Mărturia mincinoasă. Art. 260 C.p.. Decizia nr. 307/2014. Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 307/2014 pronunțată de Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ la data de 16-10-2014 în dosarul nr. 81/289/2014
ROMÂNIA
C. DE APEL TÂRGU M.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr._
DECIZIA PENALĂ nr.307/A
Ședința publică din 16 octombrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE dr.M. V.
Judecător A. O.
Grefier G. C.
Pe rol pronunțarea asupra apelului formulat de către P. de pe lângă Judecătoria Reghin împotriva sentinței penale nr.148 din 3 iulie 2014 pronunțată de Judecătoria Reghin în dosarul nr._ privind pe inculpatul M. F. (fiul lui C. și R. născut la data de 10.01.1989 în mun. Reghin, jud. M., CNP._).
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților, precum și a reprezentantului Ministerul Public domnul procuror D. Z. din cadrul Parchetului de pe lângă C. de Apel Târgu M..
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Mersul dezbaterilor și susținerilor în fond ale părților au fost consemnate în încheierea din 1 octombrie 2014, când s-a amânat pronunțarea pentru astăzi, 16 octombrie 2014.Încheierea amintită face parte integrantă din prezenta hotărâre.
C. DE APEL
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Tg-M. la data de 28.08.2014 sub nr._ P. DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA REGHIN a declarat apel împotriva sentinței penale nr. 148/03.07.2014 pronunțată de Judecătoria Reghin.
În motivarea apelului, parchetul critică sentința atât sub aspectul nelegalității, invocând lipsa avocatului la judecarea cauzei, cât și sub aspectul temeiniciei soluționării laturii penale și a laturii civile.
S-a asigurat asistența juridică prin apărător desemnat din oficiu.
Analizând actele si lucrările dosarului, instanța de control retine următoarea situație de fapt:
Prin sentința penală nr. 148/03.07.2014 pronunțată de Judecătoria Reghin, s-au hotărât următoarele:
L-a condamnat pe inculpatul M. F., fiul lui C. și R. născut la data de 10.01.1989 în mun. Reghin, jud. M., CNP_:
-la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută și sancționată de art.228 alin. 1, art. 229 din noul cod penal, cu aplicarea art. 398 ind.10 C.pr.pen.
-la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă prevăzută și sancționată de art. 273 alin. 2 noul cod penal, cu aplicarea art. 396 ind. 10 C.pr.pen.
-la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la furt calificat, prevăzută și sancționată de art.33 cod penal, 228 alin. 1, art. 229 alin. 1 lit. b și d noul cod penal, cu aplicarea art. 396 ind. 10 C.pr.pen.
În baza art. 33, 34 lit. b cod penal a contopit pedepsele aplicate prin hotărârea atacată și a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa de 1 an închisoare.
În baza art. 81 vechiul Cod penal a suspendat condiționat această pedeapsă pe un termen de încercare de 3 ani, stabilit conform art. 82 Cod penal.
A atras atenția inculpatului asupra prevederilor art.83 Cod penal cu privire la revocarea suspendării condiționate în cazul săvârșirii de infracțiuni pe durata termenului de încercare.
În conformitate cu dispozițiile art. 71 alin. 2 Cod penal, prima instanță a dispus interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a) teza a-II-a și lit.b) Cod penal cu titlu de pedeapsă accesorie, pedeapsă a cărei executare va fi suspendată în conformitate cu dispozițiile art. 71 alin. 5 Cod penal.
În baza art. 14 și art. 346 vechiul Cod procedură penală, raportat la art. 1349 și următoarele cod civil a obligat inculpatul în solidar cu I. I., ctd. și S. C., ctd. la plata despăgubirilor civile în sumă de 1398,64 lei către partea civilă .., cu titlu de despăgubiri.
În temeiul art. 191 alin. 1 vechiul C.pr.pen., instanța a obligat inculpatul la plata sumei de 340 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat din care suma de 300 de lei provine din faza de urmărire penală, iar suma de 40 de lei din faza de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:
În 08.01.2013, în jurul orei 23.25, Poliția mun.Reghin a fost sesizată prin serviciul 112 de partea vătămată N. Ferecz cu privire la faptul că a surprins o persoană, care încerca să sustragă bunuri dintr-o magazie a sa, situată pe un teren din apropierea magazinului Diego din mun.Reghin.
În data de 25.02.2013 P. de pe lângă Judecătoria Reghin s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea de către învinuitul M. F. a infracțiunii de mărturie mincinoasă prev. de art.260 alin.1 C.pen. în dosarul penal nr._ a Judecătoriei Reghin.
