Infracţiuni de corupţie. Legea nr. 78/2000. Decizia nr. 622/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 622/2014 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 12-06-2014 în dosarul nr. 2553/105/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR._
DECIZIA nr: 622
Ședința publică din data de 12 iunie 2014
Președinte: - G. D.
Judecător: - C. G.
Grefier: - M. M.
Ministerul Public - P. de pe Lângă Înalta Curte De Casație și Justiție- Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești a fost reprezentat de procuror C. R..
Pe rol fiind pronunțarea apelurilor declarate de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație Și Justiție - Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești, de inculpații Ș. I., fiul lui S. și F., născut la data de 26 septembrie 1949, domiciliat în Păulești, . și D. D., fiul lui P. și V., născut la data de 01.10.2949, domiciliat în Păulești, ., jud. Prahova, precum și de partea responsabilă civilmente ., împotriva sentinței penale nr. 253/02.07.2012 pronunțată de Tribunalul Prahova, precum și a încheierii de îndreptare eroare materială din data de 3 iulie 2012 pronunțată de aceeași instanță.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 02 iunie 2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta.
Curtea, având nevoie de timp pentru a studia actele și lucrările dosarului și pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru data de 12 iunie 2014, când a pronunțat următoarea decizie:
CURTEA:
Asupra apelurilor penale de față, reține următoarele:
Prin sentința penală nr.253/02.07.2012 pronunțată de Tribunalul Prahova, s-au dispus următoarele:
I. inculpatul Ș. I., fiul lui S. și F., născut la data de 29.06.1949 în Băicoi, jud.Prahova, domiciliat în com.Păulești, ., jud.Prahova, absolvent de liceu, pensionar, căsătorit, doi copii majori, stagiul militar satisfăcut, fără antecedente penale, posesor al C.I. ., nr._, CNP-_ după cum urmează:
- la 3 ani și 4 luni închisoare și 2(doi) ani interzicerea drepturilor prevăzute de disp. art. 64 literele a și b cu excepția drepturilor de a alege, ca pedeapsă complementară, pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped de art. 181 alin.1 și 3 din Legea 78/2000 cu aplic art. 74 lit. a rap la art. 76 alin. 2 C.p.p.
- la 3 ani și 4 luni închisoare și 2(doi) ani interzicerea drepturilor prevăzute de disp. art. 64 literele a și b cu excepția drepturilor de a alege, ca pedeapsă complementară pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped de art.215 alin.1, 2, 3, 5 Cod penal cu aplic art. 74 lit. a rap la art. 76 alin. 2 C.p.p.
În baza art.33 lit.a și art.34 lit.b C.pen., contopește pedepsele stabilite și aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, respectiv la 3(trei) ani și 4(patru) luni închisoare și 2(doi) ani interzicerea drepturilor prevăzute de disp. art. 64 literele a și b cu excepția drepturilor de a alege, ca pedeapsă complementară.
Aplică disp. art.71 cod penal raportat la disp. art. 64 literele a și b Cod Penal, cu excepția dreptului de a alege ca pedeapsă accesorie.
II. inculpatul D. D. fiul lui P. și V., născut la data de 01.10.1949, în ., domiciliat în comuna Păulești, ., jud.Prahova, absolvent facultate, profesor, căsătorit, un copil major, stagiul militar satisfăcut, posesor al BI . nr._, CNP-_, a fost condamnat după cum urmează:
- la 3 ani și 4 luni închisoare și 2(doi) ani interzicerea drepturilor prevăzute de disp. art. 64 literele a și b cu excepția drepturilor de a alege, ca pedeapsă complementară, pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped de art. 181 alin.1 și 3 din Legea 78/2000 cu aplic art. 74 lit. a rap la art. 76 alin. 2 C.pr.penală.
- la 3 ani și 4 luni închisoare și 2(doi) ani interzicerea drepturilor prevăzute de disp. art. 64 literele a și b cu excepția drepturilor de a alege, ca pedeapsă complementară pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped de art.215 alin.1, 2, 3, 5 Cod penal cu aplic art. 74 lit. a rap la art. 76 alin. 2 C.pr.penală.
În baza art.33 lit.a și art.34 lit.b C.pen., s-au contopit pedepsele stabilite și aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, respectiv la 3 (trei) ani și 4(patru) luni închisoare și 2(doi) ani interzicerea drepturilor prevăzute de disp. art. 64 literele a și b cu excepția drepturilor de a alege, ca pedeapsă complementară.
S-a aplicat disp. art.71 cod penal raportat la disp. art. 64 literele a și b Cod Penal, cu excepția dreptului de a alege ca pedeapsă accesorie.
În baza art.14-15 C.pr.penală., art.346 C.p.p. rap. la art.998-999 C.civ. și 1003 Cod civ.,s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă Agenția de Plăți Pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit București:
- a fost obligat inculpatul D. D., în solidar cu partea responsabilă civilmente Primăria . la plata sumei de 1.753.752,26 lei către partea civilă Agenția de Plăți Pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit București.
- a fost obligat inculpatul D. D., în solidar cu inculpatul Ș. I., cât și cu partea responsabilă civilmente Primăria . la plata sumei de 1.679.342,5 lei către partea civilă Agenția de Plăți Pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit București.
S-a menținut măsura asiguratorie a sechestrului înființată prin ordonanța nr.13/P/2007 din 17.03.2011 a Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești, asupra bunurilor mobile si imobile aparținând inculpatului Ș. I..
S-a menținut măsura asiguratorie a sechestrului înființată prin ordonanța nr. 13/P/2007 din 17.03.2011 a Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiesti, asupra bunurilor mobile și imobile aparținând inculpatului D. D..
În temeiul prevederilor dispozițiilor art. 346 C.pr.penală cu aplic. art.348 C.pr.penală s-au desființat înscrisurile falsificate, după cum urmează: art.6 din Hotărârea Consiliului Local Ploiești nr.36/29.08.2002; Declarațiile de imparțialitate și confidențialitate date de evaluatori – membrii ai Comisiei de evaluare. Procesul verbal (întâlnire pregătitoare) nr.4612/10.07.2004,Raportul sesiuni de deschidere a ofertelor nr. 4674/15.07.2004, Raportul de evaluare a ofertelor nr. 4478/25.07.2004 si documentele subsecvente, Grila de verificare a conformității tehnice, Grila de verificare a conformității administrative, Grilele de verificare a conformități cu cerințele administrative, întocmite de către cei trei evaluatori, Lista de verificare a conformități cu cerințele formale si administrative.
In baza art.191 alin.1 Cod Proc.Penală inculpații au fost obligați la câte 1000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin Rechizitoriul nr.13/P/2007 al D.N.A. – Serviciul Teritorial Ploiesti, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului Ș. I. pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- folosire de documente false având ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităților Europene, prev. de art. 18/1 alin.l și 3 din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că, în calitate de primar al comunei Păulești, județul Prahova și responsabil legal ( în perioada 2002-mai 2004 ) al proiectului cu finanțare SAPARD C 2._, intitulat „Investiție nouă canalizare și stație de epurare Păulești, județul Prahova", a folosit și prezentat Agenției SAPARD ( actuala Agenție pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit ) în cunoștință de cauză, anexat cererii de finanțare, Hotărârea Consiliului Local al Comunei Păulești nr. 36/29.08.2002 în cuprinsul căreia sunt menționate date ireale privind existența surselor de finanțare (art. 6: „în bugetul local al comunei Păulești sunt alocate resurse privind cheltuielile eligibile și neeligibile ale proiectului pentru a se putea efectua plățile înaintea rambursării sumelor aprobate prin programul SAPARD"), fapta având ca rezultat obținerea, pe nedrept, de fonduri europene în cuantum de 2.653.140,43 lei ( echivalentul a 728.284,5 EURO ), din care a fost acceptată la plată și achitată suma de 2.546.338,69 lei (echivalent a 671.580,7 EURO), sumă ce reprezintă paguba adusă bugetului Comunităților Europene și este o consecință deosebit de gravă în sensul art. 146 C.penal;
- înșelăciune, prev. de art. 215 alin. 1, 2, 3 și 5 C.penal, constând în aceea că, în calitate de primar al comunei Păulești, județul Prahova și responsabil legal ( în perioada 2002-mai 2004 ) al proiectului cu finanțare SAPARD C 2._, intitulat „Investiție nouă canalizare și stație de epurare Păulești, județul Prahova", a folosit și prezentat Agenției SAPARD ( actuala Agenție pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit ), în cunoștință de cauză, anexat cererii de finanțare, Hotărârea Consiliului Local al Comunei Păulești nr. 36/29.08.2002 în cuprinsul căreia sunt menționate date ireale privind existența surselor de finanțare (art. 6: „în bugetul local al comunei Păulești sunt alocate resurse privind cheltuielile eligibile și neeligibile ale proiectului pentru a se putea efectua plățile înaintea rambursării sumelor aprobate prin programul SAPARD"), fapta având ca rezultat obținerea, pe nedrept de fonduri nerambursabile din bugetul național în cuantum de 884.380,14 lei ( echivalentul a 242.761,5 EURO ), din care a fost acceptată la plată și achitată suma de 848.779,57 lei (echivalent a 223.860,24 EURO), sumă ce reprezintă paguba cauzată bugetului național și este o consecință deosebit de gravă în sensul art. 146 C.pen.
- cu aplicarea art. 33 lit. „b" C.pen.
De asemenea s-a dispus menținerea măsurii asigurătorii dispusă prin ordonanța nr. 13/P/2007 din 17.03.2011, ora 08.25 a Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești, constând în indisponibilizarea - prin instituirea sechestrului asupra bunurilor mobile și imobile aparținând inculpatului Ș. I. și menținerea măsurii asigurătorii se comunică la Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară Prahova și Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și înmatriculare Vehicule Prahova.
Prin același rechizitoriu s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului D. D. cu antecedente faptice (prin rechizitoriul nr. 108/P/2009 din 26.04.2010 Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Ploiești a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului D. D. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 26 C.pen. rap. la art. 289 C.pen. și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ a amenzii în cuantum de 500 lei), posesor al B.I. ., nr._, CNP_, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- folosire de documente false având ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităților Europene, prev. de art. 18/1 alin.l și 3 din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că, în calitate de primar al comunei Păulești, județul Prahova și responsabil legal ( începând cu luna iulie 2004 ) al proiectului cu finanțare SAPARD C 2._, intitulat „Investiție nouă canalizare și stație de epurare Păulești, județul Prahova", a folosit și prezentat Agenției SAPARD (actuala Agenție pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit), în cunoștință de cauză, documente contrafăcute (raportul de evaluare a ofertelor nr. 4478/25.07.2004 și înscrisurile subsecvente) privind parcurgerea procedurii de reevaluare a ofertelor depuse pentru acordarea contractului de execuție de lucrări, fapta având ca rezultat obținerea, pe nedrept, de fonduri europene în cuantum de 2.415.789,22 lei (echivalent a 637.149,21 EURO), sumă ce reprezintă paguba adusă bugetului Comunităților Europene și este o consecință deosebit de gravă în sensul art. 146 C.pen.,
- înșelăciune, prev. de art. 215 alin. 1, 2, 3 și 5 C.pen., constând în aceea că, în calitate de primar al comunei Păulești, județul Prahova și responsabil legal (începând cu luna iunie 2004) al proiectului cu finanțare SAPARD C 2._, intitulat „Investiție nouă canalizare și stație de epurare Păulești, județul Prahova", a folosit și prezentat Agenției SAPARD (actuala Agenție pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit), în cunoștință de cauză, documente contrafăcute (raportul de evaluare a ofertelor nr. 4478/25.07.2004 și înscrisurile subsecvente) privind parcurgerea procedurii de reevaluare a ofertelor depuse pentru acordarea contractului de execuție de lucrări, fapta având ca rezultat obținerea, pe nedrept, de fonduri nerambursabile din bugetul național în cuantum de 805.263,08 lei (echivalent a 212.383,07 EURO), sumă ce reprezintă paguba adusă bugetului național și este o consecință deosebit de gravă în sensul art. 146 C.pen.
-cu aplicarea art. 33 lit. „b" C.pen.
S-a mai dispus menținerea măsurii asigurătorii dispusă prin ordonanța nr.13/P/2007 din 17.03.2011, ora 08.30, a Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Ploiești, constând în indisponibilizarea - prin instituirea sechestrului supra bunurilor mobile și imobile aparținând inculpatului D. D. și menținerea măsurii asigurătorii se comunică la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Prahova și Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și înmatriculare Vehicule Prahova.
În motivarea rechizitoriului s-a arătat că faptele inculpatului Ș. I. care, în calitate de primar al comunei Păulești, județul Prahova și responsabil legal (în perioada 2002-mai 2004) al proiectului cu finanțare SAPARD C 2._, intitulat „Investiție nouă canalizare și stație de epurare Păulești, județul Prahova", a folosit și prezentat Agenției SAPARD ( actuala Agenție pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit), în cunoștință de cauză, anexat cereri de finanțare, Hotărârea Consiliului Local al Comunei Păulești nr. 36/29.08.2002 în cuprinsul căreia sunt menționate date ireale privind existența surselor de finanțare ( art. 6: „In bugetul local al comunei Păulești sunt alocate resurse privind cheltuielile eligibile și neeligibile ale proiectului pentru a se putea efectua plățile înaintea rambursării sumelor aprobate prin programul SAPARD"), fapta având ca rezultat obținerea, pe nedrept, de fonduri europene în cuantum de 2.653.140,43 lei ( echivalentul a 728.284,5 EURO ) din care a fost acceptată la plată și achitată suma de 2.546.338,69 lei (echivalent a 671.580,7 EURO) sumă ce reprezintă paguba adusă bugetului Comunităților Europene și este o consecință deosebit de gravă în sensul art. 146 C.penal, constituie infracțiunea de folosire de documente false având ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităților Europene, prev. de art. 18/1 alin.1 și 3 din Legea nr. 78/2000;
Totodată s-a mai arătat că faptele inculpatului Ș. I. care, în calitate de primar al comunei Păulești, județul Prahova și responsabil legal ( în perioada 2002-mai 2004 ) al proiectului cu finanțare SAPARD C 2._, intitulat „Investiție nouă canalizare și stație de epurare Păulești, județul Prahova", a folosit și prezentat Agenției SAPARD ( actuala Agenție pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit), în cunoștință de cauză, anexat cereri de finanțare, Hotărârea Consiliului Local al Comunei Păulești nr. 36/29.08.2002 în cuprinsul căreia sunt menționate date ireale privind existența surselor de finanțare ( art. 6: „In bugetul local al comunei Păulești sunt alocate resurse privind cheltuielile eligibile și neeligibile ale proiectului pentru a se putea efectua plățile înaintea rambursării sumelor aprobate prin programul SAPARD") fapta având ca rezultat obținerea, pe nedrept de fonduri nerambursabile din bugetul național în cuantum de 884.380,14 lei (echivalentul a 242.761,5 EURO) din care a fost acceptată la plată și achitată suma de 848.779,57 lei (echivalent a 223.860,24 EURO) sumă ce reprezintă paguba cauzată bugetului național și este o consecință deosebit de gravă în sensul art. 146 C.penal, constituie infracțiunea de înșelăciune, prev. de art 215 alin. 1, 2, 3 și 5 C.penal.
De asemenea, s-a mai arătat că faptele inculpatului D. D. care, în calitate de primar al comunei Păulești, județul Prahova și responsabil legal ( începând cu luna iulie 2004 ) al proiectului cu finanțare SAPARD C 2._, intitulat „Investiție nouă canalizare și stație de epurare Păulești, județul Prahova", a folosit și prezentat Agenției SAPARD (actuala Agenție pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit), în cunoștință de cauză, documente contrafăcute (raportul de evaluare a ofertelor nr. 4478/25.07.2004 șl înscrisurile subsecvente) privind parcurgerea procedurii de reevaluare a ofertelor depuse pentru acordarea contractului de execuție de lucrări, fapta având ca rezultat obținerea, pe nedrept, de fonduri europene în cuantum de 2.415.789,22 lei (echivalent a 637.149,21 EURO), sumă ce reprezintă paguba adusă bugetului Comunităților Europene și este o consecință deosebit de gravă în sensul art. 146 C.pen., constituie infracțiunea de folosire de documente false având ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităților Europene, prev. de art. 181 alin.1 si 3 din Legea nr. 78/2000;
În același timp, s-a mai arătat că, faptele inculpatului D. D. care, în calitate de primar al comunei Păulești, județul Prahova și responsabil legal (începând cu luna iulie 2004) al proiectului cu finanțare SAPARD C 2._, intitulat „Investiție nouă canalizare și stație de epurare Păulești, județul Prahova", a folosit și prezentat Agenției SAPARD (actuala Agenție pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit), în cunoștință de cauză, documente contrafăcute (raportul de evaluare a ofertelor nr. 4478/25.07.2004 și înscrisurile subsecvente) privind parcurgerea procedurii de reevaluare a ofertelor depuse pentru acordarea contractului de execuție de lucrări, fapta având ca rezultat obținerea, pe nedrept, de fonduri nerambursabile din bugetul național în cuantum de 805.263,08 lei (echivalent a 212.383,07 EURO), sumă ce reprezintă paguba adusă bugetului național și este o consecință deosebit de gravă în sensul art. 146 C.penal, constituie infracțiunea de înșelăciune, prev. de art. 215 alin. 1, 2, 3 și 5 C.penal.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:
La data de 17.04.2003 a fost încheiat „Contractul cadru nr. C 2._ pentru acordarea ajutorului financiar nerambursabil în condițiile programului special de preaderare pentru agricultură și dezvoltare rurală", având ca părți A.P.D.R.P., în calitate de Autoritate Contractantă și Consiliul Local Păulești, județul Prahova, în calitate de Beneficiar.
