Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 2690/2014. Judecătoria BOTOŞANI

Sentința nr. 2690/2014 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 25-09-2014 în dosarul nr. 12658/193/2014

Dosar nr._ liberare condiționată

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B. – JUDEȚUL B.

Ședința publică din 25 septembrie 2014

PREȘEDINTE: S. I.

GREFIER: C. A. P.

cu participarea doamnei procuror P. C. - reprezentant al Parchetului de pe lângă Judecătoria B.

SENTINȚA PENALA Nr. 2690

Pe rol judecarea cererii de liberare condiționată formulată de condamnatul B. M..

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă condamnatul în stare de deținere din Penitenciarul B., asistat de avocat S. A. ce substituie pe avocat desemnat din oficiu S. I.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care petentul depune la dosar înscrisuri medicale în susținerea cererii de liberare condiționată.

Văzând că nu sunt cereri noi sau probe de administrat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Reprezentantul Ministerului Public arată că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile pentru liberarea condiționată a petentului și scopul pedepsei nu a fost atins, motive pentru care solicită respingerea cererii cu fixarea unui nou termen de reiterare a cererii.

Apărătorul condamnatului arată că are fracția executată și a dat dovezi temeinice de îndreptare.

În subsidiar solicită reducerea termenului de rediscutare.

Petentul, arată că are rapoarte făcute pe nedrept și solicită liberarea condiționată.

Dezbaterile orale din timpul ședinței au fost înregistrate audio conform art. 369 alin.1 din Codul de procedură penală.

J U D E C A T A

Prin cererea înregistrată la Judecătoria B. la data de 01 septembrie 2014 persoana privată de libertate B. M. a solicitat liberarea condiționată din pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare arătând că îndeplinește toate cerințele prevăzute de art. 100 Cod penal, pe parcursul executării pedepsei a participat la activități, nu a fost sancționat disciplinar.

Petentul a fost prezent la judecarea cauzei și a beneficiat de asistență juridică din oficiu.

Investită cu soluționarea dosarului instanța a dispus citarea condamnatului de la locul de detenție.

Din înscrisurile dosarului respectiv procesul-verbal al comisiei și caracterizarea condamnatului instanța reține că numitul B. M. execută pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 407/2012 a Judecătoriei Suceava pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 din Codul penal din 1968 (mandat de executare nr. 510/2012).

Executarea pedepsei a început la data de 07.05.2012 și urmează să expire la data de 06.11.2015. Transformată în zile pedeapsa este egală cu 1279 zile.

Pentru a deveni propozabil în vederea liberării condiționate condamnatul trebuie să execute 2/3 din pedeapsă respectiv 852 zile închisoare. Până la data luării în discuția comisiei petentul executase 857 zile.

Petentul este recidivist, a mai fost condamnat la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 295/16.06.2010, execută pedeapsa la regim semideschis și este la prima analiză a comisiei de liberări condiționate.

Potrivit art.587 din Codul de procedură penală liberarea condiționată se dispune la cererea sau la propunerea făcută potrivit dispozițiilor legii privind executarea pedepselor. Condițiile în care se dispune liberarea condiționată a unui condamnat sunt prevăzute de art.100 din Codul penal, text în vigoare începând cu data de 1 februarie 2014 ca urmare a intrării în vigoarea a Legii nr.286/2009 privind Codul penal.

Instanța consideră însă că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art.59 din vechiul Cod penal, text ce prevede că după executarea a cel puțin două treimi din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depășește 10 ani, condamnatul care este stăruitor în muncă, disciplinat și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale, poate fi liberat condiționat înainte de executarea în întregime a pedepsei. Aplicarea vechilor dispoziții în materia liberării condiționate este impusă de faptul că, sub aspectul condițiilor impuse de legiuitor, aceste norme sunt favorabile persoanei condamnate. Petentul a comis o infracțiune înainte de . Legii nr.286/2009 privind Codul penal și a executat pedeapsa sub imperiul legii vechi astfel că și în materia liberării condiționate sunt aplicabile dispozițiile vechiului Cod penal și ale Legii 275/2006 de executare a pedepselor.

