Tâlhărie. Art.211 C.p.. Decizia nr. 62/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 62/2014 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 13-02-2014 în dosarul nr. 1432/284/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR._
DECIZIA PENALĂ NR.62
Ședința publică din data de 13 februarie 2014
Președinte - C. G.
Judecător - G. D.
Grefier - V. R.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror M. I. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.
Pe rol fiind soluționarea apelurilor declarate de P. de pe lângă Judecătoria Răcari și de apelantul inculpat E. M. - C., fiul lui M. și L., născut la data de 16.08.1994 în Răcari, județul Dâmbovița, domiciliat în comuna Tărtășești, ., județul Dâmbovița, CNP_, fără antecedente penale împotriva sentinței penale nr.287 din 22.10.2013 pronunțată de Judecătoria Răcari privind pe inculpații D. I. V., fiul lui S. și N., născut la data de 22.06.1994 în București, sector 1, domiciliat în comuna Tărtășești, ., județul Dâmbovița, CNP_, fără antecedente penale, D. C., fiul lui S. și V., născut la data de 13.06.1996 în București, sector 1, domiciliat în ., județul Dâmbovița, CNP_, fără antecedente penale și E. M. - C., fiul lui M. și L., născut la data de 16.08.1994 în Răcari, județul Dâmbovița, domiciliat în comuna Tărtășești, ., județul Dâmbovița, CNP_, fără antecedente penale pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.211 Cod penal.
Prin sentința penală nr.287 din 22.10.2013 pronunțată de Judecătoria Răcari s-au dispus următoarele:
În baza art. 211 alin. 1, 2 lit. b și c și alin. 21 lit. a Cod penal, cu aplic. art. 99 și urm. Cod penal, cu referire la art. 3201 alin.7 Cod proc. penală și art. 71 alin. 1 – 64 alin. 1 lit. a teza II-a și litera b Cod penal și 74 alin. 1 lit. a și c – 76 lit. c Cod penal, a fost condamnat inculpatul D. C., fiul lui S. și V., născut la data de 13.06.1996 în București, sector 1, domiciliat în comuna Tărtășești, ., județul Dâmbovița, CNP_, fără antecedente penale, la 2 ani închisoare.
În temeiul art.81 Cod penal coroborat cu art.110 Cod penal, s-a suspendat condiționat executarea pedepsei și s-a stabilit termen de încercare de 3 ani închisoare, termen ce se compune din cuantumul pedepsei plus un interval de timp de 1 an.
Potrivit art. 1101 din Codul penal, cu referire la art. 103 Codul penal s-a dispus pe durata termenului de încercare, până la împlinirea vârstei de 18 ani, încredințarea minorului D. C. părinților acestuia D. S. și D. V..
În conformitate cu prevederile art. 103 alin. 2 Cod penal, s-a pus în vedere părinților inculpatului minor să vegheze îndeaproape asupra acestuia în vedere îndreptării lui și să înștiințeze de îndată instanța dacă minorul se sustrage de la supraveghere, dacă are rele purtări sau săvârșește o faptă penală.
În baza art. 103 alin. 3 Cod penal s-a impus minorului să nu intre în legătură cu inculpații majori D. I. V. și E. M. C..
S-a atras atenția inculpatului minor asupra consecințelor comportării sale conform art. 103 alin. 4 Cod penal.
În temeiul art. 103 alin. 5 Cod penal s-a adus la cunoștință școlii unde este elev inculpatul despre această măsură.
Potrivit art. 110/1 Cod penal cu aplic. art.86/3 Cod penal, după împlinirea vârstei de 18 ani s-a dispus ca inculpatul D. C. să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la S. de protecție a victimelor și reintegrare socială a infractorilor de pe lângă Tribunalul Dâmbovița de două ori pe an, la datele fixate de această instituție;
b) să anunțe la S. de protecție a victimelor și reintegrare socială a infractorilor de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;
c) să comunice și să justifice la S. de protecție a victimelor și reintegrare socială a infractorilor de pe lângă Tribunalul Dâmbovița schimbarea locului de muncă;
d) să comunice la S. de protecție a victimelor și reintegrare socială a infractorilor de pe lângă Tribunalul Dâmbovița informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.
În baza art. 110/1 rap. la art.86/3 alin 3 Cod penal s-a impus inculpatului D. C. ca după împlinirea vârstei de 18 ani să nu intre în legătură cu inculpații D. I. V. și E. M. C..
În conformitate cu prevederile articolului 110/1 alin. 3 Cod penal s-a atras atenția inculpatului că sustragerea de la îndeplinirea obligațiilor prevăzute de art. 103 alin. 3 Cod penal atrage revocarea suspendării condiționare și neîndeplinirea lor duce la aplicarea prevederilor articolului 86/4 alineatul 2 din Codul Penal.
În temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal s-a suspendat executarea pedepselor accesorii.
Potrivit art. 357 alin. 2 punctul a Cod procedură penală rap. la art. 88 Cod penal s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive, începând cu data de 28.06.2013, ora 11,50 la zi.
În baza art. 350 alin. 3 Cod procedură penală, s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului de sub puterea mandatului de arestare preventivă numărul 8 din data de 28.06.2013 emis în dosarul numărul_ în baza încheierii din data de 28.06.2013, dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză.
Potrivit art. 211 alin. 1, 2 lit. b și c și alin. 21 lit. a Cod penal, cu aplicarea art. 75 lit. c Cod penal, coroborat cu art. 3201 alin. 7 Cod procedură penală și 71 alin. 1 – 64 alin. 1 litera a teza a II-a și litera b din Codul Penal și 74 alineatul 1 literele a și c – 76 alineatul 1 lit. c Cod penal, a fost condamnat inculpatul D. I. V., fiul lui S. și N., născut la data de 22.06.1994 în București, sector 1, domiciliat în comuna Tărtășești, ., județul Dâmbovița, CNP_, fără antecedente penale la 4 ani închisoare.
În temeiul art. 86/1 Cod penal, s-a suspendat condiționat executarea pedepsei cu închisoarea.
Potrivit art. 86/2 Cod penal, s-a stabilit termen de încercare de 6 ani, termen compus din cuantumul pedepsei închisorii și intervalul de timp de 2 ani.
În conformitate cu prevederile art. 86/3 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de încercare, inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la S. de protecție a victimelor și reintegrare socială a infractorilor de pe lângă Tribunalul Dâmbovița de două ori/ an, la datele fixate de această instituție;
b) să anunțe la S. de protecție a victimelor și reintegrare socială a infractorilor de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;
c) să comunice și să justifice la S. de protecție a victimelor și reintegrare socială a infractorilor de pe lângă Tribunalul Dâmbovița schimbarea locului de muncă;
d) să comunice la S. de protecție a victimelor și reintegrare socială a infractorilor de pe lângă Tribunalul Dâmbovița informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.
În baza art. 86/3 alin.3 Cod penal, pe durata termenului de încercare, inculpatul are obligația de a nu intra în legătură cu inculpatul minor D. C. și nici cu inculpatul E. M. C..
