Nerespectarea măsurilor privind încredinţarea minorului. Art. 307 C.p.. Decizia nr. 43/2014. Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 43/2014 pronunțată de Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ la data de 06-03-2014 în dosarul nr. 166/323/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU M.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr._
DECIZIA PENALĂ NR. 43/A
Ședința publică din 06 Martie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE F. G.
Judecător A. O.
Grefier A. B. F.
Pe rol judecarea apelului declarat de partea vătămată A. A. (cu domiciliul în Tîrgu-M., ., .), împotriva Sentinței penale nr. 136/12.12.2013, pronunțată de Judecătoria Târnăveni, în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților, precum și a reprezentantului Ministerului Public, domnul procuror D. Z. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Tg.M..
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Mersul dezbaterilor și susținerilor în fond ale părților au fost consemnate în încheierea din 26 februarie 2014, când s-a amânat pronunțarea pentru 6 martie 2014, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA DE APEL
Deliberând asupra prezentului apel:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Tg-M. la data de 09.01.2014 sub nr._ partea civilă A. A. a declarat recurs împotriva sentinței penale nr. 136/12.12.2013 pronunțată de Judecătoria Târnăveni.
Recursul nu a fost motivat.
La termenul din 05.02.2014 s-a constatat că, potrivit disp. art. 10 alin. 2 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, prezentul recurs aflat în curs de judecată la data intrării în vigoare a codului de procedură penală, declarat împotriva unei hotărâri pentru care legea veche nu prevede calea de atac a apelului, se soluționază de prezenta instanță, conform dispozițiilor din legea nouă privitoare la apel.
Deși s-a acordat un termen, apelantul-parte civilă nu a motivat în scris apelul și nici nu s-a prezentat în fața instanței.
Inculpata nu a dorit să facă noi declarații în fața instanței de apel.
Curtea a invocat din oficiu și a pus în discuția părților schimbarea încadrării juridice a feptei.
A fost asigurată asistența juridică prin apărător ales.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de control retine urmatoarea situație de fapt:
Prin sentința penală nr. 136/12.12.2013 pronunțată de Judecătoria Târnăveni, s-au hotărât următoarele:
În baza art. 307 alin. 2 Cod penal cu aplicarea art. 63 alin. 3 C.pen. a fost condamnat inculpata H. K. A., la amendă penală în cuantum de 1.000 lei pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectare a măsurilor privind încredințarea minorului.
Au fost puse în vedere inculpatei dispozițiile art. 631 C.pen.
În baza art. 346 C.p.p., raportat la art. 998 și 999 C.civ (vechi) și 1.357 Noul cod civil a fost admisă în parte acțiunea civilă și a fost obligată inculpata la plata sumei de 1.000 lei către partea civilă A. A., cu titlul de daune morale.
În baza art. 191 alin. 1 C.p.p. a fost obligată inculpata la plata sumei de 100 lei cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:
La data de 23.03.2011 partea vătămată A. A. a înaintat o plângere împotriva numiților H. K. A., H. V. și H. E., sub aspectul săvârșirii de către aceștia a infracțiunii lor de nerespectare a măsurii privind încredințarea minorului prev. de art. 307 alin. 2 din Cod penal (numai pentru H. K. A.) și amenințare prev. de art. 193 alin. 1 Cod penal.
Prin sentința civilă nr. 2555/17.03.2010 a Judecătoriei Tg. M. s-a desfăcut căsătoria dintre partea civilă și inculpată iar minorul A. A. G., rezultat din relația celor doi, născut la data de 23.08.2005, a fost încredințat spre creștere și educare inculpatei, stabilindu-se un program de vizitare a minorului de către partea vătămată în fiecare a doua și a patra săptămână din lună, de vinerea de la orele 18:00 până duminica la orele 20:00 precum și 2 săptămâni în perioada concediului de odihnă a acestuia, prin preluarea minorului de la domiciliul învinuitei.
