Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 2548/2014. Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2548/2014 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 09-09-2014 în dosarul nr. 12022/193/2014
Dosar nr._ Liberare condiționată
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B. – SECȚIA PENALĂ
JUDEȚUL B.
Ședința publică din 09 septembrie 2014
PREȘEDINTE – S. I.
GREFIER - C. A. P.
Ministerul Public prin procuror – P. C.
SENTINȚA PENALĂ NR. 2548
La ordine judecarea propunerii de liberare condiționată privind pe persoana privată de libertate P. M. N..
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă condamnatul, în stare de deținere din Penitenciarul B., asistat de avocat C. R. ce substituie pe avocat desemnat din oficiu Saleh A. M..
Procedură legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, văzând că nu se solicită probe și nu se formulează alte cereri instanța acordă cuvântul la dezbateri.
Reprezentantul Ministerului Public solicită admiterea cererii în sensul liberării condiționate a petentului.
Avocat oficiu solicită admiterea propunerii și liberarea condiționată a petentului, arătând că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute lege.
Petentul solicită admiterea cererii.
Dezbaterile orale din timpul ședinței au fost înregistrate audio conform art. 369 alin.1 din Codul de procedură penală.
J U D E C A T A
Asupra propunerii de liberare condiționată de față:
Prin procesul verbal nr. 6 din data de 20 august 2014 comisia de propuneri pentru punerea în libertate condiționată din cadrul Penitenciarului B. a propus liberarea condiționată a condamnatului P. M. N. din executarea pedepsei de 3 ani și 3 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 151/2012 pronunțată de Judecătoria Iași pentru comiterea unei infracțiuni de tâlhărie.
Examinând situația condamnatului, comisia a constatat că în cauza analizată sunt îndeplinite condițiile legale pentru a fi propusă liberarea condiționată.
La dosarul cauzei s-a depus procesul verbal al Comisiei din cadrul Penitenciarului B. însoțit de caracterizarea petentului.
Analizând propunerea de liberare condiționată formulată de Comisia din cadrul Penitenciarului B., instanța reține faptul că liberarea condiționată reprezintă o instituție complementară regimului de executare a pedepsei închisorii care vizează în mod direct conduita condamnatului în timpul executării pedepsei, dacă, în prealabil, se constată faptul că sunt îndeplinite condițiile privind executarea unei anumite părți din pedeapsă.
În conformitate cu prevederile art. 59 al. 1 Cod penal/1958, aplicabile în cauză față de caracterul lor mai favorabil în raport cu prevederile art. 100-106 Cod penal referitoare la instituția analizată, deținutul poate fi liberat înainte de executarea în întregime a pedepsei în situația în care „a executat cel puțin două treimi din durata pedepsei, este stăruitor în muncă, disciplinat și dă dovezi temeinice de îndreptare, urmând a se ține cont și de antecedentele sale penale”.
Instanța constată că petentul se află în executarea unei pedepse de 5 ani aplicată prin sentința penală nr. 37/2013 pronunțată de Judecătoria Răducăneni pentru săvârșirea unei infracțiuni de ultraj prev. și ped. 239 Cod penal/1968.
Din cuprinsul procesului-verbal întocmit de către Comisie rezultă că deținutul - condamnat a început executarea pedepsei la data de 28.11.2011, iar aceasta urmează să expire la data de27.02.2015. Până la data încheierii procesului-verbal acesta a executat 997 zile, fracția din pedeapsă necesară a fi executată pentru liberarea condiționată fiind de 792 zile, astfel că această condiție este îndeplinită la momentul soluționării cererii.
Condamnatul are antecedente penale fiind condamnat anterior de trei ori cu închisoare, în timpul minoratului și nu a mai beneficiat de liberare condiționată.
P. M. N. a mai fost discutat în comisie la 27.01.2014 și amânat până la data de 15.08.2014 conform sentinței penale nr. 40 din data de 05.02.2014 a Judecătoriei Iași prin care s-a redus termenul de 26.01.2015 stabilit de comisie de comisie.
Pe parcursul executării pedepsei privative de libertate comporamentul adoptat de petent nu a fost în acord cu normele instituționale fiind sancționat disciplinar de mai multe ori, În perioada de amânare a făcut eforturi de echilibrare comportamentală.
Pe domeniul educațional a participat predominant la activități semistructurate și programele recomandate, dar în multe cazuri participarea a fost formală.
Social, petentul dispune de mediu de suport. A parcurs programul de pregătire pentru libertate.
Psihologic – a fost inclus în demersuri de specialitate conform nevoilor identificate. Se menține nevoia de control social postdetenție în vederea facilitării menținerii în libertate.
În cauză se constată că sunt îndeplinite cerințele legii și că persoana privată de libertate P. M. N. poate beneficia de facilitatea acordată de lege de a fi pusă în libertate înainte de executarea integrală sa pedepsei. Aceasta întrucât condamnatul a executat fracția de pedeapsă prevăzută lege și în perioada de amânare a făcut eforturi de echilibrare comportamentală.
Deși petentul are antecedente penale, acest aspect a fost avut în vedere la prima analiză și cum de atunci conduita manifestată de condamnat a fost adecvată, se constată că nu mai poate fi dispusă din nou amânarea pentru același motiv al antecedentelor.
În concluzie, instanța consideră că deținutul a îndeplinit toate condițiile referitoare la liberare condiționată și consideră că timpul executat din pedeapsă a fost suficient pentru reeducarea sa.
Pentru aceste considerente, instanța va admite propunerea comisiei și va dispune liberarea condiționată a persoanei private de libertate P. M. N. de sub puterea mandatului de executare nr. 151/2012 emis de Judecătoria Iași.
În baza art. 275 al. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului; onorariu avocat oficiu – 100 lei se va avansa Baroului B. din fondurile Ministerului Justiției.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
HOTĂRĂȘTE :
Admite sesizarea Comisiei de propuneri pentru punerea în libertate condiționată din cadrul Penitenciarului B..
Dispune liberarea condiționată a condamnatului P. M. N., fiul lui N. și D., născut la data de 02.11.1992 în Iași, județul Iași, cu domiciliul în Iași, ., județul Iași, CNP -_, de sub puterea mandatului nr. 173/2012 al Judecătoriei Iași.
În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului; onorariu avocat oficiu Saleh A. M., în sumă de 100 lei (delegația nr. 2616/2014) se va avansa Baroului B. din fondurile Ministerului Justiției.
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare conform art. 587 alin. 3 Cod procedură penală.
Pronunțată în ședința publică, azi 09 septembrie 2014.
PREȘEDINTE GREFIER
Red. S.I. /Tehnored. C.A./ 06 .10.2014
| ← Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 1343/2014.... | Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Sentința nr.... → |
|---|








