Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 1118/2014. Judecătoria BOTOŞANI

Sentința nr. 1118/2014 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 10-04-2014 în dosarul nr. 4084/193/2014

Dosar nr._ Liberare condiționată

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B. – SECȚIA PENALĂ

JUDEȚUL B.

Ședința publică din 10 aprilie 2014

PREȘEDINTE – A. V.

GREFIER - B. M.

Ministerul Public prin procuror – D. D.

SENTINȚA PENALĂ NR. 1118

Pe rol judecarea cauzei penale având ca obiect „liberare condiționată” privind pe petentul-condamnat D. C..

Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 369 alin.1 Cpp, în sensul că toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv cele ale președintelui completului de judecată au fost înregistrate prin mijloace tehnice.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă petentul-condamnat, în stare de detenție din Penitenciarul B., asistat de avocat H. S., care substituie pe avocat din oficiu G. D..

Procedură legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care, văzând că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cererea în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.

Avocat H. S., pentru petentul-condamnat, solicită admiterea cererii și liberarea condiționată menționând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, pe perioada detenției petentul a avut un comportament corespunzător, iar gravitatea faptei a fost luată în considerare la individualizarea pedepsei.

Petentul-condamnat solicită admiterea cererii și liberarea condiționată menționând că pe perioada detenției nu a fost sancționat și a participat la activități.

Procurorul pune concluzii de respingere a cererii, menționând că nu sunt îndeplinite condițiile legale, respectiv petentul nu a dat dovezi temeinice de îndreptare.

J U D E C A T A

Deliberând asupra cauzei penale de față, reține următoarele:

La data de 07 martie 2014 sub număr de dosar_ s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei B. cererea de liberare condiționată formulată de petentul D. C. prin care solicită liberarea sa condiționată din executarea pedepsei de 6 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, menționând că îndeplinește condițiile legale pentru liberare condiționată.

La dosarul cauzei s-a depus procesul verbal nr. 5/05.03.2014 al Comisiei din cadrul Penitenciarului B. însoțit de caracterizarea petentului (f. 3 - 6).

Examinând situația condamnatului, comisia a constatat că în cauza analizată sunt îndeplinite condițiile legale pentru a fi propusă liberarea condiționată.

Analizând cererea de liberare condiționată formulată de petent, instanța reține faptul că liberarea condiționată reprezintă o instituție complementară regimului de executare a pedepsei închisorii care vizează în mod direct conduita condamnatului în timpul executării pedepsei, dacă, în prealabil, se constată faptul că sunt îndeplinite condițiile privind executarea unei anumite părți din pedeapsă.

În conformitate cu prevederile art. 59 al. 1 Cod penal din 1959, aplicabile în cauză față de caracterul lor mai favorabil în raport cu prevederile art. 100-106 Cod penal referitoare la instituția analizată, deținutul poate fi liberat înainte de executarea în întregime a pedepsei în situația în care „a executat cel puțin două treimi din durata pedepsei, este stăruitor în muncă, disciplinat și dă dovezi temeinice de îndreptare, urmând a se ține cont și de antecedentele sale penale”.

Din înscrisurile aflate la dosar și anume procesul-verbal al comisiei, caracterizarea întocmită de unitatea de detenție, rezultă că numitul D. C. este încarcerat în Penitenciarul B. în executarea pedepsei de 6 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 388/2010 a Tribunalului Iași pentru comiterea infracțiunii de omor calificat. În baza acestei sentințe s-a emis de către instanța de executare mandatul nr. 471/2010.

Executarea pedepsei a început la data de 02.03.2010 și urmează să expire la data de 01.03.2016. Transformată în zile pedeapsa este egală cu 2192 zile. Pentru a deveni propozabil în vederea liberării condiționate condamnatul trebuie să execute 2/3 din pedeapsă respectiv 1461 zile.

La data luării în discuție de către comisie condamnatul executase 1465 zile închisoare.

Condamnatul nu prezintă antecedente penale și se află la prima analiză în cadrul comisiei de liberări condiționate.

În procesul verbal s-a reținut de către comisie că pe parcursul executării pedepsei privative de libertate a adoptat un comportament corespunzător, s-a conformat prevederilor regulamentului de ordine interioară, nu a fost sancționat disciplinar, însă a fost recompensat de două ori.

Pe domeniul educațional a participat la activități și programele recomandate având o atitudine pozitivă, de implicare.

Social - dispune de mediu de suport. A finalizat programul de pregătire pentru liberare. Nu au fost identificate alte nevoi de asistare socială.

Din punct de vedere psihologic – nu a fost inclus în programe specifice, nefiind identificate nevoi prioritare de intervenție pe acest domeniu. Petentul a avut o conduită adecvată, fără manifestări dezadaptative.

Analizând situația persoanei private de libertate, Comisia pentru liberări condiționate din cadrul Penitenciarul B. a fixat termen pentru reexaminarea situației acestuia după data de 04.05.2014.

Având în vedere comportamentul corespunzător al condamnatului în perioada de detenție, precum și faptul că a fost executată fracția de pedeapsă prevăzută de lege, instanța apreciază că cel în cauză întrunește condițiile legale pentru a beneficia de liberare condiționată.

După cum se arată și în caracterizarea aflată la dosar, acesta a manifestat un interes constant față de propria reabilitare, participând activ la toate activitățile socio-educative și nu a fost sancționat.

Ținând cont de toate elementele analizate mai sus, instanța concluzionează că la acest moment sunt îndeplinite condițiile pentru liberare condiționată prevăzute de art. 59 Cod penal din 1969, astfel că va admite cererea de liberare condiționată formulată în cauză și va dispune liberarea condiționată a petentului de sub executarea mandatului nr. 471/2010 emis de Tribunalul Iași.

În baza art. 275 al. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului; onorariu avocat oficiu – 100 lei se va avansa Baroului de Avocați B. din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

HOTĂRĂȘTE :

Admite cererea de liberare condiționată formulată de petentul D. C., fiul lui G. și R., născut la data de 12.04.1956, cu domiciliul în satul Măcărești, ., CNP_, actualmente deținut în Penitenciarul B..

Dispune liberarea condiționată a petentului din executarea pedepsei de 6 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 388/2010 a Tribunalului Iași (mandat de executare nr. 471/2010 ).

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului; onorariul pentru avocat din oficiu în sumă de 100 lei se va avansa Baroului de Avocați B. din fondurile Ministerului Justiției.

Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 10 aprilie 2014.

PREȘEDINTE GREFIER

Red. A.V.

Tehnored. BM.Ex. 4/ 22 .05.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 1118/2014. Judecătoria BOTOŞANI