Ucidere din culpă. Art.178 C.p.. Decizia nr. 27/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 27/2014 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 04-02-2014 în dosarul nr. 61/284/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr._
DECIZIA NR. 27
Ședința publică din data de 04 februarie 2014
Președinte – I. N.
Judecător - Mădina E. G.
Grefier – R. E. B.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror I. V. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de inculpatul T. D. E. fiul lui V. și G., născut la data de 07.08.1986, în municipiul București, sector 5, cu domiciliul stabil în ., . 520, județul Dâmbovița, CNP_, împotriva sentinței penale nr. 339 din data de 10 decembrie 2013 pronunțată de Judecătoria Răcari, prin care, în baza articolului 178 alineatele 2 și 5 din Codul Penal cu aplicarea articolului 71 alineatul 1 – 64 litera a teza a II-a și litera b din Codul Penal, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 3 ani. În baza art. 81 din Codul Penal, s-a suspendat condiționat executarea pedepsei.
În baza articolului 82 din Codul Penal, s-a stabilit termen de încercare de 5 ani, termen ce se compune din cuantumul pedepsei închisorii plus intervalul de timp de 2 ani.
S-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor articolului 83 din Codul Penal.
În temeiul articolului 711 alineatul 5 din Codul Penal s-a suspendat executarea pedepselor accesorii.
Prin aceeași sentință, s-a luat act de tranzacția părților – părți civile și asigurător – privind stingerea acțiunii civile alăturată cauzei penale prin plata despăgubirilor agreate, fiind acoperit prejudiciul material și moral.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelantul inculpat T. D. E., personal și asistat de avocat D. A., din cadrul Baroului Dâmbovița, potrivit împuternicirii avocațiale nr._/2014, lipsă fiind celelalte părți, respectiv: intimatul asigurator S. V. AG prin mandatat . de asigurare Reasigurare SRL, intimata parte civilă R. M. C. și intimatul parte vătămată R. I. D..
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Se învederează instanței că la dosar s-au depus din partea apelantului inculpat T. D. E. motivele de recurs, înregistrate sub nr. 2602/03.02.2014.
Curtea, în temeiul art. 420 alin. 4 rap. la art. 83 lit. a) din Noul Cod de proc. penală aduce la cunoștință inculpatului dreptul de a nu da nicio declarație pe parcursul procesului penal, atrăgându-i-se atenția că dacă refuză să dea declarații nu va suferi nicio consecință defavorabilă, iar dacă va da declarații acestea vor putea fi folosite ca mijloace de probă împotriva sa, inculpatul T. D. E., personal având cuvântul, arată că nu dorește să dea o nouă declarație în fața instanței de apel, menținându-și declarațiile date anterior în cauză.
Avocat ales D. A., pentru apelantul inculpat și reprezentantul Ministerului Public, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au cereri de formulat în cauză, solicitând acordarea cuvântului în dezbaterea apelului.
Curtea, luând act că părțile nu mai au de dat explicații ori de a formula cereri noi, în temeiul disp. art. 387 alin. 2 din Noul Cod de proc. penală, constată cercetarea judecătoreasă încheiată și în baza art. 420 alin. 6 din același cod, acordă cuvântul în susținerea apelului.
Avocat ales D. A., pentru apelantul inculpat T. D. E., susține că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 412 din Noul Cod de procedură, iar în temeiul art. 421 alin.2 lit. a) din același act normativ solicită admiterea apelului și desființarea sentinței pronunțate de Judecătoria Răcari, pentru următoarele considerente:
În primul rând, arată că o hotărâre penală trebuie să convingă și să se bazeze perfect pe situația de fapt, iar din punctul său de vedere hotărârea pronunțată de instanța de fond nu convinge.
Astfel, se reține că inculpatul T. D. E. circula pe un drum principal cu o viteză de 119km/k în afara localității, iar de pe un drum secundar îi „ țâșnește” o mașină condusă de victima R. D., iar în raport de această situație de fapt, în opinia sa, nu se poate dispune condamnarea unui om care nu a făcut nimic.
