Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Sentința nr. 1552/2014. Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1552/2014 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 12-05-2014 în dosarul nr. 2208/193/2014
Dosar nr._ contestație la executare
ROMANIA
JUDECATORIA BOTOSANI – SECȚIA PENALĂ
JUDETUL BOTOSANI
Ședința publică din 12 mai 2014
PREȘEDINTE – M. M.
GREFIER – I. B.
SENTINȚA PENALA NR. 1552
Pe rol judecarea contestației la executare formulată de condamnatul F. B., aflat în Penitenciarul B..
La apelul nominal făcut în ședință publică a lipsit condamnatul.
Procedura – fără citare și fără participarea procurorului.
S-a făcut referatul cauzei după care instanța, constatând procesul în stare de judecată, îl reține spre deliberare.
Desfășurarea ședinței a fost înregistrată audio conform art.369 alin.1 din Codul de procedură penală.
J U D E C A T A :
Asupra contestației la executare de față:
Prin cererea înregistrată la această instanță la data de 6 februarie 2014 sub nr._, condamnatul F. B., deținut în Penitenciarul B., a solicitat ca pe calea contestației la executare să se facă aplicarea legii mai favorabile cu privire la pedeapsa în executarea căreia se află.
Condamnatul nu și-a motivat cererea solicitând doar să beneficieze de legea favorabilă, conform art.12, art.14 și art.15 din vechiul Cod penal.
Pentru soluționarea cauzei instanța a solicitat unității de detenție copia mandatului de executare, fișa de evaluare întocmită de comisia din cadrul Penitenciarului B. de evaluare a incidenței aplicării legii mai favorabile și copia sentinței prin care a fost condamnat petentul în anul 2008.
Analizând înscrisurile dosarului instanța reține că numitul F. B. a fost condamnat prin sentința penală nr.159 din 1 aprilie 2010 a Judecătoriei Suceava (definitivă prin neapelare la 11 mai 2010) la pedeapsa de 7 ani închisoare cu executare în regim de detenție.
Prin această sentință contestatorului i s-au aplicat pedepsele de:
- 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art.211 alin.1, alin.2 lit.c și alin.2 ind.1 lit.b din Codul penal din 1969, cu aplicarea art.41 alin.2 din același cod;
- 3 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de furt calificat prev. de art.208 alin.1, art.209 alin.1 lit.e,g,i din Codul penal din 1969, cu aplicarea art.41 alin.2 din același cod;
- 3 luni închisoare aplicată pentru comiterea infracțiunii de lovire prevăzută de art.180 alin.1,2 din Codul penal din 1969 cu aplicarea art.41 alin.2 din vechiul Cod penal.
În baza art.85 din Codul penal s-a anulat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.123 din 26 februarie 2008 a Judecătoriei Suceava iar în baza art.33 lit.a, art.34 din Codul penal din 1969 s-a dispus contopirea acestei pedepse cu cele trei pedepse enunțate anterior, condamnatul având de executat pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare.
Prin aceeași sentință s-a făcut aplicarea disp. art.71 și art.64 lit.a teza a doua, lit.b din Codul penal din 1969.
În baza hotărârii menționate s-a emis mandatul de executare nr. 184/2010 din 11 mai 2010 al Judecătoriei Suceava. Executarea pedepsei a început la data de 12 mai 2010 și expiră la 11 mai 2017.
Faptele reținute în sarcina contestatorului constau în aceea că în baza aceleiași rezoluții infracționale a comis pe raza comunei Dumbrăveni, județul Suceava, în perioada 19 martie 2007- 6 aprilie 2007 două acte materiale de tâlhărie din care unul a rămas în forma tentativei, în intervalul 20 martie 2007- 23 aprilie 2007 a comis trei acte materiale de lovire iar în datele de 11/12 aprilie 2007 și 23 aprilie 2007 a săvârșit două acte materiale de furt calificat.
Prin cererea de față condamnatul solicită aplicarea legii penale mai favorabile .
Art.595 din Codul de procedură penală prevede că, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare sau a hotărârii prin care s-a aplicat o măsură educativă, intervine o lege ce nu mai prevede ca infracțiune fapta pentru care s-a pronunțat condamnarea ori o lege care prevede o pedeapsă sau o măsură educativă mai ușoară decât cea care se execută ori urmează a se executa, instanța ia măsuri pentru aducerea la îndeplinire, după caz, a dispozițiilor art. 4 și 6 din Codul penal.
Potrivit dispozițiilor art.6 din Codul penal actual, când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.
Conform art. 23 alin.2 din Legea nr. 255/2013, așa cum a fost modificat prin OUG nr. 116/2013, cererile, contestațiile și sesizările privind persoanele aflate în executarea pedepselor și a măsurilor educative privative de libertate se soluționează de urgență și cu precădere de către instanța corespunzătoare în grad instanței de executare în a cărei circumscripție se află locul de deținere sau, după caz, centrul educativ ori centrul de reeducare.
În conformitate cu dispozițiile legale enunțate, instanța a soluționat prezenta cauză fără participarea procurorului și a contestatorului, cel din urmă fiind înștiințat cu privire la termenul acordat în cauză și că are posibilitatea formulării de note scrise. Condamnatul a înaintat la dosar note scrise prin care a invocat clemență și aplicarea nediscriminatorie a noilor dispoziții penale.
În analiza contestației și în examinarea comparativă a textelor de lege succesive, instanța va verifica incidența dispozițiilor legii penale mai favorabile în cazul concursului de infracțiuni, verificând mai întâi dacă pedepsele aplicate pentru fiecare dintre infracțiunile concurente depășesc sau nu limita maximă prevăzută de legea nouă. Ulterior se va analiza dacă, în concret, pedeapsa rezultantă în urma contopirii efectuate potrivit reglementării anterioare depășește limita maximă la care se poate ajunge potrivit art.39 și art. 43 alin.1 Noul Cod penal.
Analizând limitele de pedeapsă prevăzute de Codul penal în vigoare cu privire la infracțiunile pentru care s-a dispus condamnarea, instanța constată că pedepsele stabilite prin sentința menționată nu depășesc limitele maxime de pedeapsă prevăzute de actualul Cod penal. Astfel, pentru infracțiunea de tâlhărie s-a aplicat pedeapsa de 7 ani închisoare, limita maximă prevăzută de noua lege fiind de 10 ani închisoare conform art.234 alin.1 din Codul penal, text de lege în care se regăsește fapta reținută în sarcina condamnatului. Infracțiunea de furt calificat pentru care contestatorul a fost condamnat la 3 ani închisoare se regăsește în art.228 alin.1, art.229 alin.1 lit.b,d din actualul Cod penal, limita maximă fiind de 5 ani închisoare. În ce privește infracțiunea de lovire prevăzută de art.180 alin.2 din Codul penal din 1969 se constată că este sancționată în actualul Cod penal în art.193 alin.2, text ce prevede o limită maximă a pedepsei închisorii de 5 ani.
Prin urmare, constatând că pedepsele aplicate numitului F. B. nu depășesc limitele maxime prevăzute de noile texte incriminatoare, instanța reține că nu se impune reducerea pedepselor aplicate infracțiunilor menționate mai sus. În acest sens de menționat și prevederile art.4 din Legea 187/2012 ce prevăd că pedeapsa aplicată pentru o infracțiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, care nu depășește maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi.
Referitor la regimul sancționator al concursului de infracțiuni, instanța reține că, în urma aplicării prevederilor art. 33 lit.a și art. 34 lit. b din Codul penal anterior, s-a aplicat condamnatului pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare. Comparând această pedeapsă aplicată condamnatului cu pedeapsa aplicabilă acestuia potrivit art. 39 din Codul penal actual, care, pe lângă pe lângă pedeapsa cea mai grea, impune aplicarea în mod obligatoriu a unui spor de o treime din totalul celorlalte pedepse aplicate, rezultă că regimul sancționator al concursului de infracțiuni prevăzut de Codul penal anterior este mai favorabil condamnatului decât în actuala reglementare.
În consecință, se constată că în cauză nu se impune aplicarea dispozițiilor art. 6 Cod penal și deci modificarea pedepsei în executarea căreia este arestat numitul F. B., motiv pentru care se va respinge contestația la executare formulată de acesta.
Textele de lege invocate de contestator în cerere - art.12, art.14 și art.15 din vechiul Cod penal - nu sunt aplicabile în cauză întrucât au fost abrogate odată cu . noului Cod penal. Aplicarea legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitiv stabilite se face în conformitate cu prevederile art.6 din Codul penal actual, text care a fost prezentat mai sus și care impune reducerea pedepselor doar în situația în care depășesc limitele maxime prevăzute de noile dispoziții penale.
Pentru motivele arătate instanța va respinge contestația formulată de condamnat și în baza art.275 alin.2 Cod procedură penală, îl va obliga pe acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 40 lei.
Pentru aceste motive,
În numele legii
HOTĂRĂȘTE :
Respinge ca nefondată contestația la executare formulată în baza art.595, art.598 din Codul de procedură penală de condamnatul F. B. (născut la11.02.1987, CNP_, deținut în Penitenciarul B.).
În baza art.275 alin.2 din Codul de procedură penală obligă contestatorul să plătească statului suma de 40 lei cheltuieli judiciare.
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 12 mai 2014.
PREȘEDINTE GREFIER
Plecat de la instanță
Semnează grefier șef
Red. M.M.
Tehnored. M.M
3 ex. 24.11.2014
| ← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Hotărâre din... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr.... → |
|---|
