Violare de domiciliu. Art.224 NCP. Decizia nr. 431/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Curtea de Apel PLOIEŞTI - Sentințe și decizii penale / 2014

Decizia nr. 431/2014 pronunțată de Curtea de Apel PLOIEŞTI la data de 25-04-2014 în dosarul nr. 2502/287/2013

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR._

DECIZIA NR.431

Ședința publică din data de 25 APRILIE 2014,

Președinte: - G. D.

Judecător: - C. G.

Grefier: - M. M.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a fost reprezentat de procuror M. I..

Pe rol fiind soluționarea apelurilor declarate de P. de pe lângă Judecătoria Râmnicu Sărat, partea vătămată P. M. și partea civilă D. L., ambele domiciliate în ., împotriva sentinței penale nr.311/03.12.2013 pronunțată de Judecătoria Râmnicu Sărat, prin care în baza art.11 pct.2 lit.a C.pr.penală rap. la art.10 d C.pr.penală s-a dispus achitarea inculpatului D. R., fiul lui I. și M., născut la data de 02.10.1969 în ., CNP:_, domiciliat în . pentru comiterea infracțiunii de violare de domiciliu, prev. de art. 192 al. 2 Cod penal ( fapta din data de 13.02.2013 ).

În baza art.11 pct.2 lit.a C.pr.penală rap. la art.10 d C.pr.penală a fost achitat inculpatul D. R. pentru comiterea infracțiunii de amenințare, prev. de art. 193 al. 1 Cod penal săvârșită în dauna părții vătămate D. L. ( fapta din data de 13.02.2013)

În baza art. 11 pct. 2 lit.a C.pr.penală rap. la art. 10 d C.pr.penală același inculpat a fost achitat pentru comiterea infracțiunii de amenințare, prev. de art. 193 al. 1 Cod penal săvârșită în dauna părții vătămate P. M. ( fapta din data de 13.02.2013)

În baza art. 14 C.pr.penală. rap. la art. 346 C.pr.penală, s-a respins cererea părții civile D. L. de acordare despăgubiri materiale și s-a luat act că partea vătămată P. M. nu s-a constituit parte civilă.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns apelanta-parte civilă D. L. personal, lipsind apelanta-parte vătămată P. M. și intimatul-inculpat D. R..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Apelanta-parte civilă D. L. și reprezentantul Ministerului Public, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au cereri de formulat, solicitând acordarea cuvântului în dezbaterea apelului.

Curtea, luând act că părțile nu mai au excepții de invocat și nici cereri de formulat, că s-au efectuat demersuri pentru aducerea în instanță a intimatului-inculpat D. R., în vederea audierii lui, dar nu s-a reușit prezentarea acestuia în instanță, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea apelului, potrivit art. 420 alin.6 din Noul Cod de proCod penală.

Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul consideră că sentința pronunțată de prima instanță este ca nelegală, deoarece instanța de fond, a făcut o greșită interpretare a probelor administrate în cauză și pe cale de consecință a pronunțat o hotărâre greșită de achitare.

Prin rechizitoriul 313/P/2013 din 01.08.2013 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului D. R. ( recidivist) pentru săvârșirea unei infracțiuni de violare de domiciliu, prev. de art. 192, alin 2 Cod penal și a două infracțiuni de amenințare prev. de art. 193, alin 1 Cod penal, în sarcina acestuia s-a reținut faptul că în seara zilei de 13.02.2013, fiind sub influența băuturilor alcoolice s-a dus la locuința mamei „sale P. M. și a început să provoace scandal.

În momentul când mama sa P. M. i-a solicitat în mod repetat să părăsească locuința, inculpatul D. R. a luat un cuțit și a început să le amenințe cu moartea pe mama sa P. M. și pe sora sa D. L.. Ulterior acestea au anunțat organele de poliție care atunci când s-au prezentat la locul incidentelor l-au imobilizat pe inculpatul D. R. și au găsit asupra sa un cuțit cu lama de 15 cm.

Probele administrate în faza de urmărire penală au constat în declarațiile părților vătămate P. M. și D. L., a martorului Malaică N., a învinuitului D. R. și în procesul verbal de sesizare din oficiu.

Chiar dacă D. R. nu a recunoscut săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina sa din declarațiile numiților Malaică N., P. M. și D. L. rezultă cu certitudine că inculpatul a refuzat să părăsească locuința mamei sale atunci când i s-a cerut și apoi le-a amenințat pe mama și sora sa cu un cuțit. Declarațiile date în această fază sunt mai apropiate de cele întâmplate în realitate, fiind luate la puțin timp de la petrecerea evenimentelor.

