penală nr. 146/26.04.2013 a Judecătoriei Câmpina, rămasă definitivă prin nerecurare, ca nefondate.
Totodată, s-a dispus ca, cheltuielile judiciare avansate de stat să rămână în sarcina acestuia.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns contestatorul condamnat C. V., personal, în stare de deținere și asistat de avocat desemnat din oficiu T. L. din Baroul Prahova potrivit delegației pentru asistență judiciară obligatorie nr._/15.05.2014 aflată la fila 14 dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Potrivit dispozițiilor art.92 alin.7 Cod proc. penală și cu permisiunea instanței s-a dat posibilitatea avocatului desemnat din oficiu să ia legătura cu contestatorul condamnat C. V. aflat în stare de deținere.
Reprezentantul Ministerului Public și apărătorul contestatorului condamnat C. V., având pe rând cuvântul, arată că nu au cereri de formulat sau excepții de invocat, apreciind cauza în stare de judecată.
Curtea ia act că nu sunt cereri de formulat sau excepții de invocat și față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților pentru dezbaterea contestației.
Avocat T. L. având cuvântul pentru contestatorul condamnat C. V. arată că a formulat contestație împotriva sentinței penale nr.398 din 10.04.2014 a Tribunalului Prahova pe care o consideră nelegală și neteminică pentru următoarekle considerente.
În mod greșit instanța de fond a respins sesizarea Comisiei de evaluare a incidenței aplicării legii mai favorabile persoanelor aflate în executarea pedepsei privative de libertate constituită conform Hotărârii Guvernului nr.836/2013, această sesizare viza Sentința penală nr.157 din 28.04.2011 a Tribunalului Dâmbovița prin Decizia penală nr.11 din 20.01.2012 a Curții de Apel Ploiești prin care i-a fost aplicată inculpatului C. V. pedeapsa rezultantă de 4 ani pentru infracțiunile reglementate de art.215 alin.1-5 Cod penal din 1969: precum și sentința penală nr.1335din 15.11.2012 a Judecătoriei Moreni definitivă prin sentința penală nr.277/25.02.2013 a Curții de Apel Ploiești prin care a fost condamnat inculpatul la pedeapsa rezultantă de 4 ani pentru infracțiunile reglementate de art.215 alin.1,2,3 Cod penale și art.25 rap. la art.290 Cod penal cu aplicarea art.320 ind.1 Cod proc. penală din 1969 și pentru sentința penală nr.146/26.04.2013 a Judecătoriei Câmpina pedeapsa rezultantă de 2 ani definitive prin nerecurare pentru infracțiunile reglementate de art.9 din Legea nr.241/2005 și art.290 Cod penal din 1969.
Apreciază că se impune reevaluarea juridică a situației inculpatului văzând dispozițiile art.6 noul Cod penal care vizează aplicarea legii mai favorabile, situație reglementată de prevederile art.23 din Legea nr.255/2013 ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr.285/2009 modificată prin Legea nr.135/2010.
În atare situație, încadrarea juridică reglementată de art.215 Cod penal din 1969 cu aplic.art.320 ind.1 alin.7 Cod proc. penală din 1969 cu încadrări de la 10 la 20 ani, în prezent își găsește corespondentul conform disp.art.244 alin.1 cu o pedeapsă cuprinsă între 6 luni și 3 ani; alin.2, pedeapsă cuprinsă între 1 an și 5 ani; și alin.3, prevede împăcarea părților care înlătură răspunderea penală, cu aplic.disp.art.396 alin.10 rap. la art.375 noul Cod proc. penală reducându-se cu o treime încadrările susmenționate respectiv, 4 luni – 2 ani și 8 luni – 3 ani și 8 luni; sens în care se impune reevaluarea situației inculpatului.
Solicită în admiterea contestației, casarea hotărârii nr.398 din 10.04.2014 și reținând spre rejudecare, admiterea contestației în temeiul art.598 lit.d rap. la art.599 alin.4 Cod proc. penală.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul în dezbateri, apreciază că hotărârea contestată este legală și temeinică sub toate aspectele, pedepsele aplicate inculpatului nu depășesc limitele prevăzute de lege și în mod corect au fost individualizate de către instanța de fond.