Costurile totale ale Proiectului au fost estimate la 4.233.322,64 lei, echivalentul a 1.162.043 EURO, din care:
-Program SAPARD - 3.537.520,57 lei, echivalentul a 971.046 EURO (contribuție comunitară 2.653.140,43 lei, echivalentul a 728.284,50 EURO și contribuție publică națională 884.380,14 lei, echivalentul a 242.761,50 EURO);
-Bugetul local - 695.802, 07 lei, echivalentul a 190.997 EURO.
Termenul limită de execuție până la care Proiectul trebuia finalizat a fost stabilit, inițial, la 10 luni, fără a depăși insă data de 30.09.2004, dată limită până la care Beneficiarul putea depune ultima cerere de plată.
Ulterior, prin 7 acte adiționale termenul de execuție a fost prelungit până la data de 15.05.2005, iar costurile totale la Proiectului s-au diminuat cu 17.162,75 lei.
Autoritatea Contractantă a emis șase certificate de plată și a autorizat șapte plăți (urmare admiterii unei contestații depusă de beneficiar) în valoare totală de 3.395.118,26 lei (echivalentul a 895.440,94 EURO).
Din suma achitată 2.546.338,69 lei (echivalent a 671.580,7 EURO) reprezintă contribuție din bugetul Comunităților Europene, iar 848.779,57 lei (echivalent în EURO 223.860,24) reprezintă contribuție de la bugetul de stat.
Practic, din totalul de 3.537.520,57 lei reprezentând suma alocată Proiectului prin contractul de finanțare nerambursabilă, beneficiarul a prezentat documente justificând numai cheltuirea sumei de 3.395.118,26 lei, sumă declarată eligibilă, acceptată la plată și achitată de Autoritatea Contractantă.
In cadrul proiectului C 2._ intitulat „Investiție nouă, canalizare și stație de epurare Păulești, județul Prahova" responsabili legali au fost:
-Ș. I. - în perioada 29.08._04 (numit prin Hotărârea Consiliului Local nr. 36/29.08.2002);
-D. D. - în perioada 27.07.2004 până la finalizarea Proiectului (numit prin Hotărârea Consiliului Local nr. 36/27.07.2004).
Responsabil tehnic de proiect a fost C. V..
Pentru licitația de proiecte 1/0, aferentă măsurii 2.1 -„Dezvoltarea și îmbunătățirea infrastructurii rurale", termenul limită pentru depunerea cererii de finanțare a fost stabilit la 30.09.2002.
Solicitantul, Consiliul Local Păulești a depus cererea de finanțare nerambursabilă pentru Proiectul „Investiție nouă canalizare și stație de epurare Păulești, județul Prahova", la B.R.I.P.S. 3 Sud - Muntenia, în data de 01.10.2002, aceasta fiind înregistrată cu nr._.
B.R.I.P.S. 3 Sud - Muntenia a apreciat că, în fapt, cererea de finanțare a fost depusă în data de 30.09.2002, în ultima zi a sesiunii aferente lunii septembrie 2002, când solicitarea a fost evidențiată la poziția 29 din registrul de intrare a bonurilor de ordine, cu programare pentru verificarea conformității în data de 01.10.2002.
Prin raportul de evaluare nr. 648/31.10.2002, Serviciul SAPARD-MLPTL a comunicat Direcției de Selectare Contracte faptul că „cererea de finanțare este eligibilă", conținând la evaluare 60 de puncte.
Cererea de finanțare a fost declarată conformă, deși nu avea anexate documentele justificative impuse prin Ghidul Solicitantului (a se vedea Nota de control D.L.A.F.), respectiv „Decizia Consiliului Local care să ateste că lucrările sunt prevăzute în bugetul local pentru perioada investiției, pentru a se putea face plățile înaintea rambursării din Programul SAPARD. "
De asemenea, acordul de mediu, document obligatoriu de prezentat la momentul depunerii cererii de finanțare a fost emis la o dată ulterioară, respectiv 09.10.2002.
Solicitantul a prezentat o singură Hotărâre a Consiliului Local - nr. 36/29.08.2002 - privind aprobarea studiului de fezabilitate pentru lucrarea „Canalizare și stație de epurare . SAPARD", în conținutul căreia se preciza că „în bugetul local al comunei (...) sunt alocate resurse privind cheltuielile eligibile și neeligibile ale proiectului" și „după darea în folosință a lucrării de investiții, se vor prevedea în bugetul local fondurile necesare pentru cheltuielile de întreținere".
Din analiza documentelor financiar-contabile aflate la Consiliul Local Păulești, precum și din declarația scrisă a făptuitoarei L. G., contabil și secretar în cadrul Proiectului, rezultă că „pentru anul 2002, în bugetul Consiliului Local, pentru realizarea investiției „Canalizare și stație de epurare Păulești, nu au fost alocări". S-a prevăzut la titlul „Cheltuieli materiale și servicii" – capitolul „Canalizare" o sumă modică, de 100 milioane ROL, din care se putea achita doar contravaloarea unor avize, acorduri, studii, etc.
Aceeași situație s-a repetat și în anul 2003, în bugetul Consiliului Local fiind prevăzută, inițial, doar suma de 300 milioane ROL, iar după încheierea contractului de finanțare cu A.P.D.R.P., la rectificarea bugetară din iulie s-a procedat la alocarea unei sume de doar 1,5 miliarde ROL.
Lipsa resurselor financiare este demonstrată și prin faptul că la data de 20.08.2004, Consiliul Local Păulești a contractat la Banca Comercială Română -Agenția Băicoi un credit pe termen scurt, în sumă de 712.238,98 lei. Creditul a fost garantat cu scrisoare de garanție emisă de Ministerul Finanțelor Publice în baza prevederilor Legii datoriei publice nr. 81/1999 și a H.G. nr. 711/2004, modificată prin H.G. nr. 893/2004. Prin trei acte adiționale succesive, valoarea creditului a fost majorată, în decursul a două luni, la 1.378.700,87 lei.
Așadar, solicitantul Consiliul Local Păulești, la data depunerii cererii de finanțare nerambursabilă, nu avea prevăzute în bugetul local resursele financiare pentru efectuarea plăților înaintea rambursărilor din programul SAPARD;
A fost depusă o hotărâre a Consiliului Local în conținutul căreia se menționează în mod nereal existenta surselor de finanțare;
În baza cererii și a documentelor justificative prezentate, solicitantul Consiliul Local Păulești a fost selectat și a încheiat contractul pentru acordarea ajutorului financiar nerambursabil în valoare de 3.537.520,57 lei, echivalentul a 971.046 EURO.
Așa cum s-a arătat mai sus, inculpatul Ș. I. a depus la SAPARD Hotărârea Consiliului Local nr. 36/29.08.2002, hotărâre al cărei conținut exprimă o nerealitate evidentă cu privire la existența surselor de finanțare în bugetul Consiliului local pentru acoperirea cheltuielilor eligibile și neeligibile ale Proiectului, în vederea efectuării plăților înaintea rambursării sumelor aprobate prin Programul SAPARD.
Astfel, din probele administrate în speță, tribunalul a constatat că inculpatul Ș. I., deși avea cunoștință de inexistența în bugetul local a fondurilor necesare finanțării cheltuielilor arătate, a propus introducerea pe ordinea de zi a Proiectului de Hotărâre privind aprobarea studiului de fezabilitate privind lucrarea „Investiție nouă, canalizare și stație de epurare" și a prezentat expunerea de motive și proiectul de Hotărâre în care, la art. 6, este menționat: „în bugetul local al comunei Păulești sunt alocate resurse privind cheltuielile eligibile și neeligibile ale Proiectului pentru a se putea efectua plățile înaintea rambursării sumelor aprobate prin Programul SAPARD” și într-adevăr, aceste susțineri ale inculpatului Ș. I. în ședința Consiliului Local din data de 29.08.2002 au stat la baza creării convingerii tuturor consilierilor locali asupra existenței surselor de finanțare a proiectului în bugetul local și exprimat printr-un vot în unanimitate care a stat la baza adoptării Hotărârii Consiliului Local nr. 36/29.08.2002 cu un vădit conținut nereal.
În conformitate cu prevederile art. 2.1.1 - eligibilitatea solicitantului: cine poate obține o finanțare din Ghidul Solicitantului, Măsura 2.1 - Dezvoltarea și îmbunătățirea infrastructurii rurale, solicitantul trebuie să se conformeze următoarelor condiții pentru a fi eligibil pentru acordarea ajutorului financiar nerambursabil:
„ ...Hotărârea Consiliului care să ateste că lucrările sunt prevăzute în bugetul local pentru primul an de execuție și că pentru următorii ani vor fi cuprinse în bugetul local până la realizarea investiției".
Cum lesne se observă în cauză, solicitantul - Consiliul Local Păulești - prin reprezentantul legal - inculpatul Ș. I., nu îndeplinea această condiție de fond esențială pentru accesarea de fonduri nerambursabile și totuși determină, prin ascunderea unei situații de fapt reale, adoptarea unei hotărâri de Consiliu în care, la art. 6, se menționează existența fondurilor în bugetul comunei Păulești.
În concluzie, în deplină cunoștință de cauză, responsabilul legal de Proiect -inculpatul Ș. I. a prezentat această Hotărâre a Consiliului Local Autorității Contractante odată cu cererea de finanțare, influențând decizia adoptată, respectiv declararea ca eligibil a proiectului și obținerea finanțării.
Pe parcursul cercetărilor inculpatul Ș. I. a formulat apărări neconcludente, arătând că făptuitoarea L. G. - contabil al Primăriei și secretar în cadrul proiectului, l-ar fi încunoștințat cu privire la existența acestor fonduri și, în consecință, a inserat în cuprinsul Proiectului de Hotărâre (fără a face vorbire și în expunerea de motive) art. 6, în care se menționează existența în bugetul comunei a fondurilor necesare.
Susținerile inculpatului Ș. I. sunt infirmate, pe de o parte, de cele ale făptuitoarei L. G. care arată:„ ...Anterior ședinței menționate nici primarul Ș. I. și nici secretarul V. F. nu mi-au prezentat Proiectul de Hotărâre și nici un punct de vedere cu privire la existența sumelor necesare în bugetul local. De asemenea, nu eu am întocmit expunerea de motive, care era atribuția secretarului primăriei și nu am fost consultată despre existența fondurilor ".
Pe de altă parte, din adresa nr. 749/01.02.2010 a Primăriei Comunei Păulești rezultă că, în bugetul aprobat pentru anul 2002, nu au fost prevăzute sume pentru obiectivul de investiții „Stație de epurare și canalizare" realizat prin proiectul SAP ARD, aspect desigur cunoscut în calitate de ordonator principal de credite și recunoscut cu prilejul audierii de Ș. I. - în faza de urmărire penală.
Mai mult, susținerile secretarului comunei Păulești - făptuitor în cauză V. F., sunt de natură a evidenția în mod concludent ilicitul faptelor propus și realizat de inculpatul Ș. I., acesta arătând la momentul audierilor:„ ...Referitor la acest document arăt că l-am redactat după modelul prezentat de primar. Referitor la art. 6 din Proiectul de Hotărâre arătă că la inserat după modelul obținut de la Agenția SAPARD și prezentat de către primar. Nu a făcut verificarea cu privire la art. 6, aceste verificări erau făcute de primar în contabilitate. Referitor la ședința Consiliului Local Păulești din 29.08.2002 a arătat că expunerea de motive a fost prezentată, dar nu își aduc aminte de către cine. Menționând în continuare …. „ De asemenea, nu îmi aduc aminte cine a prezentat Proiectul de Hotărâre, nu-mi aduc aminte dacă s-a discutat punctul 6 din Proiect".
Elocvente și pertinente sunt susținerile consilierilor locali martori în cauză, care au participat la adoptarea hotărârii Consiliului Local nr. 36/29.08.2002: Z. I., A. C., U. N., C. Plohotnic Iortsan, A. G., D. C., S. N., Gută G., O. R., G. D., R. G. și Gută S. A..
In esență, aceștia menționează fie că primarul Ș. I. le-a adus la cunoștință că există fonduri alocate în buget cu această destinație, fie că acest punct nu a fost discutat în cadrul ședinței, dar toți susțin că nu li s-a adus la cunoștință faptul că determinant pentru obținerea finanțării nerambursabile era existența de fonduri în buget alocate cu această destinație.
Susținerile inculpatului D. D. pe parcursul urmăririi penale sunt la fel de concludente, ele evidențiază ilicitul faptelor săvârșite de inculpatul Ș. loan, cu atât mai mult cu cât acesta, la momentul anului 2002, avea calitatea de consilier local în cadrul Consiliului Local Păulești și a participat la ședința de consiliu din data de 29.08.2002.
Astfel, acesta declară:„...în legătură cu această lucrare de canalizare îmi amintesc că s-a pus în discuție oportunitatea acestei lucrări și dacă suntem de acord ca pe raza comunei să avem rețea de canalizare lucru cu care, personal, am fost de acord. Alte probleme legate de această lucrare nu s-au discutat, în nici un caz necesitatea de a avea bani disponibili la buget pentru declanșarea acestei lucrări.
In ședința respectivă și nici în altă ședință nu ni s-a comunicat despre necesitatea de a avea prevăzute în bugetul local sume necesare acoperirii cheltuielilor proiectului înaintea primirii primei tranșe din fondurile SAPARD. Nu am știut că această condiție este esențială pentru declararea ca eligibil a Proiectului canalizare și stație de epurare în . măcar de existența unei astfel de condiții.
Așa cum am mai arătat, în ședința Consiliului Local nu s-a discutat niciun moment despre existența unor sume alocate în bugetul local pentru Proiectul SAPARD. Nu ne-a fost prezentat nici Proiectul de Hotărâre și nici Hotărârea în sine după adoptarea ei, astfel că nu le-am cunoscut conținutul până la momentul prezentei audieri".
Audiat în calitate de martor D. I. care ocupa la momentul anului 2002 funcția de viceprimar al comunei Păulești, județul Prahova, acesta menționează elocvent: „ ...Proiectul de Hotărâre nr. 36 nu a trecut prin Comisia de specialitate. Nu-mi amintesc dacă ne-a fost prezentat sau nu proiectul acestei hotărâri".
Așadar, probele administrate în cauză au evidențiat că, în cadrul comisiei de specialitate „Programe de Dezvoltare Economico - Socială, Finanțe, Administrarea Domeniului Public și Privat al comunei, Agricultură, Gospodărire Comunală, Mediu, Servicii și Comerț" din care au făcut parte R. G., C. Plohotnic, U. N., A. C. și Z. I., Proiectul de Hotărâre nr. 36/29.08.2002 nu a făcut obiectul analizei, cu referire la mențiunea cuprinsă în art. 6, în care se arată explicit, dar în mod nereal, existența în bugetul local a sumelor necesare demarării proiectului cu finanțare SAPARD.
Anexat Hotărârii Consiliului Local nr. 36/29.08.2002 și în dovedirea parcurgerii etapelor legale în procesul adoptării ei, Primăria comunei Păulești ne-a înaintat, în fotocopie, Proiectul de Hotărâre inițiat de primarul Ș. I. - inculpat în cauză, referatul de avizare al Comisiei de specialitate arătată mai sus, referatul de avizare al secretarului comunei și expunerea de motive.
Analiza acestor documente, coroborat cu susținerile martorilor și făptuitorilor audiați, a permis următoarele concluzii:
- Proiectul de Hotărâre nu a făcut obiectul analizei comisiei de specialitate, condiție obligatorie pentru prezentarea în ședința de consiliu din 29.08.2002 și supunerea la vot;
-referatul de avizare al comisiei de specialitate, semnat de martorii Z. I., R. G., A. C. și U. N. a fost întocmit (așa cum rezultă din înscris și cum susțin martorii) pentru „îndeplinirea condițiilor prevăzute de Legea nr. 215/2001, de studiu de fezabilitate privind lucrarea -Canalizare și stație de epurare . va realiza din fonduri SAP ARD".
Cum lesne se observă, avizarea comisiei de specialitate nu a avut în vedere aprobarea art. 6 din proiectul de hotărâre a Consiliului Local nr. 36/29.08.2002.
- referatul de avizare întocmit de secretarul comunei Păulești - V. F., de asemenea este întocmit în constatarea îndeplinirii condițiilor cerute de Legea nr. 215/2001, a Proiectului de Hotărâre referitor la aprobarea studiului de fezabilitate privind lucrarea „Canalizare și stație de epurare . va realiza din fonduri SAP ARD.
Procesul - verbal încheiat la data de 29.08.2002 în ședința ordinară a Consiliului Local Păulești relevă faptul că Proiectul de Hotărâre privind aprobarea studiului de fezabilitate privind lucrarea „Canalizare și stație de epurare . introdus pe ordinea de zi, la propunerea primarului Ș. I. -învinuit în cauză.