În faza de judecată au fost reaudiați numiții D. R., Malaică N., P. M. și D. L., inculpatul D. R. a recunoscut ( fila 21) că a avut un cuțit asupra sa și că le-a amenințat pe mama și sora sa în data de 13.02.2013. Acesta a recunoscut și că mama sa i-a cerut să părăsească locuința cu acel prilej dar nu recunoaște însă că a refuzat să părăsească locuința, motivând că dorea să plece singur atunci când au venit organele de poliție.

Această afirmație este însă infirmată atât de declarațiile numitelor P. M. și D. L. cât și de constatările organelor de poliție (filele 16-17 din dosarul de urmărire penală).

De asemenea, în faza de judecată, inițial martorul Malaică N. a încercat să dea o declarație în favoarea inculpatului. La intervenția procurorului de ședință care a solicitat citirea declarațiilor anterioare, Malaică N. a revenit însă asupra declarației și a recunoscut că D. R. le-a amenințat cu moartea pe părțile vătămate și că P. M. i-a cerut lui D. R. să părăsească locuința.

Faptul că inculpatul le-a amenințat cu cuțitul pe părțile vătămate rezultă cu certitudine din declarațiile acestora cât și din procesul verbal al organelor de poliție care au găsit acest cuțit asupra lui D. R..

De asemenea, instanța de fond nu s-a pronunțat asupra cererii de confiscare a cuțitului ridicat de la inculpatul D. R..

Conform art. 63 Cod penal aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanța de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului.

Coroborând toate probele, se apreciază că recursul formulat este întemeiat și că vinovăția inculpatului subzistă pentru toate infracțiunile pentru care a fost dedus judecății.

Având în vedere și dispozițiile noului Cod penal care în cauză reprezintă legea penală mai favorabilă aplicabilă, solicită condamnarea inculpatului pentru săvârșirea unei infracțiuni de violare de domiciliu prevăzută de art.224 alin.2 Noul cod penal i a două infracțiuni de amenințare, prevăzute de art.206 din Noul cod penal, urmând să i se aplice acestuia o pedeapsă corect individualizată, în raport de criteriile prevăzute de art.74 Noul cod penal și să se constate că inculpatul nu se află la primul contact cu legea penală, având în antecedență și o altă condamnare de 1 an închisoare, motiv pentru care solicită aplicarea unei sancțiuni penale privative de libertate.

În același sens, solicită admiterea apelurilor declarate de partea civilă P. M. și de către persoana vătămată D. L. sub aspectul laturii penale a cauzei în sensul desființării sentinței și condamnării inculpatului.

Apelanta-parte civilă D. L. având cuvântul solicită condamnarea inculpatului întrucât le amenință și le bate atât pe ea cât și pe mama lor.

CURTEA:

Asupra apelurilor penale de față, reține următoarele:

Prin sentința penală nr. 311/03 decembrie 2013 pronunțată de Judecătoria Râmnicu Sărat, în baza art.11 pct.2 lit.a C.pr.penală rap. la art.10 d C.pr.penală s-a dispus achitarea inculpatului D. R., fiul lui I. și M., născut la data de 02.10.1969 în ., CNP:_, domiciliat în . pentru comiterea infracțiunii de violare de domiciliu, prev. de art. 192 al. 2 Cod penal ( fapta din data de 13.02.2013 ).

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul nr. 313/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Sărat, inculpatul D. R. a fost trimisă în judecată pentru comiterea infracțiunilor de violare de domiciliu, prev. și ped. de art. 192 al. 2 Cod penal și a două infracțiuni de amenințare prev. și ped. de art. 193 Cod penal cu aplicarea art. 33 lit. a) Cod penal

În actul de sesizare al instanței s-a reținut că prin sentința civilă nr. 1732/30.12.2007 a Judecătoriei Rm. Sărat s-a dispus evacuarea inculpatului D. R. din locuința părinților săi, P. M. și P. C., datorită faptului că pe fondul consumului de alcool devenea violent, hotărâre pusă în executare la data de 17.05.2010, când executorul judecătoresc i-a pus în vedere să plece din casă (fila 15 dosar u.p.). În actul de sesizare s-a mai reținut că inculpatul a plecat scurt timp din imobil, după care a revenit cu scandal, loviri și amenințări, a fost trimis în judecată și prin sentința penală nr. 415/21.12.2011 a Judecătoriei Rm. Sărat, definitivă prin decizia nr. 598/27.04.2012 a Curții de Apel Ploiești, a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare pentru infracțiunile prev. de art. 192 al. 2 Cod penal, art. 193 Cod penal, art. 217 Cod penal cu aplicarea art. 33 lit. a) Cod penal, pedeapsă din executarea căreia a fost liberat condiționat la data de 7.12.2012, cu un rest de 145 zile.