Prima expertiză efectuată în cauză de expert Lotescu, concluzionează într-o manieră stupefiantă, stabilind, fără o justificare tehnică, o culpă comună, arătându-se că inculpatul nu a rămas stăpân pe volan.
A doua expertiză efectuată în cauză o desființează pe prima și concluzionează că dacă inculpatul ar fi circulat cu 90Km/h ar fi putut evita accidentul, împrejurarea care nu poate fi avută în vedere de instanța de control judiciar. La fila 141 există o expertiză care analizează într-un mod amănunțit cauzele producerii accidentului.
În raport de aceste situații prezentate, apreciază că în prezenta cauză se impunea a se efectua o expertiză la nivelul INEC, câtă vreme inculpatul circula pe unde trebuia și nu a avut nicio vină în producerea accidentului.
În ceea ce privește pedeapsa aplicată de instanța de fond, susține că și din această perspectivă hotărârea este criticabilă, pe motiv că pedeapsa de trei ani închisoare reprezintă foarte mult, iar la stabilirea acestei pedepse, instanța de fond trebuia să proporționelizeze culpele și nu înțelege cum s-a stabilit cuplă comună, câtă vreme unul a încălcat norma de circulație, iar greșeala a fost a victimei.
Referitor la legea mai favorabilă, apreciază că în cauza de față nu există lege mai favorabilă. Cu privire la modalitatea de executare a pedepsei, lasă la aprecierea instanței.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea hotărârii pronunțate de Judecătoria Răcari ca legală și temeinică, întrucât instanța de fond a stabilit în mod corect situația de fapt și vinovăția inculpatului, pe baza probelor administrate în cauză.
În ceea ce privește individualizarea pedepsei, susține că pedeapsa aplicată de instanța de fond a fost orientată spre minimul prevăzut de art. 178 alin. 2 și 5 Cod penal, dispunându-se ca aceasta să fie suspendată condiționat, astfel că prin aplicarea acest texte de lege a fost deja atenuată răspunderea penală a inculpatului.
Cu obligarea apelantului inculpat la cheltuieli judiciare către stat.
Apelantul inculpat T. D. E., având ultimul cuvânt, susține că nu este vinovat de producerea accidentului și apreciază că nu trebuia să i se aplice nicio pedeapsă.
CURTEA:
Asupra recursului penal de față, reține următoarele:
Prin sentința penală nr. 339/10.12.2013 pronunțată de Judecătoria Răcari. în baza art. 178 alineatele 2 și 5 din Codul Penal cu aplicarea articolului 71 alineatul 1 – 64 litera a teza a II-a și litera b din Codul Penal, a fost condamnat inculpatul T. D. E., fiul lui V. și G., născut la data de 07.08.1986, în municipiul București, sector 5, cu domiciliul stabil în ., . 520, județul Dâmbovița, CNP_, la pedeapsa închisorii de 3 ani.
În baza articolului 81 din Codul Penal, s-a suspendat condiționat executarea pedepsei.
În temeiul articolului 82 din Codul Penal, s-a stabilit termen de încercare de 5 ani, termen ce se compune din cuantumul pedepsei închisorii plus intervalul de timp de 2 ani.
S-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor articolului 83 din Codul Penal.
Conform art. 711 alineatul 5 din Codul Penal s-a suspendat executarea pedepselor accesorii.
S-a luat act de tranzacția părților – părți civile și asigurător – privind stingerea acțiunii civile alăturată cauzei penale prin plata despăgubirilor agreate, fiind acoperit prejudiciul material și moral.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul numărul 1990/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Răcari, înregistrat la această instanță sub nr._ /07.01.2013, a fost trimis în judecată inculpatul T. D. E., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute și pedepsite de articolul 178 alineatele 2 și 5 din Codul Penal.
