Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Sentința nr. 594/2014. Judecătoria BOTOŞANI

Sentința nr. 594/2014 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 04-03-2014 în dosarul nr. 36768/299/2013

Dosar nr._ Contestație la executare

ROMANIA

JUDECATORIA BOTOSANI – SECȚIA PENALĂ

JUDETUL BOTOSANI

Ședința publică din 04 martie 2014

PREȘEDINTE – A. V.

GREFIER – B. M.

Ministerul Public prin procuror –D. A.

SENTINȚA PENALA NR. 594

La ordine judecarea contestației la executare formulată de contestatorul S. M. A..

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă contestatorul, în stare de deținere din Penitenciarul B., asistat de avocat din oficiu D. M..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, contestatorul declară că nu a fost niciodată arestat în Italia, nu a solicitat deducerea din pedeapsa pe care o execută în prezent a unei perioade executate în Italia, nu știe cine a formulat prezenta contestație și nu și-o însușește. Susținerile contestatorului au fost consemnate în proces-verbal atașat la dosar.

Având în vedere poziția persoanei private de libertate, instanța constată procesul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.

Avocat din oficiu D. M., solicită să se constate că cererea nu a fost formulată de persoana privată de libertate S. M. A. și nu și-o însușește.

Persoana privată de libertate S. M. A. arată că nu a formulat contestația și nu și-o însușește.

Procurorul solicită respingerea contestației, ca inadmisibilă.

Dezbaterile orale din timpul ședinței au fost înregistrate audio potrivit dispozițiilor art. 369 Cod procedură penală.

J U D E C A T A

Asupra contestației la executare de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 16.09.2013, contestatorul S. M. A. a formulat contestație la executare împotriva sentinței penale de condamnare solicitând deducerea unei perioade pe care a executat-o în Italia.

Prin sentința penală nr. 917 din 22.10.2013 Judecătoria Sectorului 1 București în baza art. 42 Cod procedură penală rap. la art. 461 alin. 2 Cod procedură penală a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei B..

Astfel învestită cu soluționarea cauzei, instanța a dispus citarea contestatorului din Penitenciarul B. și desemnarea unui apărător din oficiu în conformitate cu dispozițiilor art. 171 din Codul de procedură penală.

La termenul de astăzi persoana privată de libertate S. M. A. a declarat că nu a fost niciodată arestat în Italia, nu a solicitat deducerea din pedeapsa pe care o execută în prezent a unei perioade executate în Italia, nu știe cine a formulat prezenta contestație și nu și-o însușește.

Având în vedere acest aspect precum și faptul că în practică s-a constatat de nenumărate ori că persoanele private de libertate șicanează alte persoane private de libertate prin formularea de diverse cereri în numele acestora din urmă, instanța apreciază că și cererea de față a fost formulată în numele altei persoane.

Din aceste considerente, instanța va respinge, ca inadmisibilă contestația la executare nefiind formulată de către persoana privată de libertate S. M. A..

În baza art. 275 al. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului; onorariu avocat oficiu în sumă de 100 lei se va avansa Baroului de Avocați B. (ptr. avocat D. M. – delegația nr. 2972/2013) din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

HOTĂRĂȘTE:

Respinge, ca inadmisibilă, contestația la executare, nefiind formulată de către persoana privată de libertate S. M. A., fiul lui I. și al Marianei, născut la data de 19.08.1984 în mun. București, cu același domiciliu, sector 1, . nr. 54, în prezent deținută în Penitenciarul B..

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului; onorariu avocat oficiu în sumă de 100 lei se va avansa Baroului de Avocați B. (ptr. avocat D. M. – delegația nr. 2972/2013) din fondurile Ministerului Justiției.

Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică, azi 04 martie 2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red. A.V.

Tehnored.BM/ Ex.4/ 08.05.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Sentința nr. 594/2014. Judecătoria BOTOŞANI