La scurt timp după eliberarea din detenție, inculpatul D. R. a revenit în locuința mamei sale, sub pretext că nu are unde să stea, împrejurare în care P. M., de teamă, nu a reacționat. În scurt timp inculpatul a început să consume alcool, a devenit agresiv și deși i-a solicitat să plece din casă, acesta nu a înțeles, iar în perioada februarie-martie 2013, dar și în data de 12-13.02.2013, a devenit agresiv, amenințător la adresa vieții și integrității corporale a mamei și a surorii sale D. L., fiind necesară intervenția lucrătorilor de poliție și de fiecare dată inculpatul a fost transportat la Spitalul de Neuropsihiatrie Săpoca.

Inculpatul nu a recunoscut comiterea faptelor arătând că a rămas în casă deoarece mama sa i-a permis acest lucru și cea care nu îl dorește în imobil este sora sa, cu care s-a certat, dar nu i-a adresat cuvinte de amenințare.

Părțile vătămate au solicitat tragerea la răspundere a inculpatului pentru faptele din data de 13.02.2013.

Situația de fapt reținută în actul de sesizare al instanței a fost stabilită pe baza plângerilor prealabile ale părților vătămate, sentinței civile nr. 1732/20.12.2007, procesului-verbal de punere în executare, procesului-verbal de sesizare din oficiu, declarației de învinuit, declarației martorului Malaică N..

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut că părțile din proces sunt rude în grad apropiat, inculpatul fiind fiul, respectiv fratele părților vătămate P. M. și D. L..

Prin sentința civilă nr. 1732/20.12.2007, pronunțată de Judecătoria Rm. Sărat, s-a admis acțiunea în evacuare formulată de părinții inculpatului P. M. și P. C., hotărârea fiind pusă în executare în data de 17.05.2010 (fila 15).

Cu toate acestea, în mod repetat inculpatul a revenit în imobilul părinților săi, a provocat sandal, a adresat injurii și amenințări, iar după decesul tatălui, s-a considerat îndreptățit să locuiască în imobil, în calitatea sa de moștenitor .

Prin sentința penală nr.415/21.12.2011 a Judecătoriei Rm. Sărat, definitivă prin decizia Curții de Apel Ploiești nr. 598/27.04.2012, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare, pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 192 al. 2 Cod penal, art. 193 al. 1 Cod penal și art. 217 al. 1 Cod penal, reținându-se că și în situația în care inculpatul se pretindea îndreptățit să locuiască în acest imobil, la fel ca și surorile sale, fiind deopotrivă moștenitor al defunctul P. C., atâta timp cât hotărârea de evacuarea a fost pusă în executare și nu există un alt titlu prin care să fi obținut reintegrarea în spațiu, aceasta nu putea reprezenta un argument pentru pătrunderea în locuință

Potrivit fișei de cazier judiciar depusă la dosar, sentința a fost executată în regim de detenție în perioada 2.05.2012 - 7.12.2012, inculpatul fiind eliberat condiționat cu rest neexecutat de 145 zile.

După eliberarea din penitenciar, inculpatul a revenit în domiciliul mamei sale, care a acceptat să îl primească acasă, împrejurare ce rezultă din declarația martorului Mălăică N. și a părții vătămate P. M.. În ceea ce privește data la care se pretinde că s-au comis faptele ce fac obiectul prezentei, instanța va reține că martorul a fost în eroare față de împrejurarea că a asistat la mai multe astfel de evenimente, iar în septembrie 2012 nu ar fi putut avea loc un astfel de moment întrucât la acea dată inculpatul era încarcerat.

Același martor a relatat că în mod repetat sunt scandaluri în familia inculpatului, dar pentru că surorile sale îl provoacă și cât timp acestea au fost plecare din locuința mamei lor, una într-o altă localitate unde este căsătorită și cealaltă în Italia, nu au fost scandaluri între inculpat și partea vătămată.

Prima instanță a apreciat că sub aspectul laturii obiective, infracțiunea de violare de domiciliu se poate realiza, fie prin acțiunea de pătrundere, fără drept, într-o locuință, încăpere, dependință sau loc împrejmuit ținând de acestea, fie prin acțiunea de a refuza părăsirea locuinței sau a celorlalte locuri menționate mai sus la cererea persoanei care le folosește. Legea cere ca pătrunderea să se fi efectuat fără drept, în mod abuziv, fără justificare legală sau fără consimțământul persoanei care folosește locuința.

Sub aspect subiectiv, infracțiunea de violare de domiciliu se săvârșește cu intenție directă sau indirectă. Practica și doctrina au statuat în mod constant că în situația în care inculpatul a pătruns într-o locuință folosită de mai multe persoane având consimțământul uneia, nu există condiția cerută de lege, de pătrundere fără drept.

Față de cele expuse mai sus, instanța de fond nu a reținut că inculpatul a acționat cu forma de vinovăție cerută de lege, în condițiile în care mama sa l-a primit în casă după eliberarea din penitenciar și i-a permis șederea și ulterior acestui moment.