Din conținutul procesului - verbal nu rezultă faptul că inculpatul Ș. I. ar fi adus la cunoștință consilierilor că în bugetul comunei Păulești există alocate fonduri pentru finanțarea cheltuielilor eligibile și neeligibile ale Proiectului.
Lipsa acestei mențiuni în cuprinsul expunerii de motive denotă faptul că inculpatul Ș. I. nu și-a respectat această obligație legală de încunoștințare a consilierilor, hotărârea luată a fost una în necunoștință de cauză în ceea ce privește pe consilieri, responsabilitatea revenindu-i învinuitului în exclusivitate.
Edificator pentru rezoluția infracțională a inculpatului Ș. I. este conținutul adresei nr.2536/11.02.2010 a Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, prin care se menționează expres și neechivoc faptul că, în situația neprevederii în bugetul local a surselor de finanțare care să asigure finanțarea cheltuielilor eligibile aferente proiectului, ajutorul financiar din fondurile Programului SAPARD nu ar fi fost acordat.
In concluzie, inculpatul Ș. I. - în calitate de primar al comunei Păulești și responsabil legal al Proiectului cu finanțare SAPARD C 2._ intitulat „Investiție nouă, canalizare și stație de epurare Păulești, județul Prahova" a folosit și prezentat Agenției SAPARD (actuala Agenție pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit) anexat cererii de finanțare, Hotărârea Consiliului Local al comunei Păulești nr. 36/29.08.2002 (cunoscând caracterul nereal al mențiunilor cuprinse în art. 6), fapta având drept rezultat obținerea pe nedrept a unei finanțări nerambursabile atât din bugetul Comunităților Europene, cât și din bugetul național, paguba produsă fiind evidentă și cuantificată, așa cum s-a arătat mai sus.
Rezoluția infracțională a inculpatului Ș. I., este pe deplin dovedită prin acțiunile și inacțiunile acestuia în legătură cu atribuirea contractului de execuție de lucrări pentru obiectivul de investiții „Canalizare și stație de epurare ." nr. C 2.1.3.10._ din 04.03.2004.
Constatările specialistului financiar al Direcției Naționale Anticorupție, susținute și sesizate inițial de Departamentul pentru Lupta Antifraudă prin Nota de Control nr._ din 07.01.2007, s-au coroborat cu susținerile inculpaților, făptuitorilor și martorilor audiați în cauză și au evidențiat următoarele nereguli care, împreună cu ilicitul reținut în sarcina învinuiților Ș. I. și D. D. ca învinuire adusă, în mod concludent, evidențiază obținerea fondurilor nerambursabile cu încălcarea legii.
Astfel:
-atribuirea contractului de execuție de lucrări a fost făcută printr-o licitație deschisă Ia care au participat două societăți comerciale, respectiv .. Ploiești și S.C. CIPROM - Filiala Ploiești S.A., ultima societate fiind descalificată deoarece nu îndeplinea condițiile de eligibilitate;
-comisia de licitație a fost numită de primarul comunei Păulești și nu de Autoritatea Contractantă, respectiv Consiliul Local Păulești;
-stabilirea ofertei câștigătoare a fost făcută de o comisie având în componență un membru aflat în situație de incompatibilitate, respectiv R. G. - director al Direcției de Integrare Europeană din cadrul Consiliului Județean Prahova (situația de incompatibilitate survine din faptul că .. avea ca administrator un consilier județean).
Având în vedere că oferta stabilită câștigătoare depășea suma alocată prin bugetul proiectului, comisia de licitații recomandă anularea licitației și trecerea la procedura de negociere directă.
În data de 20.01.2004 Primăria comunei Păulești invită .. pentru negocierea sumei de la licitația din data de 15.12.2003 anterior aprobării Consiliului Local Păulești (Hotărârea Consiliului Local nr. 9/27.01.2004) și aprobării Agenției SAPARD (Nota nr. 2820/26.03.2004).
-contractul de execuție de lucrări a fost încheiat la data de 04.03.2004, urmare negocierii purtate anterior primirii aprobării SAPARD.
Situația de incompatibilitate evidențiată mai sus a fost constatată de Agenția SAPARD care, prin Fișa navetă nr. 5403/09.07.2004, a revenit asupra avizării procedurii de achiziție și solicită numirea unei alte Comisii de evaluare, imparțială și reevaluarea ofertelor.
Analizând rezoluția infracțională a inculpatul D. D. tribunalul a reținut că, într-adevăr, în urma alegerilor locale care au avut loc în vara anului 2004 primar al comunei Păulești a fost ales inculpatul D. D., iar prin Hotărârea Consiliului Local nr. 36/27.07.2004 a fost desemnat și responsabil legal al Proiectului ce face obiectul prezentei cauze, dobândind aceleași responsabilități și obligații legale, dar și cele rezultate din contractul de finanțare nerambursabilă.
Astfel, probele administrate în cauză au evidențiat ilicitul faptelor săvârșite de inculpatul D. D., după cum urmează:
Prin Hotărârea Consiliului Local nr. 36/27.07.2004 este numită Comisia de reevaluare a ofertelor pentru realizarea obiectului „Canalizare și stație de epurare a comunei Păulești, județul Prahova".
Anterior numirii Comisiei de licitație, membrii Comisiei depun declarații de confidențialitate și imparțialitate (10.07.2004).
Comisia de evaluare își desfășoară lucrările în perioada 10.07._04, anterior hotărârii de numire.
În calitate de președinte al Comisiei de evaluare a ofertelor inculpatul D. D. acceptă - în cunoștință de cauză - derularea unei proceduri și desfășurarea activității Comisiei în afara cadrului legal, mai exact anterior momentului desemnării prin Hotărârea Consiliului Local nr. 36/27.07.2004.
Așa cum au demonstrat cercetările cu referire la probele testimoniale administrate, corelate cu documentația aferentă procedurii de reevaluare a ofertelor, în mod real această nouă procedură nu a fost realizată.
Toată documentația întocmită a avut drept scop crearea aparenței de legalitate în vederea prezentării la Agenția SAP ARD pentru continuarea finanțării proiectului cu referire la contractul de execuție de lucrări.
Analiza Raportului de evaluare a ofertelor nr. 4478/25.07.2004 prezentat Agenției SAP ARD a evidențiat următoarele:
- la rubricile „Sesiunea pregătitoare", „Termenul limită pentru depunerea ofertelor", „Sesiunea de deschidere a ofertelor" și „întâlnirea 1", datele trecute inițial sunt șterse cu pastă corectoare, în locul lor fiind menționate altele, cu pix albastru;
- la capitolul IV „Concluzii" ale aceluiași Raport, sumele înscrise inițial în rubricile „Oferta financiară", respectiv „Valoarea contractului" au fost șterse cu pastă corectoare, peste ele fiind trecute alte sume.
- semnăturile indescifrabile depuse în dreptul numelor secretarului și a celor trei membri din comisie, respectiv: L. G., N. Ș. C., M. M. și D. E., prezintă îngroșări în scriere olografă.
- raportul sesiunii de deschidere a ofertelor nr. 4674/15.07.2004 prezintă, de asemenea, ștersături și modificări la datele de publicare a anunțului de participare, la termenul limită de depunere a ofertelor și la sesiunea de deschiderea ofertelor.
De asemenea semnăturile indescifrabile depuse în dreptul numelor secretarului comisiei și a celor trei evaluatori sunt fotocopiate, numai semnătura depusă în dreptul numelui președintelui comisiei - inculpatul D. D., este în scriere originală.
Cu excepția semnăturii indescifrabile depusă în original în dreptul numelui inculpatul D. D., celelalte semnături aplicate în dreptul secretarului și celor trei evaluatori din cadrul comisiei din procesul - verbal (întâlnire pregătitoare) nr. 4612/10.07.2004 sunt fotocopiate.
Alăturat Raportului de evaluare a ofertelor nr. 4478/25.07.2004, responsabilul legal de proiect - inculpatul D. D. a prezentat Agenției SAP ARD următoarele documente al căror caracter nereal a fost dovedit testimonial ca fiind nereal, reținându-se falsificarea subscrierii de către făptuitor L. G., după cum urmează:
- Grila de verificare a conformității tehnice, -Grila de verificare a conformității administrative, Proces - verbal (deschiderea sesiunii de evaluare) nr. 4674/15.07.2004, Grilele de verificare a conformității cu cerințele administrative, întocmite de către cei trei evaluatori, Lista de verificare a conformității cu cerințele formale și administrative, declarațiile de imparțialitate și confidențialitate date de evaluatori - membri ai Comisiei de evaluare.
Susținerile inculpatului D. D. cu privire la faptul că „nu am avut cunoștință de întocmirea unor documente care atestă în mod formal reluarea unei proceduri de licitație " sunt nefondate, urmând a fi reținute ca simple afirmații fără relevanță juridică din următoarele considerente:
Așa cum s-a arătat mai sus, întreaga procedură de reevaluare a ofertelor nu a avut loc, înscrisurile întocmite neavând valoarea unor documente justificative decât ca mijloc al obținerii fondurilor nerambursabile prin prezentarea acestora la Agenția SAPARD care, în această modalitate, a fost indusă în eroare cu privire la îndeplinirea criteriilor de eligibilitate.
Faptul că inculpatul D. D. avea cunoștință de caracterul fictiv al documentelor menționate este dovedit prin prezența pe înscrisuri a unei singure semnături în original (alăturat celor realizate prin fotocopiere), care îi aparținea.
Acceptarea și semnarea documentelor menționate mai sus, în calitate de președinte al Comisiei de licitație într-un moment în care aceasta nu fusese numită (anterior datei de 27.07.2004) evidențiază încă odată în plus vinovăția inculpatul D. D. care, sub raport subiectiv, îmbracă forma intenției directe.
Mențiunea din cuprinsul procesului - verbal al ședinței ordinare a Consiliului Local convocată prin dispoziția primarului nr. 279/2004 este elocventă cu privire la ilicitul faptelor săvârșite și combate susținerile în apărare ale inculpatul D. D. cu privire la faptul că Fișa navetă nr. 5403/09.07.2004 emisă de Agenția SAP ARD ar fi văzut-o pentru prima oară cu ocazia controlului Departamentului pentru Lupta Antifraudă.
Astfel, la fila 3 din cuprinsul procesului - verbal menționat, la punctul 3 al Ordinii de zi este consemnat: „Domnul primar D. D. prezintă Proiectul de Hotărâre privind constituirea comisiei de evaluare a ofertelor pentru realizarea obiectivului - Canalizare și stație de epurare în . D. D. arată că Agenția SAPARD, după analiza documentelor, nu a avizat favorabil începerea lucrărilor datorită incompatibilității unui evaluator care făcea parte din comisia de evaluare a ofertelor (R. G.), impunând schimbarea acestora"... "Se supune la vot și se aprobă Proiectul de Hotărâre privind constituirea Comisiei de evaluare cu schimbarea unui evaluator ".
Conduita ilicită a inculpatului D. D. a fost evidențiată și în susținerile făptuitoarei L. G. - contabil al Primăriei comunei Păulești, județul Prahova care, în declarația dată, arată că:
„ ...în vara anului 2004, nu pot preciza data, primarul D. D. mi-a spus că lucrarea trebuie să continue și că urma să întocmesc documentația de renegociere a ofertelor, schimbarea unuia din membrii comisiei și să mă ocup de întocmirea dosarului în vederea predării la SAP ARD. I-am comunicat primarului că nu avem formulare și că trebuie să le folosim tot pe acelea vechi și șterg cu pastă corectoare unele date vechi, schimbându-le cu cele noi, inclusiv modificarea membrului comisiei R. G. cu M. M....
Referitor la grila de verificare a conformității tehnice, formular G3-ACP3.19.2, arăt că semnăturile membrilor comisiei: M. M., N. Ș. C., D. E. au fost efectuate de mine înainte de a contraface semnăturile celor menționați, am discutat cu primarul D. D., căruia i-am cerut să-i convoace pentru a semna, iar acesta mi-a spus „să le fac și eu să semene cu celelalte". Nu am cunoștință de ce mi-a spus primarul să contrafac semnăturile...
După ce am făcut corecturile menționate și am semnat în locul celorlalți membri ai comisiei, am mers la primarul D. D., care a semnat toate formularele fără a face alte comentarii. Primarul a semnat formularele în care semnăturile nu erau în original, ci în fotocopie...
La momentul prezentării documentelor pentru semnare primarului, documentele prezentate prezentau ștersăturile menționate, precum și sumele modificate după reevaluare ".
Pe de altă parte, secretarul comunei - făptuitor în cauză V. F., a declarat în mod concludent:
„...Cu ocazia audierii mi-au fost prezentate următoarele documente, în original: procesul— verbal (întâlnire pregătitoare) din 10.07.2004, raportul sesiunii de deschidere a ofertelor nr. 4674/15.07.2004, raportul de evaluare nr. 4478/25.07.2004, grila de verificare a conformității tehnice (formular G3 ACP 3.19.2), sumarul ofertelor primite, grila de verificare a conformității administrative (formular 3.19.1), anunțul publicitar în care se stipulează că vizita pe teren va avea loc în data de 03.12.2003, proces - verbal de deschidere a sesiunii de evaluare din 15.07.2004, lista de verificare întocmită de comisia de licitație, declarații de imparțialitate și confidențialitate a membrilor comisiei de licitație, scrisoare către ofertantul câștigător, hotărârea nr. 36/27.07.2004 și hotărârea nr. 40/30.07.2004, ambele ale Consiliului Local Păulești. Nu-mi aduc aminte dacă am văzut aceste documente la acea dată și nu știu cum aș fi procedat dacă le-aș fi văzut".
Faptul că V. F. - ca secretar al comunei Păulești, județul Prahova, nu a avut cunoștință de reluarea acestei proceduri și mai mult, nu i-au fost prezentate documentele menționate, chiar dacă nu avea ca obligație de serviciu aplicarea vizei de legalitate, denotă rezoluția infracțională a inculpatului D. D., care nu avea pregătire juridică, iar un punct de vedere al juristului era necesar fie și doar pentru consultarea acesteia privind forma și conținutul documentelor.
Apărările formulate de inculpatul D. D. în sensul că nu a avut cunoștință de activitatea ilicită a făptuitoarei L. G. este una nefondată câtă vreme înscrisurile prezentate pentru semnare conțineau ștersături sau adăugiri evidente, iar semnăturile celorlalți membrii ai comisiei erau realizate prin scriere olografă, dar fotocopiate.
Agenției SAPARD i-au fost prezentate fotocopii a întregii documentații, denaturarea înscrisurilor prin contrafacerea scrierii sau a subscrierii fiind mult mai puțin evidentă.
De altfel, așa cum au stabilit cercetările și cum rezultă din prevederile Fișei posturilor și a prevederilor legale, funcționarii SAP ARD nu aveau obligația să verifice realitatea documentelor.
Prevederile Ghidului Solicitantului și ale Manualului de reguli și proceduri pentru contractele de achiziții publice de servicii, bunuri și lucrări sunt exprese și imperative, în sensul că este responsabilitatea solicitantului să prezinte o documentație completă și conformă cu realitatea.
Art. 1 alin. 3 din contractul de finanțare prevede în mod expres: „Beneficiarul acceptă finanțarea nerambursabilă și se angajează să desfășoare proiectul pe propria răspundere ".
Reprezentantul legal al Proiectului, în speță inculpatul D. D., este cel care reprezenta beneficiarul și răspundea din punct de vedere al realității și legalității documentelor depuse și argumentăm prin aceea că obligațiile care decurg din contractul de finanțare nerambursabilă sunt reglementate legal, nefiind rezultatul acordului de voință al părților.
Responsabilitatea inculpatului D. D. este cu atât mai evidentă cu cât acesta a îndeplinit și funcția de președinte al Comisiei de reevaluare a ofertelor, comisie care, așa cum s-a arătat mai sus, nu s-a întrunit și nu a desfășurat nicio activitate, semnarea unor documente oficiale emanând de la o comisie care, în fapt, nu exista, evidențiază încă odată în plus reprezentarea faptelor sale circumscrise ilicitului penal.
Infracțiunea s-a consumat la momentul la care inculpatul D. D., în deplină cunoștință de cauză asupra nerealității documentelor întocmite, le-a depus la Autoritatea Contractantă și a obținut finanțarea execuției lucrărilor.
Utile, pertinente dar îndeosebi concludente au fost susținerile făptuitorilor N. C. Ș., M. M., D. E. - membrii ai comisiei de reevaluare, care au avut calitatea de evaluatori și a secretarului comisiei (prezentate mai sus) - făptuitor L. G..
Astfel, făptuitorul N. C. Ș. a declarat:
„...Cu ocazia audierii mi-a fost prezentate, în original, proces-verbal (întâlnire pregătitoare) nr. 4612 din 10.07.2004 al comisiei de evaluare din cadrul Consiliului Local, raportul sesiunii de deschidere al ofertelor nr. 4674/15.07.2004 grila de verificare a conformității tehnice (formular G3 - ACP 3.19.2), sumarul ofertelor primite (formulat G3 - ACP 3.18.1), grila de verificare a conformității administrative (formular 3.19.1), lista de verificare a verificatorului evaluator N. Ș. din 27.07.2004, declarația de imparțialitate și confidențialitate din 10.07.2004.
