Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată. Art.278 ind.1 C.p.p.. Sentința nr. 12/2014. Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 12/2014 pronunțată de Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ la data de 12-03-2014 în dosarul nr. 25/43/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU M.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr._
SENTINȚA PENALĂ Nr. 12
Ședința publică din 12 Martie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. C. B.
Grefier G. C.
Pe rol pronunțarea asupra plângerii formulate de către petenții B. F. A. și B. C. (domiciliați în Sighișoara, ., .) împotriva ordonanțelor de neîncepere a urmăririi penale date de P. de pe lângă Curtea de Apel Tg.M. în dosarul nr.389/P/2012.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților și lipsa reprezentantului Ministerului Public, domnul procuror D. Z., din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu-M..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Mersul dezbaterilor și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 3 Martie 2014, - încheiere, ce face parte integrantă din prezenta decizie,- prin care s-a dispus amânarea pronunțării asupra căilor de atac promovate în cauză, pentru data de azi, respectiv 12 Martie 2014.
CURTEA DE APEL
P. plângerea înregistrată la Curtea de Apel Tg. M. la data de 24.01.2014, petenții B. F. A. și B. C. au solicitat desființarea ordonanței din 18.11.2013 emisă în dosarul nr. 389/P/2012 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Tg. M., prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimații C. I. T., M. F., F. I. F., S. V., N. C. V., P. S. V., Băcișor E. O., B. C., C. M., G. A., M. E., S. A., S. I. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 174, 246, 250, 264, 272, 289 Cod penal.
În motivare, petenții arată că intimații l-au favorizat pe numitul R. V., persoană specializată în fraude imobiliare, care le-a furat apartamentul prin acte și procese false, că parchetul a invocat ca probe în sprijinul soluției date alte soluții ale parchetului, care nu au putere de lucru judecat, că procurorul cere petenților probe dar nu are probe în favoarea intimaților.
Instanța, verificând soluția procurorului pe baza actelor dosarului, constată că aceasta este temeinică și că, dimpotrivă, plângerea petenților este neîntemeiată.
Cu privire la aceasta din urmă, reține că ea se rezumă, în esență, la alegații și judecăți de valoare privitoare la intimați și la persoane terțe, nesusținute de probe, sub motivul că parchetul este cel care trebuie să propună probe în favoarea intimaților.
Din acest punct de vedere, poziția petenților este contrară modului în care este organizat procesul penal într-un stat de drept. În aprecierea instanței, statul de drept presupune ca cel ce acuză să aducă probe, iar dacă nu poate să o facă, soluția nu este cercetarea perasoanelor acuzate în speranța că va fi găsit ceva împotriva lor, ci neînceperea urmăririi penale.
Analizând, în altă ordine de idei, rezoluția atacată, instanța observă că aceasta constată anumite acuzații concrete ale petenților, le analizează în mod pertinent și suficient și ajunge la concluzia că nu sunt probate.
Instanța își însușește analiza parchetului cu privire la aceste acuzați concrete:
Autentificarea unei declarații extrajudiciare de către notarul public, intimata S. I., este o faptă pe care legea o autorizează. Întocmirea unor acte de constatare de către polițiști, care au fost apreciate ca probe pertinente și utile prin rezoluția procurorului, nu poate fi considerată infracțiune în baza simplei afirmații a părții nemulțumită de soluția acestuia din urmă. Efectuarea unor cercetări finalizate cu o soluție de netrimitere în judecată, chiar dacă aceasta nemulțumește petenții, nu poate fi echivalată cu lipsa cercetărilor. Având în vedere multitudinea acuzațiilor netemeinice aduse unei multitudini de persoane, simplele afirmații ale petenților cu privire la ce le-ar fi spus sau le-ar fi dat de înțeles comisarul de poliție, intimatul C. I., sunt lipsite de credibilitate.
Din susținerile petenților privind tergiversarea de către polițiști a soluționării dosarului nr. 900/P/2011 nu se conturează elementele constitutive ale vreunei infracțiuni, lipsind, între altele, orice probă că polițiștii ar fi acționat cu rea credință. Interzicerea accesului la dosarul de urmărire penală a fost în mod suficient justificată în rezoluția atacată. Instanța adaugă că sub regimul Codului de procedură penală din 1968 nu era recunoscut ca atare un drept de acces al părții vătămate la dosarul de urmărire penală. Chiar în regimul actualului Cod, deși acest drept este recunoscut în mod expres, sunt prevăzute atribuții ale organelor de urmărire penală de restrângere a exercițiului dreptului. Reținerea de înscrisuri și favorizarea infractorilor sunt simple acuzații nesusținute de probe, iar aprecierea petenților cu privire la atitudinea necorespunzătoare a organelor de poliție față de ei este una pur subiectivă. În ce privește comiterea unei crime prin soluționarea unui dosar de către procuror, aceasta este doar o figură retorică, și nu o acuzație concretă.
Referitor la faptele cu privire la care s-au dispus anterior soluții de netrimitere în judecată, este adevărat că aceste soluții nu au putere de lucru judecat. Ele reprezintă, totuși, acte cu o aparență de legalitate și temeinicie, care poate fi răsturnată doar prin probe contrarii. Așa cum s-a arătat, petenții nu aduc aceste probe contrarii, ci așteaptă ca cercetările să continue la infinit. Solicitarea petenților este contrară statului de drept și nu poate fi primită.
Ca urmare, instanța va respinge plângerea formulată, având în vedere dispozițiile art. 278 ind. 1 și art. 192 alin. 2 din Codul de procedură penală din 1968, aplicabile conform art. 15 din Legea nr. 255/2013.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art. 15 din Legea nr. 255/2013 rap. la art.278 ind.1 alin.8 lit.c Cod pr.penală din 1968 respinge ca neîntemeiată plângerea formulată de petenții B. F. A. și B. C. (domiciliați în Sighișoara, ., .) împotriva ordonanței din 18.11.2013 emisă în dosarul nr. 389/P/2012 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Tg. M., menținând soluția procurorului, de neîncepere a urmăririi penale în cauză.
În baza art.192 alin.2 Cod pr.penală obligă petenții să plătească fiecare statului câte o sumă de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică azi 12.03.14.
Președinte,
I. C. B.
Grefier,
G. C.
Red/tehn.I.B. 1.04.2014
Imprimat G.Cs.01.04.2014
| ← Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 65/2014.... | Favorizarea infractorului. Art. 264 C.p.. Decizia nr. 150/2014.... → |
|---|
