Vătămarea corporală. Art. 181 C.p.. Decizia nr. 735/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Curtea de Apel PLOIEŞTI - Sentințe și decizii penale / 2014

Decizia nr. 735/2014 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 24-07-2014 în dosarul nr. 10323/315/2013

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR._

DECIZIA PENALĂ NR. 735

Ședința publică din data de 24 iulie 2014

Președinte - D. G.

Judecător - G. C.

Grefier - R. V.

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror M. I. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești - Serviciul Teritorial Ploiești

Pe rol fiind soluționarea apelului declarate de Ministerul Public-P. de pe lângă Judecătoria Târgoviște privind pe inculpatul Ș. V. P., fiul lui N. și M., născut la 28 iunie 1973, domiciliat în ., ., județul Dâmbovița împotriva sentinței penale nr. 90/23.01.2014 pronunțată de către Judecătoria Târgoviște, prin care s-au dispus următoarele:

În baza art.11 pct.2 lit.b C.p.p. raportat la art.10 alin.1 lit.f C.p.p. s-a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului Ș. V. P., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală prevăzută de art.181 alin.1 Cod penal, pentru lipsa plângerii prealabile (parte vătămata D. M.).

În temeiul art.11 pct.2 lit.a C.pr.pen. raportat la art.10 alin.1 lit.b¹ C.pr.pen. a fost achitat inculpatul Ș. V. P. pentru infracțiunea de distrugere, prevăzută de art.217 alin.1 Cod penal.

Potrivit art.18¹ alin.3 Cod penal raportat la art.91 lit.c Cod penal s-a aplicat inculpatului o amendă administrativă în cuantum de 500 lei.

Conform art.346 alin.4 C.pr.pen., a fost lăsată nesoluționată acțiunea civilă promovată de partea vătămată D. M., domiciliată în Târgoviște, ..C4 B, et.3,., județ Dâmbovița.

În baza art.346 alin.4 C.pr.pen. a fost lăsată nesoluționată acțiunea civilă promovată de S. Județean de Urgența Târgoviște, privind obligarea inculpatului la plata cheltuielilor de spitalizare pentru partea vătămata D. M..

În temeiul art.192 alin.1 pct.1 lit.d C.pr.pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care onorariul apărătorului din oficiu va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul inculpat Ș. V. P. personal și asistat de avocat desemnat din oficiu M. I. din Baroul Prahova potrivit delegației pentru asistență judiciară obligatorie nr._/23.06.2014 aflată la fila 15 dosar, lipsind intimații persoane vătămate D. M. și A. A..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;

La solicitarea instanței, inculpatul Ș. V. P. personal, arată că își menține declarațiile date la prima instanță prin care a recunoscut săvârșirea faptei și nu dorește să dea o altă declarația în fața instanței de apel.

Reprezentantul Ministerului Public și apărătorul inculpatului Ș. V. P., având pe rând cuvântul, arată că nu au cereri de formulat sau excepții de invocat, apreciind cauza în stare de judecată.

Curtea ia act că nu sunt cereri de formulat sau excepții de invocat și față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților pentru dezbaterea apelului.

Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul arată că prin sentința penală nr. 90/23.01.2014 pronunțată de către Judecătoria Târgoviște s-a dispus în baza art.11 pct.2 lit.b C.p.p. raportat la art.10 alin.1 lit.f C.p.p. încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului Ș. V. P., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală prevăzută de art.181 alin.1 Cod penal, pentru lipsa plângerii prealabile privind parte vătămată D. M.; în baza art.11 pct.2 lit.a C.pr.pen. raportat la art.10 alin.1 lit.b¹ C.pr.pen. a fost achitat inculpatul Ș. V. P. pentru infracțiunea de distrugere, prevăzută de art.217 alin.1 Cod penal; în temeiul art.18¹ alin.3 Cod penal raportat la art.91 lit.c Cod penal s-a aplicat inculpatului o amendă administrativă in cuantum de 500 lei; în baza art.346 alin.4 C.pr.pen., a fost lăsată nesoluționată acțiunea civilă promovată de partea vătămată D. M. și în baza art.346 alin.4 C.pr.pen. a fost lăsată nesoluționată acțiunea civilă promovată de S. Județean de Urgența Târgoviște, privind obligarea inculpatului la plata cheltuielilor de spitalizare pentru partea vătămata D. M..

Consideră că soluția de încetare a procesului penal pornit împotriva inculpatului Ș. V. P., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală prevăzută de art.181 alin.1 Cod penal, pentru lipsa plângerii prealabile (parte vătămată D. M.) este nelegală și netemeinică.

Așa cum s-a arătat și în rechizitoriul întocmit de procurorul de caz, se poate aprecia că partea vătămată D. M. a formulat totuși plângere prealabilă la data de 21.02.2008 și astfel, în urma verificărilor efectuate de lucrătorii Postului de Poliție Răzvad, la solicitarea parchetului, s-a constatat că în registrul în care se consemnează plângerile formulate la nr.3032 în anul 2008 apare ca persoană de la care s-a primit plângerea în dosarul cu nr.1044/P/2008 partea vătămată D. M..

Trebuie avut în vedere că persoanele vătămate D. M. și fiica sa A. A. au fost audiate chiar în ziua săvârșirii faptei concomitent la sediul poliției locale și au fost tratate în egală măsură ca părți vătămate, fiind notate în registru cu această calitate, luându-se o declarație în acest sens.

Consideră că declarația sa inițială, precum și efectuarea diligențelor pentru obținerea certificatului de constatare medico legală denotă singure faptul că aceasta a urmărit tragerea la răspundere penală a învinuitului și întăresc concluzia conform cu care a fost depusă plângerea prealabilă. Aceasta a descris amănunțit săvârșirea faptei și a efectuat diligențele necesare așa încât persoanei vătămate nu îi poate fi negat dreptul de a i se apăra integritatea corporală pentru simplul fapt că lipsește de la dosarul cauzei, documentul prin care a declarat în mod formal că formulează plângere prealabilă.