Inculpatul a declarat că nu este scandal decât atunci când sunt surorile acasă, ceea ce se coroborează cu declarația martorului Mălăică N., un apropiat al familiei, care a confirmat că surorile inculpatului îl provoacă când acesta consumă alcool și că în perioada în care a locuit singur cu mama sa, nu au fost conflicte.

În actul de sesizare s-a reținut că fapta de violare de domiciliu a fost comisă în modalitatea normativă prevăzută de alin. 2 al art. 192 Cod penal, constând în aceea că inculpatul a pătruns în imobilul mamei sale având asupra sa un cuțit. În practică și doctrină s-a stabilit în mod constant că pentru a reține existența modalității normative prevăzute de art. 192 al. 2 Cod penal a infracțiunii, în sensul săvârșirii faptei de către o persoană înarmată, se cere ca autorul să poarte arma în mod vizibil, căci numai așa poate influența victima, indiferent dacă a făcut, ori nu, uz de armă.

Din declarația martorului Mălăică N., atât cea de la instanță – în care a relatat că nu a văzut ca inculpatul să aibă cuțit, cât și cea din cursul urmăririi penale, când a declarat că a aflat că inculpatul a purtat cuțit de la D. L. care, după ce a revenit de la sediul poliției unde fusese condus inculpatul, i-a spus că agenții au găsit asupra inculpatului, împrejurări față de care instanța reține că inculpatul, chiar dacă a avut cuțit asupra sa, acesta nu a fost vizibil. Ceilalți martori audiați nu au cunoscut nimic cu privire la aceste aspecte.

Față de cele ce preced, prima instanță a dispus achitarea inculpatului D. R. pentru comiterea infracțiunii de violare de domiciliu, prev. de art. 192 al. 2 Cod penal, săvârșită la data de 13.02.2013 .

În ceea ce privește infracțiunile de amenințare comise de inculpat la aceeași dată – 13.02.2013 – în dauna părților vătămate P. M. și D. L., din declarația aceluiași martor, Mălăică N., instanța de fond a reținut că inculpatul a adresat injurii acestora și amenințări. Nu s-a demonstrat cu certitudine că inculpatul a avut asupra sa un cuțit cu care să fi amenințat cu moartea părțile vătămate, fapt ce rezultă din declarația martorului, relatată mai sus.

Este real că asupra inculpatului agenții de poliție, după ce au intervenit, au găsit un cuțit care a fost ridicat și depus în camera de corpuri delicte, însă nu s-a demonstrat că acesta s-a folosit sau a intenționat să se folosească de el, pentru a amenința părțile vătămate, astfel încât portul cuțitului și cuvintele adresate să creeze părților vătămate o stare de puternică temere, așa încât să poată fi întrunită latura obiectivă a infracțiunii prevăzute de art. 193 al. 1 Cod penal

Raportat la cele expuse mai sus, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C.pr. penală rap. la art. 10 d C.pr.penală prima instanță a dispus achitarea inculpatului D. R. pentru faptele de amenințare săvârșite în dauna părților vătămate D. Lilana și P. M., la data de 13.02.2013, întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii (lipsește latura obiectivă ).

În ceea ce privește constituirea de parte civilă a părții vătămate D. L., prima instanță a respins cererea întrucât suma de 500 lei reprezintă contravaloarea unor bunuri presupus distruse de inculpat, la date neprecizate, pentru înlocuirea cărora partea vătămată nu a avansat nicio sumă de bani din bugetul propriu, arătând că acestea au fost înlocuite pe cheltuiala mamei sale P. M., pe de o parte, iar pe de altă parte, instanța de fond nu a fost învestită cu soluționarea unei fapte de distrugere, așa încât în temeiul art. 14 C.pr.penală. rap. la art. 346 C.pr.penală, a respins cererea părții civile D. L. de acordare de despăgubiri materiale și s-a luat act că partea vătămată P. M. nu s-a constituit parte civilă.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal au formulat apel P. de pe lângă Judecătoria Râmnicu Sărat, partea vătămată P. M. și partea civilă D. L., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie .

În calea de atacat promovată de Ministerul Public sentința a fost criticată în ceea ce privește greșita achitare a inculpatului pentru infracțiunile deduse judecății susținându-se că instanța de fond a realizat o injustă apreciere a mijloacelor de probă administrate, contrar dispozițiilor art. 63 Cod procedură penală potrivit cărora aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanța de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate în scopul aflării adevărului.

Din acest punct de vedere s-a arătat că deși inculpatul nu a recunoscut vinovăția sa, cu toate acestea depoziția martorului Malaică N. precum și declarațiile părților vătămate confirmă săvârșirea infracțiunii de amenințare, un argument în plus în acest sens constituindu-l și faptul că organele de poliție au găsit cuțitul asupra inculpatului.