După această hotărâre partea vătămată a întâmpinat o opoziție permanentă din partea inculpatei în sensul că nu permitea preluarea copilului, fapt pentru care au fost formulate mai multe plângeri penale, care au făcut și obiectul dosarului 809/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târnăveni, pentru săvârșire infracțiunii prev. de art. 307 alin.2 Cod penal de către inculpată, dosar în care s-a dispus sancționarea acesteia cu amendă administrativă în cuantum de 300 lei.
Partea vătămată s-a deplasat la data de 11.03.2011, împreună cu martorul C. G., la domiciliul inculpatei dar nu a reușit să aibă legături personale cu minorul, întâmpinând opoziție atât din partea inculpatei cât și a părinților acesteia, H. V. și H. E. care au amenințat cu formularea unor plângeri penale și aducând jigniri atât părții vătămate cât și martorului. Astfel de încercări au mai avut loc la data de 14.04.2012, 04.06.2012 precum și la alte date care nu au putut fi stabilite cu exactitate. Cu ocazia fiecărei vizite partea vătămată a fost însoțită, la solicitarea sa, fie de martorul C. G., fie de martora B. E., pentru a constata și aceștia, în mod direct opoziția inculpatei la preluarea copilului.
Inculpata nu i-a permis părții vătămate să preia minorul conform programului de vizitare stabilit prin hotărâre judecătorească împiedicând astfel relațiile personale dintre tată și fiu, atât prin acțiuni de natură fizică, prin nepredarea minorului și ținerea lui în casă pe timpul vizitelor, dar și prin influența de natură psihică exercitată asupra copilului, prin prezentarea tatălui ca pe un personaj negativ și prin atmosfera de scandal creată la vizita tatălui.
Această opoziție a reieșit în mod clar din depozițiile martorilor B. E. (fila 97) care a arătat că în momentul vizitei părții civile minorul era ținut de inculpată sau părinții iar inculpata crea o stare conflictuală adresând cuvinte jignitoare părții civile și persoanelor care îl însoțeau. Același martor a arătat că la începutul vizitelor copilul își manifesta afecțiunea față de tată, solicitând chiar să meargă acasă, considerând acasă locuința din mun. Tg M. unde a locuit cu ambii părinți. Aceste declarații s-au coroborat și cu declarația martorului C. G. care a confirmat inclusiv presiunea psihică creată de inculpată în momentul vizitelor părții civile.
Instanța a înlăturat depozițiile martorilor M. C. și T. L. conform cărora inculpata nu s-ar fi opus vizitării și preluării copilului de către tată, conform sentinței civile deoarece sunt contrazise de depozițiile celorlalți martori. Mai mult s-a avut în vedere și relațiile acestor martori cu inculpata, fiind vecini, existând un grad mare de subiectivitate și influență a acestora din partea inculpatei. S-a avut în vedere și declarația de învinuit a inculpatei unde aceasta a arătat că nu are de propus probe în apărare și nu poate indica alți martori care să cunoască situația deoarece nu are relații apropiate cu vecii iar în cursul cercetării judecătorești aceasta a propus în apărare tocmai proba testimonială cu martori din rândul vecinilor astfel încât acestora le-a fost prezentată situația de fapt de către inculpată pentru a face depoziții în fața instanței.
Presiunile psihice create de inculpată, ajutată fiind în acest demers și de părinții săi, au fost probate atât prin depozițiile martorilor cât și prin plângerile penale formulate împotriva părții civile pentru săvârșirea unor fapte penale, repspectiv amenințare, prev de art. 193 Cod penal, ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii publice, prev. de art. 321, alin. 1 Cod penal, insultă și calomnie, abandon de familie, prev de art. 305 alin. 1 Cod penal, plângeri care au făcut obiectul dosarelor penale nr. 3/P/2010 și 149/P/2010, soluționate de P. de pe lângă Judecătoria Târnăveni prin neînceperea urmăririi penale.
Refuzul minorului de a lua contact cu tatăl său nu a pus la adăpost de răspundere penală pe mama căreia i-a fost încredințat minorul, deoarece acest refuz putea fi un reflex al atitudinii mamei față de tatăl copilului.