În temeiul art. 86/4 Cod penal s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 și 84 Cod penal, potrivit cărora „Dacă în cursul termenului de încercare cel condamnat a săvârșit din nou o infracțiune, pentru care s-a pronunțat o condamnare definitivă chiar după expirarea acestui termen, instanța revocă suspendarea condiționată, dispunând executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopește cu pedeapsa aplicată pentru noua infracțiune” și „Dacă până la expirarea termenului de încercare condamnatul nu a îndeplinit obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, instanța dispune revocarea suspendării executării pedepsei, afară de cazul când cel condamnat dovedește că nu a avut putința de a îndeplini acele obligații.”
Potrivit art. 71 alin.5 Cod penal, s-a suspendat executarea pedepselor accesorii.
În baza art. 357 alin. 2 pct. a Cod proc. penală, raportat la art. 88 Cod penal, s-a dedus din durata pedepsei aplicate durata reținerii și arestării preventive, începând cu data de 28.06.2013 ora 1215 la zi.
În conformitate cu prevederile art. 350 alin. 3 Cod proc. penală, s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului de sub puterea mandatului de arestare preventivă numărul 6 din data de 28.06.2013 emis în dosarul numărul_ în baza încheierii din data de 28.06.2013, dacă nu a fost reținut sau arestat în altă cauză.
În temeiul art. 211 alin. 1, alin. 2 literele b și c și alin. 21 litera a Cod penal, cu aplic. art. 75 lit. c Cod penal, coroborat cu articolul 320/1 alin.7 Cod proc. penală și 71 alin. 1 – 64 alin. 1 litera a teza a II-a și litera b Cod penal și 74 alin. 1 lit. a și 6 – 76 alin. 1 lit. c Cod penal, a fost condamnat inculpatul E. M. - C., fiul lui M. și L., născut la data de 16.08.1994 în Răcari, județul Dâmbovița, domiciliat în ., județul Dâmbovița, CNP_, fără antecedente penale, la 4 ani închisoare.
În baza art. 86/1 Cod penal, s-a suspendat condiționat executarea pedepsei cu închisoarea.
Potrivit art. 86/2 Cod penal, s-a stabilit termen de încercare de 6 ani, termen compus din cuantumul pedepsei închisorii și intervalul de timp de 2 ani.
În conformitate cu prevederile art. 863 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de încercare, inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la S. de protecție a victimelor și reintegrare socială a infractorilor de pe lângă Tribunalul Dâmbovița de două ori/ an, la datele fixate de această instituție;
b) să anunțe la S. de protecție a victimelor și reintegrare socială a infractorilor de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;
c) să comunice și să justifice la S. de protecție a victimelor și reintegrare socială a infractorilor de pe lângă Tribunalul Dâmbovița schimbarea locului de muncă;
d) să comunice la S. de protecție a victimelor și reintegrare socială a infractorilor de pe lângă Tribunalul Dâmbovița informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.
În temeiul art.86/3 alin.3 Cod penal, pe durata termenului de încercare, inculpatul are obligația de a nu intra în legătură cu inculpatul minor D. C. și nici cu inculpatul D. I. C..
În baza art. 86/4 Cod penal s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 și 84 Cod penal, potrivit cărora „Dacă în cursul termenului de încercare cel condamnat a săvârșit din nou o infracțiune, pentru care s-a pronunțat o condamnare definitivă chiar după expirarea acestui termen, instanța revocă suspendarea condiționată, dispunând executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopește cu pedeapsa aplicată pentru noua infracțiune” și „Dacă până la expirarea termenului de încercare condamnatul nu a îndeplinit obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, instanța dispune revocarea suspendării executării pedepsei, afară de cazul când cel condamnat dovedește că nu a avut putința de a îndeplini acele obligații.”
În temeiul art. 71 alin.5 Cod penal, s-a suspendat executarea pedepselor accesorii.
Potrivit art. 357 alin. 2 punctul a din Cod proc. penală, rap. la art. 88 Cod penal, s-a dedus din durata pedepsei aplicate durata reținerii și arestării preventive, începând cu data de 28.06.2013, ora 12,35 la zi.
Potrivit art. 350 alin. 3 Cod proc. penală, s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului de sub puterea mandatului de arestare preventivă numărul 7 din data de 28.06.2013 emis în dosarul numărul_ în baza încheierii din data de 28.06.2013, dacă nu a fost reținut sau arestat în altă cauză.
S-a luat act că partea vătămată A. P. nu s-a constituit parte civilă.
S-a respins acțiunea civilă alăturată celei penale formulată de către partea vătămată A. P..
În baza art. 191 alin. 2 Cod procedură penală au fost obligați inculpații la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului în sumă de câte 350 lei plus 300 lei pentru inculpatul D. I. V. ce reprezintă onorariul.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns: apelantul inculpat E. M. C. personal și asistat de avocat desemnat din oficiu M. R. în substituire avocat M. N. potrivit delegației pentru asistență judiciară obligatorie nr._/23.01.2014 aflată la fila 23 dosar, intimatul inculpat D. I. V. personal și asistat de avocat desemnat din oficiu P. S. potrivit delegației pentru asistență judiciară obligatorie nr._/13.12.2013 aflată la fila 22 dosar, intimatul inculpat D. C. personal și asistat de avocat ales P. N. din Baroul Dâmbovița potrivit împuternicirii avocațiale . nr._/13.02.2014 aflată la fila 29 dosar, intimata parte responsabil civilmente D. S. personal, lipsind intimații părți civile A. P. și A. P., intimatul parte responsabil civilmente D. S. și intimatul S. de Probațiune a Victimelor și Reintegrare Socială a Infractorilor de pe lângă Tribunalul Dâmbovița.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Curtea ia act că inculpatul minor D. C. se prezintă în instanță însoțit de mama sa D. V. în calitate de parte responsabil civilmente și reprezentant legal.
Avocat R. C. în calitate de apărător desemnat din oficiu pentru inculpatul minor D. C. depune la dosar cerere pentru acordarea onorariul parțial.
Potrivit art.235 alin. 3 Cod procedură penală, Curtea a adus la cunoștința apelantului inculpat E. M. C. și intimaților inculpați D. I. V. și D. C. că au dreptul să dea o nouă declarație în fața instanței, atrăgându-le, totodată, atenția că, ceea ce declară poate fi folosit și împotriva lor.
Apelantul inculpat E. M. C. și intimații inculpați D. I. V. și D. C. având personal, pe rând cuvântul,arată că nu doresc să dea o nouă declarație în fața instanței și își mențin declarațiile date anterior.
Reprezentantul Ministerului Public și apărătorii apelantului inculpat E. M. C. și intimaților inculpați D. I. V. și D. C., având pe rând cuvântul, arată că nu au cereri de formulat sau excepții de invocat, apreciind cauza în stare de judecată.
Curtea ia act că nu sunt cereri de formulat sau excepții de invocat și față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților pentru dezbaterea apelului.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul în dezbateri, arată că prin rechizitoriul nr.1107/P/2013, P. de pe lângă Judecătoria Răcari i-a trimis în judecată pe inculpații D. I. V., D. C. și E. M. C.,sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de articolul 211 alineatele 1 și 2 literele b și c și alineatul 2/1 litera a din Codul penal.
În motivarea actului de sesizare a instanței s-a reținut că la data de 23.06.2013, în jurul orei 2100, cei trei inculpați s-au întâlnit în stația CFR Bâldana, așa cum stabiliseră anterior și până la sosirea trenului, la ora 22, 0, au observat pe peron o femeie și un bărbat pe care inculpatul D. C. le-a propus celorlalți doi inculpați să-i urmărească pentru a le lua geanta pe care o avea femeia, presupunând că vor găsi bani.
