Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Decizia nr. 263/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 263/2014 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 13-06-2014 în dosarul nr. 634/120/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr._
DECIZIA NR.263
Ședința publică din data de 13 iunie 2014
PREȘEDINTE - T. F.
GREFIER – E. F.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror G. S. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Ploiești
Pe rol fiind soluționarea contestației formulată de condamnatul S. C., fiul lui P. și I., născut la data de 20.06.1970, deținut în Penitenciarul Găești, împotriva sentinței penale nr. 392/22.04.2014, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns contestatorul condamnat S. C., în stare de deținere, personal și asistat de apărător desemnat din oficiu T. M. din Baroul Prahova, conform delegației pentru asistență judiciară obligatorie nr._/06.06.2014, aflată la fila 11 dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Conform disp. art.356 alin.2 Cod proc. penală și cu permisiunea instanței, apărătorul desemnat din oficiu a luat legătura cu contestatorul aflat în stare de deținere, precizând că acesta înțelege să-și retragă prezenta cale de atac dedusă judecății.
Curtea procedează la verificarea datelor de stare civilă ale contestatorului, care arată că se numește S. C., este fiul lui P. și I. și este născut la data de 20.06.1970, constatându-se că acestea corespund cu cele menționate în dosar.
Apărătorul desemnat din oficiu al contestatorului și reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul pe rând, solicită a se lua act de manifestarea de voință exprimată de condamnat, în sensul retragerii contestației exercitată împotriva sentinței penale nr. 392/22.04.2014, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița.
Contestatorul condamnat S. C., având cuvântul personal, precizează că mai dorește să-și susțină calea de atac exercitată în cauză.
CURTEA,
Asupra contestației penale de față, examinând actele și lucrările cauzei, reține următoarele:
Prin sentința penală nr. 392/22.04.2014, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, a fost respinsă ca nefondată cererea formulată de către condamnatul S. C., fiul lui P. și I., născut la 20.06.1970, deținut în Penitenciarul Găești, privind aplicarea legii penale mai favorabile.
În baza art.275 alin.2 Cod procedură penală a fost obligat condamnatul la plata sumei de 40 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin cererea înregistrată sub nr._, la data de 11.02.2014, condamnatul S. C., deținut în Penitenciarul Găești, a solicitat ca prin sentința care se va pronunța să-i fie aplicată legea penală mai favorabilă în privința pedepsei de 12 ani închisoare în executarea căreia se află, în baza sentinței penale nr. 1149 pronunțată de către Tribunalul București –Secția a II-a Penală la 30.09.2008.
A motivat condamnatul că până în prezent a executat 6 ani și 6 luni din pedeapsa de 12 ani închisoare, perioadă în care a obținut un câștig de 105 zile, urmare a muncii prestate și că a avut un comportament foarte bun, situație raportat la care i-a fost schimbat regimul de executare, din semideschis în deschis.
Prin sentința penală nr. 1149 pronunțată de Tribunalul București la data de 30.09.2008, i-a fost aplicată o pedeapsă apropiată de minimul prevăzut de Legea nr. 143/2000 la data la care a comis infracțiunea, care în urma modificărilor care i-au fost aduse, sancționează aceleași infracțiuni cu pedeapsa închisorii de la 5 la 12 ani, respectiv, de la 6 luni la 3 ani.
Pentru infracțiunea de deținere de droguri de mare risc fără drept, pedeapsa care a fost stabilită în sarcina sa se află la nivelul maximului special actual. S-a motivat că potrivit raționamentului său, în urma aplicării legii penale mai favorabile, ar trebui să se ajungă la o pedeapsă de șapte ani și două luni închisoare, fără să fie stabilit și vreun spor, astfel cum a procedat și Tribunalul București.
A mai arătat condamnatul că în opinia sa art. 4 din Legea nr. 187/2012 este neconstituțional.
La cererea condamnatului, prin încheierea pronunțată la data de 21 martie 2014, instanța a sesizat Curtea Constituțională pentru a se pronunța asupra excepției invocate.
Cu adresa nr. P2_/PGDB/5.03.2014, Penitenciarul Mărgineni a comunicat fișa de evaluare a condamnatului și mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 1768 emis pe numele acestuia la data de 10.06.2009 în dosarul nr._/3/2007, iar Tribunalul București a înaintat sentința penală nr. 1149/F pronunțată la data de 30 septembrie 2008 în dosarul nr._/3/2007 și minuta deciziei nr. 2123 pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 5 iunie 2009.