În declarația dată în fața instanței inculpata a recunoscut că partea civilă a venit de mai multe ori la copil, de obicei în zilele de la sfârșitul săptămânii, dar a afirmat că minorul era cel care refuza să plece datorită faptului că aceasta, partea civilă, venea însoțit de persoane străine, pe care nu le cunoștea. Acest aspect a fost contrazis de depozițiile tuturor martorilor care au arătat că acele persoane stăteau în mașină și nu cu partea civilă iar din fotografiile depuse la filele 99-102 reiese că martora B. E., care a însoțit de multe ori partea civilă, nu era o persoană străină pentru minor, chiar dacă nu era membru al familiei. Mai mult inculpata s-a contrazis în cursul aceleiași declarații când a arătat că minorul nu vrea să meargă cu tatăl său dar, în același timp minorul și-ar dori să petreacă mai mult timp cu el „fiind mândru de tatăl său”.
Și susținerile conform cărora tatăl își vizita copilul de 2-3 ori pe an au fost contrazise de depozițiile tuturor martorilor. Astfel martora M. C., vecina inculpatei, a arătat că partea civilă a venit de mai multe ori, aproximativ o dată la două luni, aducându-i dulciuri copilului, menționând că una dintre vizite a avut loc în august 2013. Martora B. E. a arătat că până în luna martie a anului 2013 a venit împreună cu partea civilă o dată la două săptămâni. Martora T. L. a arătat că locuiește la 2-3 case distanță de inculpată și a văzut „de mai multe ori” când a venit tatăl copilului. Martorul Gușteu Septimiu a arătat că în cursul ultimilor 2 ani a venit de aproximat 4-5 ori cu partea civilă pentru a-și vedea copilul. Martorul C. a confirmat și el faptul că partea civilă a fost de mai multe ori la copil în prima jumătate a anului 2012.
Din aceste aspecte a rezultat că acțiunea mamei de opoziție la vizitarea și preluarea minorului nu era ceva întâmplător, izolat, ci de denota o tendință sistematică de a îndepărta pe minor de tatăl său.
Deși martorii nu au putut preciza date exacte ale vizitelor făcute de partea civilă, totuși aceștia au confirmat că acestea aveau loc cu predilecție în zilele de la sfârșitul săptămânii. In declarația dată în fața instanței s-a confirmat că cele mai multe vizite ale părții civile au avut loc în zilele de la sfârșitul săptămânii.
Depozițiile martorei F. A. nu au fost luate în considerare de instanță având în vedere și constatarea, în baza art. 299 Cod procedură penală, privind săvârșirea de către martoră a infracțiunii de mărturie mincinoasă prev. de 260 Cod penal (proces verbal, fila 126).
În drept, fapta inculpatei H. K. A. care a împiedicat în mod repetat partea civilă A. A. să aibă legături personale cu minorul A. A. G., născut la data de 23.08.2005 în condițiile stabilite prin sentința civilă nr. 2555/17.03.2010 a Judecătoriei Tg. M. s-a apreciat că întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de nerespectare a măsurilor privind încredințarea minorului, prev. de art. 307, alin. 2 Cod penal.
La individualizarea pedepsei ce a fost aplicată inculpatei instanța a avut în vedere disp. art. 52 Cod penal, precum și criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 Cod penal, raportate la prezenta cauză, respectiv gradul de pericol social al faptei săvârșite concretizat la valorile sociale care au fost, dar mai ales vor fi vătămate în viitor, persoana inculpatei și împrejurările care atenuau sau agravau răspunderea penală.
Astfel, prin împiedicarea tatălui, în mod intenționat, repetat și constat, de a avea legături cu fiul său, în condițiile stabilite prin hotărâre judecătorească este de natură a pune în pericol legătura firească dintre părinte și copil, cu urmări nefavorabile creșterii și educării copilului
Sub aspectul laturii civile a cauzei, instanța a reținut că prin declarațiile date atât în timpul urmăririi penale cât și în cursul cercetării judecătorești, partea vătămată a precizat că se constituie parte civilă în procesul penal solicitând obligarea inculpatei la plata sumei de 50.000 lei cu titlul de daune morale.
