Omor calificat. At. 175 C.p.. Decizia nr. 6/2014. Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ

Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ - Sentințe și decizii penale / 2014

Decizia nr. 6/2014 pronunțată de Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ la data de 31-01-2014 în dosarul nr. 54/43/2012

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TÂRGU M.

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

Dosar nr._

DECIZIA PENALĂ nr. 6/A

Ședința publică din 31 Ianuarie 2014

Completul de divergență compus din:

PREȘEDINTE M. V.

Judecător I. C. B.

Judecător A. O.

Grefier G. C.

Pe rol pronunțarea asupra apelului declarat de către inculpatul K. L. (fiul lui A., născut la data de 2 iulie 1976, domiciliat în Cristuru S., ., județul Harghita) împotriva sentinței penale nr. 30 din 10 februarie 2010 pronunțată de Tribunalul Harghita în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa inculpatului, a apărătorului ales, avocat M. M., precum și lipsa reprezentantei Ministerului Public, doamna procuror V. O. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu M..

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care:

Mersul dezbaterilor și susținerilor în fond ale părților au fost consemnate în încheierea din 17 ianuarie 2014, când s-a amânat pronunțarea pentru astăzi, 31 ianuarie 2014. Încheierea amintită face parte integrantă din prezenta hotărâre.

CURTEA DE APEL

Asupra căii de atac de față,

1. Prezentarea sesizărilor. Prin decizia nr. 496/10 februarie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția penală a admis recursul declarat de P. de pe lângă Curtea de Apel Tg.-M. împotriva deciziei penale nr. 60/A/18 octombrie 2010 a Curții de Apel Tg.-M., a casat decizia recurată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare.

În motivarea acestei decizii, s-a reținut în esență că instanța de apel a pronunțat o soluție în cauză fără să fi realizat o coroborare corespunzătoare a probelor administrate, fără să fi examinat toate probele instrumentate și în prezența unui probatoriu incomplet.

Prin cererea înregistrată în acest fel la Curtea de Apel Tg.-M. sub nr._ /13 februarie 2012, inculpatul K. L. a declarat apel împotriva sentinței penale nr. 30/10 februarie 2010 pronunțate de Tribunalul Harghita în dosarul nr._ .

În motivarea apelului, inculpatul contestă legalitatea și temeinicia hotărârii primei instanțe de condamnare pentru săvârșirea infracțiunilor de omor calificat, viol și furt calificat, subliniind că nu el este autorul faptelor, astfel încât soluția corectă care trebuia adusă litigiului era de achitare, potrivit art. 10 lit. c C. pr. P..

Analizând apelul promovat, prin prisma materialului aflat la dosarul nr._ al Tribunalului Harghita, a susținerilor și a concluziilor inculpatului și ale reprezentantului Ministerului Public, precum și din oficiu, în limitele efectelor devolutiv și neagravării situației în propria cale de atac, se rețin următoarele:

2. Prezentarea hotărârii atacate. Prin sentința penală nr. 30/10 februarie 2010, Tribunalul Harghita:

-a admis cererile formulate de P. de pe lângă Tribunalul Harghita și:

-în baza art. 334 Cod procedură penală a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei de omor calificat prev. de art. 174 alin. 1, art. 175 alin. 1 lit. b, d și h Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal în infracțiunea de omor calificat prev. de art. 174 alin. 1, art. 175 alin. 1 lit. d și h C. penal cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal.

-în baza art. 336 Cod procedură penală a dispus extinderea procesului penal cu privire la infracțiunea de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. g Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal.

-în baza art. 197 alin. 1 cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal l-a condamnat pe inculpatul K. L.,

¤ 7 (șapte) ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b și e Cod penal pe 3 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de viol.

-în baza art. 174 alin. 1, art. 175 alin. 1 lit. d și h cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal l-a condamnat pe inculpat la:

¤23 (douăzecișitrei) ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b și e Cod penal pe 7 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat.

-în baza art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. g cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal mai l-a condamnat pe același inculpat la:

¤5 (cinci) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

-în baza art. 33 lit. a și art. 34 lit. b Cod penal a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 23 ani închisoare și potrivit art. 35 alin. 3 Cod penal pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b și e Cod penal pe 7 ani.

-în baza art. 71 Cod penal i-a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b și e Cod penal.

-în baza art. 350 alin. 1 Cod procedură penală a menținut starea de arest a inculpatului.

-în baza art. 88 Cod penal a dedus din pedeapsa aplicată durata arestării preventive, începând cu 6 februarie 2009 la zi.

-în baza art. 118 lit. e Cod penal a dispus confiscarea specială a corpului delict ( portmoneu) ridicat de la inculpat și a mijloacelor de probă (3 buc. portmonee) ridicate de la partea vătămată și dispune distrugerea acestora după rămânerea definitivă a hotărârii.

-a constatat că partea vătămată B. E. nu a formulat acțiune civilă.

-în baza art. 191 alin. 1 Cod procedură penală l-a obligat pe inculpat să plătească 3.250 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în cauză.

Pentru pronunțarea acestei hotărâri, prima instanță a reținut că victima M. R. – în vârstă de 93 ani – și fiica acesteia locuiau în două imobile situate față în față în aceeași curte.

În data de 24 ianuarie 2009, în jurul orelor 2,15 o persoană necunoscută a pătruns în curte și a bătut la ușa fiicei victimei, martora B. E.. Întrucât aceasta nu a deschis ușa, persoana a mers la ușa neîncuiată a victimei, a pătruns în interior. A aplicat mai multe lovituri victimei care dormea și a întreținut raporturi sexuale cu aceasta. După aceasta, dintr-un sertar al noptierei din cameră a sustras un portmoneu în care se afla suma de 10 lei.

În urma leziunilor suferite victima a decedat.

Prin expertiza medico-legală s-a stabilit că moartea victimei a fost violentă. Moartea s-a datorat șocului traumatic în urma unui traumatism prin agresiune cu TCCAÎ. Leziunile traumatice tanatogeneratoare s-au putut produce prin loviri directe repetate cu corp contondent și/sau comprimare între două planuri dure și comprimare între degete umane. Se confirmă și leziunile organelor genitale. Între leziunile traumatice tanatogeneratoare și decesul victimei există legătură directă de cauzalitate.

La data de 31 ianuarie 2009 autorul faptei a fost identificat în persoana inculpatului K. L., fiind găsit asupra sa și un portmoneu confecționat din material textil de culoare crem cu motive geometrice de culoare maro și verde, prevăzut cu fermoar, gol.