La termenul din data de 22 aprilie 2014, instanța a reunit la cauza de față, cauzele care făceau obiectul dosarelor nr._ ,_ și_ format în urma declinării competenței de soluționare în favoarea Tribunalului Dâmbovița a cererii condamnatului S. C. – privind aplicarea legii penale mai favorabile, prin sentința penală nr. 236 pronunțată de Judecătoria Găești la data de 14 februarie 2014 în dosarul nr._, în baza disp. art. 47 și art. 50 din Codul de procedură penală și a disp. art. 23 alin. 2 din OUG nr. 116/2013, constatând că vizează cereri ale aceluiași condamnat, cu același obiect, întemeiate pe aceleași motive și pe dispoziții legale identice.
Examinând actele și lucrările dosarului, prin prisma dispozițiilor legale aplicabile în materiile supuse verificării, instanța de fond a apreciat că cererea formulată de condamnat este nefondată, pentru următoarele considerente:
Prin sentința penală nr. 1149 pronunțată de către Tribunalul București – Secția a II-a Penală, la data de 30.09.2008 în dosarul nr._/3/2007, definitivă prin decizia nr. 2123/5.06.2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, condamnatului i-a fost aplicată pedeapsa rezultantă de 12 ani închisoare, în urma contopirii pedepselor de 12 ani închisoare stabilită în sarcina acestuia pentru infracțiunea prev. de disp. art. 2 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/ 2000, cu art. 41 alin. 2 și art. 37 lit. b din vechiul Cod penal, și de 3 ani închisoare – pentru infracțiunea prevăzută de disp. art. 4 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000.
Legea nr. 143/2000 republicată, în temeiul art. 107 alin. 3 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, prevede pentru infracțiunea prevăzută de disp. art. 2 alin. 1 și 2 – pedeapsa închisorii de la 5 la 12 ani, iar pentru infracțiunea prevăzută de disp. art. 4 alin. 1 și 2 – pedeapsa închisorii de la 6 luni la 3 ani.
Făcând un examen comparativ al pedepselor aplicate condamnatului prin sentința penală nr. 1149/30.09.2008 a Tribunalului București cu maximul special al fiecăreia dintre ele în reglementarea actuală, instanța de fond a constatat că primele nu depășesc limitele maxime din Legea nr. 143/2000 republicată, situație în care nu sunt incidente în cauză dispozițiile art. 6 alin. 1 din Codul penal, nici regulile tratamentului sancționator în cazul concursului de infracțiuni, prevăzute de disp. art.39 alin. 1 lit. b din Codul penal neconducând la o altă concluzie.
În continuare, s-a reținut că prin art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, se prevede că „ pedeapsa aplicată pentru o infracțiune, printr-o hotărâre care a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, care nu depășește maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi”.
S-a constatat, astfel, că apărările condamnatului potrivit cărora ar trebui să se procedeze la o reducere proporțională a pedepsei pe care el o execută nu pot fi primite, întrucât Codul penal în vigoare nu mai preia instituția aplicării facultative a legii penale mai favorabile, în cazul pedepselor definitive.
Pentru considerentele expuse, tribunalul a respins ca nefondată cererea formulată de către condamnat.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, condamnatul a declarat contestație, fără a arăta în scris motivele ce l-au determinat să promoveze această cale de atac.
Prezent personal în ședința publică de astăzi, 13 iunie 2014 și după consultarea cu apărătorul desemnat din oficiu, condamnatul contestator S. C. a precizat că înțelege să-și retragă contestația declarată împotriva sentinței penale nr. 392/22.04.2014, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița.
Față de această manifestare de voință a contestatorul condamnat, exprimată de acesta în mod liber și neechivoc, în temeiul dispozițiilor art.425 ind.1 alin. 3 rap. la art. 415 Cod proc. penală, Curtea urmează să ia act de declarația contestatorului.
Văzând și dispozițiile cuprinse în art. 275 alin.2 Cod proc. penală,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Ia act de retragerea contestației formulată de condamnatul S. C., fiul lui P. și I., născut la data de 20.06.1970, deținut în Penitenciarul Găești, împotriva sentinței penale nr. 392/22.04.2014, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița.
Obligă contestatorul la plata a 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 100 lei, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului Prahova.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 iunie 2014.
Președinte,
F. T.
Grefier,
E. F.
Red.E.F. 5 ex./19 iunie 2014
Dosar fond_ Trib. Dâmbovița
Jud. fond L. L.
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3113/2006
| ← Infracţiuni privind comerţul electronic. Legea nr. 365/2002.... | Delapidarea. Art.295 NCP. Decizia nr. 1273/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
