Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 405/2014. Tribunalul CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 405/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 08-12-2014 în dosarul nr. 1062/328/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA PENALĂ
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal 3184
DECIZIA PENALĂ NR.405/2014
Ședința publică din data de 8 decembrie 2014
Instanța compusă din:
Președinte: L.-Anișoara C.
Grefier: C. B.
Pe rol se află soluționarea contestației formulate de către condamnatul V. A. N., împotriva sentinței penale nr. 140/14.05.2014 pronunțată de Judecătoria T., cauza având ca obiect contestație la executare (art.598 NCPP).
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă apărătorul ales al condamnatului V. A. N., av. T.-S. T., din cadrul Baroului Cluj, cu împuternicire avocațială la dosarul cauzei, lipsă fiind condamnatul.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj este reprezentat prin procuror D. M. P..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Apărătorul inculpatului depune la dosarul cauzei împuternicirea avocațială și de asemenea motivele contestației în original.
Instanța întreabă participanții dacă mai au alte cereri de formulat sau excepții de ridicat prealabile dezbaterii pe fond a contestației.
Atât apărătorul inculpatului cât și reprezentanta Ministerului Public arată că nu mai au alte cereri de formulat sau excepții de ridicat.
Față de împrejurarea că nu s-au formulat alte cereri și nu s-au invocat excepții, instanța constată că, prezenta contestație a fost formulată în termenul legal, se află în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri judiciare.
Apărătorul inculpatului arată că a formulat contestație împotriva sentinței penale nr.140/2014 a Judecătoriei T. exclusiv cu privire la modalitatea de executare, arătând că Judecătoria T. a admis în parte contestația la executare formulată, constatând dezincriminată una dintre infracțiuni, însă cu privire la înlocuirea suspendării sub supraveghere cu suspendarea condiționată, a respins contestația pe motivul că, orice hotărâre judecătorească atunci când devine definitivă trebuie să se bucure de autoritate de lucru judecat, aspect ce garantează siguranța raporturilor juridice care se nasc din conținutul acesteia. Arată că, în opinia sa, acest argument nu este unul solid și sustenabil atâta timp cât Judecătoria T. a omis să se pronunțe cu privire la pedeapsa aplicată condamnatului, solicitând de asemenea a se ține cont de faptul că tot Judecătoria T., prin sentința pronunțată a modificat termenul de încercare, în sensul că de la 4 ani la redus la 3 ani și 6 luni, consideră că această instanță ar fi putut foarte bine să dispună înlocuirea suspendării sub supraveghere cu suspendarea condiționată. În susținerea opiniei sale arată că din moment ce a fost dezincriminată una dintre infracțiuni consideră că instanța de fond trebuie să analizeze aceste aspecte în mod global, astfel din moment ce a intervenit dezincriminarea este evident că una dintre infracțiuni a dispărut din Codul Penal în sensul că aceasta e ca și cum nu ar fi existat. Arată că instanța de fond nu ar fi trebuit să aibă în vedere că, totuși, inițial condamnatul a fost sancționat pentru două infracțiuni, ci, trebuie să aibă în vedere exclusiv că acesta a fost condamnat doar pentru conducerea sub influența băuturilor alcoolice. Apreciază că cererea de modificare a sancțiunii în sensul de a dispune suspendarea condiționată este justificată tocmai pentru că s-a diminuat cuantumul pedepsei aplicate precum și faptul că a intervenit dezincriminarea faptei prevăzute de art. 9 alin.1 din OUG 195/2002, actualizată. Mai arată că, în condițiile în care instanța de fond ar fi trebuit să se pronunțe asupra modalității de executare numai asupra infracțiunii de conducere sub influența băuturilor alcoolice, raportat și la situația concretă a petentului, la persoana și conduita acestuia, la modul și mijloacele de producere a faptei și la urmarea produsă, este mai mult ca sigur că instanța ar fi dispus suspendarea condiționată a pedepsei și nicidecum suspendarea sub supraveghere, deoarece aceasta este practica generală a instanțelor judecătorești și, în special, practica Judecătoriei T. care dispune în acest sens. De asemenea arată că dorește să evidențieze încă un aspect și anume, ceea ce a dispus judecătorul de fond se contrazice cu motivarea acestuia în sensul că judecătorul de fond a diminuat, după cum a mai spus, termenul de supraveghere, de la 4 ani la 3 ani și 6 luni, dacă ar fi așa cum susține instanța de fond, că există autoritate de lucru judecat, din moment ce pe vechiul cod, termenul de supraveghere era un termen variabil între 2 și 5 ani de zile, atunci judecătorul de fond ar fi trebuit să mențină termenul de suspendare de 4 ani de zile, dar, cu toate acestea, instanța de fond a decis să diminueze cuantumul termenului de încercare de la 4 ani la 3 ani și 6 luni. Arată că și acesta este un argument solid în sensul că instanța ar fi putut să înlocuiască suspendarea sub supraveghere cu suspendarea condiționată. De asemenea mai arată că, după cum rezultă și din actele de la dosar, în prezent petentul este plecat în străinătate la lucru, lucrează în Tenerife, rezultând de aici că petentul și-a găsit un loc de muncă, are o conduită exemplară, iar faptul că trebuie să vină în mod constant, o dată la câteva luni să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Cluj, l-ar supune la niște cheltuieli mult prea mari.
