Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 1765/2014. Judecătoria BOTOŞANI

Sentința nr. 1765/2014 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 27-05-2014 în dosarul nr. 5502/193/2014

Dosar nr._ Liberare condiționată

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B. – SECȚIA PENALĂ

JUDEȚUL B.

Ședința publică din 27 mai 2014

PREȘEDINTE – V. A.

GREFIER - B. M.

Ministerul Public prin procuror –D. D.

SENTINȚA PENALĂ NR. 1765

Pe rol judecarea cauzei penale având ca obiect „liberare condiționată” privind pe petentul-condamnat R. D..

Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 369 alin.1 Cpp, în sensul că toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv cele ale președintelui completului de judecată au fost înregistrate prin mijloace tehnice.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă petentul-condamnat R. D., în stare de detenție din Penitenciarul B., asistat de avocat G. S., care substituie pe avocat din oficiu G. A..

Procedură legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care, văzând că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cererea în stare de judecată și acordă cuvântul al dezbateri.

Avocat G. S., pentru petentul-condamnat, solicită admiterea cererii și liberarea condiționată menționând că sunt îndeplinite condițiile legale prevăzute de lege, petentul nu a fost sancționat și a participat la activități socio-culturale. Apărătorul mai arată că o lună de amânare nu înseamnă nimic pentru reeducare și că aceasta s-a realizat.

Petentul-condamnat solicită să fie liberat condiționat pentru a fi alături de familie.

Procurorul pune concluzii de respingere a cererii menționând că petentul are antecedente penale și nu a dat dovezi temeinice de îndreptare.

JUDECĂTORIA

Deliberând asupra cauzei penale de față, reține următoarele:

La data de 31.03.2014 sub număr de dosar_ s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei B. cererea de liberare condiționată formulată de petentul R. D. acesta contestând și decizia Comisiei din cadrul Penitenciarului B. de a amâna formularea propunerii de liberare condiționată până după data de 25.06.2014.

În cerere petentul a susținut că în perioada executării pedepsei nu a fost sancționat disciplinar, a manifestat interes față de activitățile socio-educative și este pregătit pentru reinserția în societate.

La dosarul cauzei s-a depus procesul verbal nr. 13/26.03.2014 al Comisiei din cadrul Penitenciarului B. însoțit de caracterizarea petentului (f. 3 - 5).

Analizând cererea de liberare condiționată formulată de petent, instanța reține faptul că liberarea condiționată reprezintă o instituție complementară regimului de executare a pedepsei închisorii care vizează în mod direct conduita condamnatului în timpul executării pedepsei, dacă, în prealabil, se constată faptul că sunt îndeplinite condițiile privind executarea unei anumite părți din pedeapsă.

În conformitate cu prevederile art. 59 al. 1 Cp din 1969, aplicabile în cauză față de caracterul lor mai favorabil în raport cu prevederile art. 100-106 Cod penal referitoare la instituția analizată, deținutul poate fi liberat înainte de executarea în întregime a pedepsei în situația în care „a executat cel puțin două treimi din durata pedepsei, este stăruitor în muncă, disciplinat și dă dovezi temeinice de îndreptare, urmând a se ține cont și de antecedentele sale penale”.

Instanța constată că petentul R. D. se află în executarea unei pedepse de 3 ani, 7 luni și 15 zile închisoare aplicată prin sentința penală nr. 628/2014 pronunțată de Judecătoria B., pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208, 209 Cp din 1969, mandat de executare a pedepsei nr. 891/2014.

Din cuprinsul procesului-verbal întocmit de către Comisie rezultă că deținutul - condamnat R. D., a început executarea pedepsei la data de 06.07.2011 și acesta urmează să expire la termen la data de 20.02.2015. Până la data încheierii procesului-verbal acesta a executat 1013 zile, din care 18 zile i se consideră executate ca urmare a muncii prestate, fracția din pedeapsă necesară a fi executată pentru liberarea condiționată fiind de 884 zile, astfel că această condiție este îndeplinită la momentul soluționării cererii.

În ceea ce privește îndeplinirea celorlalte condiții prevăzute de art. 59 al. 1 Cp din 1969, instanța reține că, petentul R. D. a avut un comportament corespunzător fără abateri disciplinare, a fost recompensat o dată și a participat la activități moral-religioase și semistructuritate de tipul concursuri tematice.

Pe de altă parte, art. 59 Cp din 1969 prevede ca și criteriu pentru acordarea libertății condiționate antecedentele penale ale unei persoane.

Instanța va reține că petentul R. D. a mai fost condamnat de două ori și a perseverat în activitatea infracțională. În raport de acestea, se apreciază că nu se justifică punerea în libertate imediat după împlinirea fracției, fiind necesară o amânare pentru ca petentul să conștientizeze pe deplin consecințele săvârșirii unei infracțiuni dar și obligațiile care îi revin în situația punerii în libertate, prin amânare fiind atenționat cu privire la faptul că obținerea libertății înainte de executarea în întregime a pedepsei reprezintă un beneficiu excepțional al legii și că, în situația comiterii de noi infracțiuni, o eventuală pedeapsă ar putea fi executată în întregime.

Față de cele menționate mai sus, instanța consideră că la acest moment nu sunt îndeplinite condițiile pentru liberare condiționată prevăzute de art. 59 Cp din 1969 iar termenul fixat de Comisie pentru reînnoirea cererii este adecvat astfel că va respinge cererea de liberare condiționată formulată în cauză și va menține termenul menționat în procesul verbal, respectiv 25.06.2014 dată după care petentul va putea formula o nouă cerere de liberare condiționată.

În baza art. 275 alin.2 Cpp va obliga petentul să plătească statului suma de 120 lei reprezentând cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei reprezintă onorariu avocat oficiu și se va avansa Baroului de avocați B. din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRAȘTE :

Respinge cererea pentru liberare condiționată formulată de petentul R. D., fiul lui A. și S.-P., născut la data de 29.10.1989 în municipiul Iași, jud. Iași, CNP_, cu domiciliul în satul L. Cetățuii, ., județul Iași, actualmente deținut în Penitenciarul B..

Fixează termen pentru reînnoirea cererii după data de 25.06.2014.

Obligă petentul să plătească statului suma de 120 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei reprezintă onorariu avocat oficiu și se va avansa Baroului de Avocați B. din fondurile Ministerului Justiției.

Cu recurs în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 27 mai 2014.

PREȘEDINTE GREFIER

Red. A.V.

Tehnored.B.M./4 ex/ 10.06.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 1765/2014. Judecătoria BOTOŞANI