S-a reținut în actul de sesizare a instanței că la data de 07.11.2009, pe raza comunei C. V. din județul Dâmbovița, în afara localității, s-a produs un accident de circulație soldat cu victime omenești. Astfel, inculpatul T. D. E., în timp ce se deplasa pe DJ 71 cu autoturismul marca BMW la intersecția cu DJ 701, a lovit pe partea din față a autoturismului pe care-l conducea partea din spate a autoturismului marca Dacia cu numărul de înmatriculare_, iar în urma impactului mașina Dacia a fost proiectată într-un copac de pe marginea drumului și a luat foc, iar autoturismul marca BMW s-a răsturnat.
Din accident a rezultat decesul lui R. D., conducătorul autoturismului marca Dacia și a lui R. N., pasagera de pe scaunul din dreapta față a autoturismului marca Dacia și vătămarea corporală a celor trei pasageri din autoturismul marca BMW, respectiv T. I. E., pasageră pe locul din dreapta spate, persoană care a necesitat 8-9 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, a numitului I. L. Ș., pasager pe locul din stânga spate, persoană care a necesitat 50-55 zile îngrijiri medicale pentru vindecare și M. M., pasageră pe locul din dreapta față, persoană care a necesitat 8-9 zile de îngrijiri medicale.
A reținut parchetul din analiza cauzelor care au dus la producerea accidentului că R. D. a venit cu autoturismul marca Dacia de pe un drum secundar, nu s-a asigurat corespunzător și a efectuat virajul la stânga pe un drum cu prioritate după care a lovit din spate autoturismul marca BMW cu numărul de înmatriculare DAH04632, autoturism condus de T. D. E. cu o viteză de aproximativ 119 km/h, din impact autoturismul marca Dacia cu numărul de înmatriculare_ a fost proiectat într-un copac de pe marginea drumului și a luat foc, iar autoturismul marca BMW cu numărul de înmatriculare DAH046 a părăsit carosabilul, s-a răsturnat și a rămas culcat pe partea stângă pe un teren agricol din partea dreaptă a direcției de deplasare.
În urma expertizei tehnice auto s-a stabilit că vinovați de producerea accidentului de circulație sunt atât R. D. care a dat dovadă de neatenție și apreciere eronată a situației concrete în trafic, nu a respectat semnificația mijloacelor de semnalizare rutieră și nu a respectat normele privind acordarea priorității, cât și de T. D. E. care a dat dovadă de neatenție, apreciere eronată a situației concrete în trafic și a circulat cu viteză neadecvată.
Totodată, s-a stabilit că accidentul putea fi prevenit dacă conducătorul auto R. D. dădea dovadă de atenție și apreciere corectă în conducere respecta semnificația mijloacelor de semnalizare rutieră și respecta normele legate de acordare a priorității, iar conducătorul auto T. D. E. putea preveni producerea accidentului dacă dădea dovadă de atenție și apreciere corectă în conducere și rula cu viteză adecvată.
Inculpatul T. D. E. a declarat că știa foarte bine traseul pe care circula și știa că se apropie de intersecția cu drumul ce face legătura cu orașul T. că, în momentul în care a ajuns în jumătatea intersecției a observat o umbră ce părea să fie colțul unui autoturism, că până în acel moment nu a observat nimic, lumini sau alte materiale reflectorizante și că a încercat să ocolească prin stânga acel autovehicul dar, a simțit o bușitură și s-a trezit răsturnat pe câmp.
Mijloacele de probă avute în vedere în cursul urmăririi penale au fost: declarația inculpatului, declarațiile martorilor I. L., M. M., T. I., procese – verbale, expertize tehnice auto, rapoarte de autopsii medico-legale.
Partea vătămată R. M. C. a declarat că se constituie parte civilă cu suma de 50.000 euro din care jumătate reprezintă daune morale, iar cealaltă jumătate despăgubiri materiale.
Inculpatul T. D. E. a declarat în fața instanței de judecată că nu se consideră vinovat de producerea accidentului pentru că mașina victimei i-a apărut brusc în față, neavând timp nici măcar să-i vadă lumina farurilor pentru a o evita. A precizat inculpatul că el cunoștea foarte bine zona în care circula.