Portmoneul corespunde descrierii date de fiica victimei privind portmoneul sustras din camera victimei.

Inculpatul nu recunoaște fapta, susținând că în data săvârșirii faptei se afla la lucru în satul Isla din județul M..

Din declarațiile patronului gaterului unde inculpatul era paznic rezultă că acesta locuia în incinta gaterului și după terminarea programului de lucru ( orele 17-18 ) a rămas singur.

Ziua de 24 ianuarie 2009 a fost o zi de sâmbătă, iar distanța dintre cele localități poate fi parcursă relativ ușor.

Martorii propuși de inculpat – Czinka Nicușor (f.180), Rethi A. I. (f.118) și Samu M. (f.117) – confirmă prezența inculpatului la gater, dar nu au cunoștință despre activitatea acestuia după terminarea programului de lucru. Martorul Czinka Nicușor a mai declarat că la câteva zile după comiterea faptei, inculpatul a ars în sobă obiecte de îmbrăcăminte și încălțăminte, deoarece a simțit degajându-se un miros urât.

În prima declarație, inculpatul a recunoscut fapta, descriind-o în detalii, ulterior revenind asupra acestei recunoașteri.

La cererea inculpatului s-a efectuat o constatare tehnico-științifică „ POLIGRAF” prin care au fost evidențiate modificări ale reactivității psiho-emoționale specifice constitutive și definitorii pentru comportamentul simulat. Această constatare constituie un indiciu în plus privind vinovăția inculpatului.

Inculpatul a fost recunoscut și de martora M. M., care l-a întâlnit la Inlăceni și l-a reținut întrucât era străin într-un . se cunosc între ei.

Inculpatul a fost supus unei expertize medico-legale psihiatrice la I.N.M. „M. Minocivi”, ocazie cu care s-a stabilit că prezintă diagnosticul de tulburare de personalitate de tip antisocial, păstrează capacitatea psihică de apreciere critică a conținutului și consecințelor faptelor sale și are discernământul păstrat în raport de fapta pentru care este cercetat ( f.43).

Inculpatul este cunoscut cu un comportament necorespunzător, a mai fost cercetat pentru săvârșirea unei infracțiuni de viol asupra unei femei de 73 ani.

Din probele administrate în cauză se poate stabili fără dubiu că inculpatul este autorul faptelor pentru săvârșirea cărora a fost trimis în judecată.

În cursul judecării cauzei, parchetul a solicitat și instanța a admis conform art.336 C.procedură penală extinderea procesului penal și pentru infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art.208 alin.1, art.209 alin.2 lit.g C.penal, constând în sustragerea portmoneului cu suma de 10 lei.

Întrucât fapta nu a fost comisă din interes material, se impune schimbarea încadrării juridice a infracțiunii de omor calificat din forma prevăzută de art.174 alin.1, art.175 alin.1 lit.b, d și h C.penal în forma prevăzută de art.174 alin.1, art.175 alin.1 lit.d și h C.penal.

Faptele săvârșite de inculpat întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de viol prev.197 alin.1 C.penal, omor calificat prev.de art.174 alin.1, art.175 alin.1 lit.d și h C.penal și de furt calificat prev.de art.208 alin.1, art.209 alin.1 lit.g C.penal.

Întrucât inculpatul este recidivist, s-au aplicat dispozițiile art.37 lit.a C.penal.

La individualizarea pedepsei, instanța a avut în vedere pericolul social accentuat a faptelor, că inculpatul este recidivist, a suferit mai multe condamnări, precum și profilul psihologic al acestuia.

3. Considerentele instanței de apel. În ceea ce privește dispozițiile vizând schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de omor calificat, prev. de art. 174 alin. 1, art. 175 alin. 1 lit. b, d și h C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a C. pen., în aceeași infracțiune, prev. de art. 174 alin. 1, art. 175 alin. 1 lit. d C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a C. pen.; precum și constatările privind absența acțiunii civile în procesul penal, hotărârea în discuție nu comportă critici.

Cu toate acestea, apelul promovat în cauză de inculpatul K. L. este fondat, iar împrejurările pe care le vom expune în continuare vor determina, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a C. pr. pen., admiterea căii de atac, cu consecințele desființării parțiale a sentinței și rejudecării în apel a pricinii, în următoarele limite:

A. Referitor la infracțiunile de omor calificat și viol a căror victimă a fost M. R., în rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita se reține că victima, în vârstă de 93 de ani și fiica acesteia locuiau în două imobile situate față în față în aceeași curte.

În data de 24 ianuarie 2009, în jurul orelor 2,15 o persoană necunoscută a pătruns în curte și a bătut la ușa fiicei victimei, martora B. E.. Întrucât aceasta nu a deschis ușa, persoana a mers la ușa neîncuiată a victimei și a pătruns în interior. A aplicat mai multe lovituri victimei care dormea și a întreținut raporturi sexuale cu aceasta. După aceasta, dintr-un sertar al noptierei din cameră a sustras un portmoneu în care se afla suma de 10 lei. În urma leziunilor suferite victima a decedat.

La data de 31 ianuarie 2009, a fost prins inculpatul K. L. față de care, în 6 februarie 2009, s-a început urmărirea penală și s-a pus în mișcare acțiunea penală pentru săvârșirea infracțiunilor de omor calificat și viol. Acuza se întemeiază pe următoarele împrejurări indirecte:

-cu prilejul percheziției corporale efectuate la data prinderii, a fost descoperit asupra inculpatului un portmoneu confecționat din material textil de culoare crem cu motive geometrice de culoare maro și verde, prevăzut cu fermoar pe latura în formă de arc de cerc, obiect care corespunde descrierii date de martora B. E. portmoneului care lipsea din locuința victimei. În plus, în preajma datei faptelor, potrivit declarațiilor martorului Samo M., inculpatul și-a ars obiecte de îmbrăcăminte și o pereche de bocanci, iar martora M. M. l-a recunoscut din grup pe inculpat ca fiind persoana străină cu care a vorbit în 24 ianuarie 2009 pe raza comunei Atid, . B. S. l-a recunoscut după fotografie pe inculpat ca fiind persoana străină satului Inlăceni cu care a vorbit în seara datei de 23 ianuarie 2009, iar martorul a declarat că, în preajma datei faptelor, inculpatul a ars îmbrăcăminte și o pereche de bocanci;

-faptul că, ascultat fiind de către organele de poliție, în 31 ianuarie 2009, inculpatul a recunoscut săvârșirea infracțiunilor;

-comportamentul simulat al inculpatului manifestat cu ocazia supunerii la testul poligraf și antecedența violentă a acuzatului.