Față de prev.art.320 ind.1 Cod proc. penală, instanța de fond a avut în vedere atitudinea sinceră a inculpatului de recunoaștere și regret a săvârșirii faptei, circumstanțele personale, motiv pentru care, solicită respingerea ca nefondată a contestației și menținerea ca legală și temeinică a sentinței penale nr.398 din 10.04.2014 a Tribunalului Prahova
Contestatorul condamnat C. V., având ultimul cuvânt, lasă la aprecierea instanței hotărârea ce se va lua față de contestația formulată.
CURTEA
Asupra contestației penale de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată;
Prin sentința penală nr.398 din 10 aprilie 2014 pronunțată de Tribunalul Prahova, în baza disp. art.23 alin.1-9 din Codul de proc. penală - Legea nr.135/2010, modificată prin Legea nr.255 /2013, privind punerea în aplicare și prin OUG nr.116/2013, s-a respins sesizarea formulată de Comisia de Evaluare a incidenței aplicării legii penale mai favorabile constituită conform HG nr. 836/2013 la nivelul Penitenciarului Ploiești, privind pe condamnatul C. V., fiul lui N. și E., născut la data de 30.03.1969, aflat în executarea pedeapselor rezultante de 4 ani închisoare și un an și 6 luni pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de disp.art. 64 al.1. lit a.teza a II. și lit.b Cod penal, aplicată prin sentința penală nr.157/28.04.2011 a Tribunalului Dâmbovița, definitivă prin decizia penala nr. 11/20.01.2012 a Curții de Apel Ploiești, de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.1335/15.11.2012 a Judecătoriei Moreni definitivă prin decizia penala nr.277/25.02.2013 a Curții de Apel Ploiești și 2 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev.de art. 64 lit. a teza a II -a și lit.b și c Cod penal, aplicată prin sentința penală nr. 146/26.04.2013 a Judecătoriei Câmpina, rămasă definitivă prin nerecurare, ca nefondate.
Totodată, s-a dispus ca, cheltuielile judiciare avansate de stat să rămână în sarcina acestuia.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut pe baza actelor și lucrărilor din dosarul cauzei, următoarea stare de fapt;
Prin sesizarea formulată de Comisia de Evaluare a incidenței aplicării legii penale mai favorabile în cazul persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate constituită conform Hotărârii Guvernului nr. 836/2013 la nivelul Penitenciarului Ploiești, s-a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile față de condamnatul C. V., deținut în Penitenciarul Ploiești, la data formulării contestației și în prezent, vizând sentințele penale nr.157/28.04.2011 a Tribunalului Dâmbovița, rămasă definitivă prin decizia penală nr.11/20.01.2012 a Curții de Apel Ploiești, nr. 1335/15.11.2012 a Judecătoriei Moreni rămasă definitivă prin decizia penala nr. 277/25.02.2013 a Curtii de Apel Ploiești și sentința penală nr.146/26.04.2013 a Judecătoriei Câmpina, rămasă definitivă prin nerecurare.
Prin sentința penală nr.157/28.04.2011 a Tribunalului Dâmbovița, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 11/20.01.2012 a Curții de Apel Ploiești, s-a aplicat condamnatului C. V. pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare și 1 an și 6 luni pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de disp.art. 64 al.1. lit a.teza a II. și lit.b Cod penal, pentru comiterea in concurs real a infracțiunilor de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave și fals in înscrisuri sub semnătura privată prev. și ped. de disp.art. 215 alin.1-5 Cod penal, și respectiv art. 290 Cod penal.
În baza sentinței menționate a fost emis M.E.P.I. nr. 215/8 ian.2013, în a cărei executare se află petentul, aceasta începând la data de 11.02.2013 și expirând la data de 10.11.2016.
Prin sentința penală nr.1335/15.11.2012 a Judecătoriei Moreni rămasă definitivă prin decizia penală nr.277/25.02.2013 a Curții de Apel Ploiești, în baza careia s-a emis mandatul de executare pedeapsa nr. 1522/26.02.2013 de Judecătoria Moreni, mandat aflat în așteptare, acelasi inculpat a fost condamnat pentru executarea unei pedepse rezultante de 4 ani închisoare aplicată pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune prev. și ped. de art. 215 alin.1,2,3, Cod penal și instigare la fals material prev. și ped. de art. 25 Cod penal rap.la disp.art. 290 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 320/1 Cod proc. penală.