Instanța a avut în vedere că daunele morale reprezintă consecințe ale acțiunii inculpatei care nu pot fi evaluate în bani (atingeri aduse onoarei, cinstei, demnității prestigiului sau reputației unei persoane, vătămări fizice sau psihice) compensarea acestui prejudiciu constituind o obligație a persoanei care a comis fapta generatoare a prejudiciului.
Conform Deciziei nr. 2617 din 9 iulie 2009 pronunțată în recurs de Secția penală a Înaltei Curti de Casație și Justiție având ca obiect acordare daune morale, despăgubirile pentru daune morale se disting de cele pentru daune materiale prin faptul că acestea nu se probează, ci se stabilesc de instanța de judecată prin evaluare. In acest scop, pentru ca evaluarea sa nu fie una subiectivă ori pentru a nu se ajunge la o îmbogățire fără just temei, este necesar să fie luate în considerare suferințele fizice și morale susceptibil în mod rezonabil a fi fost cauzate prin fapta săvârșită de inculpat, precum și de toate consecințele acesteia, așa cum rezultă din probele administrate.
Examinând apelul promovat, din prisma dispozițiilor art. 417 și urm. C. pr. pen, instanța de control judiciar îl găsește fondat doar în privința încadrării juridice a faptei, pentru următoarele considerente:
Sub aspectul stării de fapt, care a fost corect reținută – pornind de la conținutul materialului probator administrat pe parcursul desfășurării procesului penal – hotărârea primei instanțe nu comportă nici un fel de critică, fiind justă soluția la care s-a oprit judecătorul fondului, respectiv la condamnarea inculpatei la pedeapsa amenzii penale pentru infracțiunea reținută în actul de sesizare și la admiterea acțiunii civile.
Pentru a face o asemenea apreciere, instanța de control judiciar consideră că din conținutul materialului probator administrat, rezultă fără putință de tăgadă faptul că inculpata se face vinovată de comiterea faptei penale, în modalitatea descrisă.
Aceasta este dovedită mai presus de orice dubiu, prin probele administrate în cursul urmăririi penale și în fața primei instanțe.
Și Curtea reține că inculpata a împiedicat în mod repetat pe partea civilă A. A. să aibă legături personale cu minorul A. A. G., în condițiile stabilite prin sentința civilă nr. 2555/17.03.2010 a Judecătoriei Târgu-M..
Dealtfel, situația de fapt nici nu a fost contestată de apelant.
Hotărârea va fi desființată însă sub aspectul încadrării juridice dată faptei, ca urmare a intrării în vigoare a noului Cod penal.
Situația de fapt reținută de prima instanță rămâne neschimbată, iar fapta se regăsește și în noile reglementări, astfel încât urmează să analizăm care dintre legile penale intervenite de la data săvârșirii faptei și până în prezent, sunt mai favoravile, ținând însă seama că suntem sesizați doar cu apelul părții civile și nu-i putem agrava sirtuația acesteia în propria cale de atac, potrivit disp. art. 418 alin. C. pr. pen.
În acest sens, vom verifica incidența aplicării disp. art. 5 alin. 1 C. pen, potrivit cărora, în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii și până la judecarea definitivă a cauzei au intevenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea penală mai favorabilă.
Astfel, pentru infracțiunea de nerespectarea măsurilor privind încredințarea minorului, atât în vechea reglementare, prev. de art. 307 alin. 2 din vechiul C. pen, cât și în actuala reglementare, prev. de art. 379 alin. 2 C. pen, pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la o lună la 3 luni sau amenda.
Comparând însă limitele amenzii reglementate de art. 63 din vechiul C. pen raportat la art. 61 C. pen, precum și faptul că vechiul C. pen prevedea și posibilitatea împăcării părților, vom reține ca lege penală mai favorabilă vechea reglementare.
Deși apelul nu a fost motivat, în virtutea efectului devolutiv prev. de art. 417 C. pr. pen, vom analiza hotărârea atacată inclusiv sub aspectul naturii și cuantumului pedepsei stabilite de prima instanță.