De asemenea în cursul urmăririi penale cât și în cursul judecății martorul Malaică N. a conformat că inculpatul le-a amenințat cu moartea pe cele două victime și că P. M. i-a cerut inculpatului să părăsească locuința, însuși inculpatul recunoscând în declarația de la fila 21 că a avut un cuțit asupra sa și că le-a amenințat pe mama și pe sora sa.

În concluzie s-a solicitat admiterea căii de atac desființarea santinei atacate și pe baza reaprecierii probelor să se dispună condamnarea inculpatului pentru fiecare dintre infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată, solicitându-se cu prilejul dezbaterilor a se face aplicarea disp. art.5 alin.1 Cod penal referitor la legea penală mai favorabilă, prin schimbarea încadrării juridice a faptelor potrivit noii legi penale.

Apelantele-parte vătămată P. M. și parte civilă D. L. au criticat de asemenea hotărârea ca nelegală și netemeinică susținând că instanța a dispus în mod greșit achitarea inculpatului, deoarece săvârșirea faptelor cu vinovăție este confirmată de probele administrate, iar inculpatul continuă să aibă și în prezent o conduită violentă îndreptată împotriva lor, solicitându-se condamnarea acestuia și obligarea la despăgubiri civile, potrivit constituirii de parte civilă.

Inculpatul nu s-a prezentat la niciunul dintre cele trei termene de judecată acordate în vederea soluționării căilor de atac, cu toate că acesta a fost în mod legal citat atât la domiciliu cât și la unitatea spitalicească, Spitalul de Psihiatrie Sapoca, județul B., unde fusese anterior internat, dovada de îndeplinire a procedurii de citare fiind semnată de către agentul însărcinat cu primirea corespondentei, insă actele de procedură fiind returnate cu mențiunea „ destinatar necunoscut”.

Tot in vederea asigurării prezentei inculpatului în instanță, s-a dispus emiterea unui mandat de aducere prin intermediul politiei comunei R., județul B., care prezentându-se la domiciliul inculpatului a constatat că acesta nu se află la domiciliu.

Curtea examinând sentința apelată în raport de criticile formulate, de actele și urările dosarului, dar și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept conform art. 417 Cod procedură penală, și a limitelor impuse de art. 418-419 Cod procedură penală, constată că apelurile sunt fondate după cum se va arăta in continuare:

Instanța de fond a reținut parțial corect situația de fapt, însă a realizat o greșită apreciere a probelor administrate în cauză în cele două faze ale procesului penal, conferind forță probantă exclusivă declarațiilor prin care inculpatul a arătat că nu recunoaște în totalitate săvârșirea faptelor, apreciindu-se în mod injust că, chiar dacă inculpatul a avut un cuțit asupra sa cu care a amenințat victimele, cu toate acestea cuțitul nu a fost purtat în loc vizibil, pentru a fi de natură să insufle o reală temere.

În acest sens, deși se reține corect, că inculpatul și cele două victime sunt rude, în sensul că inculpatul este fiul părții vătămate P. M. și fratele părții civile D. L., locuind împreună în același imobil, în condițiile în care inculpatul este recunoscut printre vecini ca având un comportament violent în mod constant față de cele două femei, cu toate acestea situația de fapt și evenimentele desfășurate la data de 13.02.2013, au fost în mod eronat apreciate la primul grad de jurisdicție.

La această dată între părți a avut loc un nou conflict, în cadrul căruia inculpatul pe fondul consumului de alcool a adoptat din nou comportament violent și amenințător la adresa mamei și surorii sale, având asupra sa un cuțit, iar la solicitarea mamei sale P. M. care i-a cerut să părăsească imobilului și să se conformeze hotărârii judecătorești de evacuare, i-a adresat acesteia amenințări refuzând să părăsească locuința.

Aceeași conduită amenințătoare a adoptat-o inculpatul și cu privire la sora sa D. L. care a intervenit în sprijinul mamei conflictul încetând numai la intervenția lucrătorilor de poliție din cadrul postului de poliție R., județul B., aceștia din urmă fiind sesizați cu privire la conduita inculpatului.

Este adevărat, așa cum s-a reținut în mod corect de prima instanță, că împotriva inculpatului s-a dispus evacuarea din acest imobil situat în ., prin hotărârea definitivă și irevocabilă a instanței de judecată, respectiv prin sentința civilă 1732/29 decembrie 2007 pronunțată de Judecătoria Rm. Sărat, inculpatul însă refuzând să se supună hotărârii judecătorești care reține de asemenea că acesta consumă alcool permanent, context în care provoacă scandaluri de proporții, are un comportament violent și injurios la adresa membrilor familie, bate animalele și distruge bunurile mobile din casă, fiind internat de mai multe ori la Spitalul de Neuropsihiatrie Sapoca.