Astfel, cei trei inculpați le-au urmărit pe părțile vătămate și într-un loc izolat, ferindu-și fețele în ideea că în apropiere sunt camere de supraveghere, inculpatul D. C. l-a lovit pe A. P. cu pumnul în zona feței, iar inculpatul D. I. V. i-a smuls femeii, A. P., geanta.
Apoi inculpații s-au retras într-o clădire dezafectată din zona stației CFR Bâldana și din geantă și-au însușit două telefoane mobile, iar pentru că nu au găsit și bani, au aruncat celelalte obiecte în liziera din stație, portofelul fiind aruncat separat.
Telefoanele au fost păstrate de către inculpatul D. C. pentru a le valorifica, iar a doua zi s-au întâlnit, în jurul orei 15,00, când D. C. le-a spus că un telefon nu funcționează și l-a aruncat, iar pe celălalt i l-a vândut numitului C. A. B. pentru suma de 15 lei.
Partea vătămată A. P. a obținut certificatul medico-legal numărul A_, conform căruia a suferit leziuni traumatice care au necesitat 14 – 16 zile de îngrijiri medicale.
Instanța de fond i-a sancționat pe inculpatul minor D. C. cât și pe inculpații majori E. M. C. și D. I. V., prin sentința penală nr. 287 din 22.10.2013, cu câte o pedeapsă cu suspendare și apreciază că această sentință este nelegală și netemeinică pentru reținerea nejustificată a circumstanțelor atenuante și aplicarea unor pedepse într-un cuantum prea mic.
Față de actele de violență exercitate de inculpați asupra părților vătămate A. P. și A. P., pe timp de noapte, cu fețele acoperite și într-o zonă în care nu se aflau și alte persoane, trebuiau aplicate sancțiuni privative de libertate având în vedere că pedeapsa se stabilește ținându-se seama de circumstanțele agravante, de circumstanțele atenuante și de starea de recidivă. Prin urmare, instanța de fond nu a făcut aplicarea dispozițiilor art.80 alin.1 și alin.2 Cod penal, art.78 Cod penal, nedând eficiență circumstanțelor agravante incidente în cauză, respectiv săvârșirea faptei de către un infractor major cu un minor și premeditarea, întrucât legea impune, ca în cazul unui concurs de circumstanțe agravante cu circumstanțe atenuante să se dea eficiență circumstanțelor agravante, implicit efectelor prevăzute la art.78 Cod penal.
În opinia parchetului, în mod greșit instanța de fond a aplicat inculpaților majori D. I. V. și E. M. C. pedeapsa de 4 ani închisoare cu aplic.art.86 ind.1 Cod penal.
Solicită admiterea apelului, schimbarea încadrării juridice a faptelor săvârșite de cei 3 inculpați potrivit Noului Cod în art.234 lit.d Cod penal, având în vedere că au săvârșit infracțiunea pe timpul nopții și cu aplicarea art.77 lit.a Cod penal pentru toți cei trei inculpați și a art.77 lit.d Cod penal numai pentru inculpații majori D. I. V. și E. M. C.. Se impune aplicarea unor pedepse privative de libertate, iar pentru inculpatul minor D. C. să se dispună măsura educativă a internării într-un centru de detenție potrivit art.125 Cod penal.
Avocat M. R. având cuvântul pentru apelantul inculpat E. M. C. solicită respingerea ca nefondat a apelului declarat de parchet, chiar dacă se solicită schimbarea încadrării juridice apreciind că în mod corect instanța de fond a apreciat asupra pedepsei aplicate inculpatului E. M. C. și în raport de circumstanțele atenuante și de recunoașterea săvârșirii faptei. Să se aibă în vedere că acest inculpat provine dintr-o familie închegată, cu principii și consideră că soluția primei instanțe este legală și temeinică.
În ceea ce privește apelul declarat de inculpatul E. M. C. solicită reducerea limitei de pedeapsă de la 4 ani la 3 ani menținând suspendarea pedepsei sub supraveghere.
Avocat P. N. având cuvântul pentru intimatul inculpat minor D. C., consideră că prin măsurile noului cod de procedură penală aplicarea unei măsuri privative de libertate ar îngreuna în mod cert situația acestui inculpat care a avut o atitudine sinceră pe parcursul urmăririi penale, instanța de fond având în vedere contribuția sa la săvârșirea faptei.
În noul Cod penal sunt prevăzute pentru minori măsuri privative de libertate, totuși există și măsuri neprivative de libertate ca de exemplu art.118 NCP privind supravegherea care este o măsură educativă, sens în care, solicită a se dispune prevederile acestui articol față de inculpatul minor D. C. pentru a fi supravegheat de părinți.
Avocat P. S. având cuvântul pentru intimatul inculpat D. I. V. arată că având în vedere noile schimbări ale Codului de procedură penală, solicită aplicarea art.419 NCPP cu aplic.art.5 Cod penal, schimbarea încadrării juridice în art.234 lit.d Cod penal, menținerea art.396 alin.10 Cod procedură penală reprezentând vechiul art.320 ind.1 Cod pr.penală și aplic.art.91 Cod penal cu menținerea circumstanțelor atenuante față de faptul că legea nouă se aplică pe instituții separate.
Solicită respingerea apelului declarat de parchet pentru că s-a solicitat înlăturarea circumstanțelor atenuante instanța putând reține circumstanțele atenuante astfel cum este practica judiciară în asemenea cazuri.
În ceea ce privește modalitatea de executarea pedepsei, solicită să se aibă în vedere că inculpatul D. I. V. este tânăr, prejudiciul cauzat este mic doar de 2 telefoane, sens în care apreciază că nu se impune privarea de libertate.
În prezent, inculpatul este angajat de probă la o fabrică de mobilă neputând face dovada cu acte din acest motiv.
Reprezentantul Ministerului Public față de apelul declarat de inculpatul E. M. C. arată că este de acord cu admiterea apelului numai privind schimbarea încadrării juridice, celelalte critici fiind neîntemeiate împotriva sentinței sentința penală nr.287 din 22.10.2013 pronunțată de Judecătoria Răcari.
Partea responsabil civilmente D. V., mama inculpatului minor D. C., arată că îl va sprijini pe fiul ei și la bine și la rău urmând să fie ajutată de ceilalți 3 băieți ai săi pentru că ea nu realizează venituri.
Apelantul inculpat E. M. C., având ultimul cuvânt, regretă fapta și solicită să fie lăsat în libertate pentru că i-au ajuns 4 luni de arest preventiv petrecute în penitenciar și a conștientizat ceea ce a făcut. În prezent nu are serviciu.
Intimatul inculpat D. I. V., având ultimul cuvânt, regretă fapta care l-a marcat foarte mult și pe el și pe familia sa care este una organizată. În prezent lucrează la o fabrică de mobilă în perioada de probă.
Intimatul inculpat D. C., având ultimul cuvânt, regretă fapta, își cerere scuze față de familia sa și solicită să fie lăsat în libertate pentru a-și termina studiile este în clasa a 10-a la Liceul din Răcari. A stat 4 luni în arest preventiv și a conștientizat gravitatea faptei comise.
