Redeschiderea procesului penal. la judecarea în lipsă. Art.466 NCPP. Sentința nr. 2892/2014. Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2892/2014 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 16-10-2014 în dosarul nr. 7556/193/2014
Dosar nr._ Redeschidere proces penal
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B. – SECȚIA PENALĂ
JUDEȚUL B.
Ședința publică din 16 octombrie 2014
PREȘEDINTE - V. A.
GREFIER – B. M.
Ministerul Public prin PROCUROR - A. D.
SENTINȚA PENALĂ NR. 2892
La ordine pronunțarea asupra cererii de redeschidere a procesului penal formulate de petentul M. I. R..
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din 07 octombrie 2014 susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată care face parte integrantă din prezenta sentință și când din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea la data de 09 octombrie 2014, apoi la data de astăzi, când:
J U D E C A T Ă :
Asupra cererii de redeschidere a procesului penal de față:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria B. la data de 16.05.2014, petentul M. I. R., persoană aflată în stare de detenție în Arestul I.P.J. B., prin apărător ales, a solicitat redeschiderea procesului penal care a făcut obiectul dosarului nr._ al Judecătoriei B..
În motivarea cererii, petentul arată că a fost condamnat definitiv prin sentința penală nr. 2328/2013 din 17.10.2013 a Judecătoriei B. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă. Petentul menționează că judecarea procesului s-a făcut în lipsa sa, că nu a fost citat și nu a avut cunoștință, în niciun mod, de derularea acestuia, în condițiile în care s-a aflat la muncă în Italia. Petentul mai arată că a fost arestat în Italia, iar la începutul lunii mai 2014 a fost extrădat în România, în vederea executării pedepsei aplicate.
Instanța a dispus citarea petentului și atașarea dosarului de fond nr._ al Judecătoriei B..
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin sentința penală nr. 2328/17.10.2013 a Judecătoriei B., inculpatul M. I. R. a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă prev. și ped. de art. 182 alin. 2 Cod penal din 1969. S-a reținut în sarcina inculpatului că în noaptea de 23/24.06.2011, în jurul orei 01:00, a lovit-o pe partea vătămată A. M., cu pumnii peste cap și corp, provocându-i leziuni traumatice vindecabile în 23-25 zile de îngrijiri medicale, leziunile toracice fiind de natură să-i pună în primejdie viața.
În cursul urmăririi penale, M. I. R. a fost audiat în calitate de învinuit la data de 10.09.2012, când i s-au adus la cunoștință acuzarea, drepturile și obligațiile procesuale, inclusiv obligația de a anunța în scris, în termen de 3 zile, orice schimbare a locuinței pe parcursul procesului penal.
La cercetarea judecătorească, deși legal citat, inclusiv cu mandat de aducere, inculpatul nu s-a prezentat în fața instanței, din adresa Inspectoratul de Poliție Județean B. – Postul de Poliție Nicșeni rezultând că acesta este plecat la muncă în Italia, motiv pentru care instanța a dispus citarea inculpatului și prin afișare la sediul Consiliului Local Nicșeni, județul B..
Hotărârea de condamnare a rămas definitivă prin nerecurare, în baza acesteia emițându-se mandatul de executare nr. 3425/05.11.2013.
Potrivit art. 466 alin. 1 Cod de procedură penală, persoana condamnată definitiv care a fost judecată în lipsă poate solicita redeschiderea procesului penal în termen de o lună din ziua în care a luat cunoștință, prin orice notificare oficială, că s-a desfășurat un proces penal împotriva sa. Alineatul al doilea al aceluiași text de lege prevede că este considerată judecată în lipsă persoana condamnată care nu a fost citată la proces și nu a luat cunoștință în niciun alt mod oficial despre acesta, respectiv, deși a avut cunoștință de proces, a lipsit în mod justificat de la judecarea cauzei și nu a putut încunoștința instanța.
Instanța reține că petentul a avut cunoștință de procesul penal în care era cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă, a fost audiat în calitate de învinuit la data de 10.09.2012, când i s-au adus la cunoștință acuzarea, drepturile și obligațiile procesuale, inclusiv obligația de a anunța în scris, în termen de 3 zile, orice schimbare a locuinței pe parcursul procesului penal. Ulterior, acesta nu s-a mai prezentat la proces, cu toate că a fost citat în mod legal de către instanța de judecată. La mandatul de aducere emis pe numele inculpatului s-a răspuns că este plecat la muncă în Italia.
Prin urmare, nu se poate reține că petentul nu a fost citat la proces și nu a luat cunoștință în niciun alt mod oficial despre acesta, respectiv, deși a avut cunoștință de proces, a lipsit în mod justificat de la judecarea cauzei și nu a putut încunoștința instanța. Petentul nu și-a respectat obligația de a informa organele judiciare despre schimbarea locuinței, așa încât citarea s-a făcut la adresa cunoscută și prin afișare la consiliul local de la locul faptei.
Instanța constată că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru redeschiderea procesului penal, motiv pentru care, în temeiul art. 469 alin. 4 Cod procedură penală, va respinge cererea de față.
În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, petentul va fi obligat să plătească statului suma de 50 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
HOTĂRĂȘTE :
În temeiul art. 469 alin. 4 Cod procedură penală respinge cererea de redeschidere a procesului penal formulată de petentul M. I. - R., fiul lui V. și A., născut la data de 21.07.1972 în municipiul B., județul B., C.N.P._, domiciliat în satul D., ., în prezent persoană privată de libertate în Penitenciarul B..
Obligă petentul să plătească statului suma de 50 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 16 octombrie 2014.
Președinte, Grefier,
Red/ A.V
Tehnored. B.M.
Ex.4/13.03. 2015
| ← Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Sentința nr.... | Plângere conform art. 39 din Legea 254/2013. Sentința nr.... → |
|---|








