Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013. Decizia nr. 200/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 200/2014 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 26-05-2014 în dosarul nr. 1064/105/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR._
DECIZIA NR. 200
Ședința publică din data de 26.05.2014
Președinte – T. L.
Grefier – I. A.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror C. P. din cadrul Parchetului de pe lângă ÎCCJ –DIICOT – Serviciul Teritorial Ploiești
Pe rol fiind soluționarea contestației formulată de condamnata R. N., fiica lui P. și C., ns. la 27.08.1973 în București, deținută în Penitenciarul Târgșor împotriva sentinței penale nr.261 din 20 martie 2014 pronunțată Tribunalul Prahova, prin care s-a respins contestația formulată de persoana condamnată R. N., fiica lui P. și C., născută la data de 27.08.1973 în București, ca fiind neîntemeiată.
În baza art.275 alin.2 Cod procedură penală, a fost obligată persoana condamnată la plata sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns contestatoarea-condamnată R. N. aflată în stare de detenție, asistată de avocat desemnat din oficiuN. M., cu delegație de asistență judiciară obligatorie nr._/2014.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care,
Conform dispozițiilor art.89 alin.2 Cod proc. penală, cu permisiunea instanței, apărătorul din oficiu al condamnatei aflată în stare de deținere a luat legătura cu acesta.
Apărătorul contestatoarei-condamnate și reprezentantul Ministerului Public, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au de dat explicații ori de formulat cereri noi pentru completarea cercetării judecătorești, excepții de ridicat sau probe de administrat.
Curtea ia act de declarațiile părților în sensul că nu sunt cereri noi, excepții de invocat sau probe de administrat, constată contestația în stare de judecată și potrivit art. 4251 cod pr.pen. rap.la art.23 din Legea 255/2013 modificată prin OUG 116/2013 acordă cuvântul pentru dezbaterea acesteia.
Avocat N. M. pentru contestatoarea R. N. arată că a contestat hotărârea instanței de fond prin care s-a respins contestația la executare formulată de condamnată întrucât apreciază că sunt incidente în cauză disp. art. 6 Cod penal.
Solicită admiterea contestației, desființarea sentinței atacate și pe fond admiterea contestației la executare în sensul reducerii pedepsei aplicate către minimul special.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, pune concluzii de respingere a contestației formulate și de menținere a hotărârii de fond ca fiind legală și temeinică.
Contestatoarea condamnată R. N. având ultimul cuvânt potrivit art. 389 Cod procedură penală, achiesează la concluziile puse de apărătorul său..
CURTEA
Deliberând asupra contestației penale de față în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele;
Prin sentința penală nr. 261 din 20 martie 2014 pronunțată Tribunalul Prahova, s-a respins contestația formulată de persoana condamnată R. N., fiica lui P. și C., născută la data de 27.08.1973 în București, ca fiind neîntemeiată.
În baza art.275 alin.2 Cod procedură penală, a fost obligată persoana condamnată la plata sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin cererea adresată acestei instanțe și înregistrată sub nr._ la data de 12.02.2014, condamnata R. N., fiica lui P. și C., născută la data de 27.08.1973 în București, în prezent aflată în Penitenciarul Târgșor, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună aplicarea legii penale mai favorabile.
În vederea soluționării cauzei, au fost depuse la dosar, în fotocopie, M.E.P.I. nr. 60 din 13.07.2010 emis de Tribunalul București – Secția I Penală, fișa de evaluare, cazierul judiciar și sentința penală nr.30/20.01.2010 pronunțată de Tribunalul București – Secția I Penală.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin s.p. nr.38/20.01.2010 a Tribunalului București – Secția I Penală, definitivă prin d.p. nr.2580/29.06.2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a dispus condamnarea inculpatei R. N., în baza art.2 alin.1 și 2 din Legea nr.143/2000 cu aplic. art.14 alin.1 lit.c din Legea nr.143/2000 și art.37 lit.a c.p., la pedeapsa de 10 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a teza a II-a, b c.p. după executarea pedepsei închisorii.