În ce privește situațiile tranzitorii, determinate de succesiunea în timp a mai multor legi penale în aceeași materie, este de observat că și dispozițiile art. 59-60 din Codul penal, prin care este reglementată instituția liberării condiționate, au fost supuse unor modificări susceptibile de a crea situații în care să se impună aplicarea legii penale mai favorabile. Potrivit noilor dispoziții penale, pentru acordarea liberării condiționate se impun a fi îndeplinite mai multe condiții legate nu numai de comportamentul persoanei condamnate pe timpul detenției ci și de regimul de executare a pedepsei, îndeplinirea obligațiilor civile stabilite în sarcina sa prin hotărârea de condamnare. Aceste obligații nu pot fi impuse persoanei private de libertate la acest moment în condițiile în care regimul de executare a pedepsei a fost supus altor dispoziții penale, ce-i sunt favorabile.

În consecință, instanța va analiza prezenta cerere de liberare condiționată prin raportare la vechile dispoziții ale Codul penal respectiv art.59 și următoarele din Codul penal din 1968.

Analizând pe fond cererea condamnatului B. M. se constată că pe parcursul executării pedepsei deținutul a adoptat un comportament necorespunzător și nu s-a conformat în totalitate prevederilor regulamentului de ordine interioară. A avut probleme de relaționare cu personalul unității, fiind sancționat disciplinar de 2 ori și recompensat o dată. Educațional a participat la activitățile și programele recomandate. Social – mediu de suport nesigur. A finalizat programul de pregătire pentru libertate. Psihologic – nu a beneficiat de asistență de specialitate din motive care nu-i sunt imputabile. Necesită sprijin postdetenție în vederea facilitării reinserției socioprofesionale.

Propunerea comisiei este de rediscutare a situației condamnatului după data de 09.12.2014 având în vedere comportamentul adoptat și persistența infracțională a acestuia.

Instanța de judecată consideră că propunerea comisiei de a fi reanalizat petentul este întemeiată și apreciază că liberarea condiționată nu poate fi acordată acestuia la momentul actual.

Deși până la data analizării sale în comisie, petentul a executat fracția de pedeapsă prevăzută de art. 59 Cod penal, instanța consideră că datorită lipsei dovezilor de îndreptare și a antecedentelor penale se impune amânarea liberării lui. Perseverența infracțională a condamnatului constituie un criteriu de care nu se poate face abstracție la acordarea liberării condiționate deoarece constituie un indicator al șanselor pe care le prezintă o persoană de a reitera comportamentul infracțional și de a se reabilita. Mai mult deținutul nu a avut un comportament adecvat pe timpul executării pedepsei, astfel se constată că punerea sa în libertate la împlinirea fracției prevăzută de lege nu este oportună.

Pentru aceste motive, având în vedere și persistența infracțională a petentului, se apreciază că punerea în libertate a condamnatului la acest moment nu este oportună și că se impune menținerea lui în detenție, scopul pedepsei nefiind atins.

De aceea, instanța va respinge cererea condamnatului B. M. de liberare condiționată și va fixa termen la care va fi rediscutat condamnatul pentru data 09 decembrie 2014.

În temeiul art. 275 alin.2 din Codul de procedură penală petentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 130 lei din care suma de 100 lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu se va vira Baroului B. din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru aceste motive

În numele legii

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea de liberare condiționată formulată de către persoana privată de libertate B. M., fiul lui V. și Lucreția, născut la data de 09.07.1986 în oraș Suceava, județul Suceava, CNP -_, în prezent deținut în Penitenciarul B..

În temeiul art. 587 alin. 2 Cod procedură penală fixează termen pentru rediscutarea condamnatului B. M., în comisia de liberări condiționate după data de 9 decembrie 2014.

În temeiul art. 275 alin. 2 Cod procedură penală obligă persoana privată de libertate la plata sumei de 130 lei cheltuieli judiciare din care suma de 100 lei reprezentând onorariu avocat oficiu S. I. (delegația nr. 2736/2014) se va achita Baroului B. din fondurile Ministerului Justiției.

Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare conform art. 587 alin. 3 Cod procedură penală.

Pronunțată în ședința publică, azi 25 septembrie 2014.

PREȘEDINTE GREFIER

Red. .S.I.

Tehnored C.A./25.11.2014

4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 2690/2014. Judecătoria BOTOŞANI