CURTEA,
Asupra apelului penal de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin sentința penală nr.287 din 22.10.2013 pronunțată de Judecătoria Răcari s-au dispus următoarele:
În baza art. 211 alin. 1, 2 lit. b și c și alin. 21 lit. a Cod penal, cu aplic. art. 99 și urm. Cod penal, cu referire la art. 3201 alin.7 Cod proc. penală și art. 71 alin. 1 – 64 alin. 1 lit. a teza II-a și litera b Cod penal și 74 alin. 1 lit. a și c – 76 lit. c Cod penal, a fost condamnat inculpatul D. C., fiul lui S. și V., născut la data de 13.06.1996 în București, sector 1, domiciliat în comuna Tărtășești, ., județul Dâmbovița, CNP_, fără antecedente penale, la 2 ani închisoare.
În temeiul art.81 Cod penal coroborat cu art.110 Cod penal, s-a suspendat condiționat executarea pedepsei și s-a stabilit termen de încercare de 3 ani închisoare, termen ce se compune din cuantumul pedepsei plus un interval de timp de 1 an.
Potrivit art. 110/1 din Codul penal, cu referire la art. 103 Codul penal s-a dispus pe durata termenului de încercare, până la împlinirea vârstei de 18 ani, încredințarea minorului D. C. părinților acestuia D. S. și D. V..
În conformitate cu prevederile art. 103 alin. 2 Cod penal, s-a pus în vedere părinților inculpatului minor să vegheze îndeaproape asupra acestuia în vedere îndreptării lui și să înștiințeze de îndată instanța dacă minorul se sustrage de la supraveghere, dacă are rele purtări sau săvârșește o faptă penală.
În baza art. 103 alin. 3 Cod penal s-a impus minorului să nu intre în legătură cu inculpații majori D. I. V. și E. M. C..
S-a atras atenția inculpatului minor asupra consecințelor comportării sale conform art. 103 alin. 4 Cod penal.
În temeiul art. 103 alin. 5 Cod penal s-a adus la cunoștință școlii unde este elev inculpatul despre această măsură.
Potrivit art. 110/1 Cod penal cu aplic. art.86/3 Cod penal, după împlinirea vârstei de 18 ani inculpatul D. C. se va supune următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la S. de protecție a victimelor și reintegrare socială a infractorilor de pe lângă Tribunalul Dâmbovița de două ori pe an, la datele fixate de această instituție;
b) să anunțe la S. de protecție a victimelor și reintegrare socială a infractorilor de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;
c) să comunice și să justifice la S. de protecție a victimelor și reintegrare socială a infractorilor de pe lângă Tribunalul Dâmbovița schimbarea locului de muncă;
d) să comunice la S. de protecție a victimelor și reintegrare socială a infractorilor de pe lângă Tribunalul Dâmbovița informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.
În baza art. 110/1 rap. la art.86/3 alin 3 Cod penal s-a impus inculpatului D. C. ca după împlinirea vârstei de 18 ani să nu intre în legătură cu inculpații D. I. V. și E. M. C..
În conformitate cu prevederile articolului 110/1 alin. 3 Cod penal s-a atras atenția inculpatului că sustragerea de la îndeplinirea obligațiilor prevăzute de art. 103 alin. 3 Cod penal atrage revocarea suspendării condiționare și neîndeplinirea lor duce la aplicarea prevederilor articolului 86/4 alineatul 2 din Codul Penal.
În temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal s-a suspendat executarea pedepselor accesorii.
Potrivit art. 357 alin. 2 punctul a Cod procedură penală rap. la art. 88 Cod penal s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive, începând cu data de 28.06.2013, ora 11,50 la zi.
În baza art. 350 alin. 3 Cod procedură penală, s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului de sub puterea mandatului de arestare preventivă numărul 8 din data de 28.06.2013 emis în dosarul numărul_ în baza încheierii din data de 28.06.2013, dacă nu a fost reținut sau arestat în altă cauză.
Potrivit art. 211 alin. 1, 2 lit. b și c și alin. 21 lit. a Cod penal, cu aplicarea art. 75 lit. c Cod penal, coroborat cu art. 320/1 alin. 7 Cod proc. penală și 71 alin. 1 – 64 alin. 1 litera a teza a II-a și litera b din Codul Penal și 74 alineatul 1 literele a și c – 76 alineatul 1 lit. c Cod penal, a fost condamnat inculpatul D. I. V., fiul lui S. și N., născut la data de 22.06.1994 în București, sector 1, domiciliat în ., județul Dâmbovița, CNP_, fără antecedente penale la 4 ani închisoare.
În temeiul art. 86/1 Cod penal, s-a suspendat condiționat executarea pedepsei cu închisoarea.
Potrivit art. 86/2 Cod penal, s-a stabilit termen de încercare de 6 ani, termen compus din cuantumul pedepsei închisorii și intervalul de timp de 2 ani.
În conformitate cu prevederile art. 86/3 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de încercare, inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la S. de protecție a victimelor și reintegrare socială a infractorilor de pe lângă Tribunalul Dâmbovița de două ori/ an, la datele fixate de această instituție;
b) să anunțe la S. de protecție a victimelor și reintegrare socială a infractorilor de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;
c) să comunice și să justifice la S. de protecție a victimelor și reintegrare socială a infractorilor de pe lângă Tribunalul Dâmbovița schimbarea locului de muncă;
d) să comunice la S. de protecție a victimelor și reintegrare socială a infractorilor de pe lângă Tribunalul Dâmbovița informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.
În baza art. 86/3 alin.3 Cod penal, pe durata termenului de încercare, inculpatul are obligația de a nu intra în legătură cu inculpatul minor D. C. și nici cu inculpatul E. M. C..
În temeiul art. 86/4 Cod penal s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 și 84 Cod penal, potrivit cărora „Dacă în cursul termenului de încercare cel condamnat a săvârșit din nou o infracțiune, pentru care s-a pronunțat o condamnare definitivă chiar după expirarea acestui termen, instanța revocă suspendarea condiționată, dispunând executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopește cu pedeapsa aplicată pentru noua infracțiune” și „Dacă până la expirarea termenului de încercare condamnatul nu a îndeplinit obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, instanța dispune revocarea suspendării executării pedepsei, afară de cazul când cel condamnat dovedește că nu a avut putința de a îndeplini acele obligații.”
Potrivit art. 71 alin.5 Cod penal, s-a suspendat executarea pedepselor accesorii.
În baza art. 357 alin. 2 pct. a Cod procedură penală, raportat la art. 88 Cod penal, s-a dedus din durata pedepsei aplicate durata reținerii și arestării preventive, începând cu data de 28.06.2013 ora 1215 la zi.
În conformitate cu prevederile art. 350 alin. 3 Cod procedură penală, s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului de sub puterea mandatului de arestare preventivă numărul 6 din data de 28.06.2013 emis în dosarul numărul_ în baza încheierii din data de 28.06.2013, dacă nu a fost reținut sau arestat în altă cauză.