În afară de declarația de imparțialitate și confidențialitate, celelalte documente prezentate nu sunt semnate de mine, nu am cunoștință cine a semnat în locul meu; nu am participat la procedura de licitație prezentată.
în legătură cu declarația de imparțialitate și confidențialitate, arăt că aceasta prezintă semnătura mea și am dat-o la sediul Primăriei Păulești.
Nu-mi mai aduc aminte cine m-a contactat. Știu că mi s-a comunicat că eliberarea declarațiilor este necesară unei noi licitații pe aceeași investiție ".
Făptuitorul M. M. a menționat în cuprinsul declarațiilor:
„...Cu ocazia audierii mi-au fost prezentate următoarele documente: procesul - verbal nr. 4612/10.07.2004, raportul sesiunii de deschidere a ofertelor nr. 4674/15.07.2004, raportul de evaluare nr. 4478/25.07.2004. referitor la aceste documente, arăt că toate conțin semnătura mea aplicată în scriere olografă, dar în fotocopie.
Referitor la documentele prezentate arăt că nu am participat, în calitate de membru, în comisia de licitație pentru lucrarea „Investiție nouă, canalizare și stație de epurare .". De altfel, eu nu am fost niciodată la Primăria Păulești, așa cum am arătat mai sus...Nu am semnat nici un document pentru licitația organizată la Primăria Păulești pentru nicio lucrare.
Mi s-a prezentat cu ocazia audierii Grila de verificare a conformității tehnice (formular G 3 - ACP 3.19.2), Grila de verificare a conformității administrative (formular 3.19.1). Referitor la aceste documente arăt că nu prezintă semnătura mea și nu cunosc cine a semnat în locul meu.
Mi s-a prezentat, de asemenea, declarația de imparțialitate și confidențialitate. Referitor la acest document arăt că este completat de mine în scriere olografă, mai puțin data și, de asemenea, este semnat de mine. Nu am cunoștință în ce condiții am semnat... "
La rândul său, făptuitorul D. E. arată că:
„ ...Cu ocazia audierii mi s-au prezentat următoarele documente: procesul-verbal nr.4612/10.07.2004, raportul de evaluare nr. 4478/25.07.2004. Referitor la aceste documente, îmi recunosc semnătura la rubrica „Evaluator", atât că aceasta este în fotocopie. De asemenea, documentele le-am semnat la prima licitație care, de fapt, a fost singura pentru desemnarea executantului. Nu am mai văzut aceste documente până la momentul prezentei audierii....
Tot cu ocazia audierii mi-a fost prezentată Grila de verificare a conformității tehnice (formular G3 - ACP 3.19.2), Grila de verificare a conformității administrative (formular 3.19.1). Referitor la aceste documente arăt că, la rubrica „D. E." nu prezintă semnătura mea, nu am cunoștință cine a semnat în locul meu și, de asemenea, nu mi-au fost prezentate de reprezentanții Primăriei Păulești pentru a fi semnate...
Cu ocazia audierii mi-a fost prezentată declarația de imparțialitate și confidențialitate completată personal și semnată în scriere olografa de mine, mai puțin data ".
Aceleași susțineri, care evidențiază rezoluția infracțională a inculpatului D. D., le regăsim și în declarația făptuitorului C. M. M. administrator al .. Ploiești, societate care și-a adjudecat execuția lucrărilor:
„...Cu ocazia audierii mi-au fost prezentate următoarele documente: fișa navetă nr. 5403/09.07.2004, proces - verbal de deschidere a sesiunii de evaluare nr. 4676/15.07.2004. Referitor la aceste documente arăt faptul că este prima dată când le văd, nu am avut cunoștință de existența lor. Din punctul meu de vedere, .. a participat la o singură licitație în condițiile arătate mai sus, încheindu-se un singur contract în acest sens ".
Este evident, prin prisma susținerilor prezentate mai sus, că procedura de reevaluare dispusă de SAP ARD ca și condiție esențială pentru continuarea plăților, în condiții de eligibilitate a cheltuielilor cu lucrările nu a avut loc, documentele întocmite sunt contrafăcute, au fost întocmite tocmai în vederea creării aparenței de legalitate și folosite pentru asigurarea finanțării.
Probele administrate în cauză au evidențiat alterări ale înscrisurilor prezentate de inculpatul D. D. Agenției SAP ARD, prin contrafacerea scrierii, a subscrierii, fie prin ștergere cu pastă corectoare și adăugire în scriere olografă, modificările intervenind asupra documentelor întocmite inițial la prima licitație, fie tehnic prin fotocopiere, pentru a asigura prezența semnăturilor pe documentul contrafăcut de către L. G., a cărei determinare în acest sens a constituit-o conduita ilicită a inculpatului D. D., manifestată în dispozițiile date și care, în drept, au îmbrăcat forma instigării la săvârșirea faptei.
Punctual, aceste modificări și alterări pe fiecare document în parte au constat în:
1. Raportul de evaluare a ofertelor nr. 4478/25.07.2004, La rubricile „Sesiunea pregătitoare", „Termenul limită pentru depunerea ofertelor", „Sesiunea de deschidere a ofertelor" și „întâlnirea 1" datele trecute inițial sunt șterse cu pastă corectoare, în locul lor fiind menționate altele, cu pix albastru.
La o privire atentă asupra înscrisului se poate observa în lumină că textul șters cu pastă corectoare prezintă datele de: 03.12.2003, 15.12.2003, 15.12.2003 și 22.12.2003.
La Capitolul IV „Concluzii” al aceluiași raport, sumele înscrise inițial în rubricile „Oferta financiară", respectiv „Valoarea contractului" au fost șterse cu pastă corectoare, peste ele fiind trecute alte sume.
Semnăturile indescifrabile depuse în dreptul numelor a trei membri din comisie, respectiv N. Ș. C., M. M. și D. E. prezintă îngroșări în scriere olografa, alăturat cu subscrierea în dreptul numelui L. G., cea care, practic, își îngroașă și propria semnătură.
2. Raportul sesiunii de deschidere a ofertelor nr. 4674/15.07.2004.
Acesta prezintă ștersături și modificări la datele de publicare a anunțului de participare, la termenul limită de depunere a ofertelor și la sesiunea de deschidere a ofertelor.
De asemenea, semnăturile indescifrabile depuse în dreptul numelor secretarului comisiei și a celor trei evaluatori sunt fotocopiate. Numai semnătura depusă în dreptul numelui președintelui comisiei - învinuit D. D. este în % scriere originală.
3.Proces - verbal (întâlnire pregătitoare)
Cu excepția semnăturii indescifrabile depusă în original în dreptul numelui învinuitului D. D., celelalte semnături aplicate în dreptul secretarului și a celor trei evaluatori din cadrul comisiei din procesul - verbal (întâlnire pregătitoare) nr. 4612/10.07.2004, sunt fotocopiate.
4.Alăturat Raportului de evaluare a ofertelor nr. 4478/25.07.2004, dar parte integrantă a întregii documentații depusă pentru atestarea refacerii procedurii de evaluare, responsabilul legal de proiect - învinuitul D. D. a prezentat Agenției SAPARD următoarele documente al căror caracter nereal a fost dovedit testimonial ca fiind nereal, reținându-se falsificarea subscrierii de către făptuitor L. G., după cum urmează: grila de verificare a conformității tehnice; grila de verificare a conformității administrative;proces - verbal (deschiderea sesiunii de evaluare) nr. 4674/15.07.2004;grilele de verificare a conformității cu cerințele administrative apărând ca întocmite de către cei trei evaluatori; lista de verificare a conformității cu cerințele formale și administrative; declarațiile de imparțialitate și confidențialitate date de evaluatori - membrii ai comisiei de evaluare.
In concluzie, într-adevăr inculpatul D. D. - în calitate de primar al comunei Păulești și responsabil legal al Proiectului cu finanțare SAPARD C2._ intitulat „Investiție nouă, canalizare și stație de epurare Păulești, județul Prahova", a folosit și prezentat Agenției SAP ARD (actuala Agenție pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit) documente contrafăcute (Raport de evaluare a ofertelor nr. 4478/25.07.2004 și cele subsecvente) privind parcurgerea procedurii de reevaluare (cunoscând caracterul nereal al acestor documente), fapta având drept rezultat obținerea pe nedrept a finanțării nerambursabile pentru execuția lucrării, atât din bugetul Comunităților Europene, cât și din bugetul național.
Avându-se în vedere Nota de control nr._ din 27.01.2007 a Departamentului pentru Lupta Antifraudă, la momentul punerii sub învinuire, în sarcina inculpatului D. D. s-a reținut ca rezultat al acțiunii ilicite de prezentare la Agenția SAP ARD de documente contrafăcute obținerea pe nedrept a unei finanțări din fonduri europene în cuantum de 2.132.609,47 lei (echivalentul a 585.559,98 EURO) pentru contractul de execuție de lucrări - suma reprezentând plățile constatate de D.L.A.F. ca fiind făcute de Autoritatea Contractantă pentru lucrările executate.
Pe de altă parte, în același act s-a reținut că, prin aceleași mijloace frauduloase, inculpatul D. D. a determinat obținerea pe nedrept de fonduri nerambursabile din bugetul național în cuantum de 710.869,82 lei (echivalentul a 195.186,66 EURO), sume ce reprezentau, în fapt, constatările reținute în același act de control al D.L.A.F.
Ulterior finalizării acțiunii de control, pe parcursul urmăririi penale a fost identificat Certificatul de plată nr. 3390/13.01.2006 emis de SAP ARD și corespunzător Ordinului de plată fără număr din 30.01.2006, prin care Agenția SAP ARD a virat în contul Consiliului Local Păulești suma de 394.249,38 lei.
Potrivit adresei nr. E 3612/23.02.2011 a A.P.D.R.P., din suma de 394.249,38 lei pentru lucrările de execuție a fost achitată suma de 366.269,16 lei, din care fonduri europene 274.701,87 lei, iar contribuție națională 91.567,29 lei.
Deși prin Nota de control nr._ din 27.01.2007 Departamentul pentru Lupta Antifraudă a reținut că pentru execuția de lucrări în cadrul proiectului a fost achitată suma de 2.843.479.29 lei, constatările specialistului financiar al Direcției Naționale Anticorupție rezultate din cumularea certificatelor de plată emise de SAP ARD au concluzionat că suma efectiv plătită pentru cele șase cereri de plată avute în vedere de D.L.A.F. este de 2.854.783,14 lei, la care se adaugă suma de 366.269,16 lei plătită pentru lucrările de execuție ca urmare a acceptării contestației formulată de beneficiar.
Rezultă că valoarea totală a sumei declarată eligibilă și plătită de Autoritatea Contractantă beneficiarului pentru execuția de lucrări a fost de 3.221.052,3 lei.
Aspectul evidențiat a fost constatat și reținut de specialistul financiar al Direcției Naționale Anticorupție în cuprinsul Raportului întocmit și urmează a fi reținut în cauză ca prejudiciu efectiv produs prin acțiunile ilicite ale învinuitului D. D..
In concluzie, Autoritatea Contractantă a emis șase certificate de plată și a autorizat șapte plăți (urmare admiterii unei contestații depusă de beneficiar) în valoare totală de 3.395.118,26 lei (echivalentul a 895.440,94 EURO).
Din suma achitată, 2.546.338,69 Iei (echivalentul a 671.580,7 EURO) reprezintă contribuție din bugetul Comunităților Europene, iar 848.779,57 lei (echivalentul a 223.860,24 EURO) reprezintă contribuția de la bugetul de stat.
Practic, din totalul de 3.537.520,57 Iei reprezentând suma alocată Proiectului prin contractul de finanțare nerambursabilă, beneficiarul a prezentat documente justificând numai cheltuirea sumei de 3.395.118,26 lei, sumă declarată eligibilă acceptată Ia plată și achitată de Autoritatea Contractantă.
În consecință, în sarcina inculpatului Ș. I. s-a reținut că și consecință a prezentării la Autoritatea Contractantă (A.P.D.R.P. - fosta Agenție SAP ARD) a unui document fals (Hotărârea Consiliului Local nr. 36/29.08.2002), prejudicierea efectivă a bugetului Comunităților Europene și bugetului național cu întreaga sumă declarată eligibilă, acceptată la plată și achitată - 3.395.118,26 lei, din care: 2.546.338,69 lei (echivalent a 671.580,70 EURO) din bugetul Comunităților Europene și 848.779,57 lei (echivalent a 223.860,24 EURO) contribuție națională, iar în sarcina inculpatului D. D. se reține ca și consecință a prezentării la Autoritatea Contractantă a unor documente falsificate (Raportul Comisiei de evaluare a ofertelor nr. 4478/25.07.2004 și a documentelor subsecvente), prejudicierea efectivă a bugetului Comunităților Europene și bugetului național cu suma de 3.221.052,30 lei (echivalent a 849.532,28 EURO), din care 2.415.789,22 lei din bugetul Comunităților Europene (echivalent a 637.149,21 EURO) și 805.263,08 lei contribuție națională (echivalent 212.383,07 EURO).
Suma reținută ca prejudiciu în sarcina inculpatului D. D., ce reprezintă valoarea lucrărilor executate, este inclusă în prejudiciul total al finanțării Proiectului reținut în sarcina inculpatului Ș. I..
Această situație de fapt s-a reținut din analizarea întregului material probator administrat atât în faza de urmărire penală, cât și în fața instanței de judecată. Așadar, raportat la cele mai sus menționate, tribunalul a apreciat că în drept, faptele inculpatului Ș. I. care în calitate de primar al comunei Păulești, județul Prahova și responsabil legal ( în perioada 2002-mai 2004 ) al proiectului cu finanțare SAPARD C 2._, intitulat „Investiție nouă canalizare și stație de epurare Păulești, județul Prahova", a folosit și prezentat Agenției SAPARD ( actuala Agenție pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit), în cunoștință de cauză, anexat cereri de finanțare, Hotărârea Consiliului Local al Comunei Păulești nr. 36/29.08.2002 în cuprinsul căreia sunt menționate date ireale privind existența surselor de finanțare ( art. 6: „In bugetul local al comunei Păulești sunt alocate resurse privind cheltuielile eligibile și neeligibile ale proiectului pentru a se putea efectua plățile înaintea rambursării sumelor aprobate prin programul SAPARD"), fapta având ca rezultat obținerea, pe nedrept, de fonduri europene în cuantum de 2.653.140,43 lei ( echivalentul a 728.284,5 EURO ), din care a fost acceptată la plată și achitată suma de 2.546.338,69 lei (echivalent a 671.580,7 EURO), sumă ce reprezintă paguba adusă bugetului Comunităților Europene și este o consecință deosebit de gravă în sensul art. 146 Cpen., constituie infracțiunea de folosire de documente false având ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităților Europene, prev. de art. 181 alin.l și 3 din Legea nr. 78/2000, acestea coroborându-se și cu probele administrate direct și nemijlocit în fața instanței de judecată respectiv proba cu înscrisuri și proba testimonială.
Așadar, tribunalul a apreciat că, în drept, faptele inculpatului Ș. I. care în calitate de primar al comunei Păulești, județul Prahova și responsabil legal ( în perioada 2002-mai 2004 ) al proiectului cu finanțare SAPARD C 2._, intitulat „Investiție nouă canalizare și stație de epurare Păulești, județul Prahova", a folosit și prezentat Agenției SAPARD ( actuala Agenție pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit), în cunoștință de cauză, anexat cereri de finanțare, Hotărârea Consiliului Local al Comunei Păulești nr. 36/29.08.2002 în cuprinsul căreia sunt menționate date ireale privind existența surselor de finanțare ( art. 6: „In bugetul local al comunei Păulești sunt alocate resurse privind cheltuielile eligibile și neeligibile ale proiectului pentru a se putea efectua plățile înaintea rambursării sumelor aprobate prin programul SAPARD"), fapta având ca rezultat obținerea, pe nedrept de fonduri nerambursabile din bugetul național în cuantum de 884.380,14 lei (echivalentul a 242.761,5 EURO), din care a fost acceptată la plată și achitată suma de 848.779,57 lei (echivalent a 223.860,24 EURO), sumă ce reprezintă paguba cauzată bugetului național și este o consecință deosebit de gravă în sensul art. 146 Cpen., constituie infracțiunea de înșelăciune, prev. de art 215 alin. 1, 2, 3 și 5 Cpen.