S-a formulat cerere de către partea vătămată R. C. M. de conceptare în cauză și a minorului R. I. D., fratele său în vârstă de 19 ani și 9 luni, minor la data comiterii accidentului. Cererea a fost însoțită de înscrisuri.
Martorii din rechizitoriu M. M., T. I. E., I. L. Ș. au arătat că își mențin declarațiile din cursul urmăririi penale și că nu-și mai aduc aminte momentul impactului și ce s-a întâmplat imediat după aceea, dar până la producerea accidentului nu se asculta muzică în mașină și nu i-au distras cu nimic atenția șoferului.
La cererea părții vătămate au fost audiați martorii N. G. și C. C. pentru dovedirea pretențiilor bănești. Au declarat acești martori că s-au cheltuit la înmormântare aproximativ 3500 – 4000 lei, iar pentru pomenirile ulterioare câte 1000 – 1200 lei.
În cadrul interogatoriului ce i-a fost luat la propunerea inculpatului partea civilă a arătat că nu a păstrat bunuri sau alte înscrisuri pentru a dovedi cheltuielile făcute.
A apreciat instanța că deși formulată după citirea actului de sesizare acțiunea civilă de către partea vătămată R. I. D. și impune și conceptarea acestuia în cauză, soluția finală fiind în raport de materialul probator și textele de lege incidente în cauză.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut că la data de 07.11.2009 pe raza comunei C. V., județul Dâmbovița, la intersecția dintre DN 71 cu DJ 701 autoturismul marca BMW condus de către inculpatul T. D. E. a lovit autoturismul marca Dacia cu numărul de înmatriculare_ pe care l-a proiectat într-un copac de pe marginea drumului și care a luat foc, iar autoturismul inculpatului s-a răsturnat.
Din accident a rezultat decesul lui R. D., conducătorul autoturismului Dacia și a lui R. N., pasagera de pe scaunul din dreapta față a aceleiași mașini, precum și vătămarea corporală a celor trei pasageri din mașina inculpatului care nu au formulat însă plângeri penale în cauză.
Reținerea în cauză este că victima R. D. care conducea autoturismul Dacia venea de pe un drum secundar și nu s-a asigurat corespunzător efectuând virajul la stânga pe un drum cu prioritate, fiind apoi lovit din spate de autoturismul inculpatului care avea o viteză de aproximativ 119 km/h.
Așadar, vinovați de producerea accidentului de circulație sunt atât R. D. care a dat dovadă de neatenție, apreciere eronată a situației concrete în trafic, nu a respectat semnificația mijloacelor de semnalizare rutieră și nu a respectat normele privind acordarea priorității, cât și inculpatul T. D. E. care a dat dovadă de neatenție, apreciere eronată a situației concrete în trafic și a circulat cu viteză neadecvată.
În privința posibilităților de prevenire a accidentului s-a reținut că victima R. D. trebuia să dea dovadă de atenție și apreciere corectă în conducere, să respecte semnificația mijloacelor de semnalizare rutieră și să respecte normele legate de acordarea priorității, iar inculpatul T. D. E. putea preveni producerea accidentului dacă dădea dovadă de atenție și apreciere corectă în conducere și dacă rula cu viteză adecvată. Viteza cu care circula nu poate fi considerată că nu depășea cu mult cei 90 km/h și în plus trebuia adaptată condițiilor de la acea oră pentru a putea preveni orice pericol s-ar ivi în trafic, ceea ce s-a și întâmplat.
În drept, s-a apreciat de către judecătorie că, fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute și pedepsite de articolul 178 alineatele 2 și 5 din Codul Penal, text de lege enunțat în ședință publică și a cărui aplicațiune a fost făcută în cauză.
La individualizarea pedepsei, instanța de fond a avut în vedere, conform articolului 72 din Codul Penal, dispozițiile părții generale a acestui cod, limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social concret al faptei săvârșite, persoana inculpatului și împrejurările în care fapta a fost săvârșită.
