Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 3387/2014. Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3387/2014 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 04-12-2014 în dosarul nr. 16545/193/2014
Dosar nr._ Liberare condiționată
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B. – SECȚIA PENALĂ
JUDEȚUL B.
Ședința publică din 04 decembrie 2014
PREȘEDINTE – V. A.
GREFIER - B. M.
Ministerul Public prin procuror –A. D.
SENTINȚA PENALĂ NR. 3387
Pe rol judecarea cauzei penale având ca obiect „liberare condiționată” privind pe petentul-condamnat Z. C..
Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 369 alin.1 Cpp, în sensul că toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv cele ale președintelui completului de judecată au fost înregistrate prin mijloace tehnice.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă petentul-condamnat, în stare de detenție din Penitenciarul B., asistat de avocat A. R., care substituie pe avocat din oficiu A. Wand A..
Procedură legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care, văzând că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cererea în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.
Avocat A. R., pentru petentul-condamnat, solicită admiterea cererii și liberarea condiționată menționând că sunt îndeplinite condițiile legale prevăzute de lege, petentul a executat fracția de pedeapsă prevăzută de lege, nu prezintă antecedente penale, a dat dovezi temeinice de îndreptare, a fost recompensat. În subsidiar, apărătorul solicită reducerea termenului pentru reluarea în discuția comisiei de liberări condiționate.
Petentul solicită admiterea cererii.
Procurorul pune concluzii de respingere a cererii menționând că petentul nu a dat dovezi temeinice de îndreptare.
JUDECĂTORIA
Deliberând asupra cauzei penale de față, reține următoarele:
La data de 14 noiembrie 2014 sub număr de dosar_ s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei B. cererea de liberare condiționată formulată de petentul Z. C. menționând că îndeplinește cerințele legii, pe perioada detenției a avut un comportament corespunzător nefiind sancționat disciplinar, a respectat în mod constant prevederile Regulamentului de ordine interioară, a participat la diferite programe pentru reinserția socială.
La dosarul cauzei s-a depus procesul verbal nr. 13/26.11.2014 al Comisiei din cadrul Penitenciarului B. însoțit de caracterizarea petentului.
Față de cererea de liberare condiționată formulată de petent, instanța reține faptul că liberarea condiționată reprezintă o instituție complementară regimului de executare a pedepsei închisorii care vizează în mod direct conduita condamnatului în timpul executării pedepsei, dacă, în prealabil, se constată faptul că sunt îndeplinite condițiile privind executarea unei anumite părți din pedeapsă.
În conformitate cu prevederile art. 59 al. 1 Cod penal din 1969, aplicabile în cauză față de caracterul lor mai favorabil în raport cu prevederile art. 100-106 Ncp referitoare la instituția analizată, deținutul poate fi liberat înainte de executarea în întregime a pedepsei în situația în care „a executat cel puțin două treimi din durata pedepsei, este stăruitor în muncă, disciplinat și dă dovezi temeinice de îndreptare, urmând a se ține cont și de antecedentele sale penale”. Potrivit art. 60 alin. 2 din același cod „condamnații trecuți de vârsta de 60 de ani pentru bărbați …, pot fi liberați condiționat, după executarea unei treimi din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depășește 10 ani sau a unei jumătăți în cazul închisorii mai mari de 10 ani”.
Instanța constată că petentul se află în executarea unei pedepse de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sp. nr.1078/2014 pronunțată de Judecătoria B., pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de viol.
Din cuprinsul procesului-verbal întocmit de către Comisie rezultă că deținutul - condamnat a început executarea pedepsei la data de 06.09.2012, iar aceasta urmează să expire la data de 05.03.2016.
Până la data încheierii procesului-verbal acesta a executat 856 zile, fracția din pedeapsă necesară a fi executată pentru liberarea condiționată fiind de 851 zile, astfel că această condiție este îndeplinită la momentul soluționării cererii.
Condiției privind executarea unei părți din pedeapsă trebuie să i se alăture și condiția privind comportarea exemplară a condamnatului în timpul executării pedepsei, instanța având latitudinea să-și formeze o convingere proprie în legătură cu acordarea liberării condiționate.
Din modul în care este reglementată instituția liberării condiționate rezultă faptul că cel condamnat nu poate beneficia în mod automat de această instituție după executarea fracțiunii de pedeapsă prevăzută de lege, ci numai dacă instanța își creează convingerea că reeducarea și îndreptarea acestuia sunt posibile și fără executarea în regim penitenciar a restului de pedeapsă.
În sensul celor mai sus menționate, instanța reține că, astfel cum rezultă din caracterizarea petentului pe durata detenției, acesta a manifestat un comportament în acord cu normele instituționale, respectiv regulamentul de ordine interioară, fiind recompensat de 3 ori. A manifestat interes față de programele obligatorii și a muncit Din punct de vedere social – dispune de mediu de suport. A finalizat programul de pregătire pentru liberare. Din punct de vedere psihologic – nu a participat la programe de asistență psihologică din motive care nu îi pot fi imputate.
Ținând cont de toate elementele analizate mai sus, instanța concluzionează că la acest moment sunt îndeplinite condițiile pentru liberare condiționată prevăzute de art. 59 Cod penal din 1969, astfel că va admite cererea de liberare condiționată formulată în cauză și va dispune liberarea condiționată a petentului din executarea pedepsei de 3 ani și 6 luni închisoare aplicate prin sentința penală nr. 1078/2014 a Judecătoriei B. (mandat de executare nr. 1445/2014).
În baza art. 275 al. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului; onorariu avocat oficiu – 100 lei se va avansa Baroului de Avocați B. din fondurile Ministerului Justiției.
Pentru aceste motive,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRAȘTE :
Admite cererea de liberare condiționată formulată de petentul Z. C., fiul lui D. și L. N., născut la data de 03.05.1986 în municipiul B., județul B., cu domiciliul în loc. Crasnaleuca, ., CNP_, actualmente deținut în Penitenciarul B..
Dispune liberarea condiționată a petentului din executarea pedepsei de 3 ani și 6 luni închisoare aplicate prin sentința penală nr. 1078/2014 a Judecătoriei B. (mandat de executare nr. 1445/2014).
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului; onorariul pentru avocat din oficiu în sumă de 100 lei se va avansa Baroului de Avocați B. din fondurile Ministerului Justiției.
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 04 decembrie 2014.
PREȘEDINTE GREFIER
Red. A.V.
Tehnored.B.M./4 ex/ 22 .12.2014
| ← Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Sentința nr.... | Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Sentința nr.... → |
|---|