Pentru toate aceste motive solicită admiterea contestației formulată împotriva sentinței Judecătoriei T., desființarea în parte a sentinței contestate în sensul de a admite în totalitate contestația la executare formulată și în special înlocuirea suspendării sub supraveghere cu suspendarea condiționată în baza art. 81 din Vechiul Cod Penal.
Reprezentanta Ministerului Public solicită respingerea contestației și menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind temeinică și legală chiar și sub aspectul respingerii cererii de schimbare a modalității de executare a pedepsei.
TRIBUNALUL
Prin sentința penală nr. 140/14.05.2014 a Judecătoriei T., în temeiul art. 23 alin. 1, 7, 9 din Legea nr. 255/2013, art. 595 CPP rap. la art. 4 C.P. a fost admisă în parte contestația la executare formulată de către V. A. N.;
- s-a constatat că a intervenit dezincriminarea infracțiunii de părăsire a locului accidentului prevăzută de art. 89 alin. 1 din O.U.G. 195/2002, pentru care a fost stabilită pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin decizia penală nr. 473/R/2012 a Curții de Apel Cluj;
- s-a descontopit pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare aplicată prin decizia penală nr. 473/R/2012 a Curții de Apel Cluj în cele două pedepse componente:
-1 un an și 6 luni închisoare stabilită în baza art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002 republ. cu aplic. art. 320/1 alin. 7 C.pr.pen. pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală;
-2 ani închisoare stabilită în baza art. 89 alin. 1 din OUG 195/2002 republ. cu aplic. art. 320/1 alin. 7 C.pr.pen. pentru săvârșirea infracțiunii de părăsire a locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție;
- s-a înlăturat pedeapsa de 2 ani închisoare stabilită în baza art. 89 alin. 1 din OUG 195/2002 republ. cu aplic. art. 320/1 alin. 7 C.pr.pen. pentru săvârșirea infracțiunii de părăsire a locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție aplicată prin decizia penală nr. 473/R/2012 a Curții de Apel Cluj;
- s-a menținut pedeapsa de 1 un an și 6 luni închisoare stabilită în baza art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002 republ. cu aplic. art. 320/1 alin. 7 C.pr.pen. pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală aplicată prin decizia penală nr. 473/R/2012 a Curții de Apel Cluj;
- s-a redus durata termenului de încercare de la 4 ani la 3 ani și 6 luni;
- a fost respinsă contestația sub aspectul schimbării modalității de executare a pedepsei;
- în temeiul art. 275 alin. 3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin sentința penală nr. 517/2011 a Judecătoriei T. V. A. N. a fost condamnat la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului prev. de art. 87 alin. 1 OUG 195/2002 și la o pedeapsă de 9 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție prev. de art. 89 alin. 1 OUG 195/2002. Instanța a contopit cele două pedepse rezultând pedeapsa cea mai grea de 9 luni închisoare, iar ca modalitate de executare s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei.