În temeiul art. 211 alin. 1, alin. 2 literele b și c și alin. 21 litera a Cod penal, cu aplic. art. 75 lit. c Cod penal, coroborat cu articolul 320/1 alin.7 Cod procedură penală și 71 alin. 1 – 64 alin. 1 litera a teza a II-a și litera b Cod penal și 74 alin. 1 lit. a și 6 – 76 alin. 1 lit. c Cod penal, a fost condamnat inculpatul E. M. - C., fiul lui M. și L., născut la data de 16.08.1994 în Răcari, județul Dâmbovița, domiciliat în comuna Tărtășești, ., județul Dâmbovița, CNP_, fără antecedente penale, la 4 ani închisoare.
În baza art. 86/1 Cod penal, s-a suspendat condiționat executarea pedepsei cu închisoarea.
Potrivit art. 86/2 Cod penal, s-a stabilit termen de încercare de 6 ani, termen compus din cuantumul pedepsei închisorii și intervalul de timp de 2 ani.
În conformitate cu prevederile art. 863 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de încercare, inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la S. de protecție a victimelor și reintegrare socială a infractorilor de pe lângă Tribunalul Dâmbovița de două ori/ an, la datele fixate de această instituție;
b) să anunțe la S. de protecție a victimelor și reintegrare socială a infractorilor de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;
c) să comunice și să justifice la S. de protecție a victimelor și reintegrare socială a infractorilor de pe lângă Tribunalul Dâmbovița schimbarea locului de muncă;
d) să comunice la S. de protecție a victimelor și reintegrare socială a infractorilor de pe lângă Tribunalul Dâmbovița informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.
În temeiul art.86/3 alin.3 Cod penal, pe durata termenului de încercare, inculpatul are obligația de a nu intra în legătură cu inculpatul minor D. C. și nici cu inculpatul D. I. C..
În baza art. 86/4 Cod penal s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 și 84 Cod penal, potrivit cărora „Dacă în cursul termenului de încercare cel condamnat a săvârșit din nou o infracțiune, pentru care s-a pronunțat o condamnare definitivă chiar după expirarea acestui termen, instanța revocă suspendarea condiționată, dispunând executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopește cu pedeapsa aplicată pentru noua infracțiune” și „Dacă până la expirarea termenului de încercare condamnatul nu a îndeplinit obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, instanța dispune revocarea suspendării executării pedepsei, afară de cazul când cel condamnat dovedește că nu a avut putința de a îndeplini acele obligații.”
În temeiul art. 71 alin.5 Cod penal, s-a suspendat executarea pedepselor accesorii.
Potrivit art. 357 alin. 2 punctul a din Cod procedură penală, rap. la art. 88 Cod penal, s-a dedus din durata pedepsei aplicate durata reținerii și arestării preventive, începând cu data de 28.06.2013, ora 1235 la zi.
Potrivit art. 350 alin. 3 Cod procedură penală, s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului de sub puterea mandatului de arestare preventivă numărul 7 din data de 28.06.2013 emis în dosarul numărul_ în baza încheierii din data de 28.06.2013, dacă nu a fost reținut sau arestat în altă cauză.
S-a luat act că partea vătămată A. P. nu s-a constituit parte civilă.
S-a respins acțiunea civilă alăturată celei penale formulată de către partea vătămată A. P..
În baza art. 191 alin. 2 Cod procedură penală au fost obligați inculpații la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului în sumă de câte 350 lei plus 300 lei pentru inculpatul D. I. V. ce reprezintă onorariul.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut pe baza actelor și lucrărilor cauzei, că prin rechizitoriul nr.1107/P/2013, înregistrat la Judecătoria Răcari sub numărul_ / 12.07.2013, P. de pe lângă Judecătoria Răcari i-a trimis în judecată pe inculpații D. I. V., D. C. și E. M. C., sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de articolul 211 alineatele 1 și 2 literele b și c și alineatul 21 litera a din Codul penal.
În motivarea actului de sesizare a instanței s-a reținut că la data de 23.06.2013, în jurul orei 2100, cei trei inculpați s-au întâlnit în stația CFR Bâldana, așa cum stabiliseră anterior și până la sosirea trenului, la ora 22, 0, au observat pe peron o femeie și un bărbat pe care inculpatul D. C. le-a propus celorlalți doi inculpați să-i urmărească pentru a le lua geanta pe care o avea femeia, presupunând că vor găsi bani.
Astfel, cei trei inculpați le-au urmărit pe părțile vătămate și într-un loc izolat, ferindu-și fețele în ideea că în apropiere sunt camere de supraveghere, inculpatul D. C. l-a lovit pe A. P. cu pumnul în zona feței, iar inculpatul D. I. V. i-a smuls femeii, A. P., geanta.
Inculpații s-au retras apoi într-o clădire dezafectată din zona stației CFR Bâldana și din geantă și-au însușit două telefoane mobile, iar pentru că nu au găsit și bani au aruncat celelalte obiecte în liziera din stație, portofelul fiind separat aruncat.
Telefoanele au fost păstrate de către inculpatul D. C. pentru a le valorifica, iar a doua zi s-au întâlnit, în jurul orei 15,00, când D. C. le-a spus că un telefon nu funcționează și l-a aruncat, iar pe celălalt i l-a vândut numitului C. A. B. pentru suma de 15 lei.
Partea vătămată A. P. a obținut certificatul medico-legal numărul A_, conform căruia a suferit leziuni traumatice care au necesitat 14 – 16 zile de îngrijiri medicale.
În timpul audierilor din cursul urmăririi penale inculpații au recunoscut comiterea faptei, iar majorii au declarat că aveau cunoștință că D. C. era minor.
Mijloacele de probă avute în vedere în cursul urmăririi penale au fost: declarațiile părților vătămate; declarațiile inculpaților; declarațiile martorilor; procesul verbal de predare a obiectelor; percheziții domiciliare; procese verbale de redare a interceptărilor, înregistrărilor și localizării convorbirilor telefonice; planșe foto; proces verbal de reconstituire; proces verbal de cercetare la fața locului; raport de expertiză medico-legală; fișe cazier judiciar.
Inculpații D. I. V. și E. M. C. au fost arestați preventiv la data de 28.06.2013 prin încheierea Judecătoriei Răcari pe o perioadă de 29 zile până la data de 26.07.2013.
Prin încheierea din data de 28.06.2013 a Judecătoriei Răcari s-a luat față de inculpatul minor D. C. măsura arestării preventive pe o perioadă de 19 zile, începând cu data de 28.06.2013 și până la data de 16.07.2013.
Măsura arestului preventiv a fost apoi menținută în cursul cercetării judecătorești.
În cursul urmăririi penale partea vătămată A. P. s-a constituit parte civilă cu suma de 500 lei, iar partea vătămată A. P. nu s-a constituit parte civilă.
În fața primei instanțe inculpații și-au menținut atitudinea sinceră și au recunoscut comiterea infracțiunii, solicitând a beneficia de dispozițiile articolului 3201 alineatul 7 din Codul de Procedură Penală.
S-au depus la dosar înscrisuri în circumstanțiere de către inculpați, prin apărători.Din fișele de cazier judiciare ale celor 3 inculpați a rezultat că nu au antecedente penale.Pentru inculpatul minor a fost efectuat în cauză referatul de evaluare de către S. de Probațiune Dâmbovița.