În speța de față, există situația în care declarația persoanei vătămate, însoțită de certificatul medico legal depus de aceasta și de mențiunile din registrul poliției, trebuie asimilată unei plângeri prealabile. A fost efectuată adresa către Postul de Poliție Răzvad, în urma căreia s-au confirmat declarațiile părții vătămate D. M. prin care arăta că a formulat plângere prealabilă părțile vătămate au fost reaudiate, ocazie cu care partea vătămată D. M. a declarat expres că dorește ca învinuitul să fie tras la răspundere penală și că dorește să se judece cu aceasta pentru săvârșirea faptei de vătămare corporală. În același sens și-a manifestat voința și partea vătămată A. A. care a declarat că dorește să se judece cu învinuitul pentru faptele de distrugere și lovire sau alte violențe.

Susține că la acest moment față de succesiunea de legi penale intervenită pe parcursul procesului penal, încadrarea juridică mai favorabilă pentru fapta săvârșită este de lovire sau alte violențe prevăzută de art.193 alin.2 Cod penal având în vedere că acesta prevede alternativ și pedeapsa amenzii. Astfel, în temeiul disp.art.396 alin.1 Cod proc. penală în vigoare rap. la art.5 Cod penal, urmează a se proceda la schimbarea încadrării juridice în cauză în sensul arătat.

În consecință, solicită în temeiul art.421 pct.2 lit.a Cod proc. penală rap. la art.10 alin.2 din Legea nr.225/2013 pentru punerea în aplicare a Codului de procedură penală, art.386 Cod proc. penală și art.5 Cod penal rap. la art.193 alin.2 Cod penal, admiterea apelului, desființarea sentinței penale nr. 90/23.01.2014 pronunțată de către Judecătoria Târgoviște, rejudecarea cauzei de către instanța de apel cu privire la inculpatul Ș. V. P. și pronunțarea unei noi hotărâri de condamnare a acestuia la executarea unei pedepse cu închisoarea pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, în formă agravată prev. de art.193 alin.2 Cod penal, schimbând încadrarea juridică dată faptelor de prima instanță, admiterea acțiunii civile formulate de persoana vătămată și de S. Județean de Urgență Târgoviște, urmând a menține celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.

Avocat M. I. având cuvântul pentru intimatul inculpat Ș. V. P. solicită respingerea apelului declarat de parchet și menținerea sentinței penale nr. 90/23.01.2014 pronunțată de Judecătoria Târgoviște, ca temeinică și legală întrucât s-a constatat că plângerea formulată de partea vătămată D. M. nu îndeplinea condițiile prevăzute de lege.

Față de infracțiunea de distrugere să se aibă în vedere că obiectul distrus era un caiet care nu reprezenta o valoare mare. De asemenea, să se țină cont de faptul că la momentul respectiv, inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei, a coperat cu oraganele de urmărire penală și în instanță a beneficiat de prevederile art.320 ind.1 VCPP.

Intimatul inculpat Ș. V. P., având ultimul cuvânt, regretă fapta și arată că la momentul săvârșirii faptei a avut o ieșire necontrolată.

CURTEA,

Asupra apelului penal de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin sentința penală nr. 90/23.01.2014 pronunțată de către Judecătoria Târgoviște, s-au dispus următoarele:

În temeiul art.11 pct.2 lit.a C.pr.pen. raportat la art.10 alin.1 lit.b¹ C.pr.pen. a fost achitat inculpatul Ș. V. P. pentru infracțiunea de distrugere, prevăzută de art.217 alin.1 Cod penal.

Potrivit art.18¹ alin.3 Cod penal raportat la art.91 lit.c Cod penal s-a aplicat inculpatului o amendă administrativă în cuantum de 500 lei.

Conform art.346 alin.4 C.pr.pen., a fost lăsată nesoluționată acțiunea civilă promovată de partea vătămată D. M., domiciliată în Târgoviște, ., județ Dâmbovița.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut pe baza actelor și lucrărilor cauzei, că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște nr. 1044P/2008 înregistrat la această instanță_ a fost trimis in judecată inculpatul Ș. V. P., pentru săvârșirea a două infracțiuni de vătămare corporală prev. de art.181 al.1 C.p., parte vătămate fiind D. M. și prev. de art.217 al.1 C.p., parte vătămată fiind A. A..

Prin actul de sesizare al instanței s-a reținut că la data de 21.02.2008, în jurul orelor 9.00, inculpatul a lovit părțile vătămate care veniseră la domiciliul său pentru verificarea consumului de electricitate, partea vătămată D. M. suferind leziuni ce au necesitat 25-30 de zile de îngrijiri medicale, inculpatul distrugând (dând foc) unui caiet al părții vătămate A. A., unde aceasta făcea însemnări legate de activitatea de citire a contoarelor de electricitate, în calitatea de angajată al unui agent economic cu acest profil.

În cursul urmăririi penale, au fost administrate următoarele mijloace de probă: plângerile și declarațiile părților vătămate, declarațiile inculpatului, declarații de martor, raport de constatare medico-legală pentru partea vătămată D. M..

În cursul judecății inculpatul a recunoscut acuzația ce i se aduce și a fost de acord ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, aplicându-se prevederile procedurale prevăzute de art.320¹ C.p.p. Inculpatul a arătat că înțelege să nu mai dea declarație în fața instanței menținându-și în totalitate poziția de recunoaștere a faptei avută și în faza de urmărire penală.

Analizând ansamblul probelor administrate în cauză, instanța a reținut următoarele:

Prin încheierea din data de 29.03.2011 pronunțata de Judecătoria Târgoviște in dosarul nr._ – astfel cum a fost completata prin încheierea de Camera de consiliu din 15.04.2011, a fost admisa in baza art.278¹ alin.8 lit.c C.pr.pen. plângerea formulata de persoanele vătămate A. A. si D. M. împotriva ordonanței nr.1044/P/2008 din 03.12.2010 a Parchetului de pe langa Judecătoria Târgoviște, confirmata prin ordonanța nr.73/II/2/01.02.2011 a primului-procuror al Parchetului, au fost desființate cele doua ordonanțe si s-a dispus reținerea cauzei spre judecare sub aspectul săvârșirii de către intimatul-învinuit Ștefanescu Petrut V. a infracțiunilor de lovire sau alte violente si distrugere prevăzute de art.180 alin.1 Cod penal si art.217 alin.1 Cod penal – in ce o privește pe partea vătămata A. A., vătămare corporala prevăzuta de art.181 alin.1 Cod penal – in ce o privește pe partea vătămata D. M. si respectiv furt prevăzuta de art.208 alin.1 Cod penal – in ce le privește pe ambele parți vătămate.