S-au avut în vedere și dispozițiile articolelor 71 alineatul 1 și 64 litera a teza a II-a și litera b din Codul Penal privind pedepsele accesorii.
Dată fiind conduita anterioară a inculpatului, situația sa personală, atitudinea pe care a avut-o și considerând că scopul pedepsei se poate atinge și fără executarea acesteia, s-a dispus conform articolului 81 din Codul Penal suspendarea condiționată a executării pedepsei.
Astfel, s-a stabilit termenul de încercare care potrivit articolului 82 din Codul Penal se compune din cuantumul pedepsei închisorii plus intervalul de timp de 2 ani.
I s-a atras atenția inculpatului că dacă în acest termen de încercare va săvârși o nouă infracțiune pentru care se va pronunța o condamnare definitivă chiar și după expirarea termenului de încercare, va avea de executat ambele pedepse care nu se vor contopi.
Potrivit articolului 71 alineatul 5 din Codul Penal s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii.
Conform articolelor 346 și 14 din Codul de Procedură Civilă, s-a admis și acțiunea civilă alăturată cauzei penale, sens în care s-a luat act de învoiala părților, părți civile și asigurător, consfințindu-se tranzacția pe care au încheiat-o, astfel fiind acoperit prejudiciul material și moral creat și recunoscut de către asigurător.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul T. D. E. criticând-o pentru motive de nelegalitate și netemeinicie. Astfel, recurentul a susținut că prima instanță s-a bazat pe o singură probă și anume expertiza auto L., în baza căreia s-a dispus și condamnarea, însă au fost încălcate disp. art. 63 alin. 2 CPP în sensul că aprecierea unei probe nu se poate face decât în urma coroborării și examinării tuturor probelor administrate.
S-a mai precizat că instanța nu a analizat în concret în ce a constat vinovăția, ignorând cauza proximă a producerii accidentului, iar singura probă analizată – expertiza auto – a fost criticată și demontată piesă cu piesă de expertul parte desemnat de inculpat, care o îndelungată experiență în materie.
A susținut recurentul că expertul a stabilit o culpă comună, deși manevra efectuată de victimă a avut loc în 2 secunde, ceea ce făcea imposibil de evitat impactul. Expertul parte a analizat însă foarte amănunțit, cu formule și date tehnice cele 3 cauze ale producerii accidentului rutier, respectiv neatenția victimei care trebuia să oprească la indicatorul „oprire”, să se asigure și apoi să pătrundă în intersecție. Pe de altă parte, s-a arătat în aceeași expertiză că autoturismul Dacia în care se afla victima accidentului a virat brusc și imprevizibil la stânga și nu s-a asigurat la .>
În ce privește viteza neadecvată, prima instanță nu a stabilit dacă depășirea vitezei medii de 90 km/h și rularea cu 119 km/h de către inculpat reprezintă o cauză imediată (proximă) a producerii accidentului, fiind evident că nu acest aspect a condus la impactul celor două autoturisme.
În final s-a arătat că instanța de fond nu a realizat o proporție justă a culpei pe care cele două părți implicate au avut-o la producerea impactului, aspect ce are o deosebită importanță la stabilirea cuantumului pedepsei.
La termenul de judecată din data de 4 februarie 2014, Curtea a dispus în temeiul art. 10 alin. 2 din Legea 255/2013 pentru punerea în aplicare a noului cod de procedură penală recalificarea căii de atac a recursului declarat de inculpat în apel, dispunând soluționarea acestei căi de atac potrivit dispozițiilor legale ce reglementează apelul.
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor invocate și ținând cont de prevederile art. 417 Cod proc. penală, Curtea reține că aceasta nu este afectată de nici un motiv de nelegalitate sau netemeinicie, iar apelul declarat de inculpat este nefondat pentru considerentele ce urmează:
Inculpatul a fost condamnat de prima instanță la pedeapsa de 3 ani închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei în baza art. 81 Cod penal, pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă prev. de art. 178 alin. 2 și 5 Cod penal.
