Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 365/2014. Tribunalul CLUJ
Comentarii |
|
Decizia nr. 365/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 19-11-2014 în dosarul nr. 1862/235/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA PENALĂ
Dosar nr._
Cod operator de date cu caracter personal 3184
DECIZIA PENALĂ Nr. 365/2014
Ședința publică de la 19 noiembrie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. N. B.
Grefier: D.-A. B.
MINISTERUL PUBLIC – P. de pe lângă Tribunalul Cluj este reprezentat prin procuror I. C..
Pe rol se află contestația formulată de către petentul condamnat A. I. împotriva sentinței penale nr. 1592/22.09.2014 pronunțată de Judecătoria G., cauza având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă apărătorul desemnat din oficiu al inculpatului, av. O. I., în baza delegației avocațiale depusă la dosar, lipsind inculpatul A. I..
S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța constată că, s-a depus la dosar de un înscris din partea petentului-condamnat A. I., din care rezultă că acesta dorește să-și retragă contestația formulată în cauză.
Față de înscrisul depus la dosar de către petentul-condamnat, instanța acordă cuvântul participanților.
Apărătorul condamnatului solicită a se lua act de retragerea contestației, urmând a dispune în consecință. Totodată, solicită acordarea onorariului avocațial din FMJ.
Reprezentanta Ministerului Public solicită a se lua act de manifestarea de voință a condamnatului, în sensul retragerii contestației, cu obligarea petentului-condamnat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în această procedură.
TRIBUNALUL
Prin sentința penală nr. 1592/22.09.2014 a Judecătoriei G. a fost respinsă cererea petiționarului A. I., fiul lui I. și E., născut la data de 07.12.1975, în prezent deținut în Penitenciarul G., având ca obiect întreruperea executării pedepsei.
A fost obligat petiționarul să achite 150 lei cheltuieli judiciare către stat din care suma de 100 lei se va avansa din FMJ, avocat B. F..
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei G. la data de 03.06.2014, contestatorul A. I., a solicitat în esență a se reține în favoarea sa efectele Legii, 543/2002, privind grațierea, pentru fapta prv de art.259 Cod Penal anterior, săvârșită în februarie 2002, și pedepsită prin SP 385/2004 a Judecătoriei Baia M.
Analizând probele aflate la dosar precum și normele juridice in vigoare, instanța de fond a reținut următoarele:
Contestatorul M. C. se afla, la data înregistrării pe rolul Judecătoriei G. a acestui dosar, în executarea unei pedepse cu închisoarea de 17 ani 248 zile.
În ceea ce privește solicitarea contestatorului de a se reține în favoarea sa efectele Legii, 543/2002, privind grațierea, pentru fapta prv de art.259 Cod Penal anterior, săvârșită în februarie 2002, și pedepsită prin SP 385/2004 a Judecătoriei Baia M., instanța a reținut că, potrivit art. 461 Cod.pr.penală, contestația la executare este un mijloc procesual, cu caracter jurisdicțional, care poate fi folosit înainte de punerea în executare a hotărârii penale definitive, în cursul executării și chiar și după ce s-a executat pedeapsa, dar în legătură cu executarea acesteia. Potrivit disp. art. 461 Cod pr. pen., contestația la executare contra executării hotărârii penale poate fi formulată în cazurile expres și limitativ prevăzute de acest text lege, fiind o modalitate de înlăturare sau modificare a pedepsei, fără a putea fi însă analizate sau reanalizate aspecte de fond deja avute în vedere de instanțe la momentul soluționării cauzei, cum ar fi cele legate de vinovăția sau nevinovăția făptuitorului, cuantumul sancțiunii aplicate, înlăturarea vreunui spor, starea de recidivă, reținerea sau nereținerea unor circumstanțe atenuante sau agravante, etc .
În prezenta cauză, contestația la executare formulată de către condamnat este neîntemeiată, deoarece, la data săvârșirii faptei petentul nu îndeplinea condițiile fiind recidivist, iar pe de altă parte, aspectul invocat nu poate face decât obiectul analizei instanțelor care au examinat fiecare faptă în parte, respectiv instanțelor de control judiciar ierarhic superioare, singurele în măsură să se pronunțe asupra temeiniciei individualizării pedepsei, oportunității reținerii sau înlăturării circumstanțelor atenuante sau agravante, sau aplicării sau înlăturări vreunui spor.
Prin urmare, față de toate considerentele de fapt și de drept mai sus expuse, în temeiul articolului 461 din Codul de procedură penală instanța de fond a respins ca inadmisibilă contestația la executare formulată de către petentul contestator A. I..
În baza art. 274 alin. 2 C.p.p. a fost obligat petentul contestator la plata sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului, din care suma de 100 lei reprezintă onorariu avocat din oficiu.
Împotriva acestei hotărâri a formulat contestație condamnatul A. I., arătând că, motivele contestației le va prezenta personal la susținerea contestației.
La termenul de judecată, din data de 19.11.2014, instanța a constatat că, s-a depus la dosar de către condamnatul A. I., un înscris prin care arată că își retrage contestația la executare formulată în cauză (f.10).
Având în vedere manifestarea de voință a sus-numitului, instanța, în baza art.425/7 rap. la art.599 al.3 C.p.p., va lua act de retragerea contestației formulată de condamnatul A. I. împotriva Sentinței penale nr. 1592/22.09.2014 a Judecătoriei G..
În baza art.275 al.2 C.p.p., va obliga condamnatul la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului în sumă de 100 lei.
Potrivit art.272 C.p.p., va stabili în favoarea Baroului de Avocați Cluj onorariu avocațial din oficiu în sumă de 100 lei cuvenit av. O. I., ce se va avansa din FMJ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art.425/7 rap. la art.599 al.3 C.p.p., ia act de retragerea contestației formulată de condamnatul A. I., fiul lui I. și E., ns. la data de 07.12.1975, deținut în prezent în PNT G. împotriva S.P. 1592/22.09.2014 a Jud. G..
În baza art.275 al.2 C.p.p., obligă condamnatul la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului în sumă de 100 lei.
Potrivit art.272 C.p.p., stabilește în favoarea Baroului de Avocați Cluj onorariu avocațial din oficiu în sumă de 100 lei cuvenit av. O. I., ce se avansează din FMJ.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică din 19.11.2014.
PREȘEDINTE GREFIER
I. N. B. D.-A. B.
Red. 4 ex./I.N.B./D.M.
06.01.2015
Jud.fond: H. O. T.
← Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Sentința nr. 539/2014.... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 405/2014.... → |
---|