Prin sentința penală nr. 146/26 apr.2013 a Judecătoriei Câmpina, definitivă prin nerecurare inculpatul C. V. a fost condamnat la o pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev.de art. 64 lit. a teza a II -a și lit.b si c Cod penal, pentru comiterea în concurs real a infracțiunii de evaziune fiscală prev. și ped. de disp.art. 9 lit.c din Legea nr.241/2005 cu aplic.art. 41 al.2. Cod penal și fals material în înscrisuri sub semnătura privată prev. și ped. de art. 290 Cod penal.
În baza sentinței menționate a fost emis M.E.P.I. nr. 196/4 iunie 2013.
Potrivit dispozițiilor art. 6 alin. 1 Noul Cod penal, când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.
De asemenea, potrivit art. 4 din Legea nr. 187/2012, legea de punere în aplicare a codului penal, pedeapsa aplicată pentru a infracțiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, care nu depășește maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi.
Ca urmare, s-a considerat că în aplicarea acestor dispoziții, instanța este ținută să verifice doar dacă pedeapsa aplicată în concret printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pentru o anumită infracțiune, depășește limita maximă a pedepsei prevăzute de legea nouă pentru acea infracțiune.
În realizarea acestui demers, s-a făcut o corespondență între textele legale care incriminează fapta concretă a persoanei condamnate, sub imperiul ambelor legi și apoi se vor compara limitele de pedeapsă.
Analizând situatia contestatorului, s-a constatat că în cauză nu sunt aplicabile dispozitiile art. 6 al.1. din noul Cod penal, pentru niciuna din pedepsele aplicate acestuia.
Astfel, pentru infracțiunea de înșelăciune prev.de art. 215 al.1. -5 Cod penal, corespondent este art. 244 al.2 din NCPP care prevede o pedeapsă maximă de 5 ani închisoare și întrucât în cauză s-a aplicat 4 ani închisoare nu este depășită această pedeapsă.
Pentru infracțiunea prev.de art. 290 în art. 322 NCPP. se prevede o pedepasă maximă de 3 ani închisoare, iar pedeapsa de 2 luni nu depășește maximul special prevăzut de legea nouă.
Nici pedeapsa de 6 luni închisoare aplicata prin sentința penală nr.1335 /2012 a Judecatoriei Moreni pentru art. 25 rap.la art. 290 Cod penal nu depășește pedeapsa de 3 ani închisoare prevăzuta de art. 47 rap.la art. 322 NCPP.
De asemenea, nici pedepsele aplicate pentru evaziune fiscala prin sentința penală 146/2013 a Judecătoriei Câmpina, de 2 ani închisoare și respectiv, aceea de 1 an și 6 luni închisoare aplicată pentru infracțiunea prev.de art. 290 Cod penal nu depășesc pedepsele prevăzute de legea nouă .
În privința pedepsei de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1335/2012 s-a constatat că aceasta nu depășește pedeapsa prevăzută de legea nouă, respectiv art. 244 al.2 Cod penal, aceea de 5 ani închisoare.
În conditiile arătate pedepsele principale aplicate nu depășesc limitele prevăzute de legea nouă și deci nu sunt aplicabile disp.art. 6 al.1. din noul Cod penal.
Instanța de fond a apreciat că art. 396 alin. 10 Cod proc. penală este o normă de procedură cu consecințe pe planul dreptului material, fără a îndeplini însă condițiile pentru a fi considerată o lege penală mai favorabilă. Consecințele în planul dreptului material sunt condiționate de aplicarea procedurii prevăzute de art. 375 alin. 1 și 2 Cod proc.penală, condiție care evident nu este îndeplinită în cazul cauzelor penale definitiv soluționate înainte de . noului Cod de procedură penală.
În cazul in care se caută să se determine o norma căreia i s-ar putea aplica principiul legii mai favorabile (mitior lex), trebuie căutate criteriile de deosebire a normelor cărora li se aplica principiul mitior lex, respectiv obiectul de reglementare al acestora, scopul în realizarea căruia au fost create și în mod obligatoriu natura ori caracterul acestora, nu doar rezultatul la care conduc cu privire la răspunderea penală.
Dacă s-ar considera că art. 396 alin. 10 Cod proc. penală se poate aplica unei pedepse definitive ar însemna ca legea nouă de procedura să se aplice tuturor persoanelor aflate în aceeași situație, inclusiv persoanelor condamnate definitiv sau proceselor ce se află în căile de atac chiar daca judecata s-a efectuat potrivit procedurii comune și indiferent de poziția procesuală a inculpatului, ceea ce nu corespunde unei argumentații logice.