În baza art.61 c.p., a fost revocat beneficiul liberării condiționate din executarea pedepsei de 8 ani închisoare aplicată prin s.p. nr.1484/21.11.2005 Tribunalului București – Secția I Penală, fiind contopit restul de 983 zile rămas neexecutat cu pedeapsa de 10 ani închisoare, inculpatei fiindu-i aplicată spre executare pedeapsa cea mai grea, aceea de 10 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a teza a II-a, b c.p. pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei închisorii.
Urmare rămânerii definitive a acestei hotărâri, a fost emis M.E.P.I. nr. 60 din 13.07.2010 de către Tribunalul București – Secția I Penală.
La data de 01.02.2014 a intrat în vigoare Legea nr. 286/2009 privind Codul penal.
Potrivit dispozițiilor art.6 alin.1 din Codul penal, „când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim”.
De asemenea, potrivit art.4 din Legea nr. 187/2012, legea de punere în aplicare a Codului penal, „pedeapsa aplicată pentru a infracțiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, care nu depășește maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi”.
Prin urmare, s-a constatat că, în aplicarea acestor dispoziții, instanța este ținută să verifice doar dacă pedeapsa aplicată în concret printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pentru o anumită infracțiune, depășește limita maximă a pedepsei prevăzute de legea nouă pentru acea infracțiune.
În realizarea acestui demers, instanța a avut în vedere definiția noțiunii de pedeapsă prevăzută de lege, care potrivit dispozițiilor art.187 Cod penal reprezintă pedeapsa prevăzută în textul de lege care incriminează fapta săvârșită în forma consumată, fără luarea în considerare a cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei.
Prin urmare, nu pot fi avute în vedere instituții precum tentativa, circumstanțele atenuante sau agravante, reducerea pedepsei în cazul judecății potrivit art. 3201 C.p.p. sau alte cauze de majorare sau reducere a pedepsei.
Se va face o corespondență între textele legale care incriminează fapta concretă a persoanei condamnate, sub imperiul ambelor legi și apoi se vor compara limitele de pedeapsă.
Instanța a mai constatat că, spre deosebire de art.5 din Codul penal, care în reglementarea aplicării legii penale în situații în care nu s-a pronunțat încă o hotărâre de condamnare, face vorbire de aplicarea legii mai favorabile, ceea ce implică o analiză a tuturor instituțiilor privind răspunderea penală, art.6 obligă instanța să compare numai pedeapsa prevăzută de legea nouă cu pedeapsa definitiv aplicată, restul dispozițiilor sentinței de condamnare, de exemplu tratamentul sancționator al concursului de infracțiuni sau al stării de recidivă, fiind intrate în puterea lucrului judecat. Singura derogare, deci, de la aplicarea principiului puterii lucrului judecat privește doar reducerea pedepsei aplicate, până la maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea comisă.
Aplicând principiile enunțate în prezenta speță, instanța a constatat în privința infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, prev. de art.2 alin.1 și 2 din Legea nr.143/2000, că aceasta este actualmente reglementată de aceleași dispoziții legale, fiind pedepsită cu închisoarea de la 5 la 12 ani și interzicerea unor drepturi, prin urmare pedeapsa aplicată în concret condamnatei pentru această infracțiune, de 10 ani închisoare, nu depășește acest maxim.
Nici pedeapsa complementară aplicată nu depășește durata de 5 ani, cea maximă pentru care poate fi dispusă potrivit noilor reglementări, astfel că s-a constatat că în privința condamnatei nu sunt incidente prevederile art.6 Cod penal.
Concluzionând, pentru argumentele expuse în precedent, tribunalul a respins contestația formulată de persoana condamnată R. N., fiica lui P. și C., născută la data de 27.08.1973 în București, ca fiind neîntemeiată.
