Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 3505/2014. Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3505/2014 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 18-12-2014 în dosarul nr. 16576/193/2014
Dosar nr._ Liberare condiționată
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B. – SECȚIA PENALĂ
JUDEȚUL B.
Ședința publică din 18 decembrie 2014
PREȘEDINTE – S. I.
GREFIER - N. L.
Ministerul Public prin procuror – D. A.
SENTINȚA PENALĂ NR. 3505
La ordine judecarea propunerii de liberare condiționată privind pe persoana privată de libertate R. I..
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă condamnatul, în stare de deținere din Penitenciarul B., asistat de avocat desemnat din oficiu A. M. care substituie pe av. A. A..
Procedură legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, văzând că nu se solicită probe și nu se formulează alte cereri instanța acordă cuvântul la dezbateri.
Reprezentantul Ministerului Public solicită admiterea cererii în sensul liberării condiționate a petentului, acesta este la a doua analiză în cadrul comisiei de liberări condiționate iar de la ultima analiză a avut un comportament corespunzător astfel fiind îndeplinite toate condițiile pentru punerea în libertate a petentului.
Avocat oficiu solicită admiterea propunerii și liberarea condiționată a petentului.
Petentul solicită admiterea cererii.
Dezbaterile orale din timpul ședinței au fost înregistrate audio conform art. 369 alin.1 din Codul de procedură penală.
J U D E C A T A
Asupra propunerii de liberare condiționată de față:
Prin procesul verbal nr. 9 din data de 26 noiembrie 2014 comisia de propuneri pentru punerea în libertate condiționată din cadrul Penitenciarului B. a propus liberarea condiționată a condamnatului R. I. din executarea pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 949/2014 pronunțată de Judecătoria B. pentru comiterea unei infracțiuni de furt calificat.
Examinând situația condamnatului, comisia a constatat că în cauza analizată sunt îndeplinite condițiile legale pentru a fi propusă liberarea condiționată.
La dosarul cauzei s-a depus procesul verbal al Comisiei din cadrul Penitenciarului B. însoțit de caracterizarea petentului.
Analizând propunerea de liberare condiționată formulată de Comisia din cadrul Penitenciarului B., instanța reține faptul că liberarea condiționată reprezintă o instituție complementară regimului de executare a pedepsei închisorii care vizează în mod direct conduita condamnatului în timpul executării pedepsei, dacă, în prealabil, se constată faptul că sunt îndeplinite condițiile privind executarea unei anumite părți din pedeapsă.
În conformitate cu prevederile art. 59 al. 1 Cod penal/1958, aplicabile în cauză față de caracterul lor mai favorabil în raport cu prevederile art. 100-106 Cod penal referitoare la instituția analizată, deținutul poate fi liberat înainte de executarea în întregime a pedepsei în situația în care „a executat cel puțin două treimi din durata pedepsei, este stăruitor în muncă, disciplinat și dă dovezi temeinice de îndreptare, urmând a se ține cont și de antecedentele sale penale”.
Instanța constată că petentul se află în executarea unei pedepse de 2 ani aplicată prin sentința penală nr. 638/2013 pronunțată de Judecătoria Rădăuți pentru săvârșirea unei infracțiuni de furt calificat prev. și ped. Art.209 Cod penal/1968.
Din cuprinsul procesului-verbal întocmit de către Comisie rezultă că deținutul - condamnat a început executarea pedepsei la data de 25.06.2013, iar aceasta urmează să expire la data de 24.06.2015. Până la data încheierii procesului-verbal acesta a executat 526 zile, fracția din pedeapsă necesară a fi executată pentru liberarea condiționată fiind de 486 zile, astfel că această condiție este îndeplinită la momentul soluționării cererii.
Condamnatul are antecedente penale și a mai beneficiat o dată de liberare condiționată în anul 2012, de liberare condiționată.
R. I. a mai fost discutat în comisie la 22.10.2014 și amânat până la data de 21.11.2014 conform sentinței penale nr. 3119 din data de 06.11.2014 a Judecătoriei B. prin care s-a menținut termenul propus de comisie.
Potrivit înscrisurilor dosarului persoana privată de libertate a avut un comportament, în acord cu normele instituționale, respectiv regulamentul de ordine interioară fiind o persoană adaptată mediului penitenciar.
Pe domeniul educațional a participat la activități semistructurate de tipul concursuri tematice și activități moral – religioase.
Social, dispune de mediu de suport. A finalizat programul de pregătire pentru liberare.
Psihologic nu a avut inclus în demersuri specifice din motive ce nu-i sunt imputabile. A beneficiat de consiliere individuală conform nevoilor identificate. Se menține riscul legat de gestionarea deficitară a impulsurilor agresive.
În cauză se constată că sunt îndeplinite cerințele legii și că persoana privată de libertate R. I. poate beneficia de facilitatea acordată de lege de a fi pusă în libertate înainte de executarea integrală sa pedepsei. Aceasta întrucât condamnatul a executat fracția de pedeapsă prevăzută lege și a avut un comportament corespunzător, în acord cu normele și regulile impuse.
În concluzie, instanța consideră că deținutul a îndeplinit toate condițiile referitoare la liberare condiționată și consideră că timpul executat din pedeapsă a fost suficient pentru reeducarea sa.
Pentru aceste considerente, instanța va admite propunerea comisiei și va dispune liberarea condiționată a persoanei private de libertate R. I. de sub puterea mandatului de executare nr. 1284/2014 emis de Judecătoria B..
Văzând și dispozițiile art. 275 al. 3 Cod procedură penală,
Pentru aceste motive,
În numele legii,
HOTĂRĂȘTE :
Admite cererea de liberare condiționată formulată de p.p.l. R. I., fiul lui Ș. și R., născut la data de 09.09.1985 în Iași, județul Iași, CNP –_, cu domiciliul în . Cetățuii, județul Iași, în prezent deținut în Penitenciarul B..
Dispune liberarea condiționată a condamnatului, de sub puterea mandatului nr. 1284/2014 al Judecătoriei B..
În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului; onorariu avocat oficiu A. A. (delegație nr.3704/2014) în sumă de 100 lei, se va avansa Baroului B. din fondurile Ministerului Justiției.
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare conform art. 587 alin. 3 Cod procedură penală.
Pronunțată în ședința publică, azi 18 decembrie 2014.
PREȘEDINTE GREFIER,
Red. S.I.
Tehnored. D.G./30.01.2015
| ← Plângere conform art. 39 din Legea 254/2013. Hotărâre din... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr.... → |
|---|