Intenția legiuitorului a fost aceea de a acorda inculpatului care a recunoscut săvârșirea faptelor și a facilitat o desfășurare mai eficace a procesului penal prin solicitarea ca judecata să se facă în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, o compensație constând în reducerea cuantumului pedepsei aplicate, dar simpla recunoaștere a vinovătiei, fără ca judecata să se facă în baza actelor de la urmărirea penală, exact în condițiile art. 375 alin. 1 - 2 Cod proc. penală, nu poate duce la reducerea cuantumului pedepselor aplicabile inculpatului.
Totodată, chiar în ipoteza în care s-ar considera că dispozițiile art. 396 alin. 10 Cod proc.penală reprezintă o normă de drept material, susceptibilă de a fi considerată o lege penală mai favorabilă, datorită prevederii unei cauze de reducere a pedepsei, instanța de fond a constatat că prevederile menționate nu atrag aplicarea dispozițiilor art. 6 Cod penal.
D. consecință s-a apreciat că prin introducerea art. 396 alin. 10 Cod proc. penală, care nu face altceva decât să reia dispozițiile art. 320¹ din fostul Cod proc. penală, nu s-a produs o modificare a pedepsei prevăzute de Codul penal pentru săvârșirea infracțiunii pentru care a fost condamnat petentul în sensul prevederii unor pedepse mai ușoare, pedeapsa pentru infracțiunea pentru care s-a dispus condamnarea petentului rămânând tot închisoarea și având aceleași limite speciale, astfel încât nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 6 Cod penal
Rămânerea definitivă a unei hotărâri judecătorești produce un efect pozitiv care constituie temeiul juridic al executării dispozitivului hotărârii și poartă denumirea de puterea lucrului judecat. De asemenea, tot ca urmare a pronunțării unei hotărâri definitive, se produce un efect negativ în sensul că împiedică o nouă urmărire și judecată pentru faptele și pretențiile astfel soluționate, fapt care a consacrat regula non bis in idem, cunoscută sub denumirea de autoritatea lucrului judecat.
De principiu, hotărârile penale definitive sunt susceptibile de modificări și schimbări în cursul executării numai ca urmare a descoperirii unor împrejurări care, dacă erau cunoscute în momentul pronunțării hotărârii, ar fi condus la luarea altor măsuri împotriva făptuitorului ori ca urmare a unor împrejurări intervenite după ce hotărârea a rămas definitivă. În aceste situații apare necesitatea de a se pune de acord conținutul hotărârii puse în executare cu situația obiectivă și a se aduce modificările corespunzătoare în desfășurarea executării.
În raport de cele arătate și ținând seama de disp.art. 4 din Legea nr.187/2012 instanța de fond a apreciat că prin maximul special prevăzut de lege trebuie înțeleasă „pedeapsa prevăzută de lege potrivit definiției legale a acesteia, respectiv art. 187 Cod penal în sesul de textul de lege care incriminează fapta săvârșită în formă consumată, fără luarea în considerare a cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei.
În privința pedepsei complementare aplicate, s-a constatat că aceasta nu depășește durata de 5 ani în nici una din sentințele penale de condamnare la petentului și deci nu sunt aplicabile disp.art. 6 al.4 ca și lege mai favorabilă pentru pedepsele complementare.
Față de motivele invocate, în baza disp. art.23 alin.1- 9 din Codul de procedură penală, respectiv Legea nr.135/2010, astfel cum a fost modificată prin Legea nr.255/2013 privind punerea în aplicare a codului de procedură penală și prin OUG nr.116/2013, cu referire la incidența aplicării legii penale mai favorabile în cazul persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate, s-a respins sesizarea formulată de Comisia de Evaluare a incidenței aplicării legii penale mai favorabile în cazul persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate, constituită conform Hotărârii Guvernului nr. 836/2013 la nivelul Penitenciarului Ploiești, privind aplicarea legii penale mai favorabile față de condamnatul C. V. la data formulării contestației și în prezent, ca nefondat.
Împotriva acestei sentințe, în termenul legal a formulat contestație condamnatul C. V., susținând că cererea privind recalcularea pedepsei conform legii penale mai favorabile, intervenite după rămânerea definitivă a celor 3 sentințe penele de condamnare, în a căror executare se află în prezent, se impunea a fi admisă.
