Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 1343/2014. Judecătoria BOTOŞANI

Sentința nr. 1343/2014 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 24-04-2014 în dosarul nr. 5013/193/2014

Dosar nr._ liberare condiționată

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B. – JUDEȚUL B.

Ședința publică din 24 aprilie 2014

PREȘEDINTE: M. M.

GREFIER: B. I.

cu participarea doamnei procuror C. P. - reprezentant al Parchetului de pe lângă Judecătoria B.

SENTINȚA PENALA Nr. 1343

Pe rol judecarea cererii de liberare condiționată formulată de condamnatul L. Ș..

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă condamnatul în stare de deținere din Penitenciarul B. asistat de avocat G. A. ce substituie pe avocat din oficiu G. S..

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, avocatul condamnatului depune la dosar delegația de substituire a avocatului din oficiu după care precizează că nu are cereri de formulat sau probe de propus.

Văzând că nu sunt cereri noi sau probe de administrat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Procurorul solicită respingerea cererii de liberare condiționată întrucât condiția esențială referitoare la fracția obligatorie nu este îndeplinită.

Apărătorul condamnatului arată că acesta trebuie să execute ¾ din pedeapsă; petentul insistă în admiterea cererii sale motivat de faptul că a regretat fapta comisă iar în timpul detenției a absolvit clasa a opta.

Condamnatul lasă la aprecierea instanței soluționarea cauzei.

Dezbaterile orale din timpul ședinței au fost înregistrate audio conform art. 369 alin.1 din Codul de procedură penală.

J U D E C A T A

Prin cererea înregistrată la Judecătoria B. la data de 25 martie 2014 persoana privată de libertate L. Ș., aflată în Penitenciarul B., a solicitat punerea sa în libertate condiționată.

În motivarea cererii petentul susține că pe perioada executării pedepsei a avut un comportament corespunzător, nu are rapoarte de incident, a fost folosit la activități productive astfel că poate fi considerat reabilitat și se poate reintegra în societate.

Investită cu soluționarea cauzei instanța a dispus citarea petentului din Penitenciarul B. și a dispus desemnarea unui avocat din oficiu. Condamnatul a fost prezent la proces dar nu a propus probe în dovedirea cererii.

În vederea soluționării cauzei instanța a solicitat unității de detenție înaintarea procesului verbal întocmit de comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului B. în urma analizei situației condamnatului.

Din procesul-verbal al comisiei nr.21 din 16 aprilie 2014 și caracterizarea condamnatului instanța reține că numitul L. Ș. execută pedeapsa de 19 închisoare aplicată prin sentința penală nr.766/2004 a Tribunalului Iași pentru comiterea infracțiunii de omor calificat prevăzută de art.175 din Codul penal din 1968 (mandat de executare nr._ ).

Executarea pedepsei a început la data de 3 decembrie 2003 și urmează să expire la data de 2 decembrie 2022. Transformată în zile pedeapsa este egală cu 6940 zile.

Pentru a deveni propozabil în vederea liberării condiționate condamnatul trebuie să execute 3/4 din pedeapsă respectiv 5205 zile închisoare. Până la data luării în discuția comisiei petentul executase 3982 zile din care 194 zile se consideră executate urmare a muncii prestate .

Condamnatul nu are antecedente penale și execută pedeapsa în regim semideschis. Acesta este la prima analiză de către comisie.

Potrivit art.587 din Codul de procedură penală liberarea condiționată se dispune la cererea sau la propunerea făcută potrivit dispozițiilor legii privind executarea pedepselor. Condițiile în care se dispune liberarea condiționată a unui condamnat sunt prevăzute de art.100 din Codul penal, text în vigoare începând cu data de 1 februarie 2014 ca urmare a intrării în vigoarea a Legii nr.286/2009 privind Codul penal.

Liberarea condiționată este o instituție de drept penal substanțial care este supusă exigențelor art.15 din Constituție privind aplicarea legii mai favorabile. Astfel, dacă între data comiterii infracțiunii și data judecării cererii de liberare condiționată au intervenit modificări legislative privind condițiile și efectele liberării condiționate. Instanța aplică dispozițiile care în situația concretă a condamnatului constituie legea penală mai favorabilă.

Instanța consideră însă că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art.59 din vechiul Cod penal, text ce prevede că după executarea a cel puțin două treimi din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depășește 10 ani sau trei pătrimi în cazul închisorii mai mari de 10 ani, condamnatul care este stăruitor în muncă, disciplinat și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale, poate fi liberat condiționat înainte de executarea în întregime a pedepsei. Aplicarea vechilor dispoziții în materia liberării condiționate este impusă de faptul că, sub aspectul condițiilor impuse de legiuitor, aceste norme sunt favorabile persoanei condamnate. Potrivit noilor dispoziții penale, pentru acordarea liberării condiționate se impun a fi îndeplinite mai multe condiții legate nu numai de comportamentul persoanei condamnate pe timpul detenției ci și de regimul de executare a pedepsei, îndeplinirea obligațiilor civile stabilite în sarcina sa prin hotărârea de condamnare.

În consecință, instanța consideră că legea penală mai favorabilă este Codul penal din 1969 motiv pentru care va analiza prezenta cerere de liberare condiționată prin raportare la vechile dispoziții ale Codul penal respectiv art.59 și următoarele.

Potrivit acestor texte de lege, după executarea a cel puțin trei pătrimi din durata pedepsei în cazul închisorii mai mari de 10 ani condamnatul care este stăruitor în muncă, disciplinat și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale, poate fi liberat condiționat înainte de executarea în întregime a pedepsei.

Prima din condițiile cerute de lege pentru a se dispune liberarea condiționată a unei persoane este cea referitoare la fracția ce trebuie executată de condamnat, condiție care nu este îndeplinită în cauză. În situația în care petentul nu a executat cele 3/4 din pedeapsă impuse de lege nu se mai pune în discuție conduita adoptată în timpul detenției.

Față de acestea, instanța constată că nu sunt îndeplinite condițiile art.59 din Codul penal referitoare la fracția obligatorie motiv pentru care va respinge cererea condamnatului de liberare condiționată.

În temeiul art.450 alin.2 din Codul de procedură penală se va fixa un nou termen la care va fi rediscutat condamnatul care va fi la data împlinirii fracției de ¾ din pedeapsă prevăzută de art.59 din Codul penal.

În temeiul art.275 alin.2 din Codul de procedură penală condamnatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 140 lei, sumă ce include și onorariul avocatului din oficiu.

Pentru aceste motive

In numele legii

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea de liberare condiționată formulată de condamnatul L. Ș., CNP_, născut la 15.12.1983, deținut în Penitenciarul B..

Stabilește termen pentru reexaminarea situației condamnatului la data împlinirii fracțiunii de ¾ prevăzute de Codul penal.

În temeiul art.275 alin.2 din Codul de procedură penală obligă petentul să achite statului cheltuieli judiciare în sumă de 140 lei.

Onorariul avocatului din oficiu în sumă de 100 lei se va avansa Baroului B. din fondurile Ministerului Justiției

Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 24 aprilie 2014.

PREȘEDINTE GREFIER

Red. MM

Tehnored IB/ 23.05. 2014

4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 1343/2014. Judecătoria BOTOŞANI