Vătămarea corporală din culpă. Art. 184 C.p.. Sentința nr. 169/2014. Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 169/2014 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 22-01-2014 în dosarul nr. 17739/193/2013
Dosar nr._ Art. 184 alin. 1, 3 Cod penal
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B. – SECȚIA PENALĂ
JUDEȚUL B.
Ședința publică din 22 IANUARIE 2014
PREȘEDINTE - V. A.
GREFIER – B. M.
Ministerul Public prin PROCUROR - D. D.
SENTINȚA PENALĂ NR. 169
La ordine pronunțarea asupra cauzei penale privind pe inculpatul C. C., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prev. și ped. de art. 184 alin. 1, 3 Cod penal.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din 21 ianuarie 2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată care face parte integrantă din prezenta sentință, și când din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea la data de astăzi.
J U D E C A T A
Asupra acțiunii penale de față:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria B. nr. 871/P/2012 din 30.07.2013, inculpatul C. C. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prev și ped. de art. 184 alin. 1 și 3 din Codul penal.
S-a reținut în sarcina acestuia că la data de 21.02.2012, în timp ce circula cu autoturismul marca Daewoo Cielo cu număr de înmatriculare_ pe DE 58 (., în apropierea stației de transport în . angajat în depășirea unui autoturism în zona de acțiune a indicatorului „Depășirea vehiculelor, cu excepția motocicletelor fără ataș, interzisă" și a intrat în coliziune frontală cu autoturismul marca Renault cu nr. de înmatriculare_, condus regulamentar din sens opus de partea vătămată B. V. iar în urma impactului acesta din urmă a suferit leziuni ce au necesitat 50-55 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, conform raportului de constatare medico - legală nr. 482/12.04.2012.
În cursul urmăririi penale inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei.
P. a dispus trimiterea în judecată a inculpatului în baza următoarelor mijloace de probă: plângerea și declarațiile părții vătămate, proces-verbal de cercetare la fața locului și planșe foto, raport de constatare medico-legală nr. 482/12.04.2012, buletin de analiză toxicologică – alcoolemie nr. 204/23.02.2012 și 206/23.02.2012, declarațiile martorilor S. C., C. E. I., C. A., Ș. A. și S. G., declarațiile de recunoaștere ale inculpatului.
Din oficiu, instanța a transmis adrese către S. Județean de Ambulanță B., S. Județean de Urgență „Mavromati” B. și S. C. de Recuperare Iași prin care li s-a adus la cunoștință posibilitatea de a se constitui părți civile în cauză.
Instanța reține că S. Județean de Ambulanță B. s-a constituit parte civilă cu suma de 261,40 lei reprezentând contravaloarea transportului și a asistenței medicale acordată părții vătămate B. V. la data de 21.02.2012, S. Județean de Urgență „Mavromati” B. s-a constituit parte civilă cu suma de 484,678 lei reprezentând cheltuieli efectuate cu partea vătămată în perioada 21 – 22.02.2012 și S. C. de Recuperare Iași s-a constituit parte civilă cu suma de 1498,183 lei reprezentând cheltuieli efectuate cu partea vătămată în perioada 22.02 – 12.03.2012 la care se adaugă dobânda de referință a B.N.R. până la achitarea prejudiciului.
În cauză a fost citat în calitate de asigurător . care a formulat precizări și apărări în legătură cu pretențiile formulate de partea civilă (filele 70 - 77 ds.).
Inculpatul C. C. a fost audiat de instanță, în prezența apărătorului angajat, ocazie cu care acesta a declarat că dorește ca judecarea cauzei să se facă în baza probatoriului administrat la urmărirea penală, conform art. 3201 Cod procedură penală. Totodată, inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei pentru care este trimis în judecată, nu a formulat probe în apărare.
După ce a fost pusă în discuția părților, instanța a admis cererea inculpatului deoarece sunt îndeplinite cerințele legii pentru a dispune judecarea cauzei potrivit dispozițiilor art. 3201 Cod procedură penală. S-a apreciat că în speță poate fi aplicată procedura simplificată deoarece fapta poate fi stabilită în baza probelor administrate la urmărirea penală, iar inculpatul a avut o poziție procesuală corectă în cursul judecății.
Inculpatul a fost de acord cu pretențiile civile formulate de partea civilă B. V. în măsura în care vor fi dovedite, motiv pentru care instanța a disjuns cauza cu privire la acțiunea civilă, urmând a se forma un nou dosar cu termen de judecată la data de 14 februarie 2014.
Analizând probatoriul administrat în cursul urmăririi penale, instanța reține următoarea situație de fapt:
La data de 21.02.2012, la ora 13.25, organele de poliție din cadrul Serviciului Rutier B. au fost sesizate prin SNUAU 112 despre faptul că pe DN 58, în apropierea stației de transport în comun Brehuiești s-a produs un accident rutier soldat cu victime omenești.