De asemenea, în drept, faptele inculpatului D. D. care în calitate de primar al comunei Păulești, județul Prahova și responsabil legal ( începând cu luna iulie 2004 ) al proiectului cu finanțare SAPARD C 2._, intitulat „Investiție nouă canalizare și stație de epurare Păulești, județul Prahova", a folosit și prezentat Agenției SAPARD (actuala Agenție pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit), în cunoștință de cauză, documente contrafăcute ( raportul de evaluare a ofertelor nr. 4478/25.07.2004 șl înscrisurile subsecvente ) privind parcurgerea procedurii de reevaluare a ofertelor depuse pentru acordarea contractului de execuție de lucrări, fapta având ca rezultat obținerea, pe nedrept, de fonduri europene în cuantum de 2.415.789,22 lei (echivalent a 637.149,21 EURO), sumă ce reprezintă paguba adusă bugetului Comunităților Europene și este o consecință deosebit de gravă în sensul art. 146 C.pen., constituie infracțiunea de folosire de documente false având ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităților Europene, prev. de art. 181 alin.1 si 3 din Legea nr. 78/2000;
În același timp, în drept, faptele inculpatului D. D. care în calitate de primar al comunei Păulești, județul Prahova și responsabil legal (începând cu luna iulie 2004) al proiectului cu finanțare SAPARD C 2._, intitulat „Investiție nouă canalizare și stație de epurare Păulești, județul Prahova", a folosit și prezentat Agenției SAPARD (actuala Agenție pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit), în cunoștință de cauză, documente contrafăcute (raportul de evaluare a ofertelor nr. 4478/25.07.2004 și înscrisurile subsecvente) privind parcurgerea procedurii de reevaluare a ofertelor depuse pentru acordarea contractului de execuție de lucrări, fapta având ca rezultat obținerea, pe nedrept, de fonduri nerambursabile din bugetul național în cuantum de 805.263,08 lei (echivalent a 212.383,07 EURO), sumă ce reprezintă paguba adusă bugetului național și este o consecință deosebit de gravă în sensul art. 146 Cpen., constituie infracțiunea de înșelăciune, prev. de art. 215 alin. 1, 2, 3 și 5 Cpen.
Față de aceste considerente, tribunalul a considerat că sunt întrunite elementele constitutive, ale infracțiunilor pentru care inculpații au fost trimiși în judecată, atât sub aspect obiectiv, cât și sub aspect subiectiv, inculpații săvârșind infracțiunile cu vinovăția cerută de lege.
În același timp la individualizarea pedepsei inculpaților, instanța de fond a ținut cont de disp. art. 72 C.p. respectiv de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptelor săvârșite, de persoana inculpaților, cât și de împrejurările concrete în care au fost săvârșite infracțiunile.
Cu privire la latura civilă a cauzei, tribunalul a constatat că Agenția de Plăți Pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit București s-a constituit parte civilă în cauză.
Așadar, raportat la probele administrate, instanța de fond a constatat că inculpații au săvârșit infracțiunile cu vinovăția cerută de lege, că prin săvârșirea infracțiunilor s-a creat un prejudiciu părții civile și totodată, că există legătură de cauzalitate între prejudiciul creat și infracțiunile săvârșite da inculpați, fiind astfel îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale .
În consecință, în baza art.14-15 C.p.p., art.346 C.p.p. rap. la art.998-999 C.civ. și 1003 Cod civ., a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă Agenția de Plăți Pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit București.
Totodată, având în vedere că nu s-au schimbat temeiurile care au dus la luarea măsurilor asigurătorii și, în același timp ținând seama de buna desfășurare a procesului penal în continuare, tribunalul a menținut măsura asigurători a sechestrului înființată prin ordonanța nr.13/P/2007 din 17.03.2011 a Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești, asupra bunurilor mobile și imobile aparținând inculpatului Ș. I., cât și măsura asiguratorie a sechestrului înființată prin ordonanța nr. 13/P/2007 din 17.03.2011 a Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiesti, asupra bunurilor mobile și imobile aparținând inculpatului D. D..
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat apel Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești și inculpații Ș. I. și D. D., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
1. Ministerul Public, Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești a criticat sentința pronunțată de instanța de fond apreciind că aceasta este nelegală în privința modului în care a fost soluționată latura civilă. Astfel, în mod greșit a fost obligat inculpatul D. D., în solidar cu partea responsabilă civilmente Primăria . la plata sumei de 1.753.752 lei către partea civilă Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit București, câtă vreme suma care i s-a reținut acestuia prin actul de acuzare, reprezentând prejudiciu nerecuperat, a fost de 1.679.342,5 lei.
Cel care ar fi trebuit obligat la plata integrală a sumei de 1.753.752,26 lei în care se cuprinde și cea de 1.679.342,5 lei, în solidar cu partea responsabilă civilmente era celălalt inculpat și anume Ș. I., care în considerarea calității sale de responsabil proiect, putea fi vinovat de prejudicierea întregului buget, prejudiciu care, după plata unor sancțiuni, a mai rămas de recuperat suma de 1.753.752,26 lei.
Totodată s-a solicitat extinderea motivelor de apel, în sensul că având în vedere că Hotărârea Consiliului Local nr.36/29.08.2002 a fost atașată cererii de refinanțare la data de 1 octombrie 2002, anterior incriminării art.18/1 din Legea 78/2000, prin Legea 161/2003, solicită în temeiul art.386 Cod procedură penală, schimbarea încadrării juridice reținute în sarcina inculpatului apelant Ș. I. din infracțiunea prev. de art.18/1 alin.1 și 3 din Legea 78/2000 și art.215 alin.1,2, 3 și 5 Cod penal într-o singură infracțiune de înșelăciune și având în vedere noile modificări legislative, consideră că infracțiunea care trebuie reținută în sarcina acestuia este cea de înșelăciune prevăzută de art.244 alin.1 și 2 Cod penal cu aplicarea art.5 Cod penal, infracțiune pentru care urmează a se constata că a intervenit prescripția răspunderii penale, astfel în cât în temeiul art.17 alin.2 rpa. la art.16 lit.f Cod procedură penală, să se dispună încetarea procesului penal față de acest inculpat.
Pentru aceste considerente,în final, s-a solicitat admiterea apelului, desființarea hotărârii tribunalului, pentru considerentele astfel expuse.
Apelantul-inculpat Ș. I., prin intermediul apărătorului său ales, a susținut că motivele de apel depuse în scris vizau un alt mod de reglementare juridică, astfel că la acest moment pune concluzii de admitere a apelului său precum și a celui promovat de Ministerul Public, desființarea în totalitate a sentinței pronunțate de Tribunalul Prahova și rejudecând, să se procedeze în conformitate cu prevederile art.386 Cod procedură penală, în sensul de a se schimba încadrarea juridică dată faptelor prin actul de sesizare și reținută de prima instanță, urmând a se reține o singură infracțiune, aceea prev. de art.244 Cod penal.
În principal a solicitat ca instanța de apel să se pronunțe în sensul inexistenței faptei și, în temeiul disp. art.396 alin.5 Cod procedură penală rap. la art.16 lit.a Cod procedură penală să se dispună achitarea inculpatului Ș. I. sub aspectul comiterii infracțiunii de înșelăciune, constatând inexistența faptei.
În subsidiar a solicitat să se constate că pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la 1 la 5 ani, că de la data la care se reține că ar fi fost comisă pretinsa activitate infracțională au trecut mai mult de 10 ani, astfel că s-a împlinit termenul de prescripție penală al răspunderii penale, reglementat de Codul Nou iar, în conformitate cu prevederile art.396 alin.5 rap. la art.16 lit.f Cod procedură penală, admițând apelul declarat de parchet, să se constate încetat procesul penal ca efect al intervenirii prescripției speciale.
Se reține în sarcina sa că ar fi săvârșit această infracțiune la o dată foarte bine determinată, la 29 august 2002, ocazie cu care cu prilejul elaborării și pronunțării unei hotărâri de consiliu local (Hot.36), s-a reținut că la pct.6 din hotărârea s-a inserat o frază (care este reținută cu conținut infracțional) și din care decurg toate faptele prejudiciabile ce i-au fost reținute în sarcină și anume că, în bugetul local al Comunei Păulești se află disponibilități financiare suficiente pentru a demara proiectul de canalizare (proiect cu finanțare europeană), care urma să fie acoperit în parte din bugetul local (bugetul intern) și în parte prin contribuție europeană.
Această inserare este considerată un act ilicit din partea inculpatului, în sensul în care având reprezentarea că la nivelul Consiliului Local nu există disponibilități suficiente, sau cel puțin nu erau la data la care s-a dat această hotărâre, a încercat o inducere în eroare a SAPARD-ului și totodată a autorităților interne care primeau aceste solicitări și care alcătuiau dosarul de finanțare.
Trebuie observat că buna sa credință este deplină, în primul rând nu ar fi avut nici un interes subiectiv, în calitate de primar al comunei Păulești, să determine o finanțare pentru localitatea pentru care fusese ales de cetățeni.
Este adevărat că ambii inculpați au fost pionieri în materie de fonduri europene, pentru că la data la care au luat aceste decizii nu existau astfel de dosare (era primul dosar care se întocmea la SAPARD Dâmbovița). Probabil că și lipsa de experiență a funcționarilor și vădit lipsa sa clară de experiență a determinat o anumită atitudine pe care, în mod total greșit, organul de urmărire penală și instanța de fond, au considerat-o de natură infracțională cu conotații voit ilicite. Înșelăciunea este o chestiune care presupune o rezoluție subiectivă fermă, prefigurarea unui rezultat prejudiciabil, socialmente periculos, păgubitor, pe care o persoană îl comite, în realizarea rezoluției sale subiective cu scopul de a produce o pagubă cuiva și corelativ de a se îmbogăți el sau de a-l îmbogăți pe altul.
Hotărârile în consiliul local nu le lua Ș. I., erau hotărâri colective iar despre felul în care se desfășurau ședințele, despre modul în care erau prezentate materialele și mai ales cel în care se luau deciziile, au dat declarații toți consilierii locali (respectiv erau comisii de specialitate, comisii de buget), aceste comisii primeau materialele cu câteva zile înainte de ședința de consiliu local, le studiau, făceau observații, aveau loc luări de cuvânt. În cadrul ședinței de consiliu local deciziile se luau prin vot, nu a existat nici un fel de opoziție în legătură cu votarea, pentru că era în interesul tuturor. (Lucrarea s-a finalizat, astfel că demersul considerat în continuare ilicit, de natură păgubitoare, și pentru care au fost obligați să plătească din fonduri proprii contravaloarea ei, profită până la urmă cetățenilor).
Mențiunea din hotărâre a fost, la rândul ei analizată, și s-a apreciat că la momentul respectiv nu se realiza lucrarea în 2002 (era fără putință de tăgadă că lucrurile urmau să se deruleze în ani) și, pe cale de consecință, nu prezenta nici un fel de importanță că la nivelul anului 2002 existau sau nu în bugetul Primăriei Păulești sumele de bani necesare pentru derularea sau măcar începerea lucrării. În 2002 nu s-a făcut nimic, în anul 2003 s-a plătit suma de o sută milioane lei vechi (10.000 lei noi) pentru avize care achitat și au fost făcute niște proiecte. Abia în anul 2004 au început efectiv lucrările, așa încât la momentul la care s-a predat mandatul de către Ș. I. și l-a preluat D. D. începuseră lucrările de decopertare și realizare a canalizării.
Această hotărâre a fost trimisă la Prefectură, care avea toate posibilitățile să verifice realitatea acestei hotărâri, a tuturor punctelor ei și în măsura în care erau necesare lămuriri, să fi chemat primarul sau pe oricine din Consiliul local. Acest lucru nu s-a întâmplat tocmai pentru că exista reprezentarea, cât se poate de realistă, (atât la nivelul consiliului local cât și la nivelul prefecturii) că nimic nu se va întâmpla în luna iulie sau septembrie, ulterior datei de 29 august.
Pe cale de consecință, ceea ce s-a întâmplat ulterior, toate documentele care au fost depuse, martorii audiați nemijlocit (funcționari ai SAPARD) și care au declarat că nu aveau experiență, dovedește că nu se știa ce trebuia să conțină acest dosar. Modalitatea în care s-au derulat faptele infirmă orice presupunere rezonabilă în sensul în care ar fi urmărit să se îmbogățească pe el sau . calificată, din punct de vedere subiectiv ca infracțiune.
Pe linia inexistenței faptei trebuie analizată nu numai latura subiectivă, dar și cea obiectivă și, până la urmă, urmarea socialmente periculoasă. Această sumă de bani, nu are cum să fie considerată prejudiciu. Este clar că lucrarea a fost realizată exact în parametrii de calitate și în termenii de execuție stabilite prin contract. Aspectele care au apărut pe parcurs, legate de faptul că unul dintre membrii comisiei de licitație era în conflict de interese, nu a avut nici un fel de relevanță, pentru că lucrarea a fost realizată, exact în termenii în care a fost contractată.
Nu s-a putut demonstra și expertiza efectuată, nu a stabilit că au fost efectuate lucrări cu decontări mai mari, că s-au plătit comisioane, că lucrările au fost realizate în alte condiții de calitate decât cele comandate, că au venit alte firme, că s-a fraudat atribuirea acestei licitații. Lucrarea a fost realizată în condiții de maximă seriozitate și cu cheltuieli minime. Suma imputată pentru faptul că la momentul respectiv nu existau fonduri este de domeniul absurdului, întrucât, până la urmă primăria a avut alocări bugetare anuale, acesta fiind și motivul pentru s-a solicitat la termenul trecut sesizarea expertului. În fiecare an sunt alocări bugetare pentru fiecare consiliu local și era greu de estimat în anul 2002 ce sumă intra în buget pentru anul 2003. În orice caz este cert că din bugetul local și din colectarea taxelor și din finanțările care au venit de la bugetul centralizat, a fost posibilă acoperirea sumelor datorate.
Ca urmare, fapta de înșelăciune nu există în materialitatea ei, nu a existat nicio intenție ilicită și, mai ales, nu s-a produs nici un prejudiciu.
În ipoteza în care se va dispune încetarea procesului penal constatând intervenită prescripția specială de 10 ani a răspunderii penale, urmează a se proceda în conformitate cu disp. art.25 alin.5 din Codul de procedură penală, lăsând nerezolvată latura civilă pentru că legea nu permite o astfel de variantă. Într-o asemenea situație solicită a se dispune ridicarea măsurilor asigurătorii, urmând ca acțiunea civilă să fie rezolvată separat.
În situația în care se va dispune achitarea, același text legal dă posibilitatea ca instanța să se pronunțe pe latura civilă, potrivit art.397 C.pr.penală, în sensul respingerii acțiunii civile (au avut loc litigii civile, primăria a fost obligată să plătească niște sume de bani) să se constate că nu există nici un fel de temei de fapt și nici de procedură pentru a angaja responsabilitatea patrimonială a domnului Ș. I. care s-a comportat ca o persoană de totală bună credință, onestă, al cărui singur interes a fost acela de a face un bine comunității. Până la urmă obligarea celor doi inculpați la plata sumei de bani ar crea o situație ciudată, pentru că este evident că nu se poate realiza o îmbogățire a comunității locale prin existența rețelei de canalizare, dar pe de altă parte obligarea inculpaților să o plătească. Ar deveni, până la urmă, proprietarii acestei lucrări de canalizare, cu toate prerogativele care decurg de aici. Și în acest al doilea caz solicită ridicarea măsurilor asigurătorii instituite în anul 2011 prin ordonanța procurorului.
Apelantul-inculpat D. D., oral și prin motivele scrise de apel a susținut că se impune analizarea dosarului de față sub 4 aspecte esențiale și anume:
1.- Analizarea situației socio-economica și legislativa a României la nivelul anilor 2003-2005 privind reglementarea accesării fondurilor europene prin programul de preaderare SAPARD.
2.- Analizarea concretă a acțiunilor comise de apelantul D. D. care au atras răspunderea penală a acestuia sub cele două fapte reținute în sarcina sa și analizarea conținutului celor două infracțiuni.
3.- Probleme ridicate de soluționarea legală a laturii civile a cauzei prin prisma dispozițiilor legale în vigoare.
4.- Incidența dispozițiilor art. 5 din Noul cod penal și soluționarea cauzei prin prisma aplicării principiului legii penale mai favorabile.
A susținut că nu se poate face o judecată legală a situației apelantului D. D., sub aspectul angajării răspunderii sale penale pentru cele două fapte reținute în sarcina sa, dacă nu se va ține seama de modalitatea de încheiere a contractului de accesare de fonduri europene privind investiția pentru realizarea obiectivului din litigiu.
Este absolut necesar să se rețină că într-adevăr situația defavorabilă creată față de cei doi foști primari ai comunei Păulești, se datorează unei lipse de reglementare legislativă internă clară, în ceea ce privește accesarea fondurilor europene.
Cercetarea judecătoreasca privind vinovăția sau nevinovăția acestui apelant trebuie să se limiteze în mod exclusiv la legea internă existentă până la realizarea obiectivului și nu la legea internă existentă la momentul efectuării urmăririi penale.
Sub acest aspect este de reținut că programele de preaderare privind accesarea fondurilor europene de către România viza cele trei direcții consacrate și anume:
a.- fonduri privind programul PHARE (de sprijinire a administrației interne si a instituțiilor publice)
b.-fonduri privind programul I. (de sprijinire a infrastructurii transporturilor și mediului)
c. - fonduri privind programul SAPARD (de dezvoltare a agriculturii și a zonei rurale.
Mai este de menționat că toate cele 3 programe au început să funcționeze începând cu 1 ianuarie 2000 și se întindeau până în anul 2006. În ceea ce privește programul SAPARD la nivel legislativ, în România a existat un singur act normativ de reglementare și anume OUG 142/2000, privind înființarea AGENȚIEI NAȚIONALE SAPARD. Acest act normativ însă nu reglementa decât modalitatea de constituire și funcționare a agenției, stabilind totodată competențele și obligațiile ce îi reveneau. Este deosebit de importantă precizarea că Agenției Centrale, sau prin delegație Birourilor Teritoriale, le reveneau obligația de a verifica pe teren proiectele care vor fi finanțate din programul SAPARD, atât înainte de semnare a contractului, cât și după. De asemenea, sub aspectul obligațiilor privind eligibilitatea plății, reprezentanții autorităților de stat erau obligați să verifice pe teren situația proiectului și a eligibilității plății.
