Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Sentința nr. 1440/2014. Judecătoria BOTOŞANI

Sentința nr. 1440/2014 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 30-04-2014 în dosarul nr. 2610/237/2013

Dosar nr._ Contestație la executare

ROMÂNIA

JUDECATORIA B. – SECȚIA PENALĂ

JUDEȚUL B.

Ședința publică din 30 aprilie 2014

PREȘEDINTE – M. C. G.

GREFIER – D. G.

Ministerul Public prin procuror – D. A.

SENTINȚA PENALĂ NR. 1440

Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 18 aprilie 2014, cuvântul părților fiind consemnat în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre și, când, din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea pentru data de astăzi.

Dezbaterile orale din timpul ședinței au fost înregistrate audio potrivit dispozițiilor art. 369 alin. 1 Cod procedură penală .

J U D E C A T Ă :

Asupra contestației la executare de față:

Prin cererea înregistrată la Gura Humorului la data de 10.12.2013 contestatorul Bozdoorg G. a formulat contestație împotriva sentinței penale pronunțată în dosarul nr._ de Judecătoria Gura Humorului. În motivarea contestației, contestatorul a menționat că a fost judecat cu nerespectarea dispozițiilor procedurale.

Prin sentința penală nr. 428/2013 din 18.12.2013 Judecătoria Gura Humorului a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei B., având în vedere că la data formulării contestației, contestatorul se afla în Penitenciarul B..

Legal învestită cu soluționarea cauzei, Judecătoria B. a dispus citarea contestatorului din Penitenciarul B..

La termenul de astăzi, contestatorul a declarat că își retrage contestația la executare formulată.

Având în vedere poziția contestatorului, instanța urmează a lua act că acesta și-a retras contestația la executare.

În temeiul art. 275 alin. 2 din Codul de procedură penală, contestatorul va fi obligat să plătească statului suma de 30 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

HOTĂRĂȘTE :

Ia act de retragerea contestației la executare formulată de petentul B. G., fiul lui Natural și E., născut la data de 9 martie 1956 în or. Săveni județul B., domiciliat în municipiul B. . . jud. B., f.f.l. în com. Vlăsinești ., C.N.P._, în prezent p.p.l. în Penitenciarul B..

În temeiul art. 275 alin. 2 Cod procedură penală obligă contestatorul să plătească statului cheltuieli judiciare în sumă de 30 lei.

Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30.04.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red.M.G.

Tehnored.D.G

Ex. 4/25.07.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Sentința nr. 1440/2014. Judecătoria BOTOŞANI