Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 2045/2014. Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2045/2014 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 19-06-2014 în dosarul nr. 7506/193/2014
Dosar nr._ liberare condiționată
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B. – JUDEȚUL B.
Ședința publică din 19 iunie 2014
PREȘEDINTE: M. M.
GREFIER: B. I.
cu participarea doamnei procuror C. P. - reprezentant al Parchetului de pe lângă Judecătoria B.
SENTINȚA PENALA Nr. 2045
Pe rol judecarea cererii de liberare condiționată formulată de condamnatul C. V..
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă condamnatul în stare de deținere din Penitenciarul B. asistat de avocat Ș. F. – V. ce substituie pe avocat ales P. A. – R..
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care avocat Ș. F. - V. depune delegație de substituire a avocatului ales, două adeverințe medicale privind starea de sănătate a mamei condamnatului și arată că nu are alte cereri de formulat sau probe de propus.
Instanța pune în discuție conexarea dosarului_ la prezenta cauză întrucât ambele dosar au același obiect și privesc aceeași persoană privată de libertate.
Procurorul și apărătorul petentului arată că sunt de acord cu conexarea și judecarea împreună a celor două cereri.
Având în vedere că dosarul nr._ privește aceeași parte și are același obiect cu prezentul dosar, instanța dispune reunirea cauzelor, conform art.43 din Codul de procedură penală, dosarul cu nr._ fiind conexat la dosarul nr._ .
Văzând că nu sunt cereri noi sau probe de administrat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul condamnatului solicită admiterea cererii fiind îndeplinite toate condițiile prevăzute de art. 59.Cod penal. Din procesul verbal rezultă că petentul a îndeplinit fracția, a avut un comportament corespunzător, a participat la activități desfășurate în penitenciar și dispune de mediu de suport din partea familiei.
Comisia a avut în vedere la formularea propunerii antecedentele penale ale condamnatului însă se constată că acesta execută o pedeapsă aplicată pentru o infracțiune din culpă. Evaluarea situației petentului trebuie făcută cu maximă rigoare; acesta a fost condamnat anterior la intervale mari de timp la amenzi penale.
Din prisma scopului executării pedepsei, existența acelor antecedente penale nu sunt de natură a-l caracteriza pe petent ca o persoană atât de periculoasă încât să nu poată fi liberat.
Petentul a avut o conduită adecvată în timpul detenției, a ieșit la muncă, a participat la activități astfel încât nu i se poate imputa lipsa de interes.
Față de cele arătate se apreciază de către apărare că cererea este întemeiată și se solicită admiterea acesteia.
Procurorul solicită respingerea cererii de liberare condiționată deoarece din analiza cauzei rezultă că nu sunt îndeplinite condițiile cumulative pentru ca petentul să fie liberat.
Condamnatul lasă la aprecierea instanței soluționarea cererii.
Dezbaterile orale din timpul ședinței au fost înregistrate audio conform art. 369 alin.1 din Codul de procedură penală.
J U D E C A T A
Prin cererea înregistrată la Judecătoria B. la data de 15 mai 2014 persoana privată de libertate C. V. a contestat concluziile procesului verbal nr.8 din 28.05.2014 întocmit de comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate de propuneri din cadrul Penitenciarului B. prin care s-a propus rediscutarea sa după data de 27.08.2014.
În motivarea cererii petentul a arătat că în timpul detenției a avut un comportament corespunzător, a participat la activitățile din cadrul unității de detenție și îndeplinește toate cerințele pentru a fi liberat condiționat.
Petentul a fost prezent la judecarea cauzei și a fost asistat de avocat ales.
În urma verificărilor efectuate în evidențele instanței s-a constatat că pe rol mai există un dosar privind pe același condamnat și care are ca obiect propunerea comisiei de liberare condiționată a acestuia - nr._ . Constatând că este vorba de identitate de parte și obiect instanța a dispus la termenul de astăzi reunirea cauzelor și conexarea dosarului nr._/2014 la dosarul nr._ .
Din înscrisurile dosarului respectiv procesul-verbal al comisiei și caracterizarea condamnatului instanța reține că numitul C. V. execută pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 721/2004 a Judecătoriei Huși pentru comiterea pentru comiterea unei infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice, infracțiune prevăzută de OUG195/2002 (mandat de executare nr.1313/2004).
Executarea pedepsei a început la data de 16.03.2013 și urmează să expire la data de 07.06.2015. Transformată în zile pedeapsa este egală cu 1096 zile.
Pentru a deveni propozabil în vederea liberării condiționate condamnatul trebuie să execute 2/3 din pedeapsă respectiv 730 zile închisoare. Până la data luării în discuția comisiei petentul executase 730 zile din care 282 zile a executate arest preventiv și 9 zile se consideră executate urmare a muncii prestate .
Condamnatul prezintă antecedente penale, fiind condamnat în alte două rânduri pentru săvârșirea aceluiași gen de infracțiuni. Acesta nu a mai beneficiat de liberare condiționată, execută pedeapsa în regim semideschis și este la prima analiză a comisiei de liberări condiționate.
Potrivit art.587 din Codul de procedură penală liberarea condiționată se dispune la cererea sau la propunerea făcută potrivit dispozițiilor legii privind executarea pedepselor. Condițiile în care se dispune liberarea condiționată a unui condamnat sunt prevăzute de art.100 din Codul penal, text în vigoare începând cu data de 1 februarie 2014 ca urmare a intrării în vigoarea a Legii nr.286/2009 privind Codul penal.