Aceasta avându-se în vedere, modificările legislative intervenite la 01.02.2014, tratamentul sancționator mai blând prevăzut de normele incriminatorii în raport de faptele comise, infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave nemaifiind reglementată în dispozițiile art.244 NCP, care sancționează atari fapte cu închisoarea de până la cel mult 5 ani și interzicerea exercițiului unor drepturi civile, precum și reținerea dispozițiilor art.320/1 Cod proc. penală anterior în cazul pedepselor aplicate prin sentința penală nr.1335/2012 a Judecătoriei Moreni.
S-a solicitat admiterea contestației, desființarea sentinței primei instanțe și pe fond, recalcularea pedepselor rezultante stabilite prin sentințele penale nr. 157/28.04.2011 a Tribunalului Dâmbovița, nr.1335/15.11.2012 a Judecătoriei Moreni și nr.146/26.04.2013 a Judecătoriei Câmpina, sub limita de 4 ani închisoare determinată conform Codului penal abrogat la 01.02.2014.
Contestația nu este fondată.
Verificând sentința atacată, pe baza materialului din dosarul cauzei, în raport de motivele de reformare invocate decondamnatul C. V., rezultă că starea de fapt s-a reținut corect la primul grad de jurisdicție .
Dispozițiilor 6 NCP și art. 4 din Legea nr. 187/2012 de punere în aplicare a acestuia, ce permit recalcularea pedepselor stabilite printr-o hotărâre penală definitivă, în cazul succesiunii de legi penale, intervenite după . lucrului judecat și mai înainte de a fi considerată ca executată, au fost legal interpretate.
Analiza sistematică a acestor norme penale determină concluzia că, în aplicarea legii mai favorabile, Noul Cod penal nu a mai preluat prevederile art. 15 din Codul penal 1969, privind aplicarea facultativă a acesteia, în cazul pedepselor definitive atunci când pedeapsa judiciară stabilită de instanțele judecătorești, se situează sub maximul special prevăzut de legea nouă și ținându-se seama de natura infracțiunii săvârșite, ori alte datele personale invocate de condamnat, preexistente sau intervenite în timpul executării pedepsei stabilite cu autoritate de lucru judecat.
Rezultă de asemenea, că pentru asigurarea principiului separației puterilor în stat și reducerea la minim a atingerilor aduse autorității de lucru judecat prin intervenția altei puteri, modificarea condamnărilor definitive este permisă numai în situația constatării că pedeapsa aflată în curs de executare ca și cuantum, depășește maximul prevăzut de legea nouă, pentru sancționarea infracțiunii respective, deci este afectat principiul legalității pedepsei, existând o diferență de pedeapsă care nu se mai regăsește într-un text penal în vigoare.
Ca urmare, în aplicarea legii penale mai favorabile cauzelor definitiv soluționate, anterior date de 01.02.2014, Curtea reamintește că, potrivit dispozițiilor generale înscrise sub art. 6 NCP și art. 4 din Legea nr. 187/2012 modificată, instanța sesizată va avea în vedere exclusiv pedeapsa prevăzută de legea nouă pentru infracțiunea stabilită în sarcina condamnatului, chiar sub o altă denumire și, fără luarea în considerare a cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei( legale sau judiciare), reglementate de cele două legi penale comparate,
Atari reguli procedurale au fost confirmate și prin decizia nr.1 din 14.04 2014 pronunțată în dosarul nr.1/I/2014/H/P al ÎCCJ, care sesizată fiind în exercitarea aceleași competențe s-a stabilit că cazul recalculării pedepselor intrate sub puterea lucrului judecat, în aplicarea legii mai favorabile, în ipoteza unui concurs de infracțiuni, într-o primă etapă se verifică incidența disp.art.6 NCP cu privire la pedepsele individuale, iar în a doua etapă se verifică dacă pedeapsa rezultantă aplicată potrivit legii vechi depășește maximul la care se poate ajunge în baza legii noi, respectiv, art.39 NCP.
De asemenea, prin decizia nr.8 din 26 mai 2014 pronunțată în dosarul nr.12/I/2014/H/P al ÎCCJ, sesizată fiind conform art.476 și urm. NCPP a stabilit că într-o astfel de contestație formulată în timpul executării unei pedepse, intrată sub puterea lucrului judecat, la maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită nu se vor lua în considerare circumstanțele atenuante sau agravante reținute condamnatului și care apar valorificate în pedeapsa concretă, atunci când se compară pedeapsa aplicată cu maximul specaial al pedepsei prevăzute de legea nouă.