În legătură cu incidentul desfășurat la 13.02.2013 care constituie obiectul prezentei sesizări, Curtea constată că prin declarațiile părților vătămate și civilă din cursul urmăririi penale, situația de fapt a fost descrisă de maniera celor reținute mai sus, în același sens fiind și depoziția martorului Malaică N., care a arătat că la data de mai sus în jurul orelor 17,00 inculpatul, aflat sub influența alcoolului, a provocat un nou scandal, amenințându-le cu moartea pe mama și sora sa, spunându-le că le va omori dacă nu pleacă din locuință.

În cursul cercetării judecătorești, într-adevăr, martorul și-a nuanțat declarația, în sensul că surorile inculpatului sunt cele determină în general starea conflictuală, însă cu toate acestea marea majoritate a aspectelor evidențiate în cursul urmăririi penale au fost menținute de către martor, care a relatata amplu și în detaliu toate aspectele, cunoscute în legătură cu conduita în general violentă a inculpatului dar și în legătură cu incidentul din 13.02.2013, în mod particular.

Potrivit depoziției martorului în momentul conflictului, deși martorul a susținut că nu a văzut asupra inculpatului un cuțit, cu toate acestea a auzit cum inculpatul a refuzat să părăsească locuința la solicitarea mamei sale, adresându-le atât mamei cât și surorilor sale injurii și amenințări cu moartea.

Pe de altă parte, Curtea observă că deținerea cuțitului este certă, în condițiile în care lucrătorii postului de politie R. au ridicat de la inculpat, cu prilejul intervenției din seara respectivă, un cuțit cu mânerul de culoare neagră, de plastic, cu lungimea de 27 cm., din care lungimea lamei de 15 cm, acesta fiind ridicat și depus la Politia Municipiului Rm. Sărat, potrivit dovezii . nr._ din 15.02._.

Nu în ultimul rând, Curtea constată că în declarația dată în cursul cercetării judecătorești aflată la fila 21 dosar fond, inculpatul a recunoscut săvârșirea faptelor, precizând textual „ recunosc că am intrat în locuința mamei mele cu un cuțit și am amenințat-o, iar dup ce m-am certat cu părțile vătămate acestea, mi-au cerut să părăsesc locuința, cearta a durat cca. 10-15 minute și în acest interval de timp am adresat cuvinte de amenințare părților vătămate”.

Tot potrivit declarației inculpatului, la locuința părților se deplasează în mod frecvent lucrătorii de politie chiar și de 3 ori pe săptămână, pentru că părțile vătămate solicită intervenția acestora, această declarație a inculpatului coroborându-se de altfel cu depozițiile martorilor S. V. și S. P., audiați în cursul cercetării judecătorești, care au confirmat existenta multiplelor scandaluri, determinate de conduita agresivă și amenințătoare a inculpatului, pe fondul consumului de alcool.

Așa fiind, Curtea constată că mijloacele de probă enumerate mai sus, respectiv declarația inculpatului, declarația martorului Malaică N. și declarațiile părții vătămate și ale părții civile, confirmă pe deplin existența faptelor și săvârșirea lor cu vinovăție de către inculpat, instanța de fond reținând în mod greșit faptul că portul cuțitului de către inculpat nu a fost vizibil și deci că amenințarea cu săvârșirea unei fapte prevăzută de legea penală nu ar fi fost reală și efectivă.

Câtă vreme însuși inculpatul recunoaște săvârșirea faptelor potrivit mențiunilor textuale de mai sus, recunoașterea sa coroborându-se atât cu declarațiile victimelor cât și cu ale martorului ocular Malaică N. dar și cu împrejurarea că lucrătorii de poliție au ridicat din posesia inculpatului un cuțit, cu prilejul intervenției de la evenimentul respectiv, Curtea constată că soluția de achitare dispusă de prima instanță este greșită întrucât mijloacele de probă nu au fost judicios evaluate și interpretate iar aspectele privitoare la existența faptelor, nu au fost coroborate între ele de către instanța de fond, deși săvârșirea infracțiunilor rezultă cu prisosință din corelarea acestora.

În altă ordine de idei, chiar dacă ar fi real faptul că obiectul tăietor nu a r fi fost purtat în loc vizibil, numai această împrejurare nu putea să conducă la soluția integralei achitări, întrucât, chiar și în aceste condiții, amenințările proferate de inculpat au fost de natură a induce o reală stare de temere victimelor, care sunt persoane de sex feminin confruntate în mod constant cu conduita agresivă a inculpatului, în condițiile în care acesta refuză să părăsească imobilul și să respecte regulile de conviețuire socială.

Așa fiind, Curtea constată că soluția de achitare dispusă la primul grad de jurisdicție este greșită, în contextul în care însuși inculpatul nu neagă comportamentul agresiv și amenințător la adresa victimelor, precum și multiplele conflicte ce necesită intervenția poliției pentru aplanarea lor, context în care căile de atac formulate apar ca fiind fondate.