Pentru a dispune astfel judecătorul a reținut in esență că inculpatul se face vinovat de săvârșirea faptelor reclamate de persoanele vătămate – constând în aceea că, în data de 21.02.2008, acesta le-a agresat fizic pe A. A. si D. M., a distrus niște documente de serviciu aparținând primei părți vătămate si totodată le-a sustras telefoanele mobile în scopul de a și le însuși pe nedrept – fapte al căror pericol social nu poate fi apreciat ca fiind unul minor raportat la împrejurările in care au fost comise si urmările produse.

Urmare a acestei încheieri s-a dispus reținerea cauzei spre soluționare, la finalul judecății în primă instanță, dispunându-se achitarea inculpatului pentru infracțiunile de lovire și alte violențe prev. de art.180 al.1 C.p. și distrugere prev. de art.217 al.1 C.p., față de incidența în cauză a dispozițiilor art.10 lit.b ind.1 C.p.p., aplicându-se o amendă administrativă în cuantum de 1000 de lei. De asemenea s-a mai dispus încetarea procesului penal față de inculpat pentru infr. prev. de art.181 al.1 C.p (parte vătămată D. M.) față de lipsa plângerii prealabile și incidența, astfel, în cauză a art.10 lit.f C.p.p. De asemenea, s-a considerat raportat la infracțiunea de furt prev. de art.208 al.1 C.p. că lipsește o condiție prevăzută de lege pentru tragerea la răspundere penală (ce face incidente în speță tot dispozițiile art.10 lit.f C.p.p) raportat la faptul că se dispusese prin rezoluție neînceperea urmăririi penale, iar instanța a reținut prin încheiere spre soluționare inclusiv această acuzație, fără a exista însă în cauză faza de urmărire penală specifică conform deciziei ICCJ în interesul legii nr.48/2007.

Curtea de Apel Ploiești, prin decizia penală nr. 1306/05.10.2012, a casat sentința penală nr. 110/2012 a Judecătoriei Târgoviște pronunțată în cauză, trimițând plângerea la actele procurorului spre rejudecare față de imposibilitatea reținerii spre soluționare a cauzei potrivit dispozițiilor art.278 ind.1 al.8 lit.c C.p.p. dacă soluția procurorului a fost una de neîncepere a urmăririi penale, chiar dacă numai pentru una dintre faptele reținute spre soluționare.

S-a mai arătat și faptul că în mod greșit s-a constatat asupra infracțiunii de vătămare corporală că nu ar exista plângere prealabilă, de vreme ce nu au fost făcute cercetări cu privire la înregistrarea de către organul de poliție și a unei plângeri a persoanei vătămate D. M. și neverificării dacă organul de poliție a chemat partea pentru a-i pune în vedere să formuleze plângere prealabilă.

Prin sentința penală nr.63/2013 pronunțată de Judecătoria Târgoviște în rejudecare s-a dispus admiterea plângerii și trimiterea cauzei la P. de pe lângă Judecătoria Târgoviște în vederea redeschiderii urmăririi penale, urmând ca procurorul să facă cercetări cu privire la existența plângerii prealabile a părții vătămate D. M., sens în care trebuiau solicitate relații oficiale de la postul de poliție Răzvad unde ar fi trebuit să fie înregistrată plângerea.

P. a solicitat aceste relații, răspunzându-se în faza inițială că nu se poate preciza dacă persoanei vătămate D. M. i-a fost pus în vedere faptul că are dreptul de a formula plângere prealabilă, acest aspect putând fi stabilit doar pe baza analizei dosarului de urmărire penală, iar, pe de altă parte la 21.02.2008 a fost înregistrată plângerea numitelor A. A. și D. M. împotriva numitului Ș. P. V. după cum o demonstrează copia xerox a filei din registrul de lucrări penale în care a fost înregistrată respectiva plângere.

Urmare a acestor aspecte parchetul a emis rechizitoriul mai sus menționat în prezenta cauză, inculpatul fiind acuzat doar pentru vătămare corporală și distrugere, pentru infr. prev. de art.180 al.2 C.p. constatându-se intervenită prescripția, iar pentru infracțiunea de furt neexistând nici o pronunțare a parchetului.

Instanța a constatat însă, potrivit adresei șefului de post al Poliției Răzvad, care se coroborează cu dosarul de urmărire penală, că alte documente decât cele existente la acest din urmă dosar nu au mai putut fi, de fapt, identificate.

Deși polițistul a notat în registru faptul că la 21.02.2008 ar fi fost înregistrată plângerea numitelor A. A. și D. M. împotriva numitului Ș. P. V., din analiza înscrisului de la fila 63 din dosarul de urmărire penală nr.1044/P/2008, care a și generat constituirea acestui dosar (primind viza de înregistrare nr.3032/21.02.2008), rezultă că doar A. A. a formulat plângere penală în sensul art.222 C.p.p.

S-a mai remarcat faptul că nu există nici un alt indiciu că ar fi existat acte suplimentare care să fie omise din dosarul de urmărire penală – după plângerea mai sus menționată, fiind numerotate cursiv cu numerele 6,7,8 și 9, a doua pagină a plângerii părții vătămate A. A., declarația numitei D. M. din 21.02.2008 (f.7 și 8 la vremea respectivă, 66 și 67 actualmente din d.u.p.) și certificatul medico-legal din 25.02.2008 obținut de D. M. (f.9 – actualmente 68 d.u.p.)

Într-o atare situație, instanța de fond a considerat corecte soluțiile pronunțate până în prezent cu privire la existența plângerii prealabile (în sensul art.283 C.p.p.) a numitei D. M., ce ar fi trebuit să fie introdusă în termen de 2 luni de la data comiterii faptei, făptuitorul fiind cunoscut de aceasta încă de la acel moment.

Astfel, atât procurorul de caz – prin ordonanța din 03.12.2010, dar și instanța de judecată, prin s.p. nr.110/2012 au apreciat că nu a fost formulată în termenul legal plângere prealabilă de către persoana vătămată D. M.. Așa cum se arată pe larg în s.p. nr.110/2012:

„În ce privește fapta de vătămare corporală prevăzută de art.181 alin.1 Cod penal – parte vătămată D. M. – ….constata ca, așa cum in mod corect a observat si procurorul de caz, lipsește plângerea prealabila, condiție obligatorie pentru a fi posibila angajarea răspunderii penale a inculpatului.