Or, din materialul dosarului rezultă că, obiectul sesizării formulate conform art.23 alin.5 și 6 din OUG nr.116/2013 de către Comisia de Evaluare constituită în baza HG nr.836 la nivelul Penitenciarului Ploiești, îl formează verificarea incidenței aplicării legii penale mai favorabile pentru pedepsele privative de libertate, în a cărei executare se află în prezent condamnatul C. V., respectiv:
- pedeapsa rezultatntă de 4 ani închisoare și 1 an și 6 luni interzicerea drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit.a teza II și lit.b Cod penal, aplicată prin sentința penală nr.157/28.04.2011 a Tribunalului Dâmbovița menținută prin decizia penală nr.16/7.01.2013 a ÎCCJ Secția Penală ( mandat de executare nr.215/2011/8.01.2013), compusă din pedepsele de 4 ani închisoare și un an și 6 luni interzicerea drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit.a teza II și lit.b Cod penal pentru înșelăciune prev.de art.215 alin.1,2,și 3 cu aplic.art.41 alin.2, art.74 alin.1 lit.a, art.76 alin.1 lit.a Cod penal, de 1 an și 6 luni închisoare pentru înșelăciune prev. de art. prev.de art.215 alin.1,2,și 3 cu aplic.art.41 alin.2, art.74 alin.1 lit.a, art.76 alin.1 lit.a Cod penal și 2 luni închisoare pentru art.290 cu aplic.art.41, 42, art.74 alin.1 lit.a, art.76 alin.1 lit.e, art.33 lit.a și art.34 alin.1 lit.b Cod penal, fapte comise în perioada august – octombrie 2007;
- pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit.a teza II și lit.b Cod penal, stabilită prin sentința penală nr.146/26.04.2013 a Judecătoriei Câmpina, definitivă prin nerecurare (mandat de executare nr.196/4 iunie 2013), compusă din pedepsele de 2 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit.a teza II și lit.b Cod penal pentru evaziune fiscală prev. de art.9 alin.1 lit.c din Legea nr.241/2005, precum și 1 an și 6 luni închisoare pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art.290 Cod penal, ambele cu aplic.art.41 alin.2, art.33 lit.a și art.34 alin.1 lit.b Cod penal, fapte comise în cursul lunii mai 2007;
- pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare stabilită prin sentința penală nr.1335/15.11.2012 a Judecătoriei Moreni, modificată prin decizia penală nr.277/25.02.2013 a Curții de Apel Ploiești, compusă din pedepsele de 6 luni închisoare pentru instigare la infracțiunea prev. de art.290 Cod penal și 4 ani închisoare pentru înșelăciune prev. de art.215 alin.1,2, 3 Cod penal, ambele cu aplic.art.320/1 cod proc. penală, art.33 lit.a și art.34 alin.1 lit.b Cod penal, fapte comise în perioada august – octombrie 2007.
Din fișa de evaluare întocmită de Comisia constituită conform HG nr.836/2013 la nivelul Penitenciarului Ploiești, se constată că în prezent condamnatul C. V. se află în executarea celor 3 mandate emise în baza sentințelor anterior menționate, fiind preluat în custodia administrației penitenciare începând cu data de 12.02.2013.
Față de textele de lege anterior menționate, astfel cum au fost interpretate atât în doctrină, cât și jurisprudența internă, inclusiv prin cele două decizii adoptate de către ÎCCJ în procedura prev. de art.475 și urm. NCPP, la exercitarea controlului jurisdicțional, Curtea constată că, în mod legal, judecătorul investit la primul grad de jurisdicție a apreciat că, aceasta nu poate beneficia de aplicarea modificărilor legislative intrate în vigoare la 01.02.2014, considerate în opinia sa, ca reprezentând o lege favorabilă intervenită după rămânerea definitivă a celor 3 sentințe în a căror executare se află în prezent, respectiv reducerea pedepselor rezultante de câte 4 ani închisoare și pedepsele complementare de un an și 6 luni, 2 ani interzicerea exercițiului drepturilor prev. de art.64 lit.a și b Cod penal anterior, precum și de 2 ani închisoare, stabilite de instanțele judecătorești de condamnare, a fi executate conform art.33 lit.a și art.34 lit.b Cod penal anterior.