În fapt s-a reținut că la data de 7.11.2009, inculpatul T. D. E., în timp ce se deplasa pe DJ 71 cu autoturismul marca BMW la intersecția cu DJ 701, a lovit pe partea din față a autoturismului pe care-l conducea partea din spate a autoturismului marca Dacia cu numărul de înmatriculare_, iar în urma impactului mașina Dacia a fost proiectată într-un copac de pe marginea drumului și a luat foc, iar autoturismul marca BMW s-a răsturnat. Din accident a rezultat decesul lui R. D., conducătorul autoturismului marca Dacia și a lui R. N., pasagera de pe scaunul din dreapta față a autoturismului marca Dacia și vătămarea corporală a celor trei pasageri din autoturismul marca BMW, respectiv T. I. E., pasageră pe locul din dreapta spate, persoană care a necesitat 8-9 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, a numitului I. L. Ș., pasager pe locul din stânga spate, persoană care a necesitat 50-55 zile îngrijiri medicale pentru vindecare și M. M., pasageră pe locul din dreapta față, persoană care a necesitat 8-9 zile de îngrijiri medicale.
Pentru stabilirea cauzelor accidentului s-a efectuat în faza de urmărire penală expertiza tehnică auto L. M. (filele 88-126), care a concluzionat că vinovați de producerea accidentului de circulație sunt atât R. D. care a dat dovadă de neatenție și apreciere eronată a situației concrete în trafic, nu a respectat semnificația mijloacelor de semnalizare rutieră și nu a respectat normele privind acordarea priorității, cât și de T. D. E. care a dat dovadă de neatenție, apreciere eronată a situației concrete în trafic și a circulat cu viteză neadecvată.
Totodată, s-a stabilit că accidentul putea fi prevenit dacă R. D. respecta semnificația mijloacelor de semnalizare rutieră și respecta normele legate de acordare a priorității, iar conducătorul auto T. D. E. putea preveni producerea accidentului dacă dădea dovadă de atenție și apreciere corectă în conducere și rula cu viteză adecvată.
La efectuarea expertizei a participat din partea inculpatului și expertul parte R. S., ale cărui concluzii sunt diferite de cele ale expertului desemnat de organul judiciar, în sensul că singurul vinovat de producerea accidentului este conducătorul autoturismului Dacia, deoarece inculpatul nu a avut vizibilitatea necesară pentru evitarea impactului ( autoturismul Dacia se deplasa pe un drum secundar) și chiar dacă respecta viteze de circulație pe acel sector de drum, nu putea evita producerea accidentului.
Aceste aprecieri au fost însă combătute de expertul desemnat în cauză, care în suplimentul la expertiză a stabilit că spațiile necesare opririi autovehiculului BMW (cu care se deplasa inculpatul), calculate atât în raport de viteza avută anterior producerii accidentului, cât și în raport de viteza limită maximă pe sectorul de drum unde s-a produs accidentul, sunt mai mici decât spațiul de care a dispus conducătorul pentru luarea măsurilor de evitare, ca atare inculpatul putea preveni producerea accidentului dacă s-ar fi deplasat cu o viteză care să se încadreze în limita maximă admisă pe acel sector de drum.
Prin urmare, nu poate fi exclusă culpa inculpatului în producerea accidentului, având în vedere că acesta a nesocotit prevederile art. 35 alin. 1, art. 48, art. 50 alin. 4 lit. c) și art. 51 din OUG 195/2002 republicată, respectiv nu a dat dovadă de atenție și apreciere corectă în conducere și a rulat cu viteză nelegală. Astfel, împrejurarea că acesta rula cu o viteză de 119 km/h, în condițiile în care limita maximă admisă pe acel sector de drum era de 90 km/h, nu poate fi înlăturată ca o cauză proximă de producere a impactului, așa cum a susținut apelantul.
Mai mult, depășirea vitezei cu aproximativ 30 km/h a limitei maxime admise, acest fapt producându-se pe timp de noapte, când este evident că acuitatea vizuală scade trebuie privită în contextul în care inculpatul, în calitate de conducător auto nu și-a adaptat viteza la spațiul de vizibilitate frontală disponibil, care să-i permită efectuarea în siguranță a oricărei manevre, chiar oprirea autoturismului, dacă este necesar, în limitele acestui spațiu de vizibilitate.