Toate aceste elemente de fapt pot justifica, însă, cel mult o bănuială că inculpatul ar fi poposit în localitatea Atid în 23-24 ianuarie 2009 anterior, în timpul sau ulterior faptelor deduse judecății și că ar fi intrat în posesia unui portmoneu care aparținea victimei, dar ele nu demonstrează dincolo de orice dubiu, că într-adevăr inculpatul este cel care a violat-o și omorât-o pe M. R..

În acest sens:

a) Cu prilejul cercetării locului faptei au fost descoperite, relevate și ridicate mai multe urme biologice, urme papilare și probe materiale, fixate în procesul verbal de cercetare la fața locului. Probele biologice recoltate au fost supuse expertizelor medico-legale ADN. Raportul de expertiză medico-legală având ca obiect examenul ADN întocmit în 13 martie 2010 (f. 13 și urm., dosar apel nr. 728._ ) și rapoartele ulterioare întocmite în completarea primului (f. 142 și urm., în copie la f. 101 și urm.; f. 210 și urm., în copie la f. 201 și urm., dosar apel nr._ ) conțin același gen de concluzii: profilul genetic al inculpatului K. L. nu se regăsește în niciuna din probele biologice expertizate.

b) Cât privește urmele papilare care au fost apte de expertizare (cele ridicate de pe scrumieră și cutia din plastic, fragmentul de urmă papilară relevat de pe cutia cu picături oftalmice a fost impropriu pentru a putea să fie supus expertizării), experții au concluzionat că sunt inoperante, neputând face obiectul unor examinări eficace. Din acest motiv, nu s-a putut stabili dacă cele două urme papilare au fost sau nu create de K. L. (f. 174/verso, dosar apel nr._ ).

c) P. microfibre ridicate de la fața locului nu au fost ambalate și păstrate în mod corespunzător de către organele de urmărire penală, nefiind găsite între mijloacele materiale de probă și urmele transmise de procuror instanței, astfel că, în absența acestora, instanța a constatat imposibilitatea expertizării lor. Referitor la celelalte probe materiale ridicate de la locul faptei, raportul de expertiză criminalistică fizico-chimică a concluzionat că fibra ridicată de pe tocul ușii de acces exterior, partea dreaptă a locuinței victimei este un amestec format din: trei fragmente de fibre de natură celulozică, obținute pe cale chimică din polimeri naturali; două fibre a căror natură nu a putut să fie identificată cert, dar care se exclud a fi fibre textile, acestea ar putea reprezenta fire de păr uman; urme materiale cu aspect de sol și fragmente filiforme cu posibilă proveniență vegetală.

Raportul de expertiză medico-legală ADN din 12 aprilie 2013 a concluzionat că, din cauza cantității extrem de mici sau a absenței materialului genetic uman, analiza genetică a celor două fire de păr nu a evidențiat ADN uman și nici vreun profil ADN.

Totodată, fibra ridicată de pe tocul ușii de acces exterior, partea stângă, a locuinței victimei este, potrivit raportului de expertiză criminalistică, un amestec format majoritar din fibre textile albe obținute pe cale chimică din polimeri sintetici și minoritar din fibre textile alb-verziu de natură celulozică și fibre albe de bumbac.

Nici cu ocazia cercetării la fața locului și nici ulterior pe parcursul urmăririi penale, nu au fost ridicate probe de sol și fragmente vegetale din curtea și grădina victimei și nici din curtea și din preajma gaterului situat în localitatea Hodoșa, jud. M., imobil unde a locuit inculpatul în ianuarie 2009. În plus, organele de urmărire penale nu au reținut, la data prinderii inculpatului, îmbrăcămintea și încălțămintea pe care le acesta le purta și pe cele avute de inculpat în bagajul adus cu el. Mai mult, nu au ridicat probe din cenușa aflată în soba folosită de inculpat la locuința din Hodoșa. Toate aceste activități erau necesare pentru că, pe de o parte, ar fi permis efectuarea altor expertize criminalistice care să stabilească dacă fibrele textile găsite la locuința victimei proveneau sau nu din vreun obiect de îmbrăcăminte ori de încălțăminte a inculpatului, dacă urmele materiale cu aspect de sol și fragmente filiforme descoperite în locuința victimei puteau să provină din solul sau vegetalele din împrejurul gaterului din Hodoșa și dacă, într-adevăr, acuzatul și-a ars anterior prinderii obiecte de îmbrăcăminte și încălțăminte. Pe de altă parte, ar fi făcut posibilă compararea urmei de încălțăminte fixată la locul faptelor cu încălțămintea purtată de inculpat la momentul prinderii.

În absența materialului de comparație, aceste procedee probatorii nu s-au putut realiza, astfel încât nu se poate trage vreo concluzie fermă nici în sensul că vreo urmă materială la locul faptelor a fost lăsată de inculpat, nici că o asemenea urmă nu ar fi fost creată de către acesta.

d) În 31 ianuarie 2009, în bagajul cu care inculpatul a fost adus la sediul I.P.J. Harghita a fost găsit un portmoneu care pare să fie cel lipsă din locuința victimei și care făcea parte dintr-un set de patru portmonee al fiicei victimei. În declarațiile date în fața autorităților judiciare, potrivit rigorilor procedurii penale, inculpatul susține că nu a avut niciodată în posesie un asemenea portmoneu. Martorul E. D. A. a fost prezent când în bagajul inculpatului s-a găsit portmoneul și a relatat în 28 mai 2010 că inculpatul a afirmat în 31 ianuarie 2009 că portofelul l-ar fi primit cadou de la cineva (f. 59 dosar apel nr. 728._ ).

Absența portmoneului din locuința victimei este consemnată în procesul verbal de cercetare la fața locului, subliniindu-se că fiica victimei –d-na B. E.- a declarat despre lipsa acestui obiect și caracteristicile lui. Procesul verbal a fost întocmit în 24 ianuarie 2009. La aceeași dată, însă, fiica victimei în declarația aflată la fila 219 a dosarului de urmărire penală arată că nu știe dacă lipsește ceva din casă, deoarece nu a fost lăsată să verifice acest lucru. Ulterior, în cursul rejudecării apelului, martora B. E. a confirmat că nu a observat lipsa portmoneului în 24 ianuarie 2009, ci abia după ce și-a înmormântat mama. Este, astfel, discutabil dacă procesul verbal a fost într-adevăr redactat în 24 ianuarie 2009 sau la o dată ulterioară, după ce a fost prins inculpatul. Este posibil ca menționarea în procesul verbal a datei de 24 ianuarie să fie o simplă eroare materială, însă în circumstanțele în care a avut loc ancheta la debutul acesteia, această eroare nu pare întâmplătoare.

