Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 1197/2014. Judecătoria BOTOŞANI

Sentința nr. 1197/2014 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 15-04-2014 în dosarul nr. 5830/193/2014

Dosar nr._ Liberare condiționată

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B. – SECȚIA PENALĂ

JUDEȚUL B.

Ședința publică din 15 aprilie 2014

PREȘEDINTE – A. V.

GREFIER - B. M.

Ministerul Public prin procuror – D. D.

SENTINȚA PENALĂ NR. 1197

La ordine judecarea propunerii de liberare condiționată privind pe persoana privată de libertate P. R..

Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 369 alin.1 Cod procedură penală, în sensul că toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv cele ale președintelui completului de judecată au fost înregistrate prin mijloace tehnice.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă condamnatul, în stare de deținere din Penitenciarul B., asistat de avocat din oficiu H. O..

Procedură legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, văzând că nu se solicită probe și nu se formulează alte cereri instanța acordă cuvântul la dezbateri.

Avocat din oficiu H. O., solicită admiterea propunerii și liberarea condiționată a petentului, arătând că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute lege.

Petentul solicită admiterea propunerii și liberarea sa condiționată menționând că soția sa este bolnavă.

Reprezentantul Ministerului Public solicită admiterea propunerii.

J U D E C A T A

Asupra propunerii de liberare condiționată de față:

Prin procesul verbal nr. 18 din data de 07 aprilie 2014 comisia de propuneri pentru punerea în libertate condiționată din cadrul Penitenciarului B. a propus liberarea condiționată a condamnatului P. R. din executarea pedepsei de 10 ani și 3 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 294/2007 pronunțată de Judecătoria Sector 2 București pentru comiterea infracțiunii de viol prev. și ped. de art. 197 Cod penal

Examinând situația condamnatului, comisia a constatat că în cauza analizată sunt îndeplinite condițiile legale pentru a fi propusă liberarea condiționată.

La dosarul cauzei s-a depus procesul verbal al Comisiei din cadrul Penitenciarului B. însoțit de caracterizarea petentului (f. 6 - 10).

Analizând propunerea de liberare condiționată formulată de Comisia din cadrul Penitenciarului B., instanța reține faptul că liberarea condiționată reprezintă o instituție complementară regimului de executare a pedepsei închisorii care vizează în mod direct conduita condamnatului în timpul executării pedepsei, dacă, în prealabil, se constată faptul că sunt îndeplinite condițiile privind executarea unei anumite părți din pedeapsă.

În conformitate cu prevederile art. 59 al. 1 Cod penal din 1969, aplicabile în cauză față de caracterul lor mai favorabil în raport cu prevederile art. 100-106 Cod penal referitoare la instituția analizată, deținutul poate fi liberat înainte de executarea în întregime a pedepsei în situația în care „a executat cel puțin două treimi din durata pedepsei, este stăruitor în muncă, disciplinat și dă dovezi temeinice de îndreptare, urmând a se ține cont și de antecedentele sale penale”.

Din înscrisurile aflate la dosar și anume procesul-verbal al comisiei, caracterizarea întocmită de unitatea de detenție, rezultă că numitul P. R. este încarcerat în Penitenciarul B. în executarea pedepsei de 10 ani și 3 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 294/2007 a Judecătoriei Sector 2 București pentru comiterea infracțiunii de viol. În baza acestei sentințe s-a emis de către instanța de executare mandatul nr. 850/2007.

Executarea pedepsei a început la data de 12.07.2006 și urmează să expire la data de 11.10.2016. Transformată în zile pedeapsa este egală cu 3745 zile. Pentru a deveni propozabil în vederea liberării condiționate condamnatul trebuie să execute 3/4 din pedeapsă respectiv 2808 zile.

La data luării în discuție de către comisie, condamnatul executase 2993 zile închisoare din care 166 zile i se consideră executate ca urmare a muncii prestate.

Condamnatul prezintă antecedente penale și a mai beneficiat de liberare condiționată o dată în 2004. Acesta a mai fost discutat în cadrul comisiei de liberări condiționate o dată, respectiv la data de 09.10.2013 și amânat până la data de 08.06.2014 conform sentinței penale nr. 2354 din 18.10.2013 a Judecătoriei Bacău.

În caracterizarea de la dosar s-a reținut de către comisie că persoana privată de libertate a avut un comportament oscilant, nu a respectat în totalitate prevederile regulamentului de ordine interioară. De la ultima analiză a manifestat un comportament corespunzător.

Pe domeniul educațional a participat la programe și activități educative conform nevoilor identificate; a absolvit un curs de calificare de nivel II și a participat la activități moral religioase. De asemenea, a participat la activitatea de voluntariat organizată în cadrul campaniei Let s do it, România.

Social - beneficiază de sprijinul familiei. A fost informat în privința serviciilor care vizează reintegrarea socio – profesională a persoanelor care au suferit o condamnare penală și a beneficiat de asistență socială în cadrul programului de pregătire pentru liberare.

Psihologic - nu a fost inclus în demersuri de asistare psihologică specifică din motive ce nu-i sunt imputabile.

Raportat la conduita manifestată de persoana privată de libertate pe timpul detenției, mai ales în ultima parte, instanța apreciază că aceasta și-a revizuit atitudinea față de valorile sociale și a adoptat un comportament în acord cu regulile impuse. Petentul a executat fracția obligatorie prevăzută de lege și prin conduita sa a dovedit interes pentru reabilitarea sa și reintegrarea socială. Comiterea de către persoana privată de libertate a două abateri disciplinare nu poate constitui un motiv exclusiv de amânare a punerii în libertate a condamnatului întrucât au fost avute în vedere la prima analiză. După acea dată, conduita petentului a fost una conformă regulilor impuse ceea ce susține ideea că acesta și-a revizuit atitudinea față de valorile sociale și că scopul preventiv și educativ al pedepsei a fost atins.

Față de acestea instanța consideră că sunt îndeplinite condițiile art.59 din Codul penal din 1969 și că petentul poate beneficia de facilitatea acordată de lege de a fi pus în libertate mai înainte de executarea integrală a pedepsei.

De aceea, instanța va admite propunerea comisiei și va dispune liberarea condiționată a persoanei private de libertate P. R. de sub puterea mandatului de executare nr. 850/2007 emis de Judecătoria Sectorului 2 București.

În baza art. 275 al. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului; onorariu avocat oficiu – 100 lei se va avansa Baroului de Avocați B. din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

HOTĂRĂȘTE :

Admite propunerea Comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului B..

Dispune liberarea condiționată a condamnatului P. R., fiul lui N. și A., născut la data de 07.06.1968 în municipiul Iași, jud. Iași, cu domiciliul în orașul H., județul Iași, CNP_, actualmente deținut în Penitenciarul B., din executarea pedepsei de 10 ani și 3 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 294/2007 a Judecătoriei Sectorului 2 București ( mandat de executare nr. 850/2007 ).

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului; onorariul pentru avocat din oficiu în sumă de 100 lei se va avansa Baroului de Avocați B. din fondurile Ministerului Justiției.

Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 15 aprilie 2014.

PREȘEDINTE GREFIER

Red. A.V.

Tehnored. BM.Ex. 4/ 15 .05.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 1197/2014. Judecătoria BOTOŞANI