Prin decizia penală nr. 473/R/2012 a Curții de Apel Cluj, a fost casată în parte sentința mai sus amintită și s-a dispus condamnarea inculpatului la o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului prev. de art. 87 alin. 1 OUG 195/2002 și la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție prev. de art. 89 alin. 1 OUG 195/2002. Ca modalitate de executare s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei cu un termen de încercare de 4 ani.
La data de 01.02.2014 a intrat în vigoare noul Cod penal care a adus o . modificări conținutului constitutiv al unor infracțiuni printre care și cea de părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție prev. de art. 89 alin. 1 OUG 195/2002.
Astfel, în art. 89 alin. 1 OUG 195/2002 infracțiunea luată în discuție se regăsea incriminată sub următoarea formă: „Părăsirea locului accidentului de către conducătorul vehiculului sau de către instructorul auto aflat în procesul de instruire sau de examinatorul autorității competente aflat în timpul desfășurării probelor practice ale examenului pentru obținerea permisului de conducere, implicat într-un accident de circulație în urma căruia a rezultat uciderea sau vătămarea integrității corporale ori a sănătății uneia sau mai multor persoane ori dacă accidentul s-a produs ca urmare a unei infracțiuni, fără încuviințarea poliției care efectuează cercetarea locului faptei, se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani."
În cuprinsul art. 338 alin. 1 din Codul penal actual, aceeași infracțiune a fost incriminată sub forma de „Părăsirea locului accidentului, fără încuviințarea poliției sau a procurorului care efectuează cercetarea locului faptei, de către conducătorul vehiculului sau de către instructorul auto, aflat în procesul de instruire, ori de către examinatorul autorității competente aflat în timpul desfășurării probelor practice ale examenului pentru obținerea permisului de conducere, implicat într-un accident de circulație, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani.", pentru ca mai apoi, în cuprinsul alin. 3 legiuitorul să stabilească că nnu constituie infracțiune părăsirea locului accidentului când: a) în urma accidentului s-au produs doar pagube materiale…".
Din examinarea celor două texte de lege rezultă în mod cert că fapta de părăsirea a locului accidentului dacă în urma accidentului s-au produs doar pagube materiale nu mai este considerată a fi infracțiune, astfel că, raportat la reglementarea din OUG 195/2002 se poate susține că a intervenit o dezincriminare, susținere în concordanță deplină cu prev. art. 4 CP actual care stabilește că „Legea penală nu se aplică faptelor săvârșite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă. În acest caz, executarea pedepselor, a măsurilor educative și a măsurilor de siguranță, pronunțate în baza legii vechi, precum și toate consecințele penale ale hotărârilor judecătorești privitoare la aceste fapte încetează prin . legii noi".
Cu privire la fapta reținută în sarcina numitului V. A. N., instanța de fond a constatat că aceasta a părăsit locului accidentului în urma căruia s-au produs doar pagube materiale, motiv pentru care a apreciat că această faptă a fost supusă dezincriminării.
Pentru a oferi posibilitatea tuturor persoanelor să beneficieze de aceste prevederi legale, inclusiv a acelor condamnate, legiuitorul a stabilit și o cale de urmat conform ART. 595 CPP în baza căruia”(1) Când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare sau a hotărârii prin care s-a aplicat o măsură educativă intervine o lege ce nu mai prevede ca infracțiune fapta pentru care s-a pronunțat condamnarea ori o lege care prevede o pedeapsă sau o măsură educativă mai ușoară decât cea care se execută ori urmează a se executa, instanța ia măsuri pentru aducerea la îndeplinire, după caz, a dispozițiilor art. 4 și 6 din Codul penal…”, aceasta însemnând că din cuantumul pedepsei rezultante aplicate condamnatului trebuie înlăturată pedeapsa aplicată în baza infracțiunii dezincriminate.