Inculpatul a fost ridicat în 31 ianuarie 2009 de la locuința temporară pe care o avea la gaterul din localitatea Hodoșa, jud. M., unde lucra în acea vreme. Este surprinzător că în 31 ianuarie nu s-a efectuat o percheziție domiciliară cel puțin în camera folosită de inculpat, nu au fost căutate acolo și în împrejurimile gaterului posibile urme materiale și biologice ale infracțiunilor, lucrătorii de poliție nu au observat și nu au fixat prin fotografiere lucrurile pe care inculpatul le-a așezat în bagaj și nu au controlat bagajul acestuia înainte de a-l fi escortat pe acuzat spre Miercurea C., lăsând ca acel bagaj până la verificarea lui să fie manipulat și de alte persoane decât inculpatul.

Atât procesul verbal de percheziție corporală, cât și dovada de ridicare a portmoneului sunt redactate în limba română. Inculpatul nu știe să citească în limba oficială a procesului, cu toate acestea însă nu i s-a asigurat un interpret care să îi traducă cele două înscrisuri anterior semnării lor. Prin urmare devin credibile susținerile lui că nu știe ce a semnat în 31 ianuarie și nu se poate admite teza că, prin depunerea acestor semnături, inculpatul a fost de acord cu conținutul înscrisurilor, deci și cu faptul că portmoneul a fost găsit asupra sa.

Fără a pune la îndoială credibilitatea martorului E. D. A., acesta nu a asistat la întreaga suită a evenimentelor, din momentul ridicării inculpatului din localitatea Hodoșa și până la percheziționarea bagajului la sediul I.P.J. Harghita, astfel nici nu cunoaște dacă și cine a mai intrat în contact cu acel bagaj anterior percheziționării. De asemenea, declarația d-lui E. D. A. surprinde o mărturie indirectă a inculpatului, mărturie care nici măcar în declarația din 31 ianuarie nu se regăsește.

Erorile strecurate în actele procedurale redactate de către organele de urmărire penală, defectuozitatea și insuficiența anchetei, absența unui interpret care să traducă înscrisurile semnate de inculpat în faza incipientă a cercetărilor și, mai ales, procedeul neloial la care a fost supus inculpatul în perioada 31 ianaurie-6 februarie 2009 (asupra căruia vom reveni mai jos) ridică puternice semne de îndoială asupra veridicității celor reținute de organele de urmărire penală în procesul verbal de cercetare la fața locului și în procesul verbal de percheziție și creează serioase îndoieli că inculpatul a avut în bagaj sau vreodată în posesie acest portmoneu.

e) Martorul Samo M. a susținut că anterior datei de 31 ianuarie cu o săptămână, a simțit în camera în care stătea acuzatul miros de obiecte arse, l-a întrebat pe acesta ce a ars în sobă și i-a răspuns că haine și o pereche de bocanci. A mai arătat că inculpatul avea o pereche de pantaloni închiși la culoare, o vestă deschisă la culoare și o pereche de bocanci, acestea fiind obiectele arse, pentru că nu le-a mai văzut la el (f. 212, dosar urmărire penală). Martorul nu s-a uitat în sobă și nu a perceput cu propriul simț vizual felul obiectelor cărora le-a dat foc inculpatul. Acesta din urmă nu neagă că ar fi ars obiecte de îmbrăcăminte, ca să se încălzească sau pentru că erau lucruri murdare și pe care s-a hotărât să le ardă. Cum menționam mai sus, organele de urmărire penală nu au percheziționat, nici în 31 ianuarie și nici imediat după această dată, încăperea în care a locuit inculpatul, nu au căutat și nu au ridicat nimic de acolo, nu s-au preocupat dacă și unde a aruncat cenușa din sobă și nu au luat probe de cenușă pentru a fi supuse expertizei criminalistice, ca să se poată determina natura obiectelor arse și să se poată verifica astfel cele declarate de martor și inculpat. Abia în 10 februarie 2009, procurorul s-a deplasat în Hodoșa, dar s-a rezumat doar să constate locația imobilului și felul în care se prezenta încăperea care fusese folosită de inculpat. Nu a procedat nici de această dată la vreo percheziție domiciliară.

În aceeași ordine de idei, martorele B. S. și M. M. în cursul urmăririi penale, la recunoașterea din grup (a doua) și la recunoașterea după fotografie (prima) au fost sigure că inculpatul este persoana străină cu care s-a întâlnit fiecare preț de câteva secunde în 23 ianuarie 2009 și respectiv în 24 ianuarie 2009. În declarațiile lor din cursul urmăririi penale, cu excepția unor semnalmente generice (înălțime, constituție fizică), martorele nu au indicat însă alte detalii, nici nu s-a realizat un portret robot potrivit descrierilor făcute de cele două martore, ca să se poată compara cu persoana inculpatului. În faza de judecată (f. 116, f. 55, dosar primă instanță), martorele și-au nuanțat declarațiile, au specificat că nici la urmărire penală nu au fost categorice cu privire la recunoașterea inculpatului și nu pot să fie sigure că inculpatul este persoana străină de comunitate întâlnită de ele. Având în vedere că în 23 și în 24 ianuarie 2009, fiecare dintre cele două martore a avut câte o întâlnire foarte scurtă -de durata secundelor- și pe timp de noapte, cu bărbatul care era străin de comună și pe care nu-l mai văzuseră până atunci, iar imediat acestei întâlniri sau chiar mai târziu cele două martore oricum nu au fost în măsură să dea detalii exacte ale fizionomiei acelui bărbat, este greu de acceptat că martorele au avut un spirit de observație și o memorie vizuală atât de bine dezvoltate încât l-au recunoscut fără nicio ezitare pe inculpat atunci când s-a efectuat recunoașterea din grup și recunoașterea după fotografie. În acest context, sunt mult mai plauzibile declarațiile martorelor date în cursul judecății (nu ne referim aici și la declarația martorei B. S. făcută în 12 noiembrie 2013 –f. 279, dosar apel_, întrucât din cauza stării de precare de sănătate, martora nu a mai fost în măsură să își amintească și să mai relateze ceva despre cele întâmplate în 23 ianuarie 2009).