Legat de acest aspect instanța de fond nu și-a putut însuși argumentația magistratului care a dispus reținerea cauzei spre judecare, in sensul ca declarația parții vătămate D. M. ce poarta data de 21.02.2008 (filele 7-8 D.u.p.), are caracterul „unei plângeri penale in sensul prevăzut de lege”, făcând trimitere la faptul ca tocmai acest înscris a fost avut in vedere de procuror atunci când a confirmat începerea urmăririi penale. S-a mai reținut ca întreaga conduita manifestata de partea vătămata – in sensul de a se adresa, împreuna cu fiica sa, primului procuror cu plângere împotriva soluției procurorului de caz si apoi in instanța, prin însușirea plângerii fiicei sale care s-a adresat si pentru mama sa instanței judecătorești, pentru exercitarea controlului asupra actului de netrimitere in judecata – confirma aceasta concluzie. S-a mai apreciat ca organele de cercetare aveau obligația sa constate flagranta infracțiunilor chiar in lipsa unei plângeri prealabile – or, din probele administrate la urmărirea penala nu rezulta ca D. M. ar fi fost întrebată dacă înțelege sau nu sa formuleze plângere prealabila, ceea ce înseamnă ca nici un moment nu s-a pus problema lipsei unei astfel de plângeri.

Prima instanță a reținut deci, că plângerea prealabilă este sesizarea făcuta de persoana vătămata privind săvârșirea unei infracțiuni, sesizare ce reprezintă o condiție indispensabila exercițiului acțiunii penale. Ea reprezintă o excepție de la principiul oficialității, în sensul că acțiunea penala nu poate fi pusa in mișcare/exercitata fără manifestarea de voința expresa a persoanei vătămate, in sensul angajării răspunderii penale a făptuitorului.

Plângerea prealabila are o natura juridica mixta, fiind atât o condiție de pedepsibilitate cat si de procedibilitate, totodată are caracter obligatoriu, personal si netransmisibil, legiuitorul prevăzând imperativ ca aceasta trebuie sa emane de la persoana vătămata si sa îndeplinească anumite condiții de forma, printre care si indicarea autorului faptei reclamate, fata de care se solicita angajarea răspunderii penale.

Așadar, plângerea prealabila trebuie întocmita in mod necesar in forma scrisa si însușită de titular prin semnătura, nefiind prevăzuta de lege posibilitatea formulării sale pe cale orala si eventual consemnata de organul de politie.

În consecință, indiferent ca organele de urmărire penala ar fi avut sau nu obligația sa constate flagranta infracțiunilor in prezenta cauza (in opinia instanței, faptele de care inculpatul este acuzat nu pot avea acest caracter fata de disp.art.465 C.pr.pen., inculpatul nefiind „prins” imediat după comiterea faptei in sensul textului legal), si sa întrebe partea vătămata daca formulează sau nu plângere prealabila – atât timp cat aceasta manifestare de voința nu a fost exprimata in forma prevăzuta de lege, fie din culpa persoanei vătămate, fie din cea a organelor in drept, nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru a putea fi angajata răspunderea penala a făptuitorului.

Față de dispozițiile imperative ale art.279 si urm. C.pr.pen., existenta unei astfel de plângeri – care prin natura ei se deosebește fundamental de plângerea ca mod de sesizare a organelor de cercetare penala la care se refera art.222 din același cod, si care de exemplu, poate fi formulata si oral iar apoi consemnata . de organul care o primește, ori de copilul major pentru părinte – nu poate fi dedusa din alte împrejurări de fapt, cum ar fi conduita ulterioara a persoanei vătămate din care sa rezulte dorința de a fi tras la răspundere penala cel vinovat – pentru ca in acest caz s-ar eluda reglementările legale in materia analizata, permițându-i practic celui interesat ca, după expirarea termenului de 2 luni in care avea obligația sa formuleze plângerea prealabila, sa acționeze in acest sens prin efectuarea ulterioara a unor fapte ori acte de procedura care sa suplinească modalitatea formală de concepere a acestei plângeri – ceea ce este inadmisibil, întrucât prezumtivul făptuitor ar putea fi expus, contrar voinței legiuitorului, angajării răspunderii penale pe un timp nedefinit, deși persoana lezata îl cunoștea pe autor încă de la momentul comiterii infracțiunii.

In speță, s-a observat că partea D. M. avea cunoștință că inculpatul Stefănuț Petrut V. a fost cel care a agresat-o, așadar avea obligația, in situația in care dorea tragerea acestuia la răspundere penală, să formuleze o plângere prealabilă in termenul si condițiile prevăzute de art.283 si urm. C.pr.pen., fiind aplicabil principiul „nemo censetur ignorare legem”.

In apărare, D. M. a susținut ca a formulat o astfel de plângere care insa nu se regăsește la dosar, fiind rătăcita de organele de urmărire penala – aspect infirmat insa de agentul de politie I. F. D. (căruia i s-ar fi remis plângerea in cauza), cu prilejul audierii in instanța.

O astfel de susținere, chiar daca ar fi adevărată, nu ar putea avea nici o relevanta in cauza întrucât, așa cum s-a arătat anterior, pentru a putea produce consecințele juridice specifice – respectiv angajarea răspunderii penale a unei persoane, consecințe de o importanta majora, cu efecte deosebite fata de cel acuzat – plângerea prealabila trebuie sa existe in materialitatea ei, pentru ca numai in acest mod s-ar putea verifica respectarea condițiilor imperative enunțate de art.283 C.pr.pen., printre care formularea plângerii de către însăși persoana vătămata, respectiv dorința acesteia in sensul pornirii procesului penal fata de cel vinovat.

Pentru aceleași considerente existenta plângerii prealabile nu poate fi dedusa nici din efectuarea anumitor acte de urmărire penala – cum ar fi rezoluția de confirmare a începerii urmăririi penale – iar declarația numitei D. M. din 21.02.2009 in nici un caz nu poate fi calificata in acest mod, întrucât nu conține manifestarea expresa de voință în sensul angajării răspunderii penale a făptuitorului.”

S-a constat, de asemenea, că decizia de casare a s.p. nr.110/2012 a Judecătoriei Târgoviște, în afară de motivul principal pentru care se dispune trimiterea cauzei spre rejudecare a criticat poziția instanței mai sus citată prin faptul că nu s-au efectuat diligențe asupra căutării pretinsei plângeri prealabile ce ar fi fost depusă de D. M. și nu s-ar fi cercetat dacă aceasta a fost chemată de organul de poliție pentru a i se fi adus la cunoștință dreptul de a formula plângere prealabilă.

