Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 2381/2014. Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2381/2014 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 07-08-2014 în dosarul nr. 11173/193/2014
Dosar nr._ liberare condiționată
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B. – JUDEȚUL B.
Ședința publică din 07 august 2014
PREȘEDINTE: S. I.
GREFIER: C. A. P.
cu participarea doamnei procuror C. P. - reprezentant al Parchetului de pe lângă Judecătoria B.
SENTINȚA PENALA Nr. 2381
Pe rol judecarea cererii de liberare condiționată formulată de condamnatul N. M. C..
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă condamnatul în stare de deținere din Penitenciarul B. asistat de avocat oficiu R. A..
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că s-a depus la dosar procesul verbal nr. 9 din 30.07.2014 prin care s-a discutat situația petentului în cadrul comisie de liberări condiționate din Penitenciarul B..
Văzând că nu sunt cereri noi sau probe de administrat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul Ministerului Public arată că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile stabilite de lege motiv pentru care solicită respingerea cererii de liberare condiționată.
Apărătorul condamnatului solicită admiterea cererii de liberare condiționată întrucât pe perioada executării pedepsei a avut un comportament corespunzător, a respectat Regulamentul de Ordine Interioară, a fost recompensat de două ori și nu a fost sancționat.
În subsidiar, solicită reducerea termenului pentru rediscutarea petentului în cadrul comisiei.
Condamnatul lasă la aprecierea instanței soluționarea cauzei.
Dezbaterile orale din timpul ședinței au fost înregistrate audio conform art. 369 alin.1 din Codul de procedură penală.
J U D E C A T A
Prin cererea înregistrată la Judecătoria B. la data de 01 august 2014 persoana privată de libertate N. M. C. a contestat concluziile procesului verbal nr. 9 din 30.07.2014 întocmit de comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului B. prin care s-a propus rediscutarea sa după data de 22.09.2014.
Petentul solicită liberarea sa condiționată întrucât a participat la activități și cursuri, a muncit având 31 zile câștig, nu a fost sancționat și a fost recompensat de două ori.
Petentul a fost prezent la judecarea cauzei și a beneficiat de asistență juridică din oficiu.
Din înscrisurile dosarului respectiv procesul-verbal al comisiei și caracterizarea condamnatului instanța reține că numitul execută pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 144/2013 a Judecătoriei B. pentru comiterea infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 209 din Codul penal din 1968 (mandat de executare nr. 356/2013).
Executarea pedepsei a început la data de 19.11.2012 și urmează să expire la data de 18.07.2015. Transformată în zile pedeapsa este egală cu 972 zile.
Pentru a deveni propozabil în vederea liberării condiționate condamnatul trebuie să execute 2/3 din pedeapsă respectiv 648 zile închisoare. Până la data luării în discuția comisiei petentul executase 650 zile din care 31 zile i se consideră executate ca urmare a muncii prestate.
Petentul este recidivist, a mai fost condamnat la patru pedepse cu închisoare pentru săvârșirea aceluiași gen de infracțiuni. Acesta a mai beneficiat o dată de liberare condiționată în anul 2012 și este la prima analiză a comisiei de liberări condiționate.
Potrivit art.587 din Codul de procedură penală liberarea condiționată se dispune la cererea sau la propunerea făcută potrivit dispozițiilor legii privind executarea pedepselor. Condițiile în care se dispune liberarea condiționată a unui condamnat sunt prevăzute de art.100 din Codul penal, text în vigoare începând cu data de 1 februarie 2014 ca urmare a intrării în vigoarea a Legii nr.286/2009 privind Codul penal.
Instanța consideră însă că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art.59 din vechiul Cod penal, text ce prevede că după executarea a cel puțin două treimi din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depășește 10 ani, condamnatul care este stăruitor în muncă, disciplinat și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale, poate fi liberat condiționat înainte de executarea în întregime a pedepsei. Aplicarea vechilor dispoziții în materia liberării condiționate este impusă de faptul că, sub aspectul condițiilor impuse de legiuitor, aceste norme sunt favorabile persoanei condamnate. Petentul a comis o infracțiune înainte de . Legii nr.286/2009 privind Codul penal și a executat pedeapsa sub imperiul legii vechi astfel că și în materia liberării condiționate sunt aplicabile dispozițiile vechiului Cod penal și ale Legii 275/2006 de executare a pedepselor.
Prin art. 15 alin.2 din Constituția României s-a instituit principiul neretroactivității legii, prevăzându-se că "legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile". În conformitate cu acest principiu constituțional, în art.3 din Codul penal a fost prevăzut principiul activității legii penale (conform căruia legea penală se aplică infracțiunilor comise în timpul cât ea se află în vigoare) iar prin art. 5,6 din același cod s-au reglementat modalitățile de aplicare a legii penale mai favorabile.