Părțile vătămate A. P. și A. P. au înaintat la dosar cereri prin care au solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut că la data de 23.06.2013, în jurul orei 2100, inculpații D. I. V., D. C. și E. M. C., în timp ce erau pe peronul stației CFR Bâldana au luat hotărârea, la sugestia inculpatului minor D. C., să le urmărească pe părțile vătămate A. P. și A. P. și într-un loc retras, acoperindu-și fețele în eventualitatea în care ar fi putut totuși să fie surprinși de camerele de înregistrare din zonă, le-au atacat pe acestea și i-au smuls lui A. P. geanta după ce D. C. l-a lovit cu pumnul în față pe A. P..
Partea vătămată A. P. a avut apoi nevoie de îngrijiri medicale, din raportul de expertiză medico-legală numărul A_ reieșind că a suferit leziuni traumatice care au necesitat 14-16 zile de îngrijiri medicale.
Inculpații au adoptat în timpul urmăririi penale și în fața instanței de judecată o atitudine de recunoaștere, susținând că regretă sincer cele întâmplate și cerând a li se acorda o șansă pentru a dovedi că a fost doar un moment de rătăcire și se vor îndrepta.
S-a arătat de către prima instanță că faptele celor 3 inculpați întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie prevăzută și pedepsită de dispozițiile articolului 211 alineatele 1 și 2 literele b și c și alineatul 21 litera a din Codul Penal, cu aplicarea articolelor 75 litera c din Codul Penal pentru inculpații majori și 99 și următoarele pentru inculpatul minor D. C., texte de lege enunțate în ședință publică și a căror aplicațiune va fi făcută în cauză.
Telefoanele mobile sustrase părții vătămate A. P. au fost recuperate, aceasta neconstituindu-se parte civilă.
Cealaltă parte vătămată A. P. a formulat pretenții civile, anume 500 lei, pe care, însă, nu le-a dovedit.
La individualizarea pedepselor ce au fost aplicate inculpaților instanța de fond a avut în vedere conform articolului 72 Cod penal dispozițiile părții generale a acestui cod, limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social concret al acestora, împrejurările săvârșirii lor, persoanele inculpaților, alăturat prevederilor art. 320/1 alin. 7 Cod procedură penală, pronunțând condamnarea inculpaților care beneficiază de o reducere cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii.
S-au avut în vedere și dispozițiile art. 71 alin. 1 și 64 lit. a teza a II-a și b Cod penal, privind pedepsele accesorii, dar și cele ale art. 74 alin. 1 lit. a și c Cod penal apreciind conduita bună a inculpaților înainte de săvârșirea infracțiunii și atitudinea lor ulterioară constând în recunoaștere și sinceritate drept circumstanțe atenuante care au ca efect reducerea pedepsei principale ce s-a aplicat, așa cum impun dispozițiile art. 76 alin. 1 lit. c Cod penal.
Pentru inculpatul minor D. C. s-au avut în vedere și disp. art. 99 și urm. Cod penal privind starea sa de minoritate.
Astfel, pentru acest inculpat, conform art.81 coroborat cu art. 110 Cod penal s-a suspendat condiționat executarea pedepsei, apreciindu-se că scopul pedepsei se poate atinge și fără executarea acesteia și s-a stabilit apoi termenul de încercare, date fiind și dispozițiile art. 110/1 și 103 Cod penal. Le-a fost încredințat inculpatul minor părinților săi cărora li s-a pus în vedere să vegheze îndeaproape asupra lui pentru a-l ajuta să se îndrepte și în cazul în care acesta se va sustrage de la supraveghere să înștiințeze de îndată instanța.
Conform art.71 alin.5 Cod penal s-a suspendat executarea pedepselor accesorii.
În baza art.350 alin. 3 din Cod proc. penală s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului și conform art. 357 alin. 2 Cod proc. penală și 88 Cod penal s-a dedus din pedeapsă durata reținerii și arestului preventiv.
Pentru inculpații majori de asemenea, instanța de fond, ținând cont de vârsta lor, de atitudinea adoptată și regretul sincer manifestat, a făcut aplicarea art. 320/1 alin. 7 din Cod proc. penală, 71 alin. 1 – 64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal, 74 alin. 1 lit. a și c și 76 alin. 1 lit.c Cod penal și după aplicarea pedepsei închisorii s-a dispus suspendarea condiționată a executării acesteia, potrivit art. 86/1 Cod penal.
Pentru fiecare dintre cei doi inculpați s-a stabilit termenul de încercare care se compune din cuantumul pedepsei închisorii plus intervalul de timp de 2 ani, iar conform art. 86/3 alin. 1 Cod penal pe durata termenului de încercare inculpații D. I. V. și E. M. C., vor trebui să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute de art.86/3 Cod penal.
Potrivit art. 71 alin. 5 din Cod penal li s-au suspendat inculpaților D. I. V. și E. M. C. executarea pedepselor accesorii.
S-a făcut și aplic. prev. art. 357 alin. 2 pct. a Cod procedură penală și 88 Cod penal în sensul deducerii din pedepsele aplicare perioadelor de reținere și arest preventiv.
Conform art. 350 alin. 3 din Cod procedură penală s-a dispus punerea inculpaților de îndată în libertate.
La rezolvarea acțiunii civile alăturate celei penale instanța de fond a lua act că partea vătămată A. P. nu s-a constituit parte civilă, iar pentru partea vătămată A. P. în raport de lipsa dovezilor și de art. 14 și 346 Cod procedură penală, s-au respins pretențiile pe care le-a formulat.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel, în termen legal, P. de pe lângă Judecătoria Răcari și inculpatul E. M. C..
În apelul său, parchetul a criticat sentința primei instanțe pentru nelegalitate și netemeinicie motivele de apel vizând reținerea nejustificată a circumstanțelor atenuante și aplicarea unor pedepse într-un cuantum prea mic și în regim neprivativ de libertate.
S-a susținut că, față de actele de violență exercitate de inculpați asupra părților vătămate A. P. și A. P., pe timp de noapte, cu fețele acoperite și într-o zonă în care nu se aflau și alte persoane, trebuiau aplicate sancțiuni privative de libertate.
Având în vedere că pedeapsa se stabilește ținându-se seama de circumstanțele agravante, de circumstanțele atenuante și de starea de recidivă, parchetul apreciază că instanța de fond nu a făcut aplicarea dispozițiilor art.80 alin.1 și alin.2 Cod penal și art.78 Cod penal, nedând eficiență circumstanțelor agravante incidente în cauză, respectiv săvârșirea faptei de către un infractor major cu un minor și premeditarea, deși legea impune, ca în cazul unui concurs de circumstanțe agravante cu circumstanțe atenuante să se dea mai întâi eficiență circumstanțelor agravante, implicit efectelor prevăzute la art.78 Cod penal.
În opinia parchetului, în mod greșit instanța de fond a aplicat inculpaților majori D. I. V. și E. M. C. pedeapsa de 4 ani închisoare cu aplic.art.86 ind.1 Cod penal.
În final s-a solicitat admiterea apelului, schimbarea încadrării juridice a faptelor săvârșite de cei 3 inculpați potrivit Noului Cod în art.234 lit.d Cod penal, având în vedere că au săvârșit infracțiunea pe timpul nopții și cu aplicarea art.77 lit.a Cod penal pentru toți cei trei inculpați și a art.77 lit.d Cod penal numai pentru inculpații majori D. I. V. și E. M. C. și aplicarea unor pedepse privative de libertate pentru aceștia, iar pentru inculpatul minor D. C. să se dispună măsura educativă privativă de libertate a internării într-un centru de detenție potrivit art.125 Cod penal.