În consecință realizând o nouă apreciere și interpretare a probelor administrat atât în cursul urmăririi penale cât și al cercetării judecătorești care confirmă fără dubiu existența faptelor și săvârșirea lor cu vinovăție de către inculpat, Curtea, urmează a dispune condamnarea acestuia, reținând că acuzațiile formulate potrivit actului de sesizare sunt fondate, iar vinovăția inculpatului a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă.

Prin urmare apelurile vor fi admise conform art. 421 alin.2 lit. a Cod procedură penală, și sentința va fi desființată în parte iar în rejudecare Curtea va dispune condamnarea inculpatului făcând aplicarea disp. art. 5 alin. 1 Cod penal care reglementează legea penală mai favorabilă intervenită pe parcursul judecății.

Din acest punct de vedere Curtea constată că legea mai favorabilă este Noul Cod penal deoarece tratamentul sancționator al pedepselor aplicabile pentru infracțiunile deduse judecății este mai blând, urmând așadar ca în baza art. 386 Cod procedură penală să schimbe încadrarea juridică dată infracțiunilor, după cum urmează: din infracțiunea prev. de art. 192 alin. 2 Cod penal din 1969, cu aplic. art. 37 lit. b Cod penal din 1969, în infracțiunea prev. de art. 224 alin. 2 Cod penal și din două infracțiuni prev. de art. 193 Cod penal din 1969, în două infracțiuni prev. de art. 193 Cod penal.

În ceea ce privește regimul recidivei, ca formă a pluralității de infracțiuni Curtea constată că prin actul desesizare s-a reținut incidenta disp. art. 37 lit. b Cod penal din 1969, întrucât inculpatul a suferit multiple sancțiuni penale anterior, mai exact 6 condamnări în intervalul 1996-2011 așa cum rezultă din fișa de cazier a acestuia aflată la fila 25 d.u.p., de fiecare dată fiindu-i aplicata inculpatului pedepse intre 1 an și 6 luni închisoare.

Ultima dintre aceste condamnări, care a fost reținută ca prim termen al recidivei prev. de art. 37 lit. b Cod penal, este pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin sentința penală nr. 415 /21.12 2011 a Judecătorie Rm. Sărat, definitivă prin decizia penală 598/27.04.2012 a Curții de Apel Ploiești, inculpatul fiind arestat la 02.05.2012 și liberat condiționat la 03.12.2013 cu un rest neexecutat de 145 zile închisoare.

În aplicarea legii penale ca instituție autonomă, astfel cum acest principiu a fost configurat în doctrina și practica judiciară inclusiv a instanței supreme, Curtea constată că se impune înlăturarea disp. art. 37 lit. b Cod penal, deoarece sub imperiul noi legi penale condițiile de existență a stării de recidivă, au fost modificate astfel încît, potrivit art. 41 alin. 1 Cod penal, primul termen al recidivei există atunci când condamnarea anterioară este la pedeapsa închisorii mai mare de 1 an.

Cum în cazul inculpatului pedeapsa anterioară este de 1 an închisoare și nu mai mare de 1 an închisoare, Curtea constată că legea penală nouă este mai favorabilă inculpatului sub aspectul sus menționat, sub imperiul noii legi nemaifiind întrunite condițiile cumulative pentru reținerea recidivei.

Urmează așadar ca, potrivit argumentelor expuse, să nu se mai rețină incidența disp. art. 37 lit. b Cod penal la încadrarea juridică a infracțiunii de violare de domiciliu, iar în ceea ce privește tratamentul sancționator al concursului de infracțiuni, tot in aplicarea legii mai favorabile pe instituții autonome, se reține că sub acest aspect legea mai favorabilă este legea veche ,deoarece prevede cumulul juridic al pedepselor, la care există posibilitatea și nu obligativitatea adăugării unui spor de pedeapsă, în timp ce Noul Cod penal prevede obligativitatea aplicării unui spor de pedeapsă la pedeapsa rezultantă cea mai grea.

Așa fiind, Curtea va dispune condamnarea inculpatului, iar la individualizarea pedepselor aplicabile componentelor concursului infracțional, va avea în vedere gravitatea faptelor, caracterul repetat al acestora, așa cum se configurează din toate depozițiile martorilor audiați, modul și împrejurările concret de comitere, respectiv împotriva membrilor familiei sale care sunt două persoane de sex feminin, rude apropiate cu inculpatul-mama și sora, fapta fiind comisă pe fondul refuzului constant al inculpatului de a se supune hotărârii judecătorești de evacuare, dar și prin absența conformării sale la regulile de bună conduită în cadrul familiei, coroborate cu circumstanțele personale ale acestuia, respectiv recunoaștere parțială a faptelor și multiplele antecedente penale ce figurează în fișa de cazier judiciar.