În plus, în baza art.275 alin.2 cod pr.pen., persoana condamnată, aflată în culpă procesuală, a fost obligată la plata sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a formulat contestație condamnata care, prin apărătorul ce i-a fost desemnat din oficiu, a solicitat desființarea hotărârii pronunțate de instanța de fond și admiterea contestației în sensul că legea penală mai favorabilă este codul penal în vigoare de la 1 februarie 2014 în ce privește cuantumul pedepsei.
Curtea, verificând sentința contestată în raport de critica formulată, de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale ce au incidență în cauză, constată că nu este afectată legalitatea acesteia, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Prin sentința penală nr.38 din 20.01.2010 pronunțată de Tribunalul București – Secția I-a Penală, rămasă definitivă prin respingerea recursului de către Înalta Curte de Casație și Justiție, contestatoarea R. Nicul8ina a fost condamnată la 10 închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a Teza ii-a și lit. b Cod penal, pentru comiterea infracțiunii prev. de art.14 alin. 1 lit.c din Legea nr.143/2000 cu aplic. Art.37 lit. a Cod penal.
Conform art.61 Cod penal anterior a fost revocat beneficiul liberării condiționate din executarea pedepsei de 8 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.1484/21.11.2005 a Tribunalului București Secția II-a Penală contopindu-se restul de pedeapsă neexecutat 983 zile rămas neexecutat din rest cu pedeapsa de 10 ani închisoare, rezultanta spre executare fiind de 10 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a Teza II-a și lit. b C0od penal pe o durată de 3 ani după executarea închisorii.
La data de 1 februarie 2014 a intrat în vigoare noul Cod penal.
Potrivit dis part.4 din Legea nr.187/2012 de punere în aplicare a noului Cod penal, pedeapsa aplicată pentru o infracțiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal anterior, care nu depășește maximul special prevăzut de noul Cod penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a noii legi.
Examinând pedeapsa aplicată contestatoarei-condamnată, în raport de aceste dispoziții mei sus arătate, se constată că nu a fost depășită limita maximă a pedepsei prevăzute de legea penală nouă pentru acea infracțiune de trafic de droguri de mare risc prev. de art.2 alin 1 și 2 din Legea nr.143/2000.
Totodată, se constată că, în condamnarea rămasă definitivă prin condamnarea rămasă definitivă pentru pedeapsa de 10 ani închisoare s-a reținut și starea de recidivă prev de art. 37 lit. a Cod penal, astfel că în situația aplicării prevederilor noului Cod penal, respectiv art.43, cuantumul pedepsei rezultante ce s-ar aplica contestatoarei ar depăși limitele pedepsei prevăzute de noua lege, situația în care sub acest aspect este mai favorabilă legea penală anterioară sub imperiul căreia a fost condamnata la pedeapsa invocată de aceasta.
Așadar, nefiind incidente disp. art. 6 din noul Cod penal nu este cazul să se rețină aplicarea ca lege mai favorabilă a noului Cod penal.
Astfel fiind, soluția pronunțată de prima instanță este legală și temeinică sub toate aspectele, ceea ce impune respingerea ca nefondată a contestației de față în baza art. 4251 alin.1 pct.1 lit.b) Cod pr. penală.
Văzând și disp. art.275 alin. (2) Cod pr. penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondată contestația formulată de condamnata R. N., fiica lui P. și C., ns. la 27.08.1973 în București, deținută în Penitenciarul Târgșor împotriva sentinței penale nr.261 din 20 martie 2014 pronunțată Tribunalul Prahova.
Obligă condamnata la 300 lei cheltuielilor judiciare către stat din care suma de 100 lei reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu va fi avansat din fondul Ministerului Justiției în contul Baroului de Avocați Prahova.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 mai 2014.
Președinte,
T. L.
Grefier,
I. A.
Red.TL
2 ex./04.07.2014
Dosar fond nr._ /Tribunalul Prahova
Judec.fond A.-M. L.
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr. 3113/2006
| ← Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013.... | Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013.... → |
|---|