Apelantul inculpat E. M. C. a solicitat în esență reducerea pedepsei aplicate, cu menținerea circumstanțelor atenuante, a dispozițiilor art. 320/1 Cod procedură penală și a suspendării pedepsei sub supraveghere, chiar dacă se va impune schimbarea încadrării juridice a faptei potrivit Noului Cod penal.
Examinând sentința apelată, în raport de actele și lucrările dosarului de fond atașat, de criticile cuprinse în apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Răcari și în cel al inculpatului E. M. C., dar și din oficiu sub toate aspectele, așa cum prevăd disp.art.417 alin.2 Cod proc. penală, Curtea constată că ambele apeluri sunt parțial fondate.
În primul rând Curtea constată că situația de fapt reținută de prima instanță nu comportă discuții, nefiind contestată nici de parchet nici de vreunul dintre cei 3 inculpați, întrucât aceștia au solicitat să fie judecați după procedura simplificată prev. de art.320 ind.1 Cod proc. penală din 1969.
Astfel, din probele administrate în cursul urmăriri penale și însușite de către inculpați, rezultă că la dat de 23.06.2013, după lăsarea nopții, la sugestia inculpatului minor D. C., cei 3 inculpați, D. I. V., D. C. și E. M. C. au luat hotărârea să urmărească pe părțile vătămate A. P. și A. P. și într-un loc retras, le-au atacat pe acestea și i-au smuls femeii geanta din mână, după ce inculpatul D. C. l-a lovit cu pumnul în față pe bărbat. Acesta a necesitat pentru vindecarea leziunilor produse 14-16 zile îngrijiri medicale.
Fapta de tâlhărie comisă de inculpați a primit încadrarea juridică de la art.211 alin.1, alin.2 lit.b și c și alin.2 ind.1 lit.a din Codul penal din 1969. În sarcina inculpaților majori D. I. V. și E. M. C., s-a reținut la încadrarea juridică și circumstanța agravantă prev. de art.75 lit.c din Codul penal din 1969.
Speța de față, pune în primul rând, problema aplicării legii mai favorabile, potrivit art.5 din Noul Cod Penal.
Astfel, punând în paralel textele legale ce incriminează infracțiunea de tâlhărie și cea de tâlhărie calificată, adică art.211 din Codul Penal din 1969 cu art.233 și 234 din Noul Cod Penal, Curtea constată că fapta comisă de inculpați în concret, se circumscrie prevederilor art.234 alin.1 lit.d Cod penal, care constituie legea mai favorabilă, întrucât este sancționată cu închisoarea de la 3 la 10 ani, față de textul din legea veche care prevedea pedeapsa închisorii de la 7 la 20 de ani.
În plus, tot legea nouă este mai favorabilă chiar și în condițiile reținerii circumstanțelor agravante prev. de art.77 lit.a (săvârșirea faptei de 3 sau mai multe persoane împreună) și d (săvârșirea infracțiunii de un major împreună cu un minor) Cod penal, efectul acestor circumstanțe potrivit art.78 Cod penal, aplicarea facultativă a unei pedepse până la maximul special la care se poate adăuga un spor de până la 2 ani, situație în care, tot nu s-ar depăși limita maximă de 20 de ani închisoare prevăzută de legea veche.
Ca atare, sub acest aspect, sunt admisibile ambele apeluri atât cel declarat de inculpatul E. M. C. cât și cel declarat de P. de pe lângă Judecătoria Răcari.
În aceeași ordine de idei, Curtea observă că, datorită limitelor mari de pedeapsă prevăzute de legea veche, pentru a nu sancționa în mod disproporționat și excesiv pe inculpați, prima instanță a considerat necesar să rețină în favoarea acestora circumstanțe atenuante prev. de art.74 lit.a și c din Codul penal din 1969, având drept consecință coborârea pedepselor sub limita minimă de 4 ani și 8 luni închisoare, limită la care s-a ajuns prin aplicarea și a reducerii cu o treime, impusă de incidența în cauză a dispozițiilor art. 320/1 Cod procedură penală din 1969.
Ori, legea penală în vigoare, prin limitele rezonabile de pedeapsă pe care le prevede pentru infracțiunea de tâlhărie calificată, nu mai impune recurgerea la astfel de artificii juridice, instanța putând să se orienteze mai ușor la o sancționare adecvată persoanei fiecărui inculpat dar și proporțională cu gravitatea faptei comise în concret de aceștia.
De altfel, curtea este de acord cu primul motiv de apel al parchetului că nu se impunea reținerea ca circumstanțe atenuante a împrejurărilor că inculpații nu au antecedente penale și că au recunoscut comiterea faptei, acesta aspect urmând a fi ținut în seamă ca un criteriu general de individualizare a pedepselor sau măsurilor educative ce vor fi dispuse în cauză împotriva inculpaților.
Ca atare, sub acest aspect, admițând apelul parchetului, după schimbarea de încadrare juridică menționată, ca efect al aplicării principiului legii penale mai favorabile și după înlăturarea circumstanțelor atenuante prev. de art.74 lit.a și c din Codul penal din 1969, se va dispune reducerea pedepselor aplicate inculpaților majori D. I. C. și E. M. C. de la câte 4 ani închisoare la câte 3 ani închisoare.
Întrucât efectul concret al dispoziției din paragraful anterior este cel al reducerii de pedeapsă, curtea va admite sub acest aspect și apelul inculpatului E. M. C..
Apelul declarat de parchet este fondat și în ceea ce privește cel de-al doilea motiv, cel referitor la modalitatea neprivativă de libertate de individualizare a pedepselor aplicate inculpaților de prima instanță.
Astfel, curtea consideră că gravitatea faptei comise de cei trei inculpați constând în atacarea pe timp de noapte a două persoane pentru a le sustrage bunurile și folosirea de violențe serioase care au necesitat un număr de 14 -16 zile de îngrijiri medicale pentru vindecarea leziunilor produse uneia dintre victime, impune ca pedepsele reduse după cum s-a arătat anterior, să fie executate în regim privativ de libertate de inculpații majori, iar în cazul minorului, impune alegerea uneia dintre măsurile educative privative de libertate, prevăzute de art. 124 sau 125 din Noul Cod penal, condiția de la art. 114 lit. b din Noul Cod penal fiind îndeplinită.
După cum s-a arătat anterior, curtea apreciază că fapta comisă de inculpatul minor este destul de gravă, probele administrate atestând că el este cel ce a avut inițiativa săvârșirii acesteia și tot el este cel ce a aplicat lovituri cu pumnii părții vătămate A. P..
Cu toate acestea, datele personale ale minorului conduc mai degrabă la concluzia că are posibilități de îndreptare și prezintă un risc scăzut comitere în viitor a unor fapte asemănătoare.
Din acest punct de vedere este relevant referatul de evaluare întocmit de S. de Probațiune de pe lângă Tribunalul Dâmbovița. Din acesta rezultă că minorul în vârstă de 17 ani este elev în clasa a X-a la un liceu din orașul Răcari, este angrenat în activități sportive, practicând boxul, a mai lucrat cu ziua în agricultură și în construcții, nu a creat probleme în comunitate și se bucură de sprijinul familiei sale.