Or, această perspectivă este confirmată chiar de declarațiile inculpatului date atât în cursul urmăririi penale cât și la prima instanță (filele 33-40 dup și 21 dosar fond), care a afirmat că nu a observat apariția autoturismului Dacia, nici măcar luminile acestuia, în condițiile în care martorii au arătat că nu a existat mașină nicio cauză de distragere a atenției conducătorului auto.
Pe de altă parte, se observă că tot inculpatul a declarat că a redus viteza la apropierea de intersecția unde s-a produs accidentul, deci concluzia care se poate desprinde de aici este că anterior circula cu o viteză și mai mare decât cea de 119 km/h care a fost reținută în expertiza tehnică auto.
Din această perspectivă, așa cum s-a arătat mai sus, nu se poate exclude culpa inculpatului concurentă cu cea a victimei în producerea accidentului, în condițiile în care acesta nu a respectat prevederile legale referitoare la viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care se deplasa. Totuși, presupunând că și rulând cu 90 km/h tot nu ar fi avut cum să evite impactul (așa cum a susținut expertul parte), este de la sine înțeles că la o viteză mai mică nu s-ar fi produs consecințele grave care au avut loc în situația dată (decesul ambilor pasageri din autoturismul Dacia și rănirea altor trei din autoturismul BMW condus de inculpat).
Raportat la toate aceste considerente, Curtea constată că în mod corect instanța de fond a stabilit culpa comună a celor doi conducători auto și a dispus condamnarea inculpatului pentru ucidere din culpă.
În privința cuantumului pedepsei aplicate, se reține că în mod just instanța de fond a individualizat cuantumul acesteia, dispunând sancționarea cu o pedeapsă situată către minimul prevăzut de lege, având în vedere că potrivit disp. art. 178 alin. 5 Cod penal, se putea ajunge prin aplicarea sporului prevăzut de acest text de lege la o limită minimă de 5 ani.
Prin urmare, s-a făcut o corectă individualizare a pedepsei în raport de disp. art. 72 Cod penal, de gradul de pericol social al faptei și de culpa comună reținută în cauză, precum și de circumstanțele personale ale inculpatului, Curtea apreciind că nu se impune reducerea acesteia, așa cum a solicitat apelantul.
În ce privește prevederile art. 5 din Codul penal referitoare la aplicarea legii penale mai favorabile în raport de . noilor dispoziții din codul penal, se observă că și reglementarea actuală prevede aceleași condiții de incriminare și aceleași limite de pedeapsă, astfel că nu se impune analizarea cauzei sub acest aspect.
Față de toate argumente expuse, se constată că apelul declarat de inculpat este nefondat, motiv pentru care, Curtea în temeiul disp. art. 421 alin. 1 lit. b Cod proc. penală va dispune respingerea acestuia, cu consecința menținerii ca temeinică și legală a hotărârii instanței de fond.
În temeiul disp. art. 275 alin. 2 Cod proc. penală apelantul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul T. D. E. fiul lui V. și G., născut la data de 07.08.1986, în municipiul București, sector 5, cu domiciliul stabil în ., . 520, județul Dâmbovița, CNP_, împotriva sentinței penale nr. 339 din data de 10 decembrie 2013 pronunțată de Judecătoria Răcari.
Obligă apelantul inculpat la plata sumei de 100 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 04 februarie 2014.
Președinte, Judecător,
I. NoneaMădălina E. G.
Grefier,
R. E. B.
Red. GME/BER
2ex/28.02.2014
Dosar fond_ - Jud. Răcari
Jud. fond A. V.
Operator de date cu caracter personal
Nr. Notificare 3113/2006
| ← Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 1261/2014.... | Ucidere din culpă. Art.178 C.p.. Decizia nr. 208/2014. Curtea... → |
|---|