Raportat la aceste criterii de individualizare, Curtea apreciază că reinserția socială a inculpatului poate avea loc, în mod adecvat și eficient, numai prin privare de libertate, întrucât aplicarea unei modalități non privative de liberate nu ar face decât să perpetueze starea conflictuală dintre părți, așa încât ținând seama de conduita constatat violentă a inculpatului îndreptată împotriva membrilor familiei sale, dar și ecoul acestui comportament în comunitatea locală, apreciază că scopul pedepsei, acela al evitării unor noi încălcări ale legii penale, poate fi atins în mod eficient numai prin executarea în regim privativ de libertate, întrucât inculpatul, prin condamnările anterioare multiple, și prin comportamentul adoptat în cadrul familiei și comunității locale, a făcut dovada faptului că reinserția sa socială poate avea loc numai în mediul instituționalizat.

Concluzionând, Curtea va aplica inculpatului câte o pedeapsă cu închisoarea situată către limita specială, urmând ca în baza disp. art. 33 lit. a și art. 34 lit. b cod penal din 1969, să aplice inculpatului D. R. pedeapsa cea mai grea, potrivit regulilor cumulului juridic, fără aplicarea vreunui spor de pedeapsă.

În latură civilă, Curtea reține că prin declarația de la fila 13 dosar fond, sora inculpatului, D. L. s-a constituit parte civilă cu suma de 500 lei, reprezentând contravaloarea ușii pe care inculpatul a spart-o, precum și a geamului distrus în cadrul scandalului provocat, pe care partea civilă le-a reparat din veniturile proprii, urmând ca instanță să constate că acestea reprezintă pagubele material aflate în legătură directă de cauzalitate cu faptele, fiind produse în urma săvârșirii infracțiunii de violare de domiciliu, urmând așadar ca acțiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal de către partea civilă D. L. să fie admisă și în consecință inculpatul D. R. va fi obligat la plata sumei de 500 lei cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă D. L.,reprezentând prejudiciul produs, potrivit principiului răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie.

Prin efectul condamnării inculpatului, se va înlătura obligarea părții vătămate și a părții civile de la plata sumei de 250 lei fiecare reprezentând cheltuieli judiciare la instanța de fond.

Văzând și disp. art. 275 alin. 1 rap. la art. 274 alin. 1 Cod procedură penală,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelurile declarate de către Ministrul Public - P. de pe lângă Judecătoria Râmnicu Sărat, de către partea civilă D. L., domiciliată în . și de către partea vătămată P. M., domiciliată în . împotriva sentinței penale nr. sentinței penale nr. 311/03.12.2013 pronunțată de către Judecătoria Râmnicu Sărat, desființează în parte sentința și rejudecând:

În aplicarea art. 5 cod penal, conf. art. 386 cod procedură penală schimbă încadrarea juridică dată infracțiunilor, după cum urmează:

- din infracțiunea prev. de art. 192 alin. 2 cod penal din 1969, cu aplic. art. 37 lit. b cod penal din 1969, în infracțiunea prev. de art. 224 alin. 2 cod penal și condamnă pe inculpatul D. R., fiul lui I. și M., născut la 02 octombrie 1969, domiciliat în ., la pedeapsa de 6 (șase) luni închisoare.

- din două infracțiuni prev. de art. 193 cod penal din 1969, în două infracțiuni prev. de art. 193 cod penal și condamnă pe inculpatul D. R., pentru fiecare din acestea, la câte o pedeapsa de 3 (trei) luni închisoare.

În baza disp. art. 33 lit. a și art. 34 lit. b cod penal din 1969, aplică inculpatului D. R. pedeapsa cea mai grea, aceea de 6(șase) luni închisoare.

Admite acțiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal de către partea civilă D. L. și obligă pe inculpatul D. R. la plata sumei de 500 lei cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă D. L..

Înlătură obligarea părții vătămate și a părții civile de la plata sumei de 250 lei fiecare reprezentând cheltuieli judiciare la instanța de fond.

Obligă pe inculpatul D. R. la plata sumei de 500 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat la ambele instanțe.

Menține restul dispozițiilor sentinței.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25.04.2014.

Președinte, Judecător,

G. D. C. G.

Grefier,

M. M.

Red.GC/MM/C.M.

6 ex/ 14.05.2014

d.f._, Judecătoria Râmnicu Sărat

j.f. A. P.

operator de date cu caracter personal

număr notificare 3113/2006

← Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Decizia nr....		Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 1216/2014.... →

Violare de domiciliu. Art.224 NCP. Decizia nr. 431/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Violare de domiciliu. Art.224 NCP. Decizia nr. 431/2014. Curtea de Apel PLOIEŞTI