Ori, din întregul material probator rezultă fără echivoc că niciodată reprezentanții Agenției Centrale sau a Biroului Teritorial Dâmbovița, nu au efectuat nici un control pe teren a acestui proiect. Și atunci care să fie motivul pentru care parchetul nu a sancționat aceasta grava încălcare a legii? Orice verificare pe teren putea să ducă la întreruperea contractului și prin aceasta la diminuarea prejudiciului.
Se impune a fi reținut acest aspect esențial, întrucât în România nu au existat reglementari normative interne privind procedurile de accesare a fondurilor europene, singurul material existent până în august 2003 fiind GHIDUL SOLICITANTULUI; care însă nu cuprindea norme sancționatorii.
Mai mult decât atât, în România pentru prima dată sunt prevăzute ca infracțiuni față de accesarea fondurilor europene, prevederile din legea nr.161 din aprilie 2003, prin introducea în conținutul Legii nr.78/2000 a art. 18/1. Din nefericire însă până la acea dată nu exista nici o reglementare privind ce însemna neregula sau frauda. Aceste noțiuni sunt pentru prima oara reglementate în OUG 79/2003, iar la ora actuală sunt definite prin OUG 66/2011. Pornind de la definiția fraudei se poate constata că există o similitudine de conținut între această definiție și cea dată infracțiunii prevăzută de art.18/l din Legea nr.78/2000. Astfel este de reținut că neregula este definită ca „abatere”, iar frauda este definită ca fiind orice acțiune sau omisiune „intenționată”, în legătură cu utilizarea sau prezentarea de declarații ori documente false, incorecte sau incomplete inclusiv celei din legea 78/2000.
Așadar este necesar să se verifice dacă la momentul semnării contractului de accesare a fondurilor europene încheiat în Consiliul Local Paulești și Agenția SAPARD existau sau nu norme interne cu sancțiune de natura penala. Realitatea demonstrează că la momentul semnării acestui contract în legea interna nu exista nici o norma care să definească ce este aceea o NEREGULA sau o FRAUDA, și cu atât mai puțin o infracțiune, pentru ca eventual reprezentantul autorității locale să fi știut la ce se expune prin cele susținute în fața reprezentanților Biroului Teritorial SAPARD.
Este de asemenea necesar să se verifice ce posibilități de pregătire putea să prezinte apelantul D. D. cu privire la derularea unei proceduri privind accesarea de fonduri europene, din moment ce el în calitate de profesor de biologie, câștiga mandatul de primar în iunie 2004 și practic trebuia ca imediat, să efectueze la solicitarea celor din aparatul primăriei, acțiuni privind rezolvarea unei NEREGULI sesizata în 10 iulie 2004 de reprezentanții SAPARD. Pentru aceste împrejurări susține că este necesar ca instanța de judecată să se raporteze la ceea ce efectiv se putea face în România pe aceste proceduri în anii 2003-2005.
2.- În actul de inculpare se reține în mod corect că în vara anului 2004 (și mai
corect era să se menționeze că domnul D. D. a fost declarat
câștigător al mandatului de primar la data 20 iunie 2004, la al doilea tur de
scrutin) și că în data de 27.07.2004, a fost desemnat responsabil de
proiect.
Mai exact, la fila 23 și 24 din rechizitor, se indică drept rezoluție infracțională a apelantului, împrejurarea ca, în cunoștința de cauză, acesta a permis derularea și desfășurarea activității comisiei de evaluare în afara cadrului legal și ca atare prin prezentarea Agenției SAPARD a acestor rezultate ale comisiei de evaluare, a permis continuarea contractului de execuție a lucrărilor.
Aceasta susținere a acuzării este vădit nefondata, discriminatorie și lipsită de imparțialitate.
Actul de inculpare are un mare neajuns care constă în faptul că acesta nu prezintă în nici un fel care era de fapt procedura ce trebuia urmată de beneficiarul fondurilor pentru a le accesa în mod legal. Acest lucru este cu atât mai important, în ceea ce îl privește pe apelantul D. D., cu cât se poate constata fără echivoc, că în contextul derulării procedurii de accesare a fondurilor europene, dar mai ales al procedurilor de execuție a lucrărilor, acțiunile care se imputa acestuia sunt lipsite de orice relevanță, întrucât ele nu au produs nici un efect juridic privind încheierea sau executarea contractelor încheiate anterior de autoritatea publica locală.
Astfel ca și procedură, autoritatea publica locala sau beneficiarul fondurilor, respectiv Consiliul Local Paulesti, trebuia să prezinte un proiect privind finanțarea sa, proiect care trebuia analizat, selectat și aprobat de reprezentanții SAPARD. După ce proiectul a fost aprobat urma prima faza importantă și anume încheierea contractului de finanțare. Acest act a fost perfectat de primarul din mandatul anterior, respectiv apelantul Ș. I.. Ca și procedură este de reținut că după încheierea contractului de finanțare, este necesară parcurgerea procedurii de atribuire achiziție publica care viza, atât desemnarea proiectantului, cât și a executantului. Aceste faze procedurale au fost parcurse tot în mandatul primarului Ș. I.
Foarte important de reținut că pentru desemnarea constructorului procedura prevedea ca prima faza atribuirea prin licitație publica, iar în situația în care aceasta potrivit legii nu se realiza, cu acordul părților, se putea trece la desemnarea constructorului prin negociere directă, după care se încheia contractul de execuție lucrări și se intra în faza plaților proiectului.
Toate actele de la dosar demonstrează că inițial s-a parcurs procedura
atribuirii contractului de execuție prin licitație publica.
Tot probele dosarului dovedesc că această procedura nu a fost finalizată, nu pentru că a existat o incompatibilitate a unui membru din comisia de licitație, ci pentru că nu au „existat în final cel puțin doi ofertanți. Ca atare s-a recomandat de comisia de licitație, trecerea la cea de-a doua procedura de desemnare a constructorului și anume negocierea directa.
Acest lucru s-a și realizat și astfel contractul de execuție s-a încheiat și executat ca urmare a negocierii directe și nu a licitației publice.
Tot ceea ce a urmat în luna iulie 2004, cu pretinsele acte nelegale - întocmite, de D. D., nu pot duce la stabilirea vinovăției penale a acestuia, întrucât actele despre care se susține că au fost încheiate fără respectarea legii de acesta nu au avut nici un efect juridic. Este demonstrat că după prezentarea pretinselor acte nereale de D. D., părțile contractante, din contractul de finanțare, nu au stabilit ca trebuie modificat contractul de execuție lucrări, în sensul că acesta are la bază rezultatul licitației publice și nu negocierea directă.
Din punct de vedere al efectelor actului juridic civil, este mai mult decât evident că un contract care nu este modificat în conținutul sau și nu se face nici un fel a act adițional la acesta, el își produce efectele în condițiile încheierii sale inițiale.
Se putea vorbi de acțiuni ilicite ale apelantului numai atâta timp
cât acestea se concretizau în acte care determinau modificarea actului
juridic deja existent. Atâta timp cât nici contractul de finanțare și nici
contractual de execuție, nu poartă semnătura lui D. D., nu se poate susține ca acesta are vreo vină în derularea și finalizarea contractului de execuție.
De aceea, este deosebit de important să se analizeze ca element de structura infracțională latura subiectivă a faptei imputata apelantului cu privire la fondurile europene. Poziția subiectivă a apelantului este evident că nu se poate circumscrie definiției intenției directe. Cum intenția directă este definită ca acea formă a vinovăției, în care autorul prevede rezultatul faptei sale și urmărește producerea lui se poate constata că aceste criterii nu se pot imputa apelantului. Așa cum acesta a declarat constant, el nu numai că nu a avut reprezentarea consecințelor faptelor sale, dar fiind proaspăt ales primar și nu avea nici minime cunoștințe despre fondurile europene, a acceptat să întocmească acele documente, cu reprezentarea că nu face nimic altceva decât să continue o lucrare începută anterior, dar mai ales că nu va pierde finanțarea despre care toți reprezentanții autorităților publice locale îi spuneau că este vitală pentru comunitatea lor. Ca atare dacă se poate eventual reproșa ceva apelantului sub acest aspect, se poate imputa vinovăția sa, dar în forma culpei fără prevedere, potrivit căreia autorul nu prevede rezultatul faptei sale, deși trebuia si putea să-l prevadă. Este exact situația apelantului. Cu alte cuvinte la o analiza mai mult decât exigentă a poziției sale psihice față de situația creată, se poate preciza că, deși nu deținea nici un fel de informație sau de pregătire cu privire la fondurile europene, totuși acesta trebuia să se informeze și să se pregătească, să suspende toate obligațiile autorității locale beneficiare și numai după aceea să fi luat o decizie. Așadar apelantul trebuia si putea să prevadă rezultatul actelor sale, pe care însă, în situația concretă de desfășurare a evenimentelor, nu a avut posibilitatea prevederii acestuia.
Cu privire la latura civilă se impune a fi făcute următoarele precizări.
In mod greșit se susține că prejudiciul cauzat de cei doi apelanți este de 3.395.118,26 lei, din moment ce s-a stabilit cu putere de lucru judecat că suma de 1.641.366 lei, care a fost recuperata de la Consiliul Local Păulesti, pe cale procedurii de drept fiscal, în care cei doi apelanți nu au fost părți în procedură. Pe cale de consecința inculpatul nu poate răspunde decât pentru prejudiciul reținut ca fiind exclusiv produs de el. Astfel art.14 din codul de procedura penala vechi stabilește că acțiunea civilă are ca obiect tragerea la răspunderea civila a inculpatului. Ori s-a dovedit că în procedura civilă, fără a mai fi contestată de consiliul local în procedura penală, acesta din urma în nume propriu, a achitat suma pretinsa de APDRP de 1.641.366 lei, ceea ce face ca susținerea acuzării, că cei doi apelanți se fac vinovați de producerea unui prejudiciu de 3.395.118 lei, să nu fie reală.
Singurul prejudiciu care se poate reține în sarcina sa (în ipoteza în care se va retine vinovăția) nu poate fi decât această diferență de 1.753.752,26 lei. Niciodată, în procedura urmăririi penale nu i-a fost imputată suma totală, ci numai prin rechizitoriu se reține eronat acest prejudiciu. Nu este legal să se susțină că ești autorul unui prejudiciu fără ca cel pretins a fi fost vătămat, să nu formuleze acțiune directă împotriva sa, ci să se adreseze unei alte persoane care a și achitat suma respectivă. De aceea este foarte important să se rețină acest aspect, care se va constata că, în final, va avea o mare influență supra stabilirii formei infracțiunii ce s-ar reține în sarcina sa în caz de vinovăție penală.
A mai precizat că în cauză, în procedura penală nu se poate reține plata, majorărilor de întârziere, întrucât aceste adiționale sunt specifice dreptului fiscal și ele nu pot fi imputate decât beneficiarului lucrării.
Solicită să fie cenzurată cererea de constituire de parte civilă formulată de APDRP sub aspectul cuantumului majorărilor de întârziere în sumă de 445.250 lei (care în fața tribunalului au fost reactualizate) cu atât mai mult cu cât nu există nici un mod de calcul prezentat pentru a putea fi verificat de instanța de apel. Pe de altă parte, deși a solicitat acest lucru instanței de apel, aceasta a refuzat completarea raportului de expertiza cu privire la verificarea stabilirii cuantumului acestor majorări de întârziere.
De altfel se observă că experta desemnată în cauză, nu a făcut nimic altceva decât să copieze raportul de expertiza efectuat în procedura recuperării debitului obținut pe procedura fiscala. Astfel încât argumentele acesteia sunt inutile.
P. a dispus prin ordonanța ,,din,data de 17.03.2011 luarea măsurii sechestrului asigurător asupra bunurilor mele mobile și imobile, măsură care solicită a fi revocată de instanța de apel întrucât aceasta nu se impune a se mai menține.
Soluția este vădit nelegală, întrucât sechestrul asigurător asupra bunurilor inculpatului trebuia să fie luată numai după ce se constata că valoarea lucrării intrată în patrimonial comunei nu este suficientă să acopere prejudiciul.
In realitate, parchetul avea obligația sa solicite confiscarea specială a bunului produs ca urmare a infracțiunii. Dacă tot se susține că prejudiciul produs reprezintă contravaloarea investiției pentru canalizare și stație de epurare Păulesti, atunci se impunea confiscarea acestui bun, urmând ca inculpații să fie exonerați de plata prejudiciului. Este inechitabil ca să li se sechestreze averea mobilă si imobilă, iar beneficiarul să se bucure de folosirea nestingherită a bunului obținut potrivit acuzării, prin fraudă.
4. In cauza sunt incidente dispozițiile art.5 Noul Cod penal.
Datorită faptului că de la data săvârșirii infracțiunii și până la judecata definitivă a cauzei a intervenit o nouă lege penală, se impune aplicarea principiului legii penale mai favorabile.
Soluția echitabilă este aceea de a aplica acest principiu având la bază autonomia instituționala penala.
Sub aspectul dreptului penal substanțial special, mai favorabilă este legea penală nouă întrucât aceasta modifică substanțial cuantumul de pedeapsa dar și conținutul infracțiunii. Sub aspectul dreptului penal substanțial general se constată că legea veche este mai favorabilă, astfel încât individualizarea pedepsei, stabilirea modalității de executare a pedepsei, dar și invocarea și aplicarea prescripției răspunderii penale, să se facă potrivit legii penale vechi.
1.- Cu privire la infracțiunea prevăzută de art.18/1 din legea nr.78/2000.
Se constată că sub acest aspect legea penală nouă este mai favorabilă, atât sub aspectul definiției conținutului cât și cu privire la cuantumul de pedeapsa.
Astfel, în vechea lege infracțiunea de la art.18/1 are următorul conținut
„Folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte,
incomplete care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul
general al Comunităților Europene, sau din bugetele administrate de acestea
ori in numele lor se pedepsește cu închisoare de la 3 la 15 ani și interzicerea
unor drepturi”
Art.18/3 prevede că daca faptele de la alin.1 și 2 au avut consecințe deosebit de grave pedeapsa este de la 10 la 20 de ani.
Noua lege definește aceasta infracțiunea astfel „Folosirea sau prezentarea CU REA CREDINȚA de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene... se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani si interzicerea unor drepturi.”
Art.18/3 în legea nouă prevede că daca faptele de la alin 1 și 2 au produs consecințe deosebit de grave limitele speciale ale pedepselor se majorează cu jumătate, cu alte cuvinte pedeapsa este de la 4 ani la 10 ani și jumătate.
Ceea ce este de reținut sub acest aspect este tocmai faptul ca în noua definiție de la art.18/1, legiuitorul a înțeles să introducă sintagma REA CREDINTA. Ori acesta nouă condiție impune așa analizarea atitudinii apelantului față de actele executate. A fost el de rea credința atunci când a semnat acele acte, din moment ce nu deținea nici cel mai mic bagaj de cunoștințe despre fondurile europene și mai ales despre procedurile ce trebuiesc parcurse și cunoscute. A existat un singur moment în care să se spună fără ezitare ca apelantul a știut și a urmărit cu consecvență obținerea acelui rezultat?. Nu este echitabil să se spună despre apelant că el trebuia să știe toate aceste proceduri din moment ce nimeni din anturajul său, nu numai că nu i-a precizat cum trebuie să procedeze dar nici reprezentanții SAPARD nu au manifestat mai multă diligență din moment ce au cunoscut că au de a face cu un nou responsabil de proiect care era lesne de înțeles că nu poseda cunoștințe cu privire la acest domeniu.
De aceea se impune analizarea cu maxima atenție a laturii subiective, întrucât reaua – credința (instituție specifica dreptului civil) presupune și impune o atitudine de incorectitudine, de voință de a nu respecta legea, de face în așa fel încât normele de conviețuire socială să fie încălcate. Ori față de apelantul D. D. nu se poate susține o asemenea teza.
Dacă este să apelăm la ceea ce dicționarul limbii romane definește REAUA CREDINȚA în dreptul penal, atunci legiuitorul a înțeles să sancționeze numai acele rezultate obținute ca urmare a unei OMISIUNI și nu a unei ACTIUNI.
Dicționarul definește reaua credința ca fiind expresia care definește vinovăția sub forma intenției în săvârșirea unor infracțiuni omisive. Infracțiunile omisive la care face referire reaua credința sunt cele care se comit numai cu intenție, nefiind sancționate cele comise din culpă. In cazul de față însă așa cum arata acuzarea apelantul este acuzat pentru ACȚIUNI si nu pentru OMISIUNI.
În realitate legiuitorul a dorit să atragă atenția asupra atitudini subiective a autorului, în sensul că acesta urmărește cu intenție producerea vătămării valorii ocrotite de lege.
Așadar, în opinia sa nu este îndeplinită cerința esențiala prevăzută în legea nouă, fapt care impune în baza art.421 alin.1 pct.2 lit.a C.pr.penală admiterea apelului, desființarea sentinței atacate și achitarea de sub învinuirea prevăzută de art.18/1 din legea nr. 78/2000 modificată, conform art.396 alin.5 C.pr.penală cu referire la art. 16 alin 1 lit. b, teza fapta nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege.
2. Cu privire la infracțiunea de înșelăciune a invocat dispozițiile art.244 al alin 2 Noul cod penal, în sensul că limitele de pedeapsă sunt de la 1 la 5 ani. Față de această împrejurare s-a solicitat să se ia act că în cauză sunt incidente dispozițiile prevăzute de art.124 C.penal vechi, în sensul că este îndeplinit termenul de prescripție speciala a răspunderii penale.
Astfel potrivit art.122 Cod penal din 1969 termenul de prescripție a răspunderii penale pentru faptele a căror pedeapsă este mai mare de un an dar care nu depășește 5 ani, este de 5 ani. Cum fapta s-a comis în iulie 2004, urmează a se constata că termenul prim al prescripției s-a împlinit iulie 2009, iar încă jumătate din acest termen s-a împlinit în iulie 2011. Așadar pentru prescripția specială termenul este de 7,5 ani care s-a împlinit în iulie 2011.
De aceea se impune admiterea apelului, modificarea sentinței și încetarea procesului penal pentru infracțiunea de înșelăciune în baza art.421 alin.1 pct.2 C.pr. penală, cu referire la art.396 alin.5 C.pr.penală cu referire la art.16 lit.f C.pr.penală.
In situația în care nu se va reține aplicarea acestor dispoziții de lege și instanța nu va dispune încetarea procesului penal ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale s-a solicitat achitării, întrucât lipsește forma de vinovăție solicitată de lege și anume intenția directa.
3.- În caz de neachitare și neîncetare a procesului penal.
Cu privire la infracțiunea prevăzută de art.18/1 din legea nr.78/2000, pentru argumentele aduse în partea privind latura civilă solicită recalificarea faptei reținute în sarcina apelantului în sensul înlăturării dispozițiilor art.18/3, întrucât fapta nu poate fi considerată ca având consecințe deosebit de grave, prejudiciul efectiv fiind sub valoarea sumei de 2.000.000 lei cât prevede art.183 noul cod penal.
De asemenea urmează ca și pentru infracțiunea de înșelăciune să fie înlăturată reținerea consecințelor deosebit de grave.
Pe cale de consecință având în vedere cele menționate mai sus s-a solicitat ca individualizarea noilor pedepse să se facă prin prisma dispozițiilor art.72 Cod penal vechi și ca atare reținându-se dispozițiile art.74 si 76 Cod penal să se aplice pedepse potrivit acestor dispoziții legale.
Față de toate aspectele invocate dar ținând cont și de datele personale ale apelantului, care demult a încheiat raporturile cu funcția de primar, de vârsta înaintată și de starea sa de sănătate, solicită ca pedeapsa rezultantă să fie suspendată potrivit art. 81 C.penal întrucât aceasta nu poate depăși 2 ani cu închisoare.
Partea responsabilă civilmente . primar a criticat sentința pronunțată de tribunal, susținând că în mod nelegal a fost introdusă în cauză întrucât partea civilă APDRP București nu a solicitat introducerea în cauză ca parte responsabilă civilmente a comunei Păulești în termenul prevăzut de art.16 alin.1 Cod procedură penală din 1969, respectiv nici în cursul urmăririi penale, nici în fața instanței de judecată până la citirea actului de sesizare din data de 17.11.2011.
Din actele dosarului rezultă că introducerea în cauză a comunei Păulești s-a făcut în data de 20.10.2011, la solicitarea inculpatului D. D., parte care nu era legal îndreptățită să formuleze o astfel de cerere.
Referitor la acest aspect, s-a susținut faptul că inculpatul nu poate solicita introducerea în proces a unei persoane fizice sau juridice în calitate de parte responsabilă civilmente deoarece soluționarea laturii civile a procesului penal se face potrivit dispozițiilor civile iar pe plan procesual acțiunea civilă, ca ansamblu al mijloacelor procesuale prin care se poate realiza protecția judiciară a drepturilor subiective, poate fi exercitată, printre alte condiții, numai de persoanele care au calitate procesuală activă, fiind necesar să existe identitate între persoana reclamantului și cea care este titularul dreptului pretins, excepția lipsei calității procesuale active fiind o excepție de fond, absolută și peremptorie.
Faptul că inculpatul nu poate solicita introducerea unei persoane fizice sau juridice în calitate de persoană responsabilă civilmente, acest drept fiind conferit numai părții vătămate constituită parte civilă în procesul penal, a fost afirmat în mod constant atât în practica instanței supreme cât și în literatura de specialitate.
Singura excepție, când introducerea ca parte responsabilă civilmente se face din oficiu, este atunci când cel vătămat prin infracțiune este o persoană lipsită de capacitate de exercițiu sau cu capacitate de exercițiu restrânsă, situație în care și acțiunea civilă se exercită din oficiu, în condițiile art.17 Cod procedură penală.
În al doilea rând, în mod greșit prima instanță a obligat . cu inculpații D. D. și Ș. I. la plata sumei de 3.433.094,76 lei către partea civilă APDRP București. Din probele administrate în cauză a rezultat că APDRP București și-a acoperit de la . din prejudiciu, respectiv suma de 1.578.830,03 lei reprezentând venituri din ajutoare de stat recuperate.
Examinând sentința apelată, în raport de probele administrate până la această fază procesuală, de susținerile cuprinse în apelurile declarate și de dispozițiile art.417 alin.2 Cod procedură penală, care impun analizarea cauzei sub toate aspectele de fapt și de drept, curtea constată că apelurile celor doi inculpați sunt fondate, ca și al părții responsabile civilmente în timp ce apelul parchetului este nefondat.
1. Apelul inculpatului Ș. I..
Inculpatului Ș. I. i s-a imputat prin actul de acuzare și prin hotărârea primei instanțe că, în calitate de primar al comunei Păulești, județul Prahova și responsabil legal (în perioada 2002-mai 2004) al proiectului cu finanțare SAPARD C 2._, intitulat „Investiție nouă canalizare și stație de epurare Păulești, județul Prahova", a folosit și prezentat Agenției SAPARD ( actuala Agenție pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit), în cunoștință de cauză, anexat cererii de finanțare, Hotărârea Consiliului Local al Comunei Păulești nr. 36/29.08.2002 în cuprinsul căreia sunt menționate date ireale privind existența surselor de finanțare respectiv faptul că la art. 6 s-a prevăzut: „In bugetul local al comunei Păulești sunt alocate resurse privind cheltuielile eligibile și neeligibile ale proiectului pentru a se putea efectua plățile înaintea rambursării sumelor aprobate prin programul SAPARD" iar acest lucru a avut ca rezultat obținerea, pe nedrept, de fonduri europene în cuantum de 2.653.140,43 lei ( echivalentul a 728.284,5 EURO ) din care a fost acceptată la plată și achitată suma de 2.546.338,69 lei (echivalent a 671.580,7 EURO) sumă ce reprezintă paguba adusă bugetului Comunităților Europene și este o consecință deosebit de gravă în sensul art. 146 C.penal și ar constitui infracțiunea de folosire de documente false având ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităților Europene, prev. de art. 18/1 alin.1 și 3 din Legea nr. 78/2000;
Totodată, aceleași fapte, având ca rezultat obținerea, pe nedrept de fonduri nerambursabile din bugetul național în cuantum de 884.380,14 lei (echivalentul a 242.761,5 EURO) din care a fost acceptată la plată și achitată suma de 848.779,57 lei (echivalent a 223.860,24 EURO) sumă ce reprezintă paguba cauzată bugetului național și este o consecință deosebit de gravă în sensul art. 146 C.penal, s-a considerat că ar constitui infracțiunea de înșelăciune, prev. de art 215 alin. 1, 2, 3 și 5 C.penal din 1969.
În esență, inculpatul este acuzat că a inițiat, adoptat (alături de membrii consiliului local) și folosit Hotărârea Consiliului Local al Comunei Păulești nr.36/29.08.2002, prezentată Agenției SAPARD la data de 30 septembrie 2002 alături de celelalte acte ce au constituit documentația pentru proiectul de finanțare al investiției de canalizare și stație de epurare din .> Se poate deci constata că activitățile ce se impută inculpatului au avut loc la 29 august 2002 și s-au consumat odată cu depunerea dosarului la Agenția SAPARD în septembrie 2002, neformulându-se împotriva acestuia nicio altă acuzație în legătură cu derularea ulterioară a respectivei investiții, care s-a finalizat în anul 2006.
Ori, prima infracțiune pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, cea prevăzută de art.18/1 și care face parte dintre infracțiunile împotriva intereselor economice ale comunităților europene-Secțiunea a IV-a din Legea nr.78/2000, a fost reglementată abia prin modificările aduse prin Legea nr. 161/2003, intrată în vigoare în aprilie 2003. De altfel întreaga secțiune din lege a fost introdusă prin Legea nr. 161/2003.
Astfel, se constată că fapta ce se impută inculpatului, că folosind în documentația prezentată, Hotărârea Consiliului Local nr.36/2002, ar fi accesat pe nedrept fonduri europene, nu era prevăzută de lege ca infracțiune de sine stătătoare în august-septembrie 2002. Așa se explică și solicitarea parchetului ca pentru această învinuire să se dispună schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de înșelăciune.
În ce privește cea de-a doua acuzație reținută în sarcina inculpatului prin rechizitoriu și prin hotărârea primei instanțe, aceea de obținere prin înșelăciune a fondurilor necesare derulării investiției constând în lucrarea de canalizare și stație de epurare din . a fost vorba de fonduri naționale sau fonduri europene obținute în cadrul programului SAPARD, Curtea consideră că probele administrate în cauză nu dovedesc existenței vreunei intenții de fraudă din partea inculpatului.
Practic, s-a susținut că dacă la momentul depunerii documentației la Agenția SAPARD s-a folosit Hotărârea Consiliului Local ce prevedea la art.6 că în bugetul comunității există fondurile necesare rambursării cheltuielilor eligibile și neeligibile, dar în concret aceste fonduri nu existau sau erau insuficiente să acopere valoarea investiției, ar rezulta că s-a urmărit inducerea în eroare a agenției și obținerea prin fraudă a fondurilor.
Curtea consideră că această mențiune la art.6 din Hotărârea Consiliului Local incriminată nu a fost făcută nici de inculpat nici de ceilalți membrii ai consiliului local care au participat la ședința din 29 august 2002, cu vreo intenție de fraudă, ci au considerat că documentul respectiv este o formalitate. De altfel, bugetul pentru anul 2002 fusese aprobat în cursul anului anterior - 2001 când nu se punea problema efectuării acestei investiții și nu s-a cerut ca acestei hotărâri să i se atașeze vreo filă de buget cu menționarea expresă a vreunei sume. În plus, investiția nu a început în 2002 și nici măcar în cursul anului 2003, ci abia la începutul anului 2004, când comunitatea locală a efectuat demersurile pentru obținerea fondurilor necesare susținerii părții sale de cheltuieli din investiție (prin prevederea în buget a unei sume mai mari și apoi prin accesarea unui credit bancar de către Primăria Păulești.
Oricum, din expertiza contabilă întocmită în cursul judecării apelului, rezultă că, chiar și în bugetul pe anul 2002 (așa cum a fost aprobat prin Hotărârea C.L. nr.34/21 decembrie 2001) exista la articolul ,, Cheltuieli materiale și servicii” prevederea unor sume alocate pentru ,,canalizare”- 100.000 mii ROL respectiv alimentare cu apă stații de epurare pentru ape uzate, colectare stații pompare – 800.000 mii ROL (fila 495-496 dosar apel). Ca atare, nu se susține afirmația că în bugetul local pe anul 2002 nu exista nicio sumă cu această destinație, ci dimpotrivă, rezultă faptul că această comunitate locală avea în intenție să facă o asemenea investiție într-o lucrare de canalizare și stație de epurare, chiar înainte să existe posibilitatea accesării fondurilor SAPARD.
De altfel necesitatea și oportunitatea efectuării acestei lucrări nu a ridicat semne de întrebare ci, numai după ce lucrarea s-a finalizat, începând cu anul 2006, în urma unor controale efectuate de DLAF, s-au evidențiat mai multe nereguli în derularea procedurilor și a investiției, considerându-se de către procuror că au relevanță penală doar faptele celor doi inculpați S. I. și D. D..
Analizând și declarațiile date de inculpatul Ș. I. pe întreg parcursul procesului începând cu urmărirea penală și până la cea dată în fața instanței de apel, acesta a arătat că nu a avut nici un moment intenția să inducă în eroare sau să obțină prin fraudă fondurile necesare, atunci când a depus odată cu restul documentației Hotărârea din 29 august 2002, că fiecare pas a fost supervizat de către Comisiile de specialitate din cadrul Primăriei Păulești, de către specialiștii în folosirea fondurilor europene din cadrul Consiliului Județean Prahova și de către funcționarii agenției SAPARD, care nu au identificat nicio neregulă în legătură cu documentația depusă.
Așa cum a evidențiat și inculpatul, Curtea reține că în anul 2002 activitatea de accesare a fondurilor europene pentru dezvoltare regională de către comunitățile locale din România era la început, astfel încât o neregulă de genul celei incriminate în conținutul Hotărârii nr.6 a Consiliului Local și anume că fondurile prevăzute nu acopereau în totalitate viitoarele cheltuieli eligibile și neeligibile, trebuia privită și în acest context, de pionierat, neputând să se atribuie automat un caracter de folosire cu rea-credință, în scop de fraudă, a acestui document.
Atâta timp cât nu s-a susținut și nici nu s-a probat că inculpatul Ș. I. ar fi avut și vreun alt interes material pentru sine sau pentru altul, în efectuarea acestei investiții de care a beneficiat . s-a realizat și funcționează, Curtea consideră că fapta ce i se impută acestuia, de folosire în documentația prezentată a Hotărârii Consiliului Local nr.36/2002 nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, nici în forma prevăzută de art. 215 alin.1 ,2, 3 și 5 Cod penal din 1969 și nici în cea reluată de art. 244 alin. 1 și 2 din Noul Cod penal, lipsindu-i latura subiectivă, respectiv intenția de inducere în eroare a Agenției SAPARD precum și scopul acestei infracțiuni, acela de a obține pentru sine sau pentru altul un folos patrimonial injust sau a urmării – aceea de a se fi produs o pagubă.
Oricum în aplicarea legii penale mai favorabile - art. 5 Cod penal și ținând cont și de Decizia nr. 265 /6 mai 2014 a Curții Constituționale, privind aplicarea globală a acestui principiu, Curtea consideră că Noul cod penal este lege penală mai favorabilă, astfel încât se va dispune schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev.de art.215 alin.1,2, 3 și 5 Cod penal din 1969 în infracțiunea prev.de art. 244 alin.1 și 2 Cod penal și apoi achitarea inculpatului în conformitate cu disp.art. art.396 alin.5 Cod procedură penală rap. la art.16 alin.1 lit.b, teza a II-a cod procedură penală, faptei imputate lipsindu-i vinovăția prevăzută de lege.
În concluzie, pentru argumentele prezentate pe larg mai sus, în conformitate cu disp.art. 421 pct.2 lit.a Cod pr.penală Curtea va admite apelul acestui inculpat, va desființa în parte sentința și după descontopirea pedepsei rezultante aplicată acestuia în componentele sale pe care le repune în individualitatea lor, în baza art.386 Cod procedură penală rap. la art.5 alin.1 Cod penal, va schimba încadrarea juridică dată faptelor după cum urmează:
- din disp. art.18/1 alin.1 și 3 din Legea 78/2000, în disp. art.18/1 alin.1 și 3 din Legea 78/2000, astfel cum a fost modificată prin Legea 187/2012 și în baza art.396 alin.5 Cod procedură penală rap. la art.16 alin.1 lit.b teza I cod procedură penală, și va dispune achitarea inculpatului Ș. I. pentru comiterea infracțiunii prev. de art.18/1 alin.1 și 3 din Legea 78/2000, astfel cum a fost modificată prin Legea 187/2012, fapta nefiind prevăzută de legea penală.
- din disp. art.215 alin.1,2,3 și 5 Cod penal din 1969, în disp. art.244 alin.1 și 2 cod penal și în baza art.396 alin.5 Cod procedură penală rap. la art.16 alin.1 lit.b, teza a II-a cod procedură penală, și va dispune achitarea inculpatului Ș. I. pentru comiterea infracțiunii prev. de art.244 alin.1 și 2 Cod penal, fapta nefiind săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege.
Apelul inculpatului D. D..
În esență, acestui inculpat i se impută faptul că în calitate de primar și responsabil legal al proiectului cu finanțarea SAPARD, menționat mai sus, în cunoștință de cauză, în luna iulie 2004, a folosit și prezentat Agenției SAPARD mai multe documente contrafăcute (raportul de evaluare a ofertelor nr.4478/25 iulie 2004 și înscrisurile subsecvente) privind parcurgerea procedurii de evaluare a ofertelor depuse pentru acordarea contractului de execuție de lucrări, fapta având ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene în cuantum de 2.415.789,22 lei și de fonduri naționale în cuantum de 805.263,08 lei; considerându-se a fi astfel întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor prev.de art.18/1 alin.1 și 3 din Legea nr.78/2000 și 215 alin.1,2,3 și 5 Cod penal din 1969.