f) Odată adus la sediul I.P.J. Harghita, în 31 ianuarie 2009, s-a dat eficiență mandatului de executare a pedepsei închisorii de 3 ani aplicate prin sentința penală nr. 289/16 decembrie 2008 a Judecătoriei O. S.. Nu există nicio dovadă la dosar că inculpatul a fost informat despre motivul privării sale de libertate și în această stare fiind, fără să i se asigure un avocat, inculpatul a fost ascultat la aceeași dată de 31 ianuarie 2009 de către organele de poliție. Ascultarea a avut loc în limba română, deși, așa cum se poate auzi din înregistrarea depusă la dosar, în mod repetat inculpatul a arătat că nu cunoaște și nu înțelege limba oficială. Potrivit aceleiași înregistrări transmise de către organele de urmărire penală, ascultarea s-a rezumat la răspunsurile afirmative sau negative ale inculpatului la întrebările sugestive puse de către lucrătorii de poliție. Nici un moment inculpatul nu a fost lăsat să relateze liber, cu propriile cuvinte și în limba sa maternă despre faptele pentru care mai târziu a fost acuzat. De asemenea, la acea dată și înainte să înceapă ascultarea, nu i s-a adus la cunoștință că are dreptul la tăcere și nici nu a fost informat despre consecințele tăcerii. Dincolo de împrejurările că declarația inculpatului din 31 ianuarie 2009 a fot luată anterior începerii urmăririi penale in personam și că această declarație conține relatări despre locul faptei contrazise chiar de fiica victimei (spre exemplu: poarta nu era închisă cu cheia cum se consemnează în declarație, ci cu zăvorul), luarea declarației de către un organ necompetent, în lipsa unui avocat și fără ca inculpatul să beneficieze de un minim exercițiu al drepturilor apărării atrage, în temeiul art. 64 alin. 2 C. pen., invalidarea probei care nu poate fi folosită astfel în procesul penal. În acest context, nu omitem nici procedeul neloial la care a fost supus inculpatul între 31 ianaurie-6 februarie 2009, când, deși reprezentanții I.P.J. Harghita susțin că au pus în executare un mandat de executare a pedepsei închisorii (f. 84, dosar apel nr. 728._ ), fără vreo explicație nu l-au depus pe K. L. imediat în Penitenciarul Miercurea C., ci l-au ținut în custodia Inspectoratului până la luarea măsurii arestării preventive în cauză. În plus, cu toate că fișa medicală pentru deținuți a fost întocmită în 1 februarie 2009, nu conține nicio mențiune asupra stării fizice a acuzatului la acea dată, primele însemnări fiind făcute abia în 6 februarie 2009, când se consemnează că acesta prezenta contuzie forte hemitorace stâng. În aceste împrejurări și cum în perioada 31 ianuarie-6 februarie 2009, inculpatul s-a aflat doar în custodia poliției și nu există la dosar probe că la acea vreme inculpatul ar fi avut manifestări de autovătămare, apar credibile afirmațiile lui că a fost supus la violențe fizice din partea anchetatorilor.

g) Este adevărat că inculpatul deține un bogat cazier judiciar, dar întreaga lui antecedență se concentrează pe infracțiuni de furt calificat și violare de domiciliu și nu îl plasează în sfera ilicitului penal caracterizat de violență fizică extremă.

În lumina considerentelor dezvoltate mai sus, cum subliniam în debutul motivării, probele administrate în cauză nu duc la certitudinea că d-l K. Lasszo a participat la săvârșirea omorului calificat și a violului în calitate de autor, instigator sau complice.

Chiar dacă am admite că portmoneul a fost la un moment dat în posesia d-lui K. L., că acesta și-a ars îmbrăcăminte și încălțăminte după data faptelor, că martorele B. S. și M. M. erau dotate cu un puternic spirit de observație și chiar inculpatul a fost persoana văzută de ele în 23 și în 24 ianuarie 2009 pe raza comunei Atid, în absența unor dovezi care să îl indice fără vreo urmă de îndoială pe inculpat ca fiind subiectul activ al celor două infracțiuni, toate aceste împrejurări generează doar ipoteze: fie inculpatul a primit de la o altă persoană bunul, fie inculpatul a furat bunul înainte sau după ce o altă persoană (alte persoane) a (au) comis omorul și violul, fără să aibă vreo legătură cu acea persoană/acele persoane, fie chiar inculpatul a asistat la violarea și uciderea victimei de către o altă/alte persoane, fără însă să exercite acte de executare, rezumându-se doar la furtul portmoneului. Oricare din aceste variante nu este însă susținută de probe irefutabile, astfel încât rămâne doar la stadiul de supoziție, or o presupunere nu are forța să susțină o hotărâre de condamnare, dar întărește dubiul ivit în cauză și atrage odată în plus o soluție de achitare a inculpatului de sub acuza săvârșirii infracțiunilor de omor calificat și viol.

f) În ceea ce privește testul poligraf, această activitate științifică poate doar să aducă indicii în sprijinul anchetei, rezultatele ei fiind supuse interpretării. Cum, însă, testul poligraf nu constituie un mijloc de probă dintre cele expres și limitativ prevăzute de art. 64 alin. 1 C. pr. pen., rezultatele lui nu pot fi reținute ca dovezi certe care să formeze convingerea că inculpatul este subiectul activ al infracțiunilor de omor calificat și viol.

În raport de considerentele enunțate mai sus, constatăm că în cauză nu există cel puțin o probă care să ducă fără echivoc la concluzia că inculpatul K. L. și nu o altă persoană a săvârșit infracțiunile de viol și de omor calificat care formează obiectul judecății, astfel că dubiul îi profită acestuia și în rejudecare, vom dispune achitarea sa, întemeiată pe dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. c C. pr. pen., de sub acuza comiterii infracțiunilor de omor calificat, prev. de art. 174 alin. 1, art. 175 alin. 1 lit. d și h C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a C. pen. și viol, prev. de art. 197 alin. 1 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a C. pen.

B. Potrivit art. 317 C. pr. pen., „judecata se mărginește la fapta și la persoana arătate în actul de sesizare a instanței, iar, în caz de extindere a procesului penal, și la fapta și la persoana la care se referă extinderea”.

Datorită importanței pe care o prezintă pentru fixarea limitelor judecății și oferirea cadrului legal adecvat exercitării de către părți a drepturilor și obligațiilor lor procesuale, extinderea obiectului judecății în general și extinderea procesului penal pentru alte fapte, care interesează în cazul particular supus atenției instanței în prezenta speță, comportă condiții și o procedură expres și clar determinate de art. 336 C. pr. pen. a căror neobservare atrage iregularitatea extinderii, fiind încălcate dispozițiile legale vizând sesizarea instanței.