Ca atare, instanța de fond a urmat procedura inversă aplicării pedepsei rezultante, în sensul că a descontopit pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare aplicată prin decizia penală nr. 473/R/2012 a Curții de Apel Cluj în cele două pedepse componente:
-1 un an și 6 luni închisoare stabilită în baza art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002 republ. cu aplic. art. 320/1 alin. 7 C.pr.pen. pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are în sânge o imbibație alcoolică peste limita legală;
-2 ani închisoare stabilită în baza art. 89 alin. 1 din OUG 195/2002 republ. cu aplic. art. 320/1 alin. 7 C.pr.pen. pentru săvârșirea infracțiunii de părăsire a locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție;
În continuare, instanța de fond a înlăturat pedeapsa de 2 ani închisoare stabilită în baza art. 89 alin. 1 din OUG 195/2002 republ. cu aplic. art. 320/1 alin. 7 C.pr.pen. pentru săvârșirea infracțiunii de părăsire a locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție aplicată prin decizia penală nr. 473/R/2012 a Curții de Apel Cluj, dar a menținut pedeapsa de 1 un an și 6 luni închisoare stabilită în baza art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002 republ. cu aplic. art. 320/1 alin. 7 C.pr.pen. pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală aplicată prin decizia penală nr. 473/R/2012 a Curții de Apel Cluj. Pe cale de consecință a redus durata termenului de încercare de la 4 ani la 3 ani și 6 luni.
Cu referire la schimbarea modalității de executare instanța de fond a arătat că, orice hotărâre judecătorească atunci când devine definitivă trebuie să se bucure de autoritate de lucru judecat, aspect ce garantează siguranța raporturilor juridice care se nasc din conținutul acesteia. Pentru aceste motive revenirea asupra ceea ce statuează o hotărâre judecătorească se face în condiții expres și limitative prevăzute de lege, iar apariția unei situații dintre cele stipulate în art. 4 C.pen. se încadrează în astfel de condiții. De asemenea, atunci când apar astfel de situații legiuitorul este cel care stabilește calea de urmat, în cazul nostru art. 595 C.pr.pen., dar și limitele, riguros stabilite. Aici, limitele rezultă chiar din cuprinsul art. 4 C.pen. care stabilește că „…executarea pedepselor, …, pronunțate în baza legii vechi, … încetează prin . legii noi.”, ceea ce înseamnă în mod neechivoc că vizează strict pedepsele aplicate, cuantumul acestora, fără să existe vreo trimitere la modalitatea de executare, care rămâne ca autoritate de lucru judecat. Pe de altă parte, instanța a arătat că dacă s-ar da o altă interpretare acestor dispoziții s-ar putea ajunge la situații paradoxale în care instanțe de grad inferior, ca instanțe de executare, să modifice, făcându-le inaplicabile, dispoziții ale instanțelor de control judiciar, aducând în zona inutilității căile de atac.
Instanța de fond a observat că contestatorul, în motivarea sa a făcut trimitere la art. 597 alin. 5 C.pr.pen. și la art. 599 alin. 4 C.pr.pen., însă rolul acestor dispoziții nu este altul decât acela de a stabili cadrul procesual în care se va judeca o astfel de contestație, pe de o parte, respectiv acela de a se emite noi forme de punere în executare față de modificările ce au survenit în titlul executoriu - hotărârea judecătorească.
Pe cale de consecință, instanța de fond a respins contestația sub aspectul schimbării modalității de executare a pedepsei.
Împotriva acestei hotărâri a formulat contestație contestatorul V. A. N., aceasta fiind înregistrată la Judecătoria Cluj-N. la data de 16.05.2014.
În motivarea contestației s-a arătat că hotărârea instanței de fond este nelegală, deoarece prima instanță trebuia să ia măsuri concrete pentru aducerea la îndeplinire a dispozițiilor art. 4 din Noul Cod Penal, în condițiile în care una dintre pedepsele aplicabile pentru concursul de infracțiuni a fost înlăturată, ca urmare a dezincriminării faptei pentru care a fost stabilită, trebuia să fie înlăturată și consecința directă a penalizării concursului, respectiv suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, care să fie înlocuită cu suspendarea condiționată.