Minorul a susținut că s-a lăsat condus de resentimentele pe care le avea față de partea vătămată A. P., că își asumă responsabilitatea pentru partea sa de vină, recunoaște că a pus la cale o faptă penală, pe care o regretă, concluzia consilierului de probațiune fiind aceea ca pe viitor minorul să se angreneze în activități constructive și în dezvoltarea unor abilități sociale și de rezolvare a conflictelor în mod non violent.
Ținând cont de această caracterizare a persoanei inculpatului minor, curtea va lua față de acesta măsura educativă a internării într-un centru educativ prevăzută de art. 124 Cod penal, ce-i va permite continuarea studiilor școlare, participarea la cursuri de formare profesională și eventual, accesul la consiliere psihologică pentru a-și controla impulsurile de agresivitate.
Așa fiind, pentru argumentele expuse mai sus, în baza disp.art.421 pct.2 lit.a Cod procedură penală, curtea va admite apelul declarat de către Ministerul Public - P. de pe lângă Judecătoria Răcari și de către inculpatul E. M. C. va desființa în parte sentința și rejudecând, va înlătura circumstanțele atenuante prev. de art. 74 lit. a și c Cod penal din 1969 stabilite prin sentința atacată, față de inculpații D. I. V., E. M. C., și D. C..
Conf. art. 386 cod procedură penală se va schimba încadrarea juridică dată faptelor comise de către inculpații D. I. V. și E. M. C. din disp. art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. b și c Cod penal și alin. 2/1 lit. a Cod penal din 1969, cu aplic. art 75 lit. c Cod penal din 1969, și cu aplic. art. 320/1 alin. 7 Cod procedură penală din 1969, în disp. art. 233 rap. la art. 234 lit. d Cod penal, cu aplic. art. 77 lit. a și d Cod penal, și cu aplic. art. 320/1 alin. 7 Cod procedură penală din 1969
Pedepsele principale aplicate inculpaților D. I. V. și E. M. C. vor fi reduse de la câte 4 ani închisoare la câte 3 ani închisoare.
Se va dispune înlăturarea aplicării disp. art.71 alin. 5 Cod penal din 1969, precum și a disp. art. 86/1 și următoarele cod penal din 1969 și executarea pedepselor aplicate inculpaților D. I. V. și E. M. C. în regim de detenție.
Conf. art. 386 Cod procedură penală se va schimba încadrarea juridică dată faptei comise de către inculpatul minor D. C. din disp. art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. b și c Cod penal și alin. 2/1 lit. a Cod penal din 1969, cu aplic. art 99 și urm. Cod penal din 1969, și cu aplic. art. 320/1 alin. 7 Cod procedură penală din 1969, în disp. art. 233 rap. la art. 234 lit. d Cod penal, cu aplic. art. 77 lit. a Cod penal, și cu aplic. art. 320/1 alin. 7 Cod procedură penală din 1969.
În baza disp. art. 114 alin. 2 lit. b Cod penal se va înlătura aplicarea pedepsei închisorii și se va lua față de inculpatul minor măsura educativă a internării într-un centru educativ pe o durată de 2 ani, atrăgând atenția inculpatului asupra disp. art. 124 Cod penal.
Se va dispune punerea în executare de îndată a măsurii educative aplicate prin prezenta, sens în care se emite adresă la organul de poliție de la domiciliul minorului-., conf. art. 514 Cod procedură penală.
Se va menține restul dispozițiilor sentinței.
Potrivit art. 275 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de către Ministerul Public-P. de pe lângă Judecătoria Răcari și de către inculpatul E. M. C. împotriva sentinței penale nr. 287/22.10.2013 pronunțată de către Judecătoria Răcari, desființează în parte sentința și rejudecând:
Înlătură circumstanțele atenuante prev. de art. 74 lit. a și c cod penal din 1969 stabilite prin sentința atacată față de inculpații D. I. V., fiul lui S. și N., născut la data de 22 iunie 1994, domiciliat în comuna Tărtășești, ., E. M. C., fiul lui M. și L., născut la 16 august 1994, domiciliat în ., ., județul Dâmbovița și D. C., fiul lui S. și V., născut la data de 13.06.1996 în București, sector 1, domiciliat în comuna Tărtășești, ., județul Dâmbovița, CNP_, fără antecedente penale.
Conf. art. 386 cod procedură penală schimbă încadrarea juridică dată faptelor comise de către inculpații D. I. V. și E. M. C. din disp. art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. b și c cod penal și alin. 2/1 lit. a cod penal din 1969, cu aplic. art 75 lit. c Cod penal din 1969, și cu aplic. art. 320/1 alin. 7 cod procedură penală din 1969, în disp. art. 233 rap. la art. 234 lit. d cod penal, cu aplic. art. 77 lit. a și d cod penal, și cu aplic. art. 320/1 alin. 7 cod procedură penală din 1969
Reduce pedepsele principale aplicate inculpaților D. I. V. și E. M. C., de la câte 4 ani închisoare la câte 3 ani închisoare.
Înlătură aplicarea disp. art.71 alin. 5 cod penal din 1969, precum și a disp. art. 86/1 și următoarele cod penal din 1969 și dispune executarea pedepselor aplicate inculpaților D. I. V. și E. M. C. în regim de detenție.
Conf. art. 386 cod procedură penală schimbă încadrarea juridică dată faptei comise de către inculpatul minor D. C. din disp. art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. b și c cod penal și alin. 2/1 lit. a cod penal din 1969, cu aplic. art 99 și urm. Cod penal din 1969, și cu aplic. art. 320/1 alin. 7 cod procedură penală din 1969, în disp. art. 233 rap. la art. 234 lit. d cod penal, cu aplic. art. 77 lit. a cod penal, și cu aplic. art. 320/1 alin. 7 cod procedură penală din 1969.
În baza disp. art. 114 alin. 2 lit. b cod penal înlătură aplicarea pedepsei închisorii și ia față de inculpatul minor măsura educativă a internării într-un centru educativ pe o durată de 2 ani, atrăgând atenția inculpatului asupra disp. art. 124 cod penal
Dispune punerea în executare de îndată a măsurii educative aplicate prin prezenta, sens în care se emite adresă la organul de poliție de la domiciliul minorului-., conf. art. 514 Cod procedură penală.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Dispune plata sumei de 100 lei reprezentând onorariu parțial al apărătorului din oficiu, pentru inculpatul D. C., până la prezentarea apărătorului ales, din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului Prahova.
Dispune plata sumei de câte 300 lei reprezentând onorariu apărător din oficiu, pentru inculpații D. I. V. și E. M. C. din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului Prahova.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13.02.2014.
Președinte, Judecător,
C. G. D. G.
Grefier,
R. V.
Red.D.G. ./Tehnored.RV
2 ex./ 04.03.2014
Dosar fond -_ Judecătoria Răcari
Judecător fond – A. V.
Operator de date cu caracter personal;
Notificare nr.3113/2006
| ← Delapidarea. Art.295 NCP. Decizia nr. 1273/2014. Curtea de Apel... | Nerespectarea hotărârilor judecătoreşti. Art. 271 C.p..... → |
|---|