Locul producerii accidentului a fost identificat și stabilit pe DN E58, pe raza comunei Vlădeni, jud. B., la km 29+550 m, în apropierea stației de transport în comun Brehuiești, pe care circulația rutieră se desfășoară pe două sensuri iar sectorul de drum este pantă și în curbă la dreapta, raportat la sensul de deplasare al autoturismului condus de inculpat.
Până la sosirea echipei de cercetare, locul faptei a suferit modificări, în sensul că la fața locului a intervenit o echipă de descarcerare a I.S.U. B. iar victimele accidentului au fost identificate ca fiind partea vătămată B. V., de 35 de ani - conducătorului autoturismului marca Renault cu nr. de înmatriculare_, inculpatul C. C. - conducătorul autoturismului marca Daewoo Cielo cu nr. de înmatriculare_ și martorii S. C.-I. - aflat în autoturismul marca Renault și C. E.-I., C. A. și Ș. A. - aflați în autoturismul marca Cielo, persoane ce au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
În urma cercetărilor s-a stabilit faptul că inculpatul C. C., în timp ce circula cu autoturismul marca Daewoo Cielo cu nr. de înmatriculare_ pe DE 58 (., în apropierea stației de transport în comun Brehuiești), s-a angajat în depășirea unui autoturism în zona de acțiune a indicatorului „Depășirea vehiculelor, cu excepția motocicletelor fără ataș, interzisă" și a intrat în coliziune frontală cu autoturismul marca Renault cu număr de înmatriculare_, condus regulamentar din sens opus de partea vătămată B. V.. În urma impactului partea vătămată a suferit leziuni ce au necesitat 50-55 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, conform raportului de constatare medico-legală nr. 482/12.04.2012.
Ambii conducători au fost testați cu aparatul etilotesl tip „Drager" și ulterior li s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii gradului de îmbibație alcoolică în sânge, rezultatele fiind negative.
În cauză au fost audiați martorii S. C., C. E.-I., C. A., Ș. A. și S. G., care au relatat modul de producere al accidentului și care au confirmat aspectele reținute în situația de fapt prezentată mai sus.
A fost audiat inculpatul C. C., care a avut o atitudine procesuală sinceră, recunoscând comiterea faptei, menționând că el este singurul vinovat de producerea accidentului.
Numiții S. C.-I., C. E.-I., Ș. A. și C. A., persoane aflate în cele două autoturisme implicate în accident au declarat că nu doresc să fie examinate medico-legal, nu depun plângere prealabilă împotriva numitului C. C. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 184 C.penal și nu au nici o pretenție de la acesta.
În drept, fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prev. de art. 184 alin. 1 și 3 din Codul penal.
Instanța reține vinovăția inculpatului în baza probatoriului administrat în cursul urmăririi penale, respectiv: plângerea și declarațiile părții vătămate, proces-verbal de cercetare la fața locului și planșe foto, raport de constatare medico-legală nr. 482/12.04.2012, buletin de analiză toxicologică – alcoolemie nr. 204/23.02.2012 și 206/23.02.2012, declarațiile martorilor S. C., C. E. I., C. A., Ș. A. și S. G. și declarațiile de recunoaștere ale inculpatului.
Referitor la persoana inculpatului instanța reține că are 33 de ani, este căsătorit, are un copil minor, nu prezintă antecedente penale și a avut o conduită procesuală corespunzătoare, recunoscând și regretând sincer fapta comisă.
La stabilirea și individualizarea judiciară a pedepsei, instanța va avea în vedere limitele de pedeapsă prevăzută de lege pentru această infracțiune, limite ce vor fi reduse potrivit art. 320 ind. 1 Cod procedură penală, modalitatea și împrejurările săvârșirii faptei, gradul de pericol social concret al acesteia reflectat de leziunile traumatice cauzate părții vătămate și numărul mare de zile de îngrijiri medicale și circumstanțele personale ale inculpatului arătate anterior.
Instanța apreciază că pentru reeducarea inculpatului este necesară aplicarea unei pedepse de 8 luni închisoare.
Pe durata și în condițiile prev. de art. 71 din Codul penal instanța va interzice inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b din Codul penal, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat deoarece prin condamnare inculpatul devine incompatibil în exercitarea acestor drepturi.
Instanța constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 81 alin. 1 lit. a, b din Codul penal și apreciază că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia având în vedere conduita bună preinfracțională și conduita procesuală corectă a inculpatului.
În temeiul art. 81, 82, 71 alin. 5 Cod penal instanța va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei principale și a pedepsei accesorii pe o durată de 2 ani și 8 luni.
Instanța va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 și art. 84 din Codul penal care prevăd revocarea acestui beneficiu și executarea în întregime a pedepsei în cazul săvârșirii unei infracțiuni, cu intenție, în cursul termenului de încercare sau în cazul neexecutării, cu rea-credință, a obligațiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare.