Verificându-se hotărârea atacată, pe baza materialului și lucrărilor din dosarul cauzei și prin prisma temeiurilor de contestație, se apreciază că prima instanță a pronunțat o soluție legală și temeinică. Astfel, autoritatea lucrului judecat, reprezintă un principiu constituțional, care cunoaște atingeri, numai în cazuri limitativ prevăzute de lege și extrem de minuțios reglementate, cum ar fi aplicarea art. 4 și 6 din Noul Cod Penal, ori instanța de fond a făcut aplicarea art. 4 din Noul Cod Penal, în limitele reglementării prevăzute de acest text de lege, fără a se atinge de alte dispoziții din hotărârea ce a intrat sub autoritatea lucrului judecat.
Autoritatea de lucru judecat, așa cum am arătat și anterior poate cunoaște atingeri doar atunci când prin respectarea strictă a acestui principiu constituțional, alte asemenea principii ar suferi atingeri, semnificativ mai importante, și amintim aici principiul legalității pedepsei. Desigur, dacă Noul Cod Penal și dispozițiile tranzitorii nu ar mai reglementa suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, atunci această modalitate de executare ar trebui adusă la legalitate. Însă Noul Cod Penal prevede în continuare o atare modalitate de executare a pedepsei, mai mult art. 16 din L. 187/2012 privind punerea în aplicare a dispozițiilor Noul Cod Penal prevede că suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicată sub imperiul Codului Penal din 1969 se menține până la împlinirea termenului de încercare, așadar nu se impune modificarea acestei modalități de executare, deoarece toate aspectele ce au ținut de individualizarea pedepsei, inclusiv a modalității de executare au fost realizate, cu putere de lucru judecat de către instanța ce a aplicat pedeapsa.
Modificarea termenului de încercare nu reprezintă o intervenție în autoritatea de lucru judecat a hotărârii, ce este doar o ajustare a intervalului variabil prev. de art. 86 indice 2 din Codul Penal din 1969, la noua pedeapsă rezultată că urmare a constatării dezincriminării infracțiunii de părăsire a locului accidentului. Astfel, câtă vreme instanța ce a dispus condamnarea petentului a stabilit acel interval variabil prevăzut de textul mai sus indicat la minimul de doi ani, care să se adauge la durata pedepsei, apreciem că instanța de fond investită cu soluționarea contestației la executare nu a făcut altceva decât să aplice acest interval de timp alături de noua pedeapsă stabilită ca urmare a soluționării contestației, fără să se atingă de durata termenului de încercare, atâta timp cât în cadrul acestuia este perfect determinabilă durata pedepsei precum și a intervalului statornicit de prevederile art. 86 indice 2 din Codul Penal din 1969.
Apreciem că instanța de fond a stabilit corect că dispozițiile art. 597 alin. 5 C.pr.pen. și la art. 599 alin. 4 C.pr.pen., nu fac altceva decât să reglementeze cadrul procesual în care se va judeca o contestație la executare, precum și încheierea formelor necesare punerii în executare a hotărârii pronunțate în contestație.
Sintetizând aceste argumente, în temeiul art. 4251 al. 7 pct. 1 lit. b Cod Procedură Penală, tribunalul va respinge ca nefondată contestația formulată de către contestatorul V. A. N. împotriva sentinței penale nr. 140/14.05.2014 a Judecătoriei T., ale cărei dispoziții vor rămâne neschimbate.
În baza art. 275 alin. 2 Noul Cod de Procedură Penală va obliga contestatorul să plătească în favoarea statului cheltuieli judiciare în sumă de 60 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În temeiul art. 4251 al. 7 pct. 1 lit. b Cod Procedură Penală, respinge ca nefondată contestația formulată de către contestatorul V. A. N., fiul lui A. și I., născut la data de 19.03.1972 în Aiud, jud. A., CNP_, domiciliat în comuna M. Viteazul, .. 624, jud. Cluj, împotriva sentinței penale nr. 140/14.05.2014 a Judecătoriei T..
În baza art. 275 alin. 2 Noul Cod de Procedură Penală obligă contestatorul să plătească în favoarea statului cheltuieli judiciare în sumă de 60 lei.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 8 decembrie 2014.
PREȘEDINTE GREFIER
L.-ANIȘOARA C. C. B.
Red. L.A.C.
Tehnored. D.M.
4 ex./10.04.2015
Jud.fond: E. G. C.
| ← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 365/2014.... | Reabilitare judecătorească. Art.527 NCPP. Sentința nr.... → |
|---|
