Cerere de întrerupere a executării pedepsei. Art.455 C.p.p.. Sentința nr. 348/2014. Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 348/2014 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 04-02-2014 în dosarul nr. 26937/193/2013
Dosar nr._ întreruperea executării pedepsei
ROMANIA
JUDECATORIA BOTOSANI – SECȚIA PENALĂ
JUDETUL BOTOSANI
Ședința publică din 04 februarie 2014
P. – S. I.
GREFIER – C. A. P.
Ministerul Public prin procuror –P. C.
SENTINȚA PENALA NR. 348
La ordine judecarea cererii de întrerupere a executării pedepsei formulată de petentul B. M. C..
La apelul nominal făcut în ședință publică avocat desemnat din oficiu S. A., pentru petentul lipsă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că B. M. C. a depus la dosar o cerere prin intermediul Administrației Penitenciarului C. prin care arată că își retrage cererea de întrerupere a executării pedepsei.
Văzând că nu se formulează cereri noi și nu mai sunt probe de administrat instanța acordă cuvântul la dezbateri.
Procurorul solicită să se ia act de manifestarea de voință a petentului de retragere a cererii de întrerupere executare pedeapsă
Avocat S. A., solicită să se ia act de retragerea cererii.
Dezbaterile orale din timpul ședinței au fost înregistrate audio potrivit dispozițiilor art. 369 Cod procedură penală.
J U D E C A T A
Asupra cererii de întrerupere executare pedeapsă de față:
Prin cererea înregistrată la această instanță la data de 3 decembrie 2013 petentul B. M. C. solicitat întreruperea pedepsei pe care o execută, pe motive familiale.
Cererea a fost înregistrată la această instanță sub nr._ .
Din oficiu, instanța a solicitat de la locul de deținere relații cu privire la situația juridică a petentului.
Petentul nu a fost prezent la proces dar a beneficiat de asistență juridică din oficiu.
Din verificările efectuate s-a constatat că petentul se află în executarea pedepsei de 4 ani și 3 luni închisoare aplicată de Judecătoria B. prin sentința penală nr. 825 din 24.04.2013 în baza căreia a fost emis mandatul de executare a pedepsei nr. 1096 din 21.06.2013.
Pentru termenul de astăzi petentul a depus la dosar o cerere prin intermediul Administrației Penitenciarului C. prin care arată că își retrage cererea de întrerupere a executării pedepsei.
Cum petentul a declarat că își retrage cererea instanța urmează ca, în baza textului menționat, să ia act de manifestarea sa de voință.
În temeiul art. 275 alin. 2 Cod procedură penală petentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 130 lei, din care suma de 100 lei reprezintă onorariu avocat oficiu și se va avansa Baroului B. ( ptr. av. S. A. - delegația nr. 1268/2013) din fondurile Ministerului Justiției.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
HOTĂRĂȘTE
Ia act de retragerea cererii de întrerupere executare pedeapsă.
În temeiul art. 275 alin. 2 Cod procedură penală obligă petentul B. M. C. să plătească statului suma de 130 lei cu titlu de cheltuieli judiciare din care suma de 100 lei reprezentând onorariu avocat oficiu S. A. (delegația nr. 1268/2013) se va achita Baroului B. din fondurile Ministerului Justiției.
Cu drept de contestație în 3 zile de la comunicare conform art. 597 alin. 7 Cod procedură penală.
Pronunțată în ședință publică, azi 04 februarie 2014.
PREȘEDINTE GREFIER
Red. S.I./Tehnored. C.A.
27.06.2014
| ← Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 2499/2014.... | Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Sentința nr.... → |
|---|