În data de 13.02.2013 organele de poliție din cadrul Poliției mun.Reghin au surprins în flagrant pe învinuitul M. F. și încă pe două persoane de sex feminin care s-au prezentat ca fiind învinuitele I. I. și Șimion C., în timp ce sustrăgeau din apropierea râului M., o ramă a unui capac de canalizare aparținând .>
În urma efectuării cercetărilor efectuate, s-a stabilit că în seara zilei de 08.01.2013, în jurul orei 23.00, inculpatul M. F. s-a deplasat cu bicicleta în zona magazinului Diego. Aici a observat pe un teren neîngrădit aparținând părții vătămate N. F. o magazie. Inculpatul a lăsat bicicleta la . a mers la acea magazie. Cu un topor pe care îl avea asupra acesta a dislocat încuietoarea magaziei și a pătruns în interior. Aici, cu niște chei fixe a început să desfacă un motor electric ce era instalat pe o betonieră. În același timp partea vătămată se deplasa cu autoturismul înspre mun.Târgu M.. Observând bicicleta lăsată la intrare pe terenul său, a oprit și a mers să vadă ce se întâmplă la magazia unde avea mai multe instrumente pentru construcții. În magazie l-a surprins pe inculpat, care s-a speriat și a ieșit din magazie. Apoi inculpatul a luat bicicleta și a plecat spre stația de carburanți Petrom. Partea vătămată a solicitat intervenția organelor de poliție, precum și a societății de pază Athos Guard și în același timp a urmărit inculpatul. Pe ..Reghin inculpatul a fost găsit de partea vătămată, organele de poliție, precum și agentul de pază S. C. I..
De la inculpat a fost ridicat toporul cu care a dislocat încuietoarea ușii de la magazie.
S-a mai arătat că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Reghin nr.1221/P/2011, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților F. S. și F. M. pentru comiterea infracțiunilor de tăiere ilegală de arbori prev. de art. 108 alin. 1 lit.a și alin.2 lit.a din Legea 46/2008 și furt de arbori prev. de art. 110 alin. 1 lit.a și alin.2 lit.a din Legea 46/2008, ambele cu aplic. art.33 lit.a și 37 lit.b
În cursul urmăririi penale, mai exact la data de 23.03.2012, a fost audiat în calitate de martor inculpatul M. F., care a declarat că la solicitarea celor doi inculpați a fost împreună cu ei în acea zi în pădure, unde învinuiții au tăiat trei arbori de esență gorun și carpen. Apoi, i-a ajutat să încarce lemnele pe căruță și s-au deplasat în loc.Petelea, unde învinuiții au vândut lemnele unei persoane. Martorul a mai arătat că învinuiții i-au spus că au acte necesare tăierii și transportului de material lemnos.
Fiind audiat în cursul judecății, la data de 12.02.2013 M. F. a declarat că nu a dat nici o declarație în cursul urmăririi penale și nu recunoaște semnăturile de la acele declarații. De asemenea, a arătat că în cursul anului 2009 s-a întâlnit cu cei doi inculpați, ocazie cu care inculpatul F. S. le-a solicitat să meargă să încarce o căruță de lemne. Au mers la F. S. acasă unde au încărcat în căruța lui F. M. lemn de foc de esență carpen de diferite dimensiuni pe care le-au vândut unei persoane în vârstă. Astfel M. F. a arătat că nu a fost împreună în pădure cu cei doi inculpați și că în locul unde au fost transportate lemnele nu au venit organele de poliție.
Fiind audiat în cadrul acestui dosar inculpatul M. F. a recunoscut că a declarat în fața instanței lucruri neadevărate, dar a arătat că a fost amenințat de F. S. și F. M. să declare că cei doi nu au participat la săvârșirea faptei. Apărarea inculpatului nu poate fi luată în considerare, având în vedere că declarația a fost dată în fața instanței, unde în prezența completului de judecată a fost asigurată publicitatea ședinței și era imposibil ca în acele momente să fi fost forțat să de-a o declarație neadevărată. Pe de altă parte, inculpatului i s-a atras atenția că dacă declară lucruri neadevărate, se va face sesizare pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, dar cu toate acestea, învinuitul și-a susținut în continuare declarația conținând lucruri neadevărate.