Analizând criteriile prevăzute de art. 74 C. pen, constatăm că prima instanță a făcut o justă apreciere și o corectă aplicare a disp. art. 72 din vechiul C. pen.
În favoarea inculpatei nu au fost reținute circumstanțe atenuante, iar în apel Curtea nu a constatat incidența altor circumstanțe atenuante judiciare și nici a celor prev. de art. 75 alin. 1, 2 C. pen.
Pe de altă parte, nu au fost invocate și nici Curtea nu a constatat incidența circumstanțelor agravante.
Pentru aceste considerente, ținând seama de modalitatea concretă în care a săvârșit fapta, dar și de atitudinea manifestată de inculpată, care s-a prezentat în fața instanței de apel, Curtea apreciază că pedeapsa amenzii penale stabilite de judecătorul fondului este una corect individualizată.
Urmează ca apelul să fie admis doar ca urmare a modificărilor legislative intervenite după data pronunțării sentinței, pentru o riguroasă încadrare juridică a faptei.
Așadar, prin prisma considerentelor mai sus expuse, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a C. pr. pen, vom admite apelul declarat de partea civilă A. A. împotriva sentinței penale nr. 136/12.12.2013 pronunțată de Judecătoria Târnăveni.
În baza art. 423 alin. 1 C. pr. pen vom desființa parțial sentința atacată și rejudecând cauza:
În baza art. 386 alin. 1 C. pr. pen, vom schimba încadrarea juridică a faptei din infracțiunea de nerespectarea măsurilor privind încredințarea minorului, prev. de art. 307 alin. 2 din vechiul C. pen, în aceeași infracțiune prev. de art. 307 alin. 2 din vechiul C. pen și cu reținerea art. 5 alin. 1 C. pen.
În baza art. 396 alin. 1, 2 C. pr. pen vom condamna pe inculpata H. K. A. la pedeapsa de 1.000 lei (unamie lei) amendă penală pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectarea măsurilor privind încredințarea minorului, prev. de art. 307 alin. 2 din vechiul C. pen, rap. la art. 63 alin. 3 teza finală din vechiul C. pen și cu reținerea art. 5 alin. 1 C. pen.
Vom menține cecelate dispoziții din hotărârea atacată, care nu contravin prezentei decizii.
În baza art. 275 alin. 3 C. pr. pen, cheltuielile judiciare în apel rămân în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În temeiul art. 421 pct. 2 lit. a C. pr. pen, admite apelul declarat de partea civilă A. A. (Tîrgu-M., ., ., județul M.) împotriva sentinței penale nr. 136/12.12.2013 pronunțată de Judecătoria Târnăveni.
În baza art. 423 alin. 1 C. pr. pen desființează parțial sentința atacată și rejudecând cauza:
În baza art. 386 alin. 1 C. pr. pen, schimbă încadrarea juridică a faptei din infracțiunea de nerespectarea măsurilor privind încredințarea minorului, prev. de art. 307 alin. 2 din vechiul C. pen, în aceeași infracțiune prev. de art. 307 alin. 2 din vechiul C. pen și cu reținerea art. 5 alin. 1 C. pen.
În baza art. 396 alin. 1, 2 C. pr. pen condamnă pe inculpata H. K. A. (cu domiciliul în Tîrnăveni, ./A, județul M.) la pedeapsa de 1.000 lei (unamie lei) amendă penală pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectarea măsurilor privind încredințarea minorului, prev. de art. 307 alin. 2 din vechiul C. pen, rap. la art. 63 alin. 3 teza finală din vechiul C. pen și cu reținerea art. 5 alin. 1 C. pen.
Menține cecelate dispoziții din hotărârea atacată, care nu contravin prezentei decizii.
În baza art. 275 alin. 3 C. pr. pen, cheltuielile judiciare în apel rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 06 martie 2014.
Președinte Judecător
F. G. A. O.
Grefier
A. B. F.
Red.AO/07.03._
Thnred./CC/2 exp./10.03.2014
Jd.fd. V,T.
| ← Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013.... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 149/2014.... → |
|---|