Totuși și după ce aceste cercetări au fost efectuate (de parchet, după ce cauza a fost trimisă la această unitate prin s.p. nr.63/2013) nu se schimbă cu nimic situația de fapt avută în vedere de către instanța care s-a pronunțat prin s.p. nr.110/2012. Astfel, nu a fost identificată nici o altă plângere depusă de D. M. în speță.

În acord cu pozițiile anterior exprimate de procuror la 03.10.2010 și de prima instanță învestită cu soluționarea cauzei și care s-a pronunțat prin s.p. nr.110/2012, prima instanță a considerat că partea vătămată A. A. a sesizat organul de urmărire penală cu plângere, arătând, printre altele că și mama sa a fost victima agresiunii inculpatului.

Agentul de poliție a ales să ia o declarație acestei din urmă persoane, D. M., care nu poate fi în nici un fel calificată drept plângere prealabilă, lipsind orice mențiune expresă sau implicită a faptului că D. M. dorește tragerea la răspundere a lui Ș. V. P.. Chiar dacă agentul de poliție trebuia, înainte de momentul începeri urmăririi penale la 10.04.2008 să cheme persoana vătămată pentru a-i pune în vedere drepturile sale, inclusiv pe acela de a formula plângere prealabilă, faptul că nu a făcut-o nu are nici o relevanță asupra termenului de 2 luni pe care persoana vătămată îl avea chiar din momentul comiterii faptei, pentru a formula plângere prealabilă. Persoana vătămată cunoștea chiar la 21.02.2008 pe autorul faptei de lovire (care chiar încadrabilă atunci în prevederile art.180 al.2 C.p. ar fi reclamat de asemenea plângerea prealabilă) și chiar cu 4 zile mai târziu urmările acesteia (conform certificatului medico-legal din 25.02.2008 depus la dosarul de urmărire penală).

Faptul că persoana vătămată nu a formulat astfel plângere prealabilă (parte din necunoașterea legii, parte din culpa agentului de poliție care nu a atras atenția lui D. M. că, deși a dat declarație în cauză, aceasta nu echivalează cu o plângere prealabilă) nu poate însemna agravarea situației unui acuzat în materie penală (precum inculpatul) prin interpretarea că din manifestarea implicită, ulterioară de voință a părții vătămate D. M. se poate deduce faptul că ar fi avut în intenție, chiar din februarie 2008, să tragă la răspundere penală pe Ș. V. P..

Prevederile art.286 C.p.p. semnalate de către instanța de control judiciar nu pot însemna în cauza de față, în nici un fel, prelungirea termenului legal în care persoana vătămată D. M. avea obligația de a formula plângere prealabilă. D. în situația existenței sesizării parchetului sau organului de poliție cu o infracțiune căreia i se aplică principiul oficialității, iar ulterior din cercetări reiese faptul că aspectele cercetate ar îmbrăca forma (calificarea) juridică a unei infracțiuni pedepsite la plângere prealabilă, atunci obligația organului de poliție de a chema persoana/partea vătămată pentru a vedea dacă formulează plângere prealabilă, prelungește termenul legal de formulare a plângerii prealabile. Astfel, dacă infracțiunea pentru care se desfășurau cercetări nu necesita plângere prealabilă, este rezonabil să nu i se ceară persoanei vătămate să fi formulat plângere prealabilă. Abia după ce organele de cercetare penală consideră că în speță ar fi incidentă nu o încadrare juridică a faptei pedepsită din oficiu ci una ce face obligatorie existența plângerii prealabile, legiuitorul alege soluția corespunzătoare prin tezele 2 și 3 de la art.286 C.p.p. Astfel de când este chemată de organul de poliție partea vătămată va avea un termen de 2 luni în care să precizeze dacă formulează plângere prealabilă. În caz afirmativ vor fi continuate cercetările, iar în caz negativ se va propune încetarea procesului penal.

În speță însă persoana vătămată cunoscând autorul faptei, aceasta fiind încadrabilă de la început în prevederi ale legii care necesită plângere prealabilă (fie pentru art.180 al.2 C.p. – lovire sau alte violențe, fie pentru vătămare corporală începând cu 25.02.2008 când partea a cunoscut numărul de zile de îngrijiri medicale stabilit de medicul legist), chiar dacă agentul de poliție ar fi chemat persoana vătămată pentru a-i pune în vedere că poate formula plângere prealabilă, ar fi trebuit să fi fost respectat termenul de 2 luni pentru formularea acestei plângere de la momentul agresiunii.

Față de aceste considerente instanța a dispus încetarea procesului penal față de inculpat pentru infr. prev. de art.181 al.1 C.p. (persoană vătămată D. M.) fiind incidente în cauză prevederile art.11 pct.2 lit.b C.p.p. rap. la art.10 lit.f C.p.p., lipsind o condiție de pedepsibilitatea și procedibilitate în cauză – plângerea prealabilă valabilă a părții vătămate.

Faptul că inculpatul recunoaște comiterea faptei nu are vreo relevanță asupra soluției mai sus menționate, nefiind îndeplinită o condiție extrinsecă manifestării de voință a inculpatului de soluționare a cauzei pe baza procedurii simplificate a recunoașterii acuzației, pentru a interveni tragerea la răspundere penală a acestuia.

Față de această soluție, instanța a lăsat nesoluționată în conformitate cu prevederile art.346 al.5 C.p.p. acțiunea civilă formulată de această parte, aceasta având posibilitatea să acționeze inculpatul în justiție doar pe calea unui proces în fața instanței civile. De asemenea va fi lăsată nesoluționată pentru aceleași considerente și acțiunea civilă promovată de unitatea spitalicească unde au fost acordate îngrijiri medicale părții vătămate D. M., de vreme ce nu poate interveni răspunderea inculpatului pentru fapta ce a dus la efectuarea respectivelor cheltuieli medicale.

În ceea ce privește infracțiunea de distrugere pentru care este trimis în judecată inculpatul, s-a constatat că faptul că inculpatul se face vinovat de arderea caietului în care partea vătămată A. A. făcea însemnări referitoare la consumul de electricitate, însă, instanța a considerat că atingerea adusă valorii sociale protejate este una minimă, nefiind îndeplinită condiția pericolului social al faptei pentru ca aceasta să fie considerată o infracțiune.

