Lovirea sau alte violenţe. Art. 180 C.p.. Sentința nr. 2/2014. Tribunalul CLUJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 19-02-2014 în dosarul nr. 3219/235/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA PENALĂ
Dosar nr._
DECIZIA PENALĂ NR.13/2014
Ședința publică din 19 februarie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. Ț.
Judecător: M. L.
Grefier: C. B.
S-a luat spre examinare apelul declarat de către inculpatul P. I.-T., împotriva sentinței penale nr.2/2014 data de 07.01.2014 pronunțată de Judecătoria G., prin care a fost condamnat la pedeapsa de 3 luni închisoare, cu executare în regim de detenție, pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă partea vătămată C. V., lipsă fiind inculpatul.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj este reprezentat prin procuror: D. C..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care tribunalul întreabă participanții dacă mai au cereri de formulat sau excepții de ridicat prealabile dezbaterii judiciare a apelului.
Nefiind alte cereri de formulat, instanța constată că apelul este în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea judiciară a acestuia.
Reprezentantul Parchetului solicită respingerea ca nefondat a apelului formulat de către inculpatul P. I.-T., menținerea sentinței instanței de fond, cu obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat. Arată că vinovăția inculpatului este pe deplin dovedită, stare de fapt care rezultă din coroborarea mijloacelor de probă administrate atât în cursul urmăririi penale cât și în cursul judecății. În urma acțiunii violente a inculpatului, partea vătămată a suferit leziuni traumatice, aceste leziuni fiind detailate în cuprinsul certificatului medico-legal emis de I.M.L. Cluj-N. aflat la dosarul cauzei, leziuni în urma cărora partea vătămată a necesitat 5-6 zile de îngrijiri medicale, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea comisă de inculpat fiind cuprinsă între 6 luni și 2 ani închisoare, solicitând de asemenea menținerea pedepselor accesorii aplicate inculpatului prin sentința penală apelată.
Partea vătămată C. V. arată că își menține declarațiile formulate în cauză.
TRIBUNALUL
Prin sentința penală nr.2/2014 data de 07.01.2014 pronunțată de Judecătoria G., în temeiul art. 180 alin. 2 din Codul Penal, cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. b din Codul Penal, a fost condamnat inculpatul P. I. T., fiul lui F. și I., născut la data de 20.03.1980, în municipiul G., jud. Cluj, CNP_, posesor al CI . nr._, aflat în relație de concubinaj, cetățean român, stagiul militar nesatisfăcut, studii 9 clase, neangajat în muncă, recidivist, cu domiciliul în satul Diviciorii M., nr. 103, ., locuind efectiv, fără forme legale în municipiul G., ., . la pedeapsa de 3 luni închisoare, cu executare în regim de detenție pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe în dauna părții vătămate C. V..
În temeiul art. 71 din Codul Penal s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea dreptului prevăzut de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a din Codul Penal pe durata executării pedepsei principale.
În temeiul art. 15 și art. 346 din Codul de procedură penală raportat la art. 1357 din Codul Civil, a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată în cauză de către partea civilă C. V., cu domiciliul în municipiul G., ., ., jud. Cluj și a fost obligat inculpatul să-i plătească părții civile suma de 1.000 lei cu titlu de despăgubiri civile reprezentând daune morale.
În temeiul art. 191 din Codul de procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Inculpatul P. I. T. are vârsta 32 de ani și se află într-o relație de concubinaj cu M. B., în cursul anului 2012 cei doi locuind în satul Diviciorii M., nr. 103, . C. V. avea, la data incidentului, 56 de ani și locuia în municipiul G. împreună cu soțul său - martorul C. C.. În cursul anului 2012 partea vătămată C. V. a împrumutat-o pe concubina inculpatului P. I. T. cu o anumită sumă