Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 2910/2014. Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2910/2014 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 16-10-2014 în dosarul nr. 21870/245/2014
Dosar nr._/193/2014 Cerere liberare condiționată
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B. JUDEȚUL B.
Ședința publică din data de 16 octombrie 2014
Completul compus din
PREȘEDINTE - M. A. V.
GREFIER – D. G.
cu participarea procurorului D. A., reprezentantul Parchetului de pe lângă Judecătoria B.
SENTINȚA PENALĂ NR. 2910
La ordine judecarea cererii de liberare condiționată formulată de petentul R. O..
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă petentul, asistat de avocat din oficiu U. C..
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, s-a luat act de înscrisurile depuse de P. Iași, după care, instanța, din oficiu, ridică excepția lipsei competenței teritoriale a Judecătoriei B., având în vedere că acesta execută pedeapsa în P. Iași, aflându-se doar în tranzit în P. B..
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de declinare a competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iași.
Apărătorul petentului solicită admiterea excepției invocate și declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iași.
Petentul, având cuvântul, este de acord cu declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iași.
Dezbaterile orale din timpul ședinței de judecată au fost înregistrate audio potrivit dispozițiilor art. 304 Cod procedură penală.
J U D E C A T Ă :
Asupra cererii de liberare condiționată de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 19.06.2014, petentul R. O. a solicitat liberarea sa condiționată din executarea pedepsei pe care o execută.
Prin Sentința penală 2485/28.08.2014 s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei B., considerându-se că acesta, aflându-se în P. B. la data formulării cererii, trebuia să se adreseze Judecătoriei B..
Pentru justa soluționare a cauzei, instanța a solicitat relații de la P. Iași.
Din relațiile solicitate, reiese că petentul R. O. execută pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare în baza mandatului nr. 199/30.10.2012 al Tribunalului Suceava, emis în baza Sentinței penale nr. 107/11.06.2012 a aceleiași instanțe.
Executarea acestei pedepse a început la data de 11.10.2011, urmând a expira la data de 11.04.2016. Petentul execută pedeapsa în P. Iași.
Este adevărat că la data formulării cererii de liberare condiționată petentul se afla în P. B., însă acesta nu fusese transferat în această unitate penitenciară, ci se afla doar în tranzit, unitatea de executare a pedepsei rămânând P. Iași, așa cum reiese și din extrasul din aplicația DEPARB. Mai mult, petentul execută pedeapsa în regim de maximă siguranță, iar P. B. este autorizat doar pentru executarea pedepselor în regim semi-deschis.
Conform dispozițiilor art. 587 alin. 1 Cod procedură penală, ”liberarea condiționată se dispune, la cererea sau la propunerea făcută potrivit dispozițiilor legii privind executarea pedepselor, de către judecătoria în a cărei circumscripție se află locul de deținere” .
Având în vedere că locul de deținere al petentului este P. Iași, în temeiul art. 50 Cod procedură penală, instanța va declina competența de soluționare judecătoriei în a cărei circumscripție se află locul de deținere, respectiv Judecătoria Iași.
Având în vedere conflictul negativ de competență ivit între Judecătoria B. și Judecătoria Iași, în temeiul art. 51 Cod procedură penală, va fi sesizată Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării acestui conflict.
Văzând și dispozițiile art. 272 și următoarele Cod procedură penală,
Pentru aceste motive,
În numele legii,
HOTĂRĂȘTE :
În temeiul art. 587 alin. 1 Cod procedură penală rap. la art. 50 Cod procedură penală declină competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iași – Secția Penală.
În temeiul art. 51 Cod procedură penală constată conflictul negativ de competență între Judecătoria B. și Judecătoria Iași și trimite cauza în vederea soluționării conflictului intervenit la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariul apărătorului din oficiu, 200 lei, se va avansa B.A. B. din fondurile M.J.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 16 octombrie 2014.
Președinte, Grefier,
Red. M.A.V.
Tehnored. M.A.V.
| ← Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 2381/2014.... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr.... → |
|---|