În ce privește situațiile tranzitorii, determinate de succesiunea în timp a mai multor legi penale în aceeași materie, este de observat că și dispozițiile art. 59-60 din Codul penal, prin care este reglementată instituția liberării condiționate, au fost supuse unor modificări susceptibile de a crea situații în care să se impună aplicarea legii penale mai favorabile. Potrivit noilor dispoziții penale, pentru acordarea liberării condiționate se impun a fi îndeplinite mai multe condiții legate nu numai de comportamentul persoanei condamnate pe timpul detenției ci și de regimul de executare a pedepsei, îndeplinirea obligațiilor civile stabilite în sarcina sa prin hotărârea de condamnare. Aceste obligații nu pot fi impuse persoanei private de libertate la acest moment în condițiile în care regimul de executare a pedepsei a fost supus altor dispoziții penale, ce-i sunt favorabile.
În consecință, instanța va analiza prezenta cerere de liberare condiționată prin raportare la vechile dispoziții ale Codul penal respectiv art.59 și următoarele din Codul penal din 1968.
Analizând pe fond cererea condamnatului N. M. C. se constată că pe parcursul executării pedepsei deținutul a manifestat în general un comportament corespunzător, în conformitate cu prevederile Regulamentului de ordine interioară. Acesta nu a fost sancționat disciplinar și a fost recompensat de două ori. Petentul a participat la programul cu caracter obligatoriu și activități de tip semistructurat. Pe domeniul social, petentul a beneficiat de suport, a beneficiat de consiliere socială în vederea întocmirii actelor de stare civilă, a participat la programul de pregătire pentru liberare PROLIB. Pe plan psihologic se reține că nu au fost identificate nevoi prioritare de intervenție. Riscul de reiterare a conduitelor infracționale se menține în contextul activității atitudinilor antisociale.
Propunerea comisiei este de rediscutare a situației condamnatului după data de 29.10.2014 având în vedere persistența infracțională a acestuia.
Instanța de judecată își însușește punctul de vedere al comisiei privind lipsa dovezilor temeinice de îndreptare, în raport și de antecedentele penale ale persoanei private de libertate. Pentru ca o persoană condamnată să poată beneficia de liberare condiționată se cer îndeplinite o . condiții cumulative referitoare la fracția de pedeapsă executată și la conduita acesteia în timpul detenției.
Din probatoriul dosarului nu rezultă existența unor dovezi temeinice de îndreptare care să justifice acordarea beneficiului liberării în cazul condamnatului N. M. Constanin. Lipsa unor abateri disciplinare nu constituie un motiv exclusiv pentru a se aprecia că petentul a dat dovezi de îndreptare în condițiile în care acesta nu este încarcerat pentru prima dată și a mai beneficiat o dată de liberare condiționată. Aspectul că deținutul a respectat regulile impuse și că nu a comis abateri nu este suficient pentru a se aprecia că scopul pedepsei a fost atins și că nu mai este necesară menținerea lui în detenție mai ales că nu este la primul contact cu mediul penitenciar iar pedepsele aplicate anterior nu și-au atins scopul.
Pentru aceste motive, având în vedere și persistența infracțională a petentului, se apreciază că punerea în libertate a condamnatului la acest moment nu este oportună și că se impune menținerea lui în detenție, scopul pedepsei nefiind atins.
De aceea, instanța va respinge cererea condamnatului N. M. C. de liberare condiționată și va fixa termen la care va fi rediscutat condamnatul după data de 29.10.2014.
În temeiul art.275 alin.2 din Codul de procedură penală petentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 130 lei din care suma de 100 lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu se va vira Baroului B. din fondurile Ministerului Justiției.
Pentru aceste motive
In numele legii
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea de liberare condiționată formulată de către persoana privată de libertate N. M. C., fiul lui P. și T., născut la data de 14.11.1985 în ., cu domiciliul în orașul Ștefănești, satul Bădiuți, județul B., CNP -_, în prezent deținut în Penitenciarul B..
În temeiul art. 587 alin. 2 Cod procedură penală fixează termen pentru rediscutarea condamnatului N. M. C., în comisia de liberări condiționate după data de 29.10.2014.
În temeiul art. 275 alin. 2 Cod procedură penală obligă persoana privată de libertate la plata sumei de 130 lei cheltuieli judiciare din care suma de 100 lei reprezentând onorariu avocat oficiu R. A. (delegația nr. 2389/2014) se va achita Baroului B. din fondurile Ministerului Justiției.
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare conform art. 587 alin. 3 Cod procedură penală.
Pronunțată în ședința publică, azi 07 august 2014.
PREȘEDINTE GREFIER
Red. S.I.
Tehnored C.A./06.10.2014
| ← Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 2380/2014.... | Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 2910/2014.... → |
|---|