Instanța consideră însă că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art.59 din vechiul Cod penal, text ce prevede că după executarea a cel puțin două treimi din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depășește 10 ani, condamnatul care este stăruitor în muncă, disciplinat și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale, poate fi liberat condiționat înainte de executarea în întregime a pedepsei. Aplicarea vechilor dispoziții în materia liberării condiționate este impusă de faptul că, sub aspectul condițiilor impuse de legiuitor, aceste norme sunt favorabile persoanei condamnate. Petentul a comis o infracțiune înainte de . Legii nr.286/2009 privind Codul penal și a executat pedeapsa sub imperiul legii vechi astfel că și în materia liberării condiționate sunt aplicabile dispozițiile vechiului Cod penal și ale Legii 275/2006 de executare a pedepselor.
Prin art. 15 alin.2 din Constituția României s-a instituit principiul neretroactivității legii, prevăzându-se că "legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile". În conformitate cu acest principiu constituțional, în art.3 din Codul penal a fost prevăzut principiul activității legii penale (conform căruia legea penală se aplică infracțiunilor comise în timpul cât ea se află în vigoare) iar prin art. 5,6 din același cod s-au reglementat modalitățile de aplicare a legii penale mai favorabile.
În ce privește situațiile tranzitorii, determinate de succesiunea în timp a mai multor legi penale în aceeași materie, este de observat că și dispozițiile art. 59-60 din Codul penal, prin care este reglementată instituția liberării condiționate, au fost supuse unor modificări susceptibile de a crea situații în care să se impună aplicarea legii penale mai favorabile. Potrivit noilor dispoziții penale, pentru acordarea liberării condiționate se impun a fi îndeplinite mai multe condiții legate nu numai de comportamentul persoanei condamnate pe timpul detenției ci și de regimul de executare a pedepsei, îndeplinirea obligațiilor civile stabilite în sarcina sa prin hotărârea de condamnare. Aceste obligații nu pot fi impuse persoanei private de libertate la acest moment în condițiile în care regimul de executare a pedepsei a fost supus altor dispoziții penale, ce-i sunt favorabile. Mai mult, analiza situației condamnatului s-a făcut de către comisie în conformitate cu vechile dispoziții penale, ce erau în vigoare la acel moment.
În consecință, instanța va analiza prezenta cerere de liberare condiționată prin raportare la vechile dispoziții ale Codul penal respectiv art.59 și următoarele din Codul penal din 1968.
Potrivit acestor texte de lege, după executarea a cel puțin două treimi din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depășește 10 ani, condamnatul care este stăruitor în muncă, disciplinat și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale, poate fi liberat condiționat înainte de executarea în întregime a pedepsei.
Pe parcursul executării pedepsei deținutul C. V. a manifestat în general un comportament corespunzător și s-a conformat prevederilor Regulamentului de ordine interioară fiind o persoană care s-a adaptat mediului penitenciar. Acesta nu a fost sancționat disciplinar și nici recompensat. Pe domeniul educațional, se constată că deținutul a participat la un singur concurs tematic, nu a manifestat un interes constant față de activitățile educative. Acesta nu a participat la programe educaționale și nici la activități lucrative.
Din punct de vedere social se reține că acesta beneficiază de mediu de suport, iar din punct de vedere psihologic, nu a necesitat asistență de specialitate.
Propunerea comisiei este de rediscutare a situației condamnatului după data de 27 august 2014 având în vedere persistența infracțională a acestuia.
Instanța de judecată consideră în raport de cele arătate de comisie că punerea în libertate a numitului C. V. la acest moment nu este oportună.
Împrejurarea că persoana privată de libertate nu a fost sancționată disciplinar nu înseamnă că a dat dovezi temeinice de îndreptare, această apreciere făcându-se și în funcție de alte elemente care să formeze instanței convingerea că petentul este reabilitat. În cauză se constată o lipsă de interes a condamnatului pentru reeducare și reintegrarea sa în comunitate, interes ce trebuia concretizat în evidențieri, participări și implicări active la programele educative și sociale ce se derulează în penitenciare, disciplină, respect față de cadre și de celelalte persoane private de libertate. Aspectul că deținutul a respectat regulile impuse și că nu a comis abateri nu este suficient pentru a se aprecia că scopul pedepsei a fost atins și că nu mai este necesară menținerea lui în detenție.
Pentru aceste motive, se apreciază că nu sunt date cerințele legii pentru acordarea liberării condiționate lipsind dovezile temeinice de îndreptare motiv pentru care instanța va respinge cererea condamnatului C. V. de liberare condiționată și va fixa termen la care va fi rediscutat condamnatul pentru data 27 august 2014.
În temeiul art.275 alin.2 din Codul de procedură penală petentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 50 lei.
Pentru aceste motive
In numele legii
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea de liberare condiționată formulată de condamnatul C. V., fiul lui I. și A., născut la data de 28.11.1977 în oraș Răducăneni, jud. Iași, CNP_, domiciliat în ., jud. Iași, deținut în Penitenciarul B..
Stabilește termen pentru rediscutarea condamnatului de către comisie la data de 27 august 2014.
În temeiul art.275 alin.2 din Codul de procedură penală obligă petentul să achite statului cheltuieli judiciare în sumă de 50 lei.
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 19 iunie 2014 .
PREȘEDINTE GREFIER
Plecat de la instanță
Semnează grefier șef
Red. MM
Tehnored MM/29.07.2014
4 ex.
| ← Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Sentința nr.... | Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Sentința nr. 1425/2014.... → |
|---|