Condițiile extinderii procesului penal pentru alte fapte trebuie întrunite cumulativ, ele sunt clare și nu dau loc la controverse:

-cauza să se afle în etapa judecății în prim grad, în fond;

-pe parcursul cercetării judecătorești să se fi descoperit în sarcina inculpatului date cu privire la săvârșirea unei alte fapte prevăzute de legea penală;

-să se identifice existența unei legături între infracțiunea care se judecă și cea nou-descoperită, legătură care poate fi dată fie de identitatea de subiect activ, fie de raportul de la mijloc la scop sau de la cauză la efect între cele două fapte.

Procedura extinderii procesului penal pentru alte fapte, când procurorul participă la judecată este distinctă: a) procurorul poate cere extinderea procesului penal și declară oral că pune în mișcare acțiunea penală cu privire la noua faptă. În această situație, declarația orală a procurorului constituie atât actul de acuzare, cât și cel de sesizare a instanței asupra noii fapte, iar instanța procedează la extinderea procesului penal și la judecarea cauzei și cu privire la fapta descoperită. Astfel, dispoziția de punere în mișcare a acțiunii penale aparține firesc procurorului, care exercită funcția de acuzare, iar dispoziția de extindere a procesului aparține instanței și este dată, după ce cererea procurorului a fost pusă în discuție în contradictoriu, printr-o încheiere motivată. Sub nicio formă, extinderea procesului penal nu poate avea loc direct prin dispozitivul hotărârii, întrucât în acest fel inculpatul este lipsit de judecata în prim grad, cu toate regulile acesteia prescrise în Titlul II, Capitolul II din Codul de procedură penală, nu se poate bucura de principiile care guvernează procesul penal și judecata în prim grad și, în special este privat de posibilitatea de a-și exercita în mod plenar drepturile apărării.

b) procurorul poate cere extinderea procesului penal și să declare că nu pune în mișcare acțiunea penală, caz în care, instanța sesizează, prin încheiere organul de urmărire penală competent pentru efectuarea de cercetări cu privire la fapta descoperită.

În cauza pendinte, inculpatul K. L. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de omor calificat și viol. În partea descriptivă a rechizitoriului, procurorul face referire și la sustragerea de către acuzat de la victimă a portmoneului. O asemenea referire apare și în rezoluția de începere a urmăririi penale și în ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale. Procurorul nu dispune însă trimiterea acestuia în judecată și pentru infracțiunea de furt calificat.

Astfel, fapta era cunoscută încă din cursul urmăririi penale și nu a fost descoperită pe parcursul judecății. Prin urmare, a doua condiție a extinderii procesului penal nu este îndeplinită, iar cererea procurorului este neîntemeiată, urmând ca, în rejudecare, să fie respinsă ca atare.

În plus, prima instanță a trecut dincolo de dispozițiile de procedură ale art. 336 C. pr. pen. și a extins procesul penal și pentru furt calificat direct prin minuta sentinței penale, în absența judecății pentru această faptă, precum și în condițiile în care procurorul nu a declarat în prim grad nici că pune în mișcare acțiunea penală și pentru această faptă, nici că nu formulează acuza în privința acesteia. Declarația orală a procurorului de punere în mișcare a acțiunii penale, făcută abia în al doilea grad și în chiar apelul inculpatului nu poate acoperi iregularitatea extinderii procesului penal intervenită în fața tribunalului, întrucât pe de o parte, dispozițiile procesuale pertinente relative la extinderea procesului penal nu permit o extindere în doi timpi și în două grade de jurisdicție diferite, iar, pe de altă parte, principiul neagravării situației în propria cale de atac împiedică procurorul să-și remedieze propria omisiune în defavoarea inculpatului.

În situația în care tribunalul a extins procesul penal în alte condiții și cu o procedură străine prevederilor legale pertinente și l-a condamnat pe inculpatul K. L. pentru infracțiunea de furt calificat, deși nu a fost legal sesizată cu această faptă, în apel remediul acestei neregularități este înlăturarea din sentința penală apelată a dispozițiilor vizând extinderea procesului penal și condamnarea pentru acest fapt.

Desigur, nimic nu împiedică procurorul să declanșeze separat procedurile penale, dacă sunt îndeplinite condițiile legale, față de d-l K. L. pentru infracțiunea de furt calificat.

În aceste împrejurări, mai subliniem că o trimitere spre rejudecare a cauzei în vederea rediscutării cererii procurorului de extindere a procesului penal pentru furt calificat este lipsită de eficiență, pentru că judecătorul de prim grad ar putea ajunge la o măsură de respingere a ei, cu atât mai mult cu cât una din cerințele extinderii nu este îndeplinită. În această situație și având în vedere că în cazul infracțiunilor de omor calificat și viol nu s-a dedus niciun viciu formal care să impună rejudecarea, judecătorul reinvestit doar cu examenul unei cereri de extindere a obiectului judecății, din start sortită eșecului, s-ar vedea pus în situația să nu poată să facă aplicarea art. 345 C. pr. pen., care prevede limitativ soluțiile care pot fi aduse cauzei în primă instanță.

În același timp, această instanță nici nu se poate ea să dispună o soluție dintre cele consacrate de art. 345 C. pr. pen. pentru infracțiunea de furt calificat, considerându-se sesizată legal nu prin dispoziția primei instanțe de extindere a procesului penal, ci în mod originar prin rechizitoriul procurorului care a descris această faptă, dar a omis să dispună trimiterea în judecată a inculpatului și sub acest capăt de acuzare. Aceasta întrucât, pe de o parte, în accepțiunea art. 317 C. pr.pen., prin fapta arătată în actul de sesizare nu se înțelege doar simpla referire la o anumită faptă dezvoltată în succesiunea activităților inculpatului, ci la descrierea acelei fapte într-un mod susceptibil să producă efecte juridice, însemnând sesizarea și învestirea instanței, care nu poate avea loc decât în cazul în care fapta arătată în rechizitoriu este însoțită de precizarea încadrării ei juridice și de dispoziția de trimitere în judecată pentru acea faptă (în acest sens s-a pronunțat și practica judiciară: Curtea Supremă de Justiție, Completul de 9 judecători, dec. nr. 74/8 octombrie 2001, publicată în Buletinul jurisprudenței, Culegere de decizii pe anul 2001, Ed. All B., p.34 și urm.).