Probele administrate în cauză, evidențiate și de prima instanță (declarația inculpatului D. D., ale martorilor L. G., Ș. C., M. M. și D. E.) relevă faptul de necontestat că în afara semnăturii aparținând inculpatului D. D., toate celelalte semnături aplicate în dreptul secretarului (L. G.) și celor trei evaluatori (Ș. C., M. M. și D. E.) au fost fotocopiate, după ce în prealabil numita L. G. semnase în fals în locul celor trei evaluatori.
De fapt, în vara anului 2004, după alegerile locale ce au și dus la dobândirea calității de primar de către inculpatul D. D. în locul inculpatului Ș. I., Agenția SAPARD prin funcționarii săi, a descoperit o neregulă într-o procedură deja efectuată și anume că din Comisia de evaluare a ofertelor depuse pentru realizarea obiectivului ,,canalizare și stație de epurare a comunei Păulești” făcuse parte și numitul R. G. despre care s-a aflat ulterior că se afla în stare de incombatibilitate, întrucât era angajatul Consiliului Județean iar una dintre societățile ce participaseră la licitația deschisă pentru obținerea lucrării . avea ca administrator un consilier județean.
Situația de incompatibilitate a fost constatată printr-o,,fișă navetă nr.5493/9 iulie 2004” prin care s-a arătat că se revine asupra avizării procedurii de achiziție și se solicită numirea unei alte comisii de evaluare imparțială și reevaluarea ofertelor, situație ce a fost adusă și la cunoștința Consiliului Local Păulești printr-o adresă.
În realitate, procedura se desfășurase în modul următor: avusese loc o licitație publică la care se înscriseseră două firme . și . evaluare a celor două oferte constatase că niciuna dintre acestea nu se califică propunând sume mai mari pentru efectuarea investiției decât cea aprobată în cadrul proiectului, astfel încât această comisie hotărâse anularea licitației publice efectuate. În urma acestei hotărâri, reprezentantul legal al proiectului solicitase Agenției SAPARD permisiunea de organizare a unei proceduri de negociere directă ce fusese și acceptată, iar contractul de atribuire și execuție a lucrării fusese încheiat cu societatea care prezentase oferta cea mai mică . la data de 4 martie 2004, iar lucrarea era în curs de execuție.
Așa cum a arătat și martora O. V. - funcționarul SAPARD care a emis fișa navetă 5403/9 iulie 2004, ceea ce se cerea autorității contractante era refacerea doar a acelei părți din procedura de licitație la care participase numitul R. G. și anume să se refacă evaluarea ofertelor către o nouă comisie de evaluare: ,,trebuia să se facă o nouă comisie de evaluare care să verifice ce a făcut oprima comisie, să întocmească aceleași documente ca cele întocmite de prima comisie, și să se prezinte la noi pentru reavizare”(declarație martor filele 315-317 dosar apel).
Prin urmare,se constată că s-a impus refacerea unei părți din procedura de licitație care nu a avut nicio finalitate, nicio consecință juridică, întrucât se finalizase cu o hotărâre de anulare a licitației.
Probele administrate și menționate mai sus, relevă faptul că numita L. G., contabilă la Primăria Păulești, a fost cea care a refăcut documentația întocmind un raport de evaluare cu aceeași concluzie ca primul, fără ca persoanele menționate în noua comisia de evaluare să fi semnat personal sau să fi participat la vreo ședință la care să se reia discuția asupra celor două oferte prezentate și să se întocmească un nou raport de evaluare.
Declarațiile inculpatului D. D. relevă faptul că acesta fusese ales primar de mai puțin de o lună, că era nefamiliarizat cu problematica proiectelor finanțate cu fonduri europene, că s-a bazat pe spusele martorei L. G., cea care fusese implicată de la început în implementarea acestui proiect și a acceptat acest mod de lucru, considerând că este vorba de o pură formalitate (filele 220, 228-229 dosar apel).
Martora L. G. a susținut că, dimpotrivă, tot ce a făcut a fost la indicația primarului, adică a inculpatului D. D. și după consultarea cu funcționarii Agenției SAPARD de la care a tras concluzia că această refacere ar avea un caracter formal (filele 311-314 dosar apel).
Ambele persoane au precizat însă faptul că au fost presați să întocmească noua documentație cât mai repede și că nici un moment nu s-a pus problema anulării întregii proceduri sau a opririi execuției lucrărilor și plăților.
Având în vedere această situație de fapt relevată de materialul probator administrat, se pune întrebarea dacă acceptarea de către inculpatul D. D. a acestei proceduri de refacere a reevaluării ofertelor și de prezentare către SAPARD a documentației contrafăcute de salariatul său L. G., întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată.
De asemenea, având în vedere că pe parcursul judecării apelurilor au intrat în vigoare Noul Cod penal și Legea de punere în aplicare a acestuia, speța de față ridică și problema aplicării legii penale mai favorabile, în conformitate cu art. 5 Cod penal și a alegerii textului legal încriminator care să corespundă aplicării acestui principiu, în acord și cu decizia Curții Constituționale.
Examinând comparativ conținutul constitutiv al infracțiunii prevăzute de art. 18/1 alin.1 și 3 din Legea nr.78/2000 în redactarea anterioară și în redactarea de după modificarea survenită prin art. 79 din Legea nr.187/2012 de punere în aplicare a Noului Cod penal, Cutea constată că textul nou este mai favorabil, nu numai prin tratamentul sancționator mai blând, dar prin adăugarea sintagmei ,,folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente sau declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al UE…”.
Totodată, în ceea ce privește infracțiunea de înșelăciune, reținută în sarcina aceluiași inculpat și care vizează partea de finanțare a investiției cu fonduri naționale, Curtea constată că tot legea nouă este lege mai favorabilă, dispozițiile art.244 alin.1 și 2 Cod penal prevăzând pedepse mult reduse față de art. 215 alin.1,2,3 Cod penal din 1969, fiind eliminată total cauza de agravare prevăzută de art.215 alin.5 Cod penal din 1969 care se referă la infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave.
Revenind la întrebarea de mai sus, Curtea consideră că, atât timp cât ambele infracțiuni prevăzute de legea penală nouă incriminează doar fapta comisă cu intenție calificată, nu se poate reține în sarcina inculpatului D. D. niciuna din cele două infracțiuni, întrucât nu sunt dovezi care să ateste că prin prezentarea acelor documente contrafăcute de către L. G., semnate și de el, ar fi urmărit să obțină pe nedrept finanțarea în continuare a investiției respective, fie că a fost vorba de fonduri europene sau de la bugetul de stat.
Această concluzie se impune și datorită faptului că partea de documentație refăcută în fals, nu producea practic nicio consecință juridică; propunerea fiind aceeași cu cea din procedura anterioară și anume de anulare a licitației.
În plus, se constată că pentru infracțiunea de fals și uz de fals prev.de art. 289 și 291 Cod penal din 1969, care pot fi imputate inculpatului D. D., procurorul de caz a dispus scoaterea de sub urmărire penală a acestuia și aplicarea unei sancțiuni administrative de 500 lei, ceea ce, în opinia curții reprezintă o sancțiune suficientă și proporțională cu fapta săvârșită în concret de către inculpatul D. D..
În condițiile în care, din nicio probă nu rezultă vreun interes material sau de altă natură al acestuia, pentru sine sau pentru altul, în obținerea prin fraudă a fondurilor necesare derulării investiției, a-l obliga singur sau în solidar cu Primăria Comunei Păulești la restituirea întregului cost al finanțării nerambursabile de la momentul de la care a devenit responsabil de proiect, este o sarcină excesivă și nejustificată. Lucrarea de canalizare și construire a unei stații de epurare a fost realizată, era necesară comunității locale este funcțională iar potrivit expertizei contabile întocmite în cursul judecării apelului de către expert P. M. E. și expert consilier-parte responsabilă civilmente S. I. C., Primăria comunei Păulești a restituit oricum mare parte din fondurile europene, în perioada 2008-2009, pentru alte nereguli constatate în cursul unor proceduri administrative, poate chiar mai grave decât cele reținute în sarcina celor doi inculpați, dar cărora parchetului a ales să nu le dea conotație penală, deși sunt identificate în cuprinsul aceluiași raport DLAF.
În concluzie, pentru argumentele prezentate pe larg mai sus, în conformitate cu disp.art. 421 pct.2 lit.a Cod pr.penală Curtea va admite apelul acestui inculpat, va desființa în parte sentința și după descontopirea pedepsei rezultante aplicată acestuia în componentele sale pe care le repune în individualitatea lor, în baza art.386 Cod procedură penală rap. la art.5 alin.1 Cod penal, va schimba încadrarea juridică dată faptelor după cum urmează:
- din disp. art.18/1 alin.1 și 3 din Legea 78/2000, în disp. art.18/1 alin.1 și 3 din Legea 78/2000, astfel cum a fost modificată prin Legea 187/2012 și în baza art.396 alin.5 Cod procedură penală rap. la art.16 alin.1 lit.b teza a II-a Cod procedură penală, și va dispune achitarea inculpatului D. D. pentru comiterea infracțiunii prev. de art.18/1 alin.1 și 3 din Legea 78/2000, astfel cum a fost modificată prin Legea 187/2012, fapta nefiind săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege.
- din disp. art.215 alin.1,2,3 și 5 Cod penal din 1969, în disp. art.244 alin.1 și 2 cod penal și în baza art.396 alin.5 Cod procedură penală rap. la art.16 alin.1 lit.b, teza a II-a Cod procedură penală, și va dispune achitarea inculpatului D. D. pentru comiterea infracțiunii prev. de art.244 alin.1 și 2 Cod penal, fapta nefiind săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege.
Apelul părții responsabile civilmente Primăria comunei Păulești vizează latura civilă a cauzei iar rezolvarea sa urmează să fie în concordanță cu soluția dată laturii penale.
Atât timp cât Curtea consideră că se impune achitarea inculpaților Ș. I. și D. D. ce au avut succesiv calitatea de primar al comunei Păulești, prepuși ai părții responsabile civilmente, nici inculpații și nici partea responsabilă civilmente nu vor mai fi obligați să suporte despăgubirile acordate de prima instanță.
Ca atare, în urma admiterii apelului acestei părți, ca și a admiterii apelurilor inculpaților, se va respinge acțiunea civilă exercitată de partea civilă Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit București și se va înlătura obligarea inculpaților, în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata de despăgubiri civile către partea civilă.
Se vor înlătura măsurile asigurătorii de înființare a sechestrelor dispuse prin Ordonanța 13/P/2007 din 17.03.2011 a D. – Serviciul Teritorial Ploiești cu privire la bunurile mobile și imobile aparținând inculpaților Ș. I. și D. D..
Se va înlătura mențiunea privind desființarea art.6 din Hotărârea Consiliului Local Păulești nr.36/29.08.2002.
Totodată, se va înlătura obligarea inculpaților, în solidar cu partea responsabilă civilmente Primăria comunei Păulești la plata cheltuielilor judiciare către stat de la instanța de fond.
Se va dispune menținerea celorlalte dispoziții ale sentinței atacate precum și ale încheierii de îndreptare eroare materială.
Apelul D.- Serviciul Teritorial Ploiești, care a vizat doar rezolvarea laturii civile și numai cu privire la inculpatul Ș. I., solicitându-se ca acesta să suporte plata integrală a sumei de 1.753.752,26 lei în solidar cu partea responsabilă civilmente, va primi de asemenea o soluție ce decurge din rezolvarea acțiunii penale față de cei doi inculpați.
Cum pentru inculpatul Ș. I., cât și pentru inculpatul D. D. s-a dispus prin prezenta decizie achitarea pentru ambele infracțiuni reținute în sarcina lor, ca o consecință, apelul parchetului se impune a fi respins ca nefondat în conformitate cu disp.art. 421 pct.1 lit.b Cod pr.penală.
În ce privește motivul suplimentar de apel susținut cu ocazia dezbaterilor, Curtea precizează faptul că în cuprinsul deciziei cu ocazia analizării apelurilor inculpaților și s-a răspuns și la problema aplicării legii penale mai favorabile, iar odată ce inculpatul Ș. I. a fost achitat pentru ambele infracțiuni, menționându-se temeiul legal corespunzător, nu se mai pune problema intervenirii prescripției răspunderii penale, astfel încât apelul parchetului va fi respins și sub acest aspect.
Văzând și disp.art. 275 alin.3 Cod pr.penală cheltuielile judiciare din faza de apel vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelurile declarate de către inculpații Ș. I. și D. D., precum și apelul declarat de partea responsabilă civilmente – Primăria comunei Păulești, împotriva sentinței penale nr.253/02 iulie 2012 pronunțată de Tribunalul Prahova și a încheierii de îndreptare eroare materială din data de 3 iulie 2012 pronunțată de aceeași instanță, desființează sentința și încheierea în parte și în consecință:
- Descontopește pedeapsa rezultantă de 3 ani și 4 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a și b Cod penal din 1969, cu excepția dreptului de a alege, aplicată inculpatului Ș. I. în componentele sale pe care le repune în individualitatea lor.
În baza art.386 Cod procedură penală rap. la art.5 alin.1 Cod penal, schimbă încadrarea juridică dată faptelor după cum urmează:
- din disp. art.18/1 alin.1 și 3 din Legea 78/2000, în disp. art.18/1 alin.1 și 3 din Legea 78/2000, astfel cum a fost modificată prin Legea 187/2012 și în baza art.396 alin.5 Cod procedură penală rap. la art.16 alin.1 lit.b teza I cod procedură penală, dispune achitarea inculpatului Ș. I. pentru comiterea infracțiunii prev. de art.18/1 alin.1 și 3 din Legea 78/2000, astfel cum a fost modificată prin Legea 187/2012, fapta nefiind prevăzută de legea penală.
- din disp. art.215 alin.1,2,3 și 5 Cod penal din 1969, în disp. art.244 alin.1 și 2 cod penal și în baza art.396 alin.5 Cod procedură penală rap. la art.16 alin.1 lit.b, teza a II-a cod procedură penală, dispune achitarea inculpatului Ș. I. pentru comiterea infracțiunii prev. de art.244 alin.1 și 2 Cod penal, fapta nefiind săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege.
- Descontopește pedeapsa rezultantă de 3 ani și 4 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a și b Cod penal din 1969, cu excepția dreptului de a alege, aplicată inculpatului D. D. în componentele sale pe care le repune în individualitatea lor.
În baza art.386 Cod procedură penală rap. la art.5 alin.1 Cod penal, schimbă încadrarea juridică dată faptelor după cum urmează:
- din disp. art.18/1 alin.1 și 3 din Legea 78/2000, în disp. art.18/1 alin.1 și 3 din Legea 78/2000, astfel cum a fost modificată prin Legea 187/2012 și în baza art.396 alin.5 Cod procedură penală rap. la art.16 alin.1 lit.b teza a II-a Cod procedură penală, dispune achitarea inculpatului D. D. pentru comiterea infracțiunii prev. de art.18/1 alin.1 și 3 din Legea 78/2000, astfel cum a fost modificată prin Legea 187/2012, fapta nefiind săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege.
- din disp. art.215 alin.1,2,3 și 5 Cod penal din 1969, în disp. art.244 alin.1 și 2 cod penal și în baza art.396 alin.5 Cod procedură penală rap. la art.16 alin.1 lit.b, teza a II-a Cod procedură penală, dispune achitarea inculpatului D. D. pentru comiterea infracțiunii prev. de art.244 alin.1 și 2 Cod penal, fapta nefiind săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege.
Respinge acțiunea civilă exercitată de partea civilă Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit București și înlătură obligarea inculpaților, în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata de despăgubiri civile către partea civilă.
Înlătură măsurile asigurătorii de înființare a sechestrelor dispuse prin Ordonanța 13/P/2007 din 17.03.2011 a D. – Serviciul Teritorial Ploiești cu privire la bunurile mobile și imobile aparținând inculpaților Ș. I. și D. D..
Înlătură mențiunea privind desființarea art.6 din Hotărârea Consiliului Local Păulești nr.36/29.08.2002.
Înlătură obligarea inculpaților, în solidar cu partea responsabilă civilmente Primăria comunei Păulești la plata cheltuielilor judiciare către stat de la instanța de fond.
Menține restul dispozițiilor sentinței și ale încheierii.
Respinge ca nefondat apelul declarat de către Ministerul Public – D. – Serviciul Teritorial Ploiești.
Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Dispune plata onorariului parțial pentru apărătorul din oficiu al inculpaților apelanți Ș. I. și D. D., până la prezentarea apărătorilor aleși, în sumă de câte 100 lei pentru fiecare inculpat, din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului Prahova.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 iunie 2014.
Președinte, Judecător,
G. D. C. G.
Grefier,
M. M.
Fiind în concediu de odihnă
prezenta se semnează de prim grefier
Red.DG/MM/BA
8 ex./15.07.2014
d.f_, Tribunalul Prahova
j.f. N. C.
operator de date cu caracter personal
număr notificare 3113/2006
| ← Infracţiuni la regimul silvic. Legea nr.46/2008. Decizia nr.... | Infracţiuni privind comerţul electronic. Legea nr. 365/2002.... → |
|---|








