Plângere conform art. 39 din Legea 254/2013. Hotărâre din 23-10-2014, Judecătoria BOTOŞANI

Hotărâre pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 23-10-2014 în dosarul nr. 7169/193/2014

Dosar nr._

Plângere art. 39 Lg. 254/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B. –SECȚIA PENALĂ

JUDEȚUL B.

Ședința publică din data de 23 octombrie 2014

PREȘEDINTE: V. A.

GREFIER: B. M.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria B. a fost reprezentat de procuror – A. D.

SENTINȚA PENALĂ NR. 3005

La ordine judecarea contestației formulate în temeiul art. 39 din Legea nr. 254/2013 de către contestatorul S. A..

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat din oficiu H. O., pentru contestatorul lipsă.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care, văzând că nu mai sunt cereri de formulat sau probe de administrat instanța constată cererea în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri asupra fondului.

Avocat H. O., pentru contestator, solicită respingerea contestației ca fiind rămasă fără obiect.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea contestației ca fiind rămasă fără obiect.

Dezbaterile orale din timpul ședinței de judecată au fost înregistrate audio potrivit dispozițiilor art. 369 alin. 1 Cod procedură penală.

J U D E C A T Ă:

Deliberând asupra cauzei penale de față:

Prin cererea înregistrată la această instanță la data de 08.05.2014, persoana privată de libertate S. A., încarcerat în P. B., a formulat contestație împotriva încheierii nr. 211/29.04.2014 a judecătorului de supraveghere a privării de libertate la P. B. prin care s-a respins cererea acestuia de schimbare a regimului de executare a pedepsei. În motivarea cererii, condamnatul arată că îndeplinește condițiile legale pentru schimbarea regimului de detenție de la cel semideschis la cel deschis.

La dosar a fost atașată întreaga documentație în baza căreia s-a pronunțat încheierea atacată.

Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal nr. 692/15.04.2014 al Comisiei din cadrul P. B., în urma analizei situației deținutului S. A., s-a dispus repartizarea deținutului în regim semideschis de executare a pedepsei.

Petentul a formulat plângere împotriva acestei decizii la data de 16.04.2014 adresată judecătorului de supraveghere a privării de libertate.

Prin încheierea nr. 211/29.04.2014 judecătorul de supraveghere a privării de libertate a respins plângerea formulată de petent, reținând că acesta are de executat pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare, așa încât regimul inițial de executare a pedepsei nu poate fi decât cel semideschis. În plus, la stabilirea regimului de executare se au în vedere și antecedentele penale. Petentul este recidivist față de mai multe condamnări, ceea ce demonstrează că pedepsele anterioare nu au fost suficiente pentru responsabilizarea lui, iar regimul semideschis poate să asigure acestuia formarea unei atitudini corecte față de ordinea de drept, față de regulile de conviețuire socială și față de muncă, în vederea reintegrării în societate.

P. B. a comunicat instanței că persoana privată de libertate S. A. a fost liberată condiționat la data de 17.09.2014.

În situația în care contestatorul nu se mai află în executarea pedepsei, prezenta contestație care vizează regimul de executare a pedepsei a rămas fără obiect, instanța urmând s-o respingă ca atare.

În temeiul art. 275 alin. 2 Cod procedură penală contestatorul va fi obligat să plătească statului suma de 130 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei reprezintă onorariu avocat oficiu și se va avansa Baroului de Avocați B. din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

HOTĂRĂȘTE:

Respinge contestația formulată de contestatorul S. A., fiul lui C. și al Paraschivei, născut la data de 24.09.1982, CNP_, în prezent deținut în P. B., împotriva încheierii nr. 211/29.04.2014 a judecătorului de supraveghere a privării de libertate la P. B..

Obligă contestatorul să plătească statului suma de 130 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei reprezintă onorariu avocat oficiu și se va avansa Baroului de Avocați B. (ptr. av. H. O. - delegația nr. 1391/2014) din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică, azi 23 octombrie 2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red. AV

Tehnored. BM

Ex. 4/12 .02.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere conform art. 39 din Legea 254/2013. Hotărâre din 23-10-2014, Judecătoria BOTOŞANI