S-a mai arătat faptul că în data de 13.02.2013, în jurul orei 14.00, inculpatul M. F., împreună cu trei persoane de sex feminin, s-a deplasat pe ..Reghin, în apropierea râului M.. Aici, având asupra lor un târnăcop și o sapă au săpat pe lângă o gură de canalizare și au scos de acolo o ramă a gurii de canalizare pe care au rostogolit-o până sub podul care traversează râul M.. Cu un baros pe care îl aveau asupra lor au început să spargă rama. Activitatea celor patru persoane a fost văzută de martorul G. Caroly care a anunțat telefonic organele de poliție. La fața locului s-a deplasat un echipaj de poliție care a surprins învinuitul și cele trei persoane în timp ce distrugeau rama. A fost efectuată o cercetare la fața locului, în prezența martorului asistent C. C. A., constatându-se că săpăturile în jurul gurii de canalizare erau proaspete și că existau urme recente de rostogolire a ramei spre locul unde a fost găsită de organele de poliție. Inculpatul M. F., împreună cu persoanele care s-au prezentat a fi învinuitele I. I. și Șimon C. au fost conduși la sediul poliției pentru a da declarații.
În data de 16.02.2013 inculpatul, împreună cu cele trei persoane de sex feminin s-au deplasat sub podul unde a fost abandonată rama de canalizare și au transportat-o la un centru de colectare unde au predat-o în schimbul sumei de 97,84 lei.
Partea vătămată .-a constituit parte civilă cu suma de 1398,64 lei, fără TVA.
S-a arătat că fiind audiat inculpatul a declarat că s-a deplasat în apropierea râului M., împreună cu concubina sa H. A. și sora acesteia H. E., precum și o persoană mai în vârstă căreia i se spune G.. Aici, persoana mai în vârstă a intrat sub pod și l-a strigat spunându-i că a găsit fier. Au mers toți sub pod, unde au început să spargă din rama de canalizare pentru a duce fier vechi la un centru de colectare. Inculpatul a arătat că nu ei au fost cei care au scos rama de la gura de canalizare și au rostogolit-o sub pod.
Asupra inculpatului au fost găsite instrumente de săpare, care evident au fost folosite la dislocarea ramei. Pe de altă parte, din declarația martorului G. Caroly rezultă că el a văzut un bărbat și trei femei care săpau pe lângă gura de canalizare și imediat a anunțat organele de poliție. În fine martorul asistent C. C. A. a arătat că săpăturile din jurul gurii de canalizare, dar și urmele erau proaspete.
La termenul de judecată din data de 23.06.2014, inculpatul a fost audiat, acesta recunoscând în totalitate faptele astfel cum au fost descrise anterior, fila 153 din dosar.
Din punct de vedere al laturii subiective, instanța a dedus, având in vedere circumstanțele reale ale săvârșirii faptelor, că acestea au fost săvârșite de inculpat cu intenție directă în condițiile art. 19 alin. 1 lit. a Cod penal.
Cu privire la legea penală mai favorabilă instanța a constatat că, în cauza dedusă judecății, legea penală mai favorabilă este noul Cod penal. Pentru a ajunge la această concluzie, instanța a avut în vedere limitele de pedeapsă prevăzute pentru sancționarea infracțiunii care s-au diminuat în noul Cod penal.
La individualizarea pedepsei care a fost aplicată inculpatului, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare, reținând în acest sens următoarele: gradul de pericol social concret al faptelor deduse judecății, determinat de urmările imediate produse și circumstanțele personale ale inculpatului.
De asemenea instanța a reținut faptul că inculpatul M. F. are vârsta de 24 ani și a recunoscut săvârșirea faptelor.
Examinând apelul promovat, din prisma dispozițiilor art. 417 și urm. C. pr. pen, instanța de control judiciar îl găsește fondat pentru următoarele considerente:
Inculpatul M. F. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă la furt calificat, faptă prev. de art.20 Cod penal, raportat la art.208 alin.1, art.209 alin.1 lit.g și i Cod penal din 1968, mărturie mincinoasă, faptă prevăzută de art.260 alin.1 Cod penal din 1968 și furt calificat, faptă prev. de art.208 alin.1, art.209 alin.1 lit.a și e Cod penal din 1968, toate cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal din 1968.
În conformitate cu dispozițiile art.90 lit.c Cod procedură penală, asistența juridică a inculpatului este obligatorie în cursul judecății în cauzele în care legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani. Potrivit dispozițiilor art.209 alin.1 Cod penal din1968, infracțiunea de furt calificat este pedepsită cu închisoarea de la 3 la 15 ani.