Circumstanțele în care s-a produs acțiunea inculpatului, bunul distrus și urmările faptei duc la această concluzie, inculpatul comițând fapta pe fondul unui conflict cu părțile vătămate generate de o neînțelegere cu privire la citirea contoarului, caietul distrus neavând o valoare intrinsecă mare, iar părțile vătămate nu au arătat că li s-ar fi produs o vătămare însemnată prin pierderea vreunor date care ar fi fost înscrise în caietul respectiv.

S-a remarcat în acest sens o îndoială rezonabilă asupra credibilității mențiunilor pe care le-ar fi făcut în caietul respectiv A. A. (și pe care le-ar fi pierdut), în contextul în care acesteia i s-a desfăcut contractul individual de muncă prin decizia nr.55/06.04.2010 (fila 74 dosarul format în fața primei instanțe de fond), aceasta fiind sancționata disciplinar pentru nerealizarea gradului de citire a contoarelor in lunile ianuarie-februarie 2009 (așadar ulterior distrugerii documentelor de către inculpat), pentru neefectuarea activității de reactualizare contracte, pentru citirea eronata de energie electrica la unul dintre abonați in cursul anului 2006 (așadar cu mult anterior faptei de distrugere), măsura concedierii fiind luata întrucât, in cursul anului 2009 (de asemenea, ulterior faptei reclamate), a efectuat citiri eronate la abonatii din . a realizat gradul de citire in localitățile Persinari si Adunatii Ilfoveni.

Față de aceste aspecte instanța a dispus achitarea inculpatului în temeiul art.11 pct.2 lit.a C.p.p. rap. la art.10 lit.b ind.1 C.p.p., urmând să sancționeze administrativ inculpatul cu sancțiunea amenzii în cuantum de 500 de lei. Instanța consideră rezonabil acest cuantum al amenzii în contextul în care inculpatul fusese sancționat prin dispozițiile procurorului sau ale instanței, desființate la 1000 de lei amendă pentru aceeași faptă dar și pentru lovirea părții vătămate A. A. (faptă actualmente prescrisă).

În baza art.192 alin.1 pct.1 lit.d C.pr.pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care onorariul apărătorului din oficiu va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal, Ministerul Public- P. de pe lângă Judecătoria Târgoviște, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie susținându-se că soluția de încetare a procesului penal pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală în dauna părții vătămate D. M. este nelegală și netemeinică.

S-a susținut în acest sens că instanța de fond nu a avut în vedere întregul ansamblu de împrejurări care au condus atât pe instanța care a trimis cauza la parchet în vederea redeschiderii urmării penale, cât și pe procurorul care a efectuat urmărirea penală să conchidă că în cauză există plângere prealabilă.

Astfel, s-a arătat că instanța de fond a ignorat împrejurarea că persoanele vătămate D. M. și fiica sa, A. A. au fost audiate chiar în ziua săvârșirii faptei, concomitent, fiind notate în registru în calitate de părți vătămate, precum și faptul că la patru zile după declarațiile inițiale partea vătămată D. M. a obținut certificat medico-legal constatator al numărului de zile de îngrijiri medicale necesar pentru vindecare.

În această situația s-a susținut că declarația inițială a părții vătămate D. M. coroborată cu efectuarea diligențelor pentru obținerea certificatului medico-legal denotă intenția acesteia de a urmări de la bun început tragerea la răspundere penală a inculpatului cu atât mai mult cu cât a fost descrisă săvârșirea faptei, iar intenția de formulare a plângerii prealabile neputând fi apreciată numai în raport de declarația strict formală că „formulează plângere prealabilă”.

S-a mai susținut de altfel că, dacă existența plângerii prealabile ar fi apreciată atât de strict în toate cazurile, s-ar putea ajunge la concluzia că nici măcar declarația părții vătămate A. A. de la fila 63 dosar urmărire penală nu ar reprezenta o plângere prealabilă întrucât nu ar cuprinde decât descrierea faptei și mențiunea vagă în sensul solicitării de a se lua măsurile necesare, adresată organului judiciar.

Cu toate acestea, existența plângerii prealabile nu poate fi atât de strict interpretată deoarece atitudinea persoanei vătămate poate fi interpretată în sensul intenției de tragere la răspundere penală a făptuitorului și în situația în care declarația cuprinde toate celelalte elemente de validitate ale unei plângeri prealabile cum sunt descrierea faptei, indicarea autorului, depunerea certificatului medico-legal, etc.

În consecință s-a solicitat admiterea căii de atac, desființarea sentinței și condamnarea inculpatului Ș. V. P., pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală împotriva părții vătămate D. M., însă cu reținerea dispozițiilor mai favorabile ale noii legi penale, deci dispunerea schimbării încadrării juridice prin reținerea infracțiunii de lovire sau alte violențe, prevăzută actualmente de art. 193 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal, urmată de admiterea acțiunii civile.

Curtea examinând sentința apelată în raport de criticile formulate, de actele și lucrările dosarului dar și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept conform art. 417 Cod procedură penală și în limitele impuse de art. 418 și art. 419 Cod procedură penală, constată că apelul este fondat, după cum se va arăta în continuare:

Instanța de fond a fost sesizată prin rechizitoriul emis la 16.10.2013 cu privire la săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală prev. de art. 181 alin. 1 Cod penal și distrugere prev. de art. 217 alin. 1 Cod penal.

S-a reținut, în esență, în cuprinsul actului de sesizare a instanței, că, la data de 21.02.2008, în jurul orelor 9.00, inculpatul intimat Ș. V. P., fără vreun motiv, a lovit părțile vătămate care veniseră la domiciliul său pentru verificarea consumului de electricitate, partea vătămată D. M. suferind leziuni ce au necesitat 25-30 de zile de îngrijiri medicale, inculpatul distrugând totodată prin incendiere, un caiet al părții vătămate A. A., unde aceasta făcea însemnări legate de activitatea de citire a contoarelor de electricitate, în calitatea de angajată al unui agent economic cu acest profil.

Din cronologia soluțiilor dispuse de organele judiciare în cauză, astfel cum acestea au fost evidențiate în considerentele sentinței atacate, rezultă că în privința infracțiunii de vătămare corporală comisă în dauna părții vătămate Ș. M., instanța de fond a apreciat în mod greșit că se impune încetarea procesului penal pe considerentul inexistenței plângerii prealabile.

