Cerere de întrerupere a executării pedepsei. Art.455 C.p.p.. Hotărâre din 11-02-2014, Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 11-02-2014 în dosarul nr. 21390/193/2013
Dosar nr. 21._ - întrerupere executare pedeapsă –
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
Ședința publică din 11 februarie 2014
Instanța constituită din:
Președinte: B. S.
Grefier: D. G.
MINISTERUL PUBLIC, P. de pe lângă Judecătoria
B., prin PROCUROR: D. A.
SENTINȚA PENALĂ NR. 403
Pe rol soluționarea cererii de „întrerupere executare pedeapsă” formulată de petentul R. O..
La apelul nominal, făcut în ședința publică, se prezintă avocat oficiu P. A.-G. și petentul.
Procedura de citare este legal îndeplinită cu petentul.
S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentantul parchetului invocă excepția de necompetență materială a Judecătoriei B. în soluționarea prezentei cauze și declinarea cauzei în favoarea Tribunalului Iași.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de admitere a excepției invocate și solicită scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea acesteia către Tribunalul Iași.
Apărătorul petentului avocat oficiu P. A.-G. arată că este de acord cu declinarea cauzei către Tribunalul Iași.
Petentul R. O. lasă la aprecierea instanței soluționarea excepției.
Dezbaterile orale din timpul ședinței au fost înregistrate audio potrivit dispozițiilor art. 369 Cod procedură penală.
INSTANȚA,
Asupra cererii penale de față:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Darabani sub nr._, numitul R. O., deținut în Penitenciarul B., a solicitat întreruperea executării pedepsei închisorii invocând motive familiale.
Judecătoria Cîmpulung Moldovenesc a invocat excepția competenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei către Judecătoria B.. Prin sentința penală nr. 807 din 19 septembrie 2013 pronunțată de Judecătoria Cîmpulung Moldovenesc în dosarul_ a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei B., motivat de faptul că acesta executa în Penitenciarul B..
Examinând actele și lucrările aflate la dosarul cauzei, instanța reține următoarele:
Prin sentința penală nr. 807 din 19 septembrie 2013 pronunțată de Judecătoria Cîmpulung Moldovenesc în dosarul_ a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei B.. Petentul nu a fost prezent la pronunțarea soluției, iar din referatul întocmit de B.Ex.P.. se menționează că petentul execută pedeapsa în Penitenciarul B., respectiv o pedeapsă de 4 ani închisoare aplicată de Judecătoria B. prin sent.pen. nr. 1966/2008, MEPI nr. 2702/2008.
Legal învestită cu soluționarea cauzei, Judecătoria B. a dispus citarea petentului din Penitenciarul B. și în conformitate cu dispozițiile art. 171 Cod procedură penală, s-a solicitat desemnarea unui apărător din oficiu pentru condamnat.
Au fost solicitate relații de la Penitenciarul Iași, penitenciar în care petentul execută pedeapsa; conform adresei nr. X_14 petentul R. O. execută o pedeapsă de 4 ani și 6 luni închisoare pentru „trafic de influență”, pedeapsă aplicată prin sent.pen. nr. 107/11.06.2012 a Tribunalului Suceava, MEPI nr. 199/30.10.2012.
Din analiza actelor dosarului rezultă faptul că cererea este depusă din Penitenciarul B. la data de 19.08.2013, loc în care petentul se afla în tranzit pentru soluționarea uneia din cauzele pe care le are înregistrate pe rolul instanțelor din cadrul C. . își execută pedeapsa în cadrul Penitenciarului Iași începând cu 30.10.2012.
Potrivit art. 598 din Codul de procedură penală competența de a dispune asupra cererii de întrerupere a executării pedepsei aparține instanței corespunzătoare în grad instanței de executare, în a cărei rază teritorială se află locul de deținere al condamnatului.
Întrucât petentul R. O. execută o pedeapsă de 4 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin sent.pen. nr. 107/11.06.2012 a Tribunalului Suceava, competența de soluționare a cauzei aparține tribunalului. În conformitate cu art. 592 C.proc.pen. instanța competentă este instanța în a cărei rază teritorială este locul de deținere, respectiv Tribunalul Iași.
În consecință, se va admite excepția invocată din oficiu și în temeiul art. 50 din Codul de procedură penală se va dispune declinarea competenței de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului Iași – ce este instanța corespunzătoare în grad instanței de executare, în a cărei rază teritorială se află locul de deținere al condamnatului.
În conformitate cu dispozițiile art. 50 din Codul de procedură penală dosarul va fi înaintat Tribunalului G..
Văzând și dispozițiile art. 275 alin. 3 Cod procedură penală,
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția de necompetență materială, invocată de reprezentantul Parchetului, în soluționarea cauzei având ca obiect „întrerupere executare pedeapsă”, în temeiul art. 592 alin. 1 rap. la art. 589 alin. 1 C.proc.pen., formulată de petentul R. O., fiul lui C. și G., născut la data de 2 iulie 1979 în or. Rădăuți jud. Suceava, CNP_, actualmente p.p.l. în Penitenciarul Iași.
În temeiul art. 593 alin. 1 C.proc.pen. dispune declinarea competenței în favoarea Tribunalului Iași.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Onorariu avocat oficiu în sumă de 100 lei se va avansa Baroului de Avocați B., pentru av. P. A.-G., deleg. nr. 2275/2013, din fondurile Ministerului Justiției.
În temeiul art. 50 alin. 4 C.proc.pen. prezenta este definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi 11 februarie 2014.
ptr. PREȘEDINTE, GREFIER,
plecat la altă instanță
Red. B.S./04.08.2014/
Tehnored. B.S./04.08.2014/4ex.
| ← Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 2586/2014.... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 2/2014.... → |
|---|