Cum s-a argumentat prin considerentele hotărârii atacate, toate cele 7 pedepse, ca și cuantum, față de dezlegarea chestiunilor de drept privind aplicarea disp.art.6 NCP în cazul concursului de infracțiuni prev. de art.33 și dispozițiilor art.74 Cod penal anterior, reținute la determinarea pedepselor intrate sub autoritatea de lucru judecat, se situează sub limitele maxime speciale înscrise sub noile texte incriminatorii, evaziunea fiscală sancționându-se cu închisoare de până la 8 ani, falsul în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art.322 NCP, cu închisoarea de până la 3 ani, iar înșelăciunea prev. de art.244 alin.2 NCP cu închisoarea de până la 5 ani și interzicerea drepturilor civile pe durata de până la 5 ani.
Pe de altă parte, referitor la incidența dispozițiilor art.320 ind.1 Cod proc. penală, preluate în art.396 alin.10 rap.la art.375 NCPP și, în cadrul exercitării controlului ierarhic de legalitate se constată că nu pot fi reținute la recalcularea celor 3 pedepse rezultante, potrivit art.187 Cod penal, la determinarea legii penale mai favorabile, deoarece, prin pedeapsă prevăzută de lege, instanțele judecătorești sunt obligate să înțeleagă pedeapsa prevăzută în textul de lege care incriminează fapta săvârșită în formă consumată și fără luarea în considerare a cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei judiciare.
În plus, mai este de menționat și faptul că, în condițiile în care prin cele 3 hotărâri judecătorești definitive s-a stabilit ca autoritate de lucru judecat că faptele reținute sunt concurente în sensul art.33 lit.d Cod penal anterior, în cazul aplicării dispozițiilor art.36 și 37 NCP ce reglementează determinarea pedepsei de executat în astfel de situații juridice, chiar dacă pedeapsa de 4 ani închisoare stabilită prin sentința penală nr.1335/2012 a Judecătoriei Moreni s-ar reduce la 3 ani și 4 luni închisoare conform art.396 alin.10 NCPP, în final, contestatorul ar executa o pedeapsă mult superioară aceleia de 4 ani închisoare stabilită prin sentința penală nr.157/2011 a Tribunalului Dâmbovița, compusă din durata acesteia la care s-ar adăuga fracția de câte o treime din fiecare cele 6 pedepse stabilite pentru restul infracțiunilor concurente, reținute în cele trei hotărâri judecătorești definitive.
Concluzionând, pentru argumentele de fapt și de drept pe larg expuse în precedente, sentința primei instanțe se apreciază ca fiind dreaptă și conformă dispozițiilor art.5 Cod penal – Legea nr.286/2013 în vigoare, începând cu data de 01.02.2014, ce permit recalcularea pedepsei stabilite printr-o hotărâre penală definitivă, în cazul succesiunii de legi penale, intervenite după . lucrului judecat și mai înainte de a fi considerată ca executată.
D. consecință, pentru argumentele de fapt și de drept expuse, în baza art. 425/1 alin. 7 pct. 1) NCPP rap. la art.10 din Legea nr.255/2013 modif. prin OUG nr.116/2013, contestația formulată de condamnatului C. V., se va respinge, ca nefondată.
Văzând și prevederile art. 275 alin. 2 Cod procedură penală,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
Respinge contestația formulată de contestatorul C. V., fiul lui N. și E., născut la 30.03.1969, deținut în Penitenciarul Ploiești, împotriva sentinței penale nr.398 din 10 aprilie 2014 pronunțată de Tribunalul Prahova, ca nefondată.
Obligă contestatorul la plata sumei de 150 lei cheltuieli judiciare către stat din care 100 lei reprezentând onorariu pentru avocatul desemnat din oficiu ce va fi avansat din fondul Ministerului Justiției în contul Baroului de Avocați Prahova.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 mai 2014.
Președinte,
E. N.
Grefier,
R. V.
Red.N.E./Tehnored.RV / 2 ex./ 11.06.2014
Dosar fond -_ Tribunalul Prahova
Judecător fond – V. M.
Operator de date cu caracter personal;
Notificare nr.3113/2006
| ← Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Decizia nr. 75/2014.... | Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 78/2014. Curtea de... → |
|---|