Este adevărat că în declarația inițială aflată la fila 66 dosar urmărire penală nu se regăsește mențiunea expresă „formulez plângere prealabilă împotriva inculpatului”, însă în egală măsură se observă că în urma verificărilor efectuate de lucrătorii postului de poliție Răzvad s-a constatat că în registrul în care se consemnează plângerile formulate figurează înregistrată sub nr. 3032/2008 plângerea depusă de partea vătămată D. M. în prezentul dosar.

Pe de altă parte, în declarația aflată la dosarul de urmărire penală dată la 21 februarie 2008 de partea vătămată D. M., cât și în declarația fiicei acesteia A. A. care a fost la rândul său subiect pasiv al unei fapte de lovire comise la aceeași dată, dar în raport de care s-a constatat ca fiind împlinit termenul de prescripție, sunt indicate toate elementele necesare în vederea stabilirii autorului faptei, fiind descrisă fapta comisă, împrejurările săvârșirii acesteia, precum și identificat făptuitorul prin menționarea numelui și prenumelui.

Mai mult decât atât, însăși instanța de fond recunoaște, în considerentele sentinței, că, deși partea vătămată D. M. s-a prezentat la poliție, sesizând comiterea faptei, totuși ,,agentul de poliție a ales să ia declarație părții vătămate’’, așa încât este indubitabil că inexistența plângerii prealabile a fost apreciată, în mod greșit, de instanța de fond, nu în raport de conduita proprie a părții vătămate, ori de manifestarea acesteia de voință, ci de activitatea agentului de poliție care fusese sesizat.

Aceste elemente, coroborate cu împrejurarea că, partea vătămată D. M. s-a prezentat la scurt timp la medicul legist, obținând, la numai patru zile după comiterea faptei, certificatul medico-legal nr. 138 din data de 25.02.2008 eliberat de S.M.L. Târgoviște (fila 68 dosar fond), conduc la concluzia că în mod cert intenția părții vătămate D. M., la momentul la care s-a adresat organului judiciar, a fost aceea de a solicita tragerea la răspundere penală a inculpatului, ceea ce echivalează cu formularea unei plângeri prealabile în înțelesul prevăzut de lege.

Este adevărat că partea vătămată nu a inserat în declarația sa mențiunea expresă în sensul formulării unei „plângeri prealabile” însă Curtea apreciază că intenția părții vătămate nu poate fi în nici un caz caracterizată printr-un formalism excesiv, de natură a exclude adevărata sa manifestare de voință, întrucât eficiența juridică a actelor părților și subiecților procesuali nu poate fi descrisă în termeni excesiv de stricți, ci analizată în raport de ansamblul conduitei procesuale care materializează intenția de angajare a răspunderii penale a autorului unei infracțiuni.

În realitate, chiar dacă partea vătămată nu a utilizat această formulare expresă, totuși manifestarea sa de voință la momentul la care s-a adresat organului judiciar trebuie apreciată în raport de toate elementele descrise mai sus, respectiv: prezentarea la poliție în vederea sesizării organului judiciar competent, conținutul plângerii ori declarației inițiale, obținerea certificatului medico-legal necesar pentru stabilirea numărului de zile de îngrijiri medicale, prezentarea sa ulterioară la multiplele termene de judecată, pe parcursul ciclurilor procesuale, iar împrejurarea că în conținutul declarației sale partea vătămată nu a folosit formula sacramentală sus-menționată nu poate fi calificată ca o lipsă a intenției în formularea plângerii prealabile, câtă vreme toate elementele descrise mai sus conduc la concluzia existenței certe a acestei intenții de antrenare a răspunderii penale a inculpatului.

În consecință Curtea constată ca fiind fondată calea de atac promovată de Ministerul Public, întrucât instanța de fond a apreciat în mod greșit că în cauză partea vătămată nu a formulat plângere prealabilă, soluția de încetare a procesului penal fiind astfel nelegală și netemeinică.

Mai mult decât atât, se constată că atât în declarația de la termenul de judecată din 26 aprilie 2011, cu prilejul primului ciclu procesual, cât și în declarația ulterioară dată la 9.01.2014 inculpatul intimat Ș. V. P. a recunoscut vinovăția sa și a solicitat judecata cauzei potrivit procedurii simplificate.

În aceste condiții, constatându-se existența faptei și săvârșirea ei de către inculpat, urmează a se dispune condamnarea acestuia, în urma admiterii apelului și desființării în parte a sentinței atacate conform art. 421 alin. 2 lit. a Cod procedură penală.

Rejudecându-se acțiunea penală, în aceste limite, Curtea va constata intervenția succesiunii legilor penale în timp, întrucât de la momentul comiterii faptei și până în prezent a intrat în vigoare un nou cod penal, la data de 1 februarie 2014.

Este adevărat că în cadrul noilor dispoziții ale legii penale, fapta prin care se produc leziuni traumatice sau este afectată sănătatea unei persoane a cărei gravitate este evaluată prin zile de îngrijiri medicale de cel mult 90 de zile se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani sau cu amendă, conform art. 193 alin. 2 Cod penal.

În vechea lege penală sub imperiul căreia s-a săvârșit fapta, vătămarea corporală care a pricinuit producerea unor leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare îngrijiri medicale de cel mult 60 de zile era sancționată cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani, conform art. 181 alin. 1 Cod penal.

Chiar dacă în privința tratamentului sancționator, aparent, noua lege penală este mai favorabilă, deoarece se prevede alternativ sancțiunea amenzii, Curtea constată că determinarea legii penale mai favorabile urmează a se face potrivit deciziei nr.265/06 mai 2014 pronunțată de Curtea Constituțională a României, publicată în Monitorul Oficial nr.370/20 mai 2014, decizie care a stabilit ca dispozițiile art.5 cod penal sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile.

Or, în cauza de față, Curtea constată că în privința celeilalte infracțiuni ce constituie obiectul sesizării instanței, aceea de distrugere, prev. de art. 217 alin. 1 Cod penal, soluția de achitare dispusă pe considerentul inexistenței gradului de pericol social concret al infracțiunii urmate de aplicarea unei sancțiuni administrative, este legală și temeinică, deoarece, în mod corect, instanța de fond a avut în vedere faptul că atingerea adusă valorii sociale protejate de lege este minimă, caietul părții vătămate A. A. în care aceasta nota elementele referitoare la consumul de electricitate neputând fi asimilat unui înscris de o importanță majoră, a cărui distrugere să necesite aplicarea unei pedepse.

