Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Hotărâre din 21-10-2014, Judecătoria BOTOŞANI

Hotărâre pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 21-10-2014 în dosarul nr. 1188/237/2014

Dosar nr._ - contestație la executare

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B. JUDEȚUL B.

Ședința publică din 21 octombrie 2014

PREȘEDINTE: S. I.

GREFIER: C. A. P.

MINISTERUL PUBLIC prin

PROCUROR: P. C.

SENTINȚA PENALĂ NR. 2972

La ordine soluționarea contestației la executare formulată de contestatorul P. A..

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat G. S. ce substituie pe avocat desemnat din oficiu G. A. pentru contestatorul lipsă.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care: se constată că petentul a depus la dosar o cerere prin care arată că nu dorește aducerea sa în instanță la nici un termen de judecată, solicitând să fie judecat în lipsă.

Avocat G. S. depune la dosar delegație de substituire pentru avocat desemnat din oficiu G. A..

Instanța, din oficiu, invocă excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei B. în prezenta cauză și pune în discuția părților excepția invocată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de admitere a excepției invocate și înaintarea dosarului către Judecătoria Iași, spre competentă soluționare.

Avocat G. S., pentru petent, arată că este de acord cu excepția invocată și solicită să se dispună declinarea prezentei cauze în favoarea Judecătoriei Iași.

Dezbaterile orale din timpul ședinței au fost înregistrate audio potrivit dispozițiilor art. 369 Cod procedură penală.

J U D E C A T A

Asupra cererii penale de față :

Prin cererea înregistrată la data de 11.06.2014 pe rolul Judecătoriei Gura Humorului sub nr._ petentul condamnat P. A. a formulat contestație la executare, solicitând a-i fi aplicată legea mai favorabilă.

Prin sentința nr. 217 din 18 iunie 2014 Judecătoria Gura Humorului a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei B...

Legal învestită cu soluționarea cauzei Judecătoria B. a dispus citarea condamnatului din Penitenciarul B. și desemnarea unui apărător din oficiu în conformitate cu dispozițiile art. 171 din Codul de procedură penală.

Persoana privată de libertate P. A. nu a fost prezent la proces, întrucât prin declarația dată a arătat că nu dorește aducerea sa în instanță la nici un termen, solicitând să fie judecat în lipsă, dar a beneficiat de asistență juridică din oficiu.

Din actele dosarului, instanța reține că numitul P. A. este încarcerat în Penitenciarul Iași în executarea pedepsei de 6024 zile închisoare aplicată prin sentința penală nr. 182 din 25.03.2013 pronunțată de Judecătoria Suceava, pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune.

La primul termen de judecată din 21 octombrie 2014, Judecătoria B. și-a verificat din oficiu competența teritorială în soluționarea prezentei cauze și a apreciat că este necompetentă să se pronunțe asupra contestație la executare din următoarele considerente:

Potrivit art. 585 alin. 2 din Codul de procedură penală, instanța competentă să dispună asupra modificării pedepsei este instanța de executare a ultimei hotărâri, sau, în cazul în care persoana condamnată se află în stare de deținere, instanța corespunzătoare în a cărei circumscripție se află locul de deținere.

În cazul de față, contestatorul la data formulării prezentei contestații se afla deținut în Penitenciarul Iași (fila 49 dosar).

Față de acest aspect instanța reține că, în speță, Judecătoria Iași este instanța în a cărei circumscripție se află locul de deținere și apreciază că aceasta este instanța competentă să soluționeze contestația la executare.

Având în vedere cele de mai sus, instanța va admite excepția de necompetență teritorială invocată din oficiu și în tem. art. 50 raportat la art. 585 alin. 2 Cod procedură penală și va declina competența de soluționare a prezentei contestații la executare în favoarea Judecătoriei Iași.

Văzând și dispozițiile art. 275 alin. 3 Cod procedură penală,

Pentru aceste motive,

ÎN NUMELE LEGII

H O TĂ RĂ Ș T E

Admite excepția de necompetență teritorială invocată din oficiu.

În temeiul art. 50 Cod procedură penală raportat la art. 585 alin. 2 Cod procedură penală declină competența de soluționare a cererii formulate de către persoana privată de libertate P. A., fiul lui G. și R., născut la data de 05.01.1989, în Câmpulung Moldovenesc, județul Suceava, cu domiciliul în satul și . Suceava, CNP -_, în prezent deținut în Penitenciarul Iași, în favoarea Judecătoriei Iași – Secția penală.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului; onorariu avocat oficiu G. A. (delegația nr. 2624/2014) în sumă de 100 lei se va achita Baroului B. din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 21 octombrie 2014.

Președinte, Grefier,

Red.S.I./Tehnored. C.A.

2 ex./25.11.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Hotărâre din 21-10-2014, Judecătoria BOTOŞANI