Cu privire la latura civilă a cauzei, instanța reține că S. Județean de Ambulanță B. s-a constituit parte civilă cu suma de 261,40 lei reprezentând contravaloarea transportului și a asistenței medicale acordată părții vătămate B. V. la data de 21.02.2012, S. Județean de Urgență „Mavromati” B. s-a constituit parte civilă cu suma de 484,678 lei reprezentând cheltuieli efectuate cu partea vătămată în perioada 21 – 22.02.2012 și S. C. de Recuperare Iași s-a constituit parte civilă cu suma de 1498,183 lei reprezentând cheltuieli efectuate cu partea vătămată în perioada 22.02 – 12.03.2012 la care se adaugă dobânda de referință a B.N.R. până la achitarea prejudiciului.
Potrivit art. 313 din Legea nr. 95/2006, modificată prin O.U.G. nr. 72/20.09.2006, „persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuieli efective ocazionate de asistența medicală acordată”.
Având în vedere că s-a reținut, în baza probatoriului administrat, vinovăția inculpatului în cauzarea daunei sănătății părții vătămate, instanța îl va obliga pe inculpat în temeiul art. 14, 346 din Codul de procedură penală raportat la art. 998 din Codul civil și art. 313 din Legea nr. 95/2006 modificată să plătească părții civile S. C. de Recuperare Iași suma de 1498,183 lei, plus dobânda de referință a B.N.R. până la achitarea prejudiciului, cu titlu de despăgubiri civile, părții civile S. Județean de Urgență „Mavromati” B. suma de 484,678 lei, cu titlu de despăgubiri civile, iar părții civile S. Județean de Ambulanță B. suma de 261,40 lei, cu același titlu.
Autoturismul cu număr de înmatriculare_ implicat în accident era asigurat RCA la asigurătorul de răspundere civilă ., conform poliței de asigurare ./12/S5/KX nr._ din 22.01.2012.
Potrivit art. 49 din Legea nr. 136/1995, modificată, asigurătorul acordă despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asigurații răspund față de terțe persoane păgubite prin accidente de vehicule.
Art. 50 din aceeași lege prevede că despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare și cheltuielile de judecată persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces.
În temeiul art. 49,50 din Legea nr. 136/1995 instanța va obliga asigurătorul . București să plătească, în locul inculpatului, celor trei părți civile sumele indicate anterior.
Instanța constată că prin încheierea de ședință din data de 21 ianuarie 2014 s-a dispus disjungerea cauzei cu privire la acțiunea civilă formulată de partea civilă B. V..
În temeiul art. 193 alin. 1 din Codul de procedură penală, inculpatul va fi obligat să plătească părții civile B. V. suma de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.
În temeiul art. 191 alin. 1 din Codul de procedură penală, inculpatul va fi obligat să plătească statului suma de 260 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 160 lei reprezintă costul buletinului de analiză toxicologică – alcoolemie nr. 206 din 22 februarie 2012 și se va avansa Spitalului Județean B. din fondurile Ministerului Justiției.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
HOTĂRĂȘTE :
Condamnă pe inculpatul C. C., fiul lui D. și F., născut la data de 05.10.1978 în mun. D., jud. B., cu același domiciliu, ., .. A, ap. 4, CNP_, căsătorit, 1 copil minori, fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prev. și ped. de art. 184 alin. 1, 3 Cod penal, cu aplicarea art. 320 ind. 1 Cod procedură penală, la pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare.
Aplică dispozițiile art. 71, 64 lit. a teza a II-a, b Cod penal.
În temeiul art. 81, 82, 71 alin. 5 Cod penal dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei principale și a pedepsei accesorii pe o durată de 2 ani și 8 luni, atrăgând atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 și 84 Cod penal care prevăd revocarea acestui beneficiu și executarea în întregime a pedepsei în cazul săvârșirii unei infracțiuni, cu intenție, în cursul termenului de încercare sau în cazul neexecutării, cu rea-credință, a obligațiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare.
Obligă inculpatul să plătească părții civile S. C. de Recuperare Iași suma de 1498,183 lei, plus dobânda de referință a B.N.R. până la achitarea prejudiciului, cu titlu de despăgubiri civile.
Obligă inculpatul să plătească părții civile S. Județean de Urgență „Mavromati” B. suma de 484,678 lei, cu titlu de despăgubiri civile, iar părții civile S. Județean de Ambulanță B. suma de 261,40 lei, cu același titlu.
Obligă asigurătorul . București să plătească, în locul inculpatului, celor trei părți civile sumele indicate anterior.
Constată că prin încheierea de ședință din data de 21 ianuarie 2014 s-a dispus disjungerea cauzei cu privire la acțiunea civilă formulată de partea civilă B. V..
Obligă inculpatul să plătească părții civile B. V. suma de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Obligă inculpatul să plătească statului suma de 260 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 160 lei reprezintă costul buletinului de analiză toxicologică – alcoolemie nr. 206 din 22 februarie 2012 și se va avansa Spitalului Județean B. din fondurile Ministerului Justiției.
Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunțare pentru inculpat, partea civilă B. V. și asigurător și de la comunicare pentru celelalte părți.
Pronunțată în ședința publică din 22 ianuarie 2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red. A.V.
Tehnored. B.M.
Ex. 4/ 30 .04.2014
| ← Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Sentința nr. 1033/2014.... | Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Sentința nr.... → |
|---|