Pe de altă parte, dacă s-ar accepta că o descriere a faptei în rechizitoriu echivalează cu o trimitere în judecată chiar în absența dispoziției exprese de trimitere în judecată și, mai ales, în lipsa oricăror dispoziții de începere a urmăririi penale și de punere în mișcare a acțiunii penale pentru acel fapt, ar însemna să admitem, în acest caz, că este eludată faza prealabilă judecății și că garanțiile procesuale ale inculpatului sunt compromise, cu încurajarea în acest fel a unor practici ilegale și neloiale menite să anihileze drepturile apărării, ceea ce este inadmisibil.

4. Cheltuielile judiciare. Față de soluția principală adusă apelului, conform art. 192 alin. 3 C. pr. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în al doilea grad vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

1. În temeiul art. 379 pct. 2 lit. a C. pr. pen., admite apelul declarat de inculpatul K. L. împotriva sentinței penale nr. 30/10 februarie 2010 pronunțate de Tribunalul Harghita în dosarul nr._ și, în consecință:

2. Desființează în parte sentința penală atacată, rejudecând cauza în limitele de mai jos:

2.1. În conformitate cu art. 345 alin. 1 și 3 C. pr. P.. coroborat cu art. 11 pct. 2 lit. a combinate cu art. 10 lit. c C. pr. P.., achită pe inculpatul K. L. (fiul lui A., născut la data de 2 iulie 1976, domiciliat în Cristuru S., ., județul Harghita) de sub acuza comiterii infracțiunilor de omor calificat, prev. de art. 174 alin. 1, art. 175 alin. 1 lit. d și h C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a C. pen. și viol, prev. de art. 197 alin. 1 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a C. pen.

2.2. Respinge ca neîntemeiată cererea procurorului de extindere a procesului penal fată de inculpatul K. L. cu privire la infracțiunea de furt calificat, prev. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. g C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a C. pen.

2.3. Înlătură din hotărârea apelată dispozițiile vizând:

-extinderea procesului penal cu privire la infracțiunea de furt calificat, prev. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. g C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a C. pen.;

-condamnarea inculpatului la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de furt calificat;

2.4. În temeiul art. 357 alin. 2 lit. f C. pr. P..:

-mijloacele materiale de probă și corpurile delicte ridicate în cauză urmează traseul dosarului;

-constată că inculpatul K. L. a fost arestat preventiv în cauză în perioada 6 februarie 2009-9 aprilie 2010.

2.5. În baza art. 192 alin. 3 C. pr. P.., cheltuielile judiciare avansate de stat în cursul urmăririi penale și al judecății în prim grad rămân în sarcina statului.

2.6. Menține restul dispozițiilor sentinței penale apelate, privind: schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de omor calificat, prev. de art. 174 alin. 1, art. 175 alin. 1 lit. b, d și h C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a C. pen., în aceeași infracțiune, prev. de art. 174 alin. 1, art. 175 alin. 1 lit. d C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a C. pen.; precum și constatările privind absența acțiunii civile în procesul penal.

3. Conform art. 192 alin. 3 C. pr. P.., cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina statului.

4. Cu drept de recurs în 10 zile de la pronunțare pentru procuror și comunicare pentru inculpat.

Pronunțată în ședința publică din 31 ianuarie 2014.

Președinte, Judecător,

dr. M. V. A. O.

Grefier,

G. C.

Red./thred.M.V./13.02.2013/3ex.

Jud.trib.K. E.

Opinie separată.

Consider că, deși instanța de apel a procedat în mod corect prin admiterea apelului și achitarea inculpatului pentru infracțiunile de omor și viol, pentru motivele arătate în motivarea deciziei, ținând de caracterul nelegal și lipsit de credibilitate a probelor cu privire la aceste infracțiuni și mai ales de caracterul zdrobitor al rezultatelor expertizei ADN, decizia instanței, în măsura în care are ca efect exonerarea de orice vină a inculpatului și pentru infracțiunea de furt, este exagerată. Ea merge dincolo de ceea ce actele dosarului permit să se afirme în mod rezonabil.

Este, în opinia mea, nerezonabilă opinia că inculpatul nu are nici o legătură cu faptele cauzei, în special cu sustragerea portmoneul victimei, obiectul infracțiunii de furt pentru care a fost acuzat.

Portmoneul a fost găsit asupra sa cu ocazia percheziției din 31.01.2009, conform procesului verbal întocmit. În procesul verbal, inculpatul face afirmația că portmoneul i-a fost dat de „N. de la gater”. Martorul E. D. A. confirmă că, în acea zi, inculpatul nu a susținut că nu a deținut portmoneul, ci că l-a primit cadou (f. 59 din primul dosar din apel). Justificarea inculpatului este greu de crezut, în condițiile în care nu se oferă mai multe detalii despre un asemenea act de liberalitate. Oricum, instanța a făcut verificări. A fost audiat martorul Czinka Nicușor și acesta a negat un asemenea act.

Legătura vinovată a inculpatului cu faptele cauzei este sugerată de un indiciu, grav, recunoscut de inculpat în declarația dată Înaltei Curți în recurs. El și-a ars încălțările. Declarația e confirmată de declarația martorului Samo M. și se coroborează cu cazierul inculpatului, din care rezultă că este un versat autor de furturi, și cu faptul că, înainte de a fi arestat, a fugit de Poliție. Inculpatul a fost recunoscut de martorele M. M. și B. S. în preajma locului și timpului faptei, iar alibiul său a fost demontat în cursul cercetărilor. La testul poligraf, două dintre întrebările relevante la care inculpatul pare să fi mințit privesc pătrunderea în locuința victimei și furtul portmoneului cu suma de 10 lei.

În concluzie, este cert că inculpatul a avut în posesia sa portmoneul victimei și că nu poate justifica această posesie. Fapta are caracter infracțional. Singura problemă care se pune este încadrarea ei juridică - furt, tăinuire sau însușirea bunului găsit. Coroborarea indiciilor rezultate din prezența inculpatului în preajma locuinței victimei, răspunsurile aparent mincinoase la testul poligraf, arderea încălțărilor, duc la concluzia că inculpatul a pătruns în locuința victimei și că acolo a găsit portmoneul. Ca urmare, fapta sa ar constitui infracțiunea de furt, în încadrarea reținută de prima instanță.

Există, așadar, elemente care să justifice condamnarea lui pentru această infracțiune.

