Contestaţie împotriva hotărârii judecătorului delegat. Sentința nr. 1436/2014. Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1436/2014 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 30-04-2014 în dosarul nr. 1378/193/2014
DOSAR NR._ - Plângere împ. jud. delegat -
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B. JUDEȚUL B.
Ședința publică din data de 30 aprilie 2014
PREȘEDINTE: M. C.-G.
GREFIER: D. G.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria B. a fost reprezentat de procuror – D. A.
Sentința penală nr. 1436
Pe rol pronunțarea cauzei penale privind pe petentul C. C. M., având ca obiect „plângere împotriva Încheierii judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate la Penitenciarul B. ”.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința nepublică din data de 18 aprilie 2014, cuvântul părților fiind consemnat în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre și, când, din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea pentru data de astăzi.
Dezbaterile orale din timpul ședinței au fost înregistrate audio potrivit dispozițiilor art. 369 alin. 1 Cod procedură penală.
JUDECATA,
Deliberând asupra cauzei penale de față:
Prin cererea înregistrată la această instanță la data de 27 ianuarie 2014, sub nr._, persoana privată de libertate C. C. M., încarcerată în Penitenciarul B., a formulat în temeiul art. 26 alin. 8 din Legea nr. 275/2006 - lege în vigoare la data promovării cererii - contestație împotriva încheierii nr. 29 din 21.01.2014 a judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate la Penitenciarul B. prin care s-a dispus, la sesizarea comisiei, schimbarea regimului de executare a pedepsei din regimul semideschis în regimul închis.
În motivarea cererii, condamnatul arată că pentru o singură faptă, respectiv pentru că la ora 12:00 se afla în altă cameră, a fost sancționat trei ori: tăierea drepturilor sportive și de a participa la activități culturale 1 lună, i s-a făcut raport cu avertisment și schimbarea regimului de detenție.
La dosar a fost atașată întreaga documentație în baza căreia s-a pronunțat încheierea atacată.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului instanța reține că petentul C. C. M. este încarcerat în Penitenciarul B. în executarea pedepsei de 2 ani închisoare aplicată pentru comiterea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice prevăzută de art. 321 din Codul penal 1969 prin sentința penală nr. 202/2010 a Tribunalului Iași (mandat de executare a pedepsei nr._ ).
Executarea pedepsei a început la data de 08.11.2013 și expiră în termen la data de 07.11.2014.
Prin raportul comisiei constituită în baza art. 14 din Legea 275/2006 privind executarea pedepselor întocmit sub nr. 2221/06.01.2014 s-a propus schimbarea regimului de executare a pedepsei din regim semideschis în regim închis. S-a avut în vedere de către comisie faptul că deținutul a săvârșit o abatere disciplinară foarte gravă, iar prin comportamentul adoptat este incompatibil cu regimul semideschis.
Prin încheierea nr. 29 din 21.01.2014 a judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate la Penitenciarul B. s-a admis sesizarea comisiei și s-a dispus schimbarea regimului de executare a pedepsei în cazul persoanei private de C. C. M. în regimul închis, conform art. 26 alin. 3 din Legea 275/2006. Judecătorul delegat de la Penitenciarul B. a apreciat că abaterea disciplinară foarte gravă săvârșită de condamnat îl face incompatibil cu regimul semideschis în care a executat pedeapsa și că prin conduita sa petentul afectează conviețuirea normală în penitenciar.
Persoana privată de libertate a contestat încheierea judecătorului delegat.
Raportat la înscrisurile aflate la dosar (constând în sesizarea judecătorului delegat de la Penitenciarul B., raportul comisiei constituită în baza art. 14 din Legea 275/2006, declarația contestatorului, încheierea atacată) instanța consideră că măsura de schimbare a regimului de executare într-unul mai sever propusă de către comisia din cadrul penitenciarului este justificată, fiind aplicabile în cauză prevederile art. 26 alin. 3 din Legea 275/2006.
Acest text de lege prevede că schimbarea regimului de executare a pedepselor într-unul mai sever se poate dispune dacă persoana condamnată a comis o infracțiune sau o abatere disciplinară gravă, care o fac incompatibilă cu regimul în care execută pedeapsa privativă de libertate si dacă prin conduita sa afectează grav conviețuirea normală în penitenciar sau siguranța acestuia.
Potrivit alin. 4 al aceluiași articol, împrejurările prevăzute în alin. 3 sunt constatate de comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate printr-un raport care se anexează cererii persoanei condamnate ori sesizării comisiei .
Contestatorul C. C. M. a avut în perioada examinată un comportament necorespunzător concretizat în faptul că a fost sancționat disciplinar pentru comiterea abaterilor prevăzute de art. 63 lit. i din H.G. 1897/2006 ce este considerată abatere foarte gravă.
Față de atitudinea adoptată de contestator care nu este conformă cu exigențele și normele mediului carceral instanța consideră că măsura de schimbare a regimului de executare este corectă și este întemeiată. Abaterea de la regulile de conduită reținută în sarcina contestatorului care intră în categoria abaterilor foarte grave dovedește că acesta nu a depus eforturi serioase în vederea reintegrării sociale și nu manifestă interes pentru reabilitarea sa și îndreptarea comportamentală. De asemenea, prin natura faptei săvârșite se apreciază că petentul afectează conviețuirea normală în penitenciar, comportamentul său putând aduce atingere disciplinei și ordinii ce trebuie să existe în rândul persoanelor private de libertate.
Față de acestea se consideră de către instanță că în mod corect s-a dispus schimbarea regimului de executare a pedepsei stabilit în cazul persoanei private de libertate, fiind îndeplinite cerințele art. 26 alin. 3 din Legea nr. 275/2006 ce reglementează schimbarea regimului de executare.
În consecință, instanța va respinge contestația ce face obiectul cauzei și va menține încheierea judecătorului delegat nr. 29 din 21.01.2014 a judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate la Penitenciarul B. prin care s-a admis sesizarea comisiei și s-a schimbat regimul de executare din regimul semideschis în regimul închis.
În conformitate cu dispozițiile art. 275 alin. 2 Cod procedură penală contestatorul va fi obligat să plătească statului suma de 125 lei (din care suma de 100 lei reprezintă onorariu avocat oficiu – av. L. E., delegație nr. 335/2014, și se va avansa Baroului de Avocați B. din fondurile Ministerului Justiției).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge contestația împotriva Încheierii nr. 29 din 21.01.2014 a judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate la Penitenciarul B., formulată de contestatorul C. C. M., fiul lui G. și E., născut la data de 19.12.1974 în mun. Iași, jud. Iași, CNP_, în prezent persoană privată de libertate în Penitenciarul B..
În temeiul art. 275 alin. 2 Cod procedură penală obligă contestatorul să plătească statului cheltuieli judiciare în sumă de 125 lei (din care suma de 100 lei reprezintă onorariu avocat oficiu – av. L. E., delegație nr. 335/2014, și se va avansa Baroului de Avocați B. din fondurile Ministerului Justiției).
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 30.04.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red. M.G./20.10.2014
Tehnored. M.G./20.10.2014/4ex.
| ← Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Sentința nr.... | Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Sentința nr.... → |
|---|