În mod greșit prima instanță, prin încheierea din 3 martie 2014 a constatat încetată delegația apărătorului din oficiu, pe motivul că în prezenta cauză, potrivit noului Cod penal limitele de pedeapsă pentru infracțiunile deduse judecății sunt mai mici de 5 ani (filele 128-129 dosar instanță), în condițiile în care, doar la termenul din data de 23 iunie 2014, când inculpatul nu era asistat de apărător, a pus în discuție schimbarea încadrării juridice a faptelor deduse judecății din tentativă la furt calificat, faptă prevăzută de art.20 Cod penal raportat la art.208 alin.1, art.209 alin.1 lit.g și i Cod penal din 1968, mărturie mincinoasă, faptă prevăzută de art.260 alin.1 Cod penal din 1968 și furt calificat, faptă prevăzută de art.208 alin.1, art.209 alin.1 lit.a și e Cod penal din 1968, toate cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal din 1968, în infracțiunile de tentativă la furt calificat, faptă prevăzută de art.33 Cod penal, art.228 alin.1, art.229 alin.1 lit.b și d Cod penal, mărturie mincinoasă, faptă prevăzută de art.273 alin.2 Cod penal și furt calificat, faptă prevăzută de art.228 alin.1, art.229 Cod penal (filele 154-155 dosar instanță).
Având în vedere Decizia Curții Constituționale nr. 265/2014, în vigoare la data pronunțării sentinței atacate, legea penală mai favorabilă trebuia aplicată în mod global, și nu pe instituții autonome, cum greșit a procedat prima instanță.
Ori, dacă se optează pentru contopirea pedepselor în baza art. 34 lit. b rap. la art. 33 lit. a din vechiul C. pen, așa cum a procedat prima instanță (dispoziții care apar ca fiind mai favorabile față de art. 39 alin. 1 lit. b din actualul C. pen), încadrarea juridică a infracțiunii de furt calificat se impune a fi stabilită toti în baza vechiului C. pen, care prevede un maxim special al pedepsei mai mare de 5 ani, fiind obligatorie asigurarea asistenței juridice, sub sancțiunea nulității absolute, potrivit disp. art. 281 alin. 1 lit. f rap. la art. 90 alin. 1 lit. c C. pr. pen.
Desigur că alta este situația în care legea nouă apare ca fiind legea penală mai favorabilă (spre exemplu intervenirea împăcării între părți care, potrivit disp. art. 231 alin. 2 rap. la art. 228, art. 229 alin. 1 lit. b, d C. pen, duce la încetarea procesului penal).
Însă, pentru punerea în discuția părților aplicarea legii penale mai favorabile și schimbarea încadrării juridice a faptelor, fiind posibil a fi reținută ca lege penală mai favorabilă legea veche, asistența juridică a inculpatului este obligatorie.
Procedând la schimbarea încadrării juridice a faptelor și la soluționarea cauzei fără ca inculpatul să fie asistat de un avocat ales sau numit din oficiu, prima instanță a pronunțat o hotărâre lovită de nulitate absolută, devenind incidente disp. art. 281 alin. 1 lit. f rap. la art. 90 alin. 1 lit. c C. pr. pen.
Având în vedere că se impune desființarea totală a hotărârii cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, C. nu va mai analiza restul motivelor de apel, urmând a fi avute în vedere de către judecătorul fondului cu ocazia rejudecării.
Vor fi menținute actele procesuale întocmite în camera preliminară, inclusiv încheierea judecătorului de cameră preliminară din data de 31.03.2014.
Față de cele reținute, urmează ca, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. b C. pr. pen, să admitem apelul declarat de P. DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA REGHIN împotriva sentinței penale nr. 148/03.07.2014 pronunțată de Judecătoria Reghin.
În baza art. 423 alin. 1 și art. 281 alin. 1 lit. f rap. la art. 90 alin. 1 lit. c C. pr. pen, vom desființa integral sentința atacată și vom dispune rejudecarea cauzei de către Judecătoria Reghin.
În baza art. 275 alin. 3 C. pr. pen, cheltuielile judiciare în apel rămân în sarcina statului, din care suma de 200 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu va fi avansată Baroului M. din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În temeiul art. 421 pct. 2 lit. b C. pr. pen, admite apelul declarat de P. DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA REGHIN împotriva sentinței penale nr. 148/03.07.2014 pronunțată de Judecătoria Reghin.
În baza art. 423 alin. 1 și art. 281 alin. 1 lit. f rap. la art. 90 alin. 1 lit. c C. pr. pen, desființează integral sentința atacată și dispune rejudecarea cauzei de către Judecătoria Reghin.
În baza art. 275 alin. 3 C. pr. pen, cheltuielile judiciare în apel rămân în sarcina statului, din care suma de 200 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu va fi avansată Baroului M. din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 16 octombrie 2014.
Președinte, Judecător,
dr.M. V. A. O.
Grefier,
G. C.
Red.A.O.-16.10.2014
Tehn.G.C.16.10.2014/7 ex
Jud.fond G. B.
| ← Ucidere din culpă. Art.192 NCP. Decizia nr. 218/2014. Curtea de... | Furt calificat. Art.229 NCP. Decizia nr. 253/2014. Curtea de... → |
|---|








