Plângere conform art. 39 din Legea 254/2013. Sentința nr. 3259/2014. Judecătoria BOTOŞANI

Sentința nr. 3259/2014 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 20-11-2014 în dosarul nr. 14421/193/2014

Dosar nr._ art. 39 Lg.254/2013

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B. – JUDEȚUL B.

Ședința publică din 20 noiembrie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE - M. M.

GREFIER - O. S.

Ministerul Public reprezentat prin

procuror – P. C.

SENTINȚA PENALĂ Nr. 3259

La ordine judecarea contestației formulate în temeiul art. 39 din Legea nr. 254/2013 de către numitul A. G. N., persoană privată de libertate aflată în P. B..

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă contestatorul în stare de deținere, asistat de avocat G. A. ce substituie pe avocat din oficiu G. S..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care condamnatul declară că înțelege să-și renunțe la soluționarea contestației formulate, susțineri consemnate în proces verbal atașat la dosar.

Față de poziția procesuală a contestatorului instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Procurorul solicită să se ia act de renunțarea petentului.

Avocat G. A., pentru contestator, solicită să se ia act de renunțare.

Contestatorul arată că nu mai insistă în soluționarea cererii.

Dezbaterile din timpul ședinței au fost înregistrate audio conform art. 369 alin. 1 Cod procedură penală.

J U D E C A T A

Prin cererea înregistrată la această instanță la data de 17 octombrie 2014, condamnatul A. G. N., încarcerat în P. B., a formulat contestație împotriva încheierii nr.429/19 septembrie 2014 a judecătorului de supraveghere de la penitenciar prin care i s-a stabilit regimul de executare a pedepsei.

În motivarea contestației persoana privată de libertate arată că mai are 318 zile până la data probozabilă pentru eliberare și dorește ca executarea pedepsei să se facă în continuare în regim deschis.

În cursul judecății contestatorul a fost asistat de avocat desemnat din oficiu.

La solicitarea instanței penitenciarul a înaintat la dosar documentația aferentă încheierii judecătorului delegat pe care o contestă persoana privată de libertate.

Din examinarea acestor înscrisuri rezultă că numitul A. G. N. este încarcerat în P. B. în executarea pedepsei de 5 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 398/2012 a Tribunalului Iași (mandat_ ) pentru trafic și consum de droguri.

La data de 28 august 2014 persoana privată de libertate a fost repartizată să execute pedeapsa în regim semideschis, iar prin încheierea nr.429 din 19 septembrie 2014 judecătorul de supraveghere a executării pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului B. a respins plângerea formulată A. G. N. prin care solicita repartizarea sa la un regimul deschis, ca neîntemeiată.

Nemulțumit de soluția adoptată de judecător, condamnatul s-a adresat instanței de judecată cu prezenta contestație.

La termenul de astăzi contestatorul a declarat și în fața instanței că înțelege să își retragă cererea ce face obiectul cauzei.

Față de poziția procesuală a condamnatului instanța urmează să ia act de manifestarea de voință a numitului A. G. N. de retragere a contestației formulate. Chiar dacă Legea nr.254/2013 nu prevede expres posibilitatea retragerii contestației întemeiată pe dispozițiile art. 39, se constată că procedura de soluționare a acestor contestații permite ca instanța să ia act de retragerea cererii formulate. Persoana privată de libertate este cea care își manifestă voința în sensul menținerii sau retragerii cererii, posibilitate ce este reglementată de legislația penală în cazul mai multor tipuri de cereri (contestații la executare, întreruperea executării pedepsei, revizuire).

În conformitate cu dispozițiile art. 275 alin. 2 Cod procedură penală se va dispune obligarea condamnatului la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 145 lei, sumă ce include și onorariul avocatului din oficiu.

Pentru aceste motive,

În numele legii

HOTĂRĂȘTE

Ia act că persoana privată de libertate A. G. N., născut la 14.11.1979, fiul lui G. și M., aflat în P. B., și-a retras contestația formulată în baza art.39 alin.10 din Legea 254/2013 împotriva încheierii nr.429/19.09.2014.

În temeiul art.275 alin.2 din Codul de procedură penală obligă contestatorul să plătească statului 145 lei reprezentând cheltuieli judiciare.

Onorariul avocatului din oficiu în sumă de 100 lei se va avansa Baroului B. din fondurile Ministerului Justiției (av. G. S.- delegație nr.3293/2014).

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 20 noiembrie 2014.

Președinte Grefier

Red.M.M.

Tehn.O.S/26.03.2015

Ex.2

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere conform art. 39 din Legea 254/2013. Sentința nr. 3259/2014. Judecătoria BOTOŞANI