În ce privește periculozitatea faptei, deși obiectul furtului este de mică valoare, implicațiile furtului sunt importante. Prin fapta sa și prin neindicarea sinceră a adevăratului ei context, inculpatul a deturnat cercetările și a împiedicat, practic, găsirea adevăraților vinovați. În momentul în care bunul victimei a fost găsit asupra sa, inculpatul a fost, în mod rezonabil, suspectat de comiterea infracțiunilor de omor și viol. În final, în special prin examenele ADN, s-a demonstrat că autorul acestora este un bărbat necunoscut, altul decât inculpatul. Prin fapta sa de furt și prin inducerea în eroare a organelor judiciare cu privire la ea inculpatul a compromis găsirea acestuia.

Ca urmare, aplicarea unei pedepse cu închisoarea în cuantum cel puțin egal cu perioada arestului preventiv era justificată.

Sub aspect procedural, este dincolo de orice discuție că prima instanță a greșit pașii prevăzuți de art. 336 în cazul extinderii procesului penal pentru alte fapte. Problema este, ce era de făcut în apel. În opinia mea, soluția Curții de Apel naște mai multe dificultăți decât rezolvă și, ținând seama de actele efectuate pentru sanarea neregulilor comise de prima instanță, pronunțarea pe fond asupra infracțiunii de furt era preferabilă. O soluție de compromis încă admisibilă ar fi fost sesizarea procurorului competent pentru efectuarea de cercetări. Soluția ar fi fost oportună în măsura în care ar fi permis cercetarea mai în amănunt a faptelor, în vederea alegerii corectei încadrări juridice dintre cele care se oferă, arătate ceva mai sus.

Mai concret, este adevărat că la prima instanță inculpatul nu s-a aflat, referitor la fapta de furt, în fața unei sesizări conținând toate elementele prevăzute, spre exemplu, în art. 263 Cod pr. pen. referitor la cuprinsul rechizitoriului. Dar el a cunoscut elementele esențiale ale acuzației și a putut da o declarație referitor la această faptă, declarație aflată la fila 188. O punere în mișcare expresă nu a avut loc în primă instanță. Ea s-a făcut, totuși, în apel. În cursul celor două cicluri procesuale în apel și în recurs s-au administrat probe și cu privire la furt, iar inculpatul a avut prilejul să demonstreze lipsa lor de temeinicie.

Dacă se considera că acea punere în mișcare a acțiunii penale în apel era neregulată, în mod logic trebuia considerat că nu există o punere în mișcare a acțiunii penale și aplicat algoritmul indicat în art. 336 Cod pr. pen., cu consecința sesizării procurorului. Aici ajung la punctul în care nu sunt de acord cu interpretarea textului legal făcută de opinia majoritară. Dezacordul este actualmente fără o miză deosebită, în urma omiterii acestei proceduri din faza de judecată în noul Cod de procedură penală, ca urmare mă voi referi doar pe scurt la aceste aspecte teoretice.

În esență, Codul de procedură penală din 1968 a aderat fără rezerve la principiul oficialității acțiunii penale. Orice faptă penală trebuia cercetată, și asupra ei trebuia dată o soluție dintre cele prevăzute de art. 11 Cod pr. pen: încetarea procesului penal, scoaterea de sub urmărire penală, condamnare, achitare etc. În situația în care o asemenea faptă era descoperită în contextul unui proces penal privind altă faptă, organele judiciare nu aveau facultatea de a se sesiza sau nu. Sesizarea era obligatorie. După care, aveau o alegere între două, și nu mai multe, variante. Ele erau prevăzute la literele a și b ale art. 336 alin. 1 Cod pr. pen., și constau, în esență, în judecarea faptei în acel dosar sau formarea unui nou dosar, în urma sesizării Parchetului. Soluția găsită de instanța de apel, de respingere a cererii de extindere și de înlăturare a dispoziției de condamnare, pur și simplu nu era prevăzută de legiuitor.

În ce privește motivul ales pentru a justifica această respingere, că fapta era descoperită dinaintea începerii judecății, acesta este unul specios. Ar urma că instanța sesizată cu o faptă în cursul procesului să facă o teorie a faptei penale și a treptelor de greutate a probelor, pentru a decide momentul când se poate considera descoperită o faptă penală. Pentru că, mai întâi, inculpatul poate fi suspect de orice faptă, și este prezumat că nu a săvârșit nici una. Când, în acest context, se poate spune că s-a descoperit că a săvârșit fapta? Când apare o bănuială? Când bănuiala devine caracterizată? Când avem o suspiciune rezonabilă? Sau, poate, când avem probe certe de vinovăție? În al doilea rând, trebuie văzută definiția faptei penale din Codul penal din 1969 pentru a observa că nu orice faptă materială comisă de inculpat este o faptă penală. Procurorul poate să fi cunoscut o faptă, dar să fi considerat că nu este faptă penală fiindcă, spre exemplu, nu prezintă pericolul social necesar. Instanța, reanalizând elementele cauzei, descoperă că această condiție este îndeplinită. Ipoteza este perfect plauzibilă și nimic din textul art. 336 Cod pr. pen. nu vine împotriva ei.

În realitate, ceea ce art. 336 dorea să spună prin verbul „se descoperă” era că asupra faptei nu trebuie să fi dat o soluție deja procurorul. În acest caz, procedura de urmat era alta și nu era admisibilă extinderea procesului.

O situație precum cea din speță, în care procurorul a ignorat fapta de furt cu privire la care existau probe la dosar, iar instanța a conștientizat existența ei, este prin excelență ipoteza de aplicare a textului art. 336 Cod pr. pen. Instanța trebuia să dea o soluție de achitare, încetare a procesului penal sau condamnare, ori să sesizeze procurorul.

„Sesizarea” prin paragraful din cuprinsul considerentelor care permite procurorului să se autosesizeze este cu totul insuficientă. Privită separat, fapta în discuție constă în furtul unui portmoneu conținând 10 lei, comis în urmă cu 5 ani. Este greu de crezut că mașinăria represiunii penale se va pune în mișcare în fața unui asemenea stimul. Miza importantă era tragerea la răspundere a inculpatului pentru această faptă în contextul dosarului în care era acuzat de omor și viol, și recunoașterea legăturii, cel puțin indirecte - prin deturnarea cercetărilor de la găsirea adevăratului vinovat – între fapta în sine lipsită de importanță de furt și celelalte două infracțiuni.

Judecător,

I. C. B.

red/tehn.op.separată I.B. 25.02.2014

imprimat G.C. – 25.02.2014

← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 413/2014....		Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Decizia nr. 78/2014.... →

Omor calificat. At. 175 C.p.. Decizia nr. 6/2014. Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Omor calificat. At. 175 C.p.. Decizia nr. 6/2014. Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