Întrerupere executare pedeapsă/contestaţie. Art.592 NCPP. Sentința nr. 3334/2014. Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3334/2014 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 28-11-2014 în dosarul nr. 14221/193/2014
Dosar nr._ întrerupere executare pedeapsă
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B. – JUDEȚUL B.
Ședința publică din 28 noiembrie 2014
PREȘEDINTE - M. M.
GREFIER - O. S.
cu participarea doamnei procuror P. C. ce reprezintă P. de pe lângă Judecătoria B.
SENTINȚA PENALĂ Nr. 3334
Pe rol judecarea cererii de întrerupere a executării pedepsei formulată de condamnatul C. G..
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă condamnatul din Penitenciarul B. asistat de avocat din oficiu S. A..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care s-a luat declarație condamnatului care arată că își retrage cererea ce face obiectul cauzei.
Față de poziția contestatorului instanța constată că procesul este în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Procurorul solicită să se ia act de retragerea cererii.
Avocatul petentului solicită să se ia act de retragerea cererii.
Dezbaterile orale din timpul ședinței au fost înregistrate audio conform art.369 alin.1 din Codul de procedură penală.
J U D E C A T A
Prin cererea înregistrată la Judecătoria B. la data de 2 octombrie 2014, condamnatul C. G., încarcerat în Penitenciarul B., a solicitat întreruperea executării pedepsei pe o durată de 3 luni invocând probleme de ordin familial.
În motivare condamnatul a precizat că are în întreținere doi copii, familia sa are o situație materială precară astfel că este necesară prezența sa la domiciliu pentru a-și sprijini familia.
Investită cu soluționarea cauzei, Judecătoria B. a dispus citarea petentului de la locul de detenție și a solicitat comunicarea fișei cu situația juridică a acestuia. Petentul a fost prezent la proces și a fost asistat de avocat desemnat din oficiu, asistența juridică fiind obligatorie în cauză.
Din examinarea înscrisurilor aflate la dosar instanța reține că numitul C. G. este arestat în executarea pedepsei de 1 an și 4 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.825/2013 a Judecătoriei Iași (mandat de executare a pedepsei nr.929/2013).
Executarea pedepsei a început la data de 21 februarie 2014 și sfârșește la 20 iunie 2015.
Prin cererea de față condamnatul dorește să fie pus în libertate pentru o perioadă de trei luni invocând probleme de ordin familial.
La termenul de astăzi condamnatul a declarat în fața instanței de judecată că își retrage cererea ce face obiectul cauzei, declarație ce a fost consemnată și în scris.
Întreruperea executării pedepsei se poate dispune de instanța de judecată în cazurile și condițiile prevăzute în art.589 din Codul de procedură penală, la cererea persoanei condamnate.
Art. 589 alin. 4 din Codul de procedură penală prevede posibilitatea titularului cererii de a-și retrage cererea de amânare a executării pedepsei, acest text de lege fiind aplicabil și în cazul cererilor de întrerupere a executării pedepsei (conform art.592 alin.1 din Codul de procedură penală). Cum petentul C. G. și-a manifestat voința de a-și retrage cererea de întrerupere a executării pedepsei ce face obiectul prezentului dosar, instanța urmează să ia act de voința sa.
În consecință, instanța va lua act de faptul că petentul și-a retras cererea de întrerupere a executării pedepsei iar în temeiul art.275 alin.2 din Codul de procedură penală îl va obliga pe acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat în cuantum de 140 lei din care 100 lei reprezintă onorariul avocatului din oficiu.
Pentru aceste motive,
În numele legii
HOTĂRĂȘTE
În temeiul art.592 raportat la art.589 alin.4 din Codul de procedură penală ia act că petentul C. G., fiul lui V. și V., născut la 24.09.1967, CNP_, deținut în Penitenciarul B., și-a retras cererea de întrerupere a executării pedepsei.
În temeiul art.275 alin.2 din Codul de procedură penală obligă petentul să plătească statului suma de 140 lei reprezentând cheltuieli judiciare.
Onorariul avocatului din oficiu în sumă de 100 lei se va avansa Baroului B. din fondurile Ministerului Justiției.
Cu contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 28 noiembrie 2014.
Președinte Grefier
Plecat în C.O.
Semnează grefier șef secție
Red. M.M
Tehnored. M.M
2 ex,/12.01.2015
| ← Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Sentința nr.... | Contestaţie împotriva hotărârii judecătorului delegat.... → |
|---|








