Refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice. Art.337 NCP. Decizia nr. 316/2014. Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ

Decizia nr. 316/2014 pronunțată de Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ la data de 22-10-2014 în dosarul nr. 772/289/2014

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TÂRGU M.

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

Dosar nr._

DECIZIA PENALĂ Nr. 316/A

Ședința publică din 22 octombrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. R. C.

Judecător I. C. B.

Grefier D. M.

Pe rol soluționarea apelului promovat de către P. de pe lângă Judecătoria Reghin, împotriva sentinței penale nr. 165/31 iulie 2014 a Judecătoriei Reghin.

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților precum și a reprezentantei parchetului, respectiv a doamnei procuror V. O. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu M..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care:

Mersul dezbaterilor și cuvântul părților asupra fondului cauzei sunt cuprinse în încheierea de ședință din 13 octombrie 2014, când s-a amânat pronunțarea hotărârii pentru data de astăzi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta.

CURTEA DE APEL

Prin sentința penală nr. 165/31 iulie 2014, Judecătoria Reghin a dispus după cum urmează:

În baza art. 337 alin. 1 cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 cod procedură penală, și art. 5 cod penal, condamnă pe inculpatul V. V., fiul lui V. și T. D., născut la data de 07.05.1977 în Reghin, jud. M., domiciliat în Reghin, ., ., jud. M., CNP._, la pedeapsa de 7 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de sustragere de la prelevarea de probe biologice.

În baza art. 81 alin. 1 Cod penal dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei.

În baza art. 82 alin. 1 Cod penal stabilește termenul de încercare de 2 ani și 7 luni.

În baza art. 359 Cod procedură penală atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83, 84 Cod penal a căror încălcare atrage revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei și a consecințelor acestei suspendării în cazul comiterii unei noi infracțiuni.

În temeiul art. 398 CPP, art. 274 al. 1 NCPP, obligă inculpatul la plata sumei de 200 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat, din care 100 lei în cursul urmăririi penale.

În motivare, prima instanță arată că la data de 05.01.2014, în jurul orelor 13,00 inculpatul V. V. a fost solicitat de un coleg de-al său de muncă să îl transporte până în localitatea Frunzeni din . unde acesta locuia. Inculpatul a fost de acord, astfel că s-a deplasat de la domiciliul său din Reghin conducând autoturismul personal marca Volkswagen Golf cu numărul de înmatriculare_ până pe . Reghin la intersecția cu . unde l-a luat pe colegul său care aștepta în stația de Maxi-Taxi și împreună s-au deplasat la domiciliul acestuia în localitatea Frunzeni.

Inculpatul a stat la locația respectivă până în jurul orelor 17,30 timp în care, fără să mănânce nimic, a consumat băuturi alcoolice, afirmativ țuică și vin, fără să poată preciza ce cantitate. La întoarcere, în timp ce conducea autoturismul pe DN 15 E 578 înainte să ajungă la intersecția Bistrița – Reghin - Cluj a fost oprit pentru control de un echipaj al poliției rutiere din Reghin. Cu această ocazie a fost testat cu aparatul alcooltest rezultatul fiind de 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat fapt pentru care a fost condus la spitalul din Reghin pentru prelevarea de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei.

La spital, la solicitarea organelor de poliție și a medicului de gardă, inculpatul a refuzat categoric să se supună prelevării de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, fapt consemnat în buletinul de examinare clinică și în procesul verbal de prelevare, semnate de medicul de gardă, de inculpat și de agentul de poliție.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel P. de pe lângă Judecătoria Reghin

În motivare, P. invocă nelegalitatea pedepsei, stabilită sub minimul special, și a dispoziției de suspendare a executării ei, luată în conformitate cu vechiul Cod penal deși încadrarea juridică a faptei s-a făcut potrivit noului Cod penal.

Apelul este fondat, pentru următoarele considerente:

Săvârșirea faptei de către inculpat și încadrarea ei în drept nu sunt contestate. Inculpatul a recunoscut învinuirea din Rechizitoriu și a solicitat aplicarea procedurii simplificate.

De asemenea, nu sunt contestate criteriile de individualizare a pedepsei avute în vedere de prima instanță.

Ceea ce se invocă în apel este o simplă eroare de calcul în aplicarea lor. Minimul special al pedepsei, redus cu o treime, este de 8 luni, nu de 7 luni închisoare. Ca urmare, pedeapsa va fi stabilită în acest cuantum.

Potrivit deciziei Curții Constituționale nr. 265/2014 privind admiterea excepției de neconstituționalitate a art. 5 Cod penal, dispozițiile art. 5 din Codul penal sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile. Ca urmare, în mod greșit a dispus prima instanță aplicarea prevederilor 81-84 din vechiul Cod penal. Aceste dispoziții vor fi înlăturate, și vor fi aplicate dispozițiile noului Cod penal privind suspendarea executării pedepsei. Acestea presupun, e adevărat, o . măsuri de supraveghere. Măsurile sunt, însă, necesare, iar simpla amânare a aplicării pedepsei, deși posibilă, nu este oportună, dat fiind că fapta de a nu se supune recoltării probelor biologice, și de a îngreuna astfel în mod considerabil sarcina poliției rutiere de garantare a siguranței traficului rutier, trebuie pedepsită cu o severitate suficientă pentru a asigura nu doar prevenția specială, altfel spus îndreptarea inculpatului, ci și prevenirea repetării unor asemenea fapte de către alte persoane.

Pentru aceste considerente, instanța va admite apelul parchetului, în baza art. 379 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, va desființa în parte sentința penală sus-menționată și în rejudecare va dispune conform celor de mai sus.

Va menține, în rest, hotărârea atacată.

În baza art.192 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat în apel vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul promovat de către P. de pe lângă Judecătoria Reghin, împotriva sentinței penale nr. 165/31 iulie 2014 a Judecătoriei Reghin.

Desființează parțial sentința penală criticată, și rejudecând cauza, în următoarele limite:

În baza art. 337 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală și a art. 5 Cod penal, condamnă pe inculpatul V. V. (fiul lui V. și T.-D., născut la data de 7 mai 1977, domiciliat în Reghin, ., ., județul M.) la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de sustragere de la prelevarea de probe biologice.

Elimină din hotărârea menționată aplicarea față de acest inculpat, a prevederilor art. 81-82 din vechiul Cod penal și a celor prin care i s-a atras atenția asupra respectării prevederilor art. 83, 84 din vechiul Cod penal.

Potrivit disp. art. 91, 92 Cod penal dispune suspendarea sub supraveghere a pedepsei astfel aplicate inculpatului, pe durata unui de încercare de 2 ani și 8 luni (2 ani + 8 luni).

Obligă pe inculpatul V. V., în conformitate cu prevederile art. 93 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de încercare, să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

- Să se prezinte la Serviciul de Probațiune, la datele fixate de acesta;

- Să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

- Să anunțe în prealabil schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

- Să comunice schimbarea locului de muncă;

- Să comunice informații și documente a permite controlul mijloacelor sale de existență.

Atrage atenția inculpatului să respecte prevederile art. 96 Cod penal.

Menține restul dispozițiilor din sentința penală apelată ce nu contravin prezentei.

Cheltuielile judiciare în apel rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 22 octombrie 2014.

Președinte, Grefier,

M.-R. C. I.-C. B.

Grefier

D. M.

Red. Tehnored. I.B. 21.11.2014

Imprimat D.M. 24.11.2014 – 4 ex.

Judecător fond G. B.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice. Art.337 NCP. Decizia nr. 316/2014. Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