Așa fiind, Curtea apreciază că legea penală anterioară este mai favorabilă, mai ales din perspectiva faptului că, pentru infracțiunea de vătămare corporală, comisă în condițiile stării de fapt descrise mai sus, se impun a fi reținute în favoarea inculpatului dispozițiile legale privind recunoașterea vinovăției, concomitent cu circumstanțele atenuante facultative judiciare, al căror efect este mai favorabil tot în vechea lege penală, deoarece se prevede posibilitatea coborârii pedepsei sub limita minimă specială și chiar a aplicării unei amenzi, spre deosebire de efectele circumstanțelor atenuante determinate conform art. 76 din Noul cod penal, conform căruia limitele speciale ale pedepsei se reduc cu o treime.

În condițiile stării de fapt descrisă mai sus și a recunoașterii vinovăției, coroborate cu lipsa antecedentelor penale ale inculpatului se constată că în mod concret în favoarea acestuia poate fi reținută incidența circumstanțelor atenuante facultative judiciare, în raport de gravitatea faptei și consecințele acesteia, așa încât în baza disp. art. 181 cod penal din 1969, cu aplic. art. 5 cod penal și a disp. art. 320/1 cod procedură penală din 1969, precum și cu aplic. art. 74 alin. 2 rap. la art. 76 alin. 1 lit. e cod penal din 1969, se va dispune condamnarea inculpatului Ș. V. P., la pedeapsa amenzii penale în sumă de 500 (cinci sute) lei, apreciindu-se că această pedeapsă este îndestulătoare raportat la gravitate faptei, modul și împrejurările de săvârșire și persoana inculpatului,care a recunoscut vinovăția sa și a solicitat judecata în procedură simplificată.

În urma stabilirii existenței faptei și a vinovăției inculpatului, Curtea constată că se impune admiterea în parte a acțiunii civile exercitată de partea vătămată D. M., în cadrul procesului penal.

Potrivit declarației acesteia, dată în primul ciclu procesual și a precizărilor aflate la fila 20 din dosarul_ al Judecătoriei Târgoviște, partea vătămată D. M. s-a constituit parte civilă cu suma de 1000 lei daune materiale și 9000 lei daune morale, daunele materiale reprezentând contravaloarea îngrijirilor medicale și a obiectelor de îmbrăcăminte purtate și care au fost deteriorate la momentul comiterii faptei, iar daunele morale constând în suferințele psihice produse prin suportarea unei operații chirurgicale și a traumelor generate de lovirea de către o persoană căreia ,,nu i-a făcut nimic.’’

În raport de declarația de recunoaștere a vinovăției survenită din partea inculpatului, și principiile ce guvernează răspunderea civil delictuală pentru faptă proprie, Curtea constată că se impune acordarea sumei de 1000 lei despăgubiri civile reprezentând daune materiale precum și a sumei de 2000 lei cu titlu de daune morale, aceasta din urmă fiind adecvată în vederea acoperirii integrale a prejudiciului moral nepatrimonial în raport de numărul de zile de îngrijiri medicale necesar pentru vindecare-consecințele leziunilor produse, ținând seama că aceasta a fost internată ulterior, fiind nevoită să suport mediul spitalicesc pentru vindecarea leziunilor osoase produse - ,,multiple echimoze, contuzie gambă bilateral, fractură parcelară falangă proximală, aparat gipsat.’’.

De asemenea, se constată că potrivit adresei nr._/17.06.2011 eliberată de S. Județean de Urgență Târgoviște aflată la fila 50 din același dosar, această unitate spitalicească a exercitat acțiunea civilă în procesul penal pentru cheltuielile de spitalizare în sumă de 381,094 lei ocazionate de internarea părții vătămate D. M. în intervalul 13.05._08, astfel încât se impune admiterea acțiunii civile și obligarea inculpatului la plata acestei sume, potrivit principiului răspunderii civile delictuale pentru faptă proprie a inculpatului.

Se va menține restul dispozițiilor sentinței.

Văzând și disp. art. 275 alin. 3 Cod procedură penală rap. la art. 274 alin. 1 Cod proc. penală,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul declarat de către Ministerul Public - P. de pe lângă Judecătoria Târgoviște împotriva sentinței penale nr. 90/23.01.2014 pronunțată de către Judecătoria Târgoviște, desființează în parte sentința atacată și rejudecând:

În baza disp. art. 181 cod penal din 1969, cu aplic. art. 5 cod penal și a disp. art. 320/1 cod procedură penală din 1969, precum și cu aplic. art. 74 alin. 2 rap. la art. 76 alin. 1 lit. e cod penal din 1969, infracțiunea de vătămare corporală, faptă din data de 21.02.2008, parte vătămată D. M., condamnă pe inculpatul Ș. V. P., fiul lui N. și M.,născut la 28 iunie 1973, domiciliat în ., ., județul Dâmbovița, la pedeapsa amenzii penale în sumă de 500 (cinci sute) lei.

Admite în parte acțiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal de către partea civilă D. M. și obligă pe inculpat la plata către partea civilă a sumei de 1.000 lei cu titlu de despăgubiri civile reprezentând daune materiale, precum și a sumei de 2.000 lei cu titlu de daune morale.

Admite acțiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal de către partea civilă S. Județean de Urgență Târgoviște și obligă pe inculpat la plata sumei de 381, 094 lei cu titlu de despăgubiri civile reprezentând cheltuieli de spitalizare a părții civile D. M..

Menține restul dispozițiilor sentinței.

Cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia.

Dispune plata sumei de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu pentru intimatul inculpat Ș. V. P., din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului Prahova.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 24.07.2014.

Președinte, Judecător,

D. G. G. C.

Fiind în concediu legal de odihnă,

Prezenta se semnează de către

Președintele instanței

Grefier,

R. V.

Red.GC./Tehnored.G.C .

2 ex./ 31.07.2014

Dosar fond -_ Judecătoria Târgoviște

Judecător fond – P. D. Cărpiniș

Operator de date cu caracter personal;

Notificare nr.3113/2006

← Ultrajul. Art. 239 C.p.. Decizia nr. 1020/2014. Curtea de Apel...		Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor... →

Vătămarea corporală. Art. 181 C.p.. Decizia nr. 735/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Vătămarea corporală. Art. 181 C.p.. Decizia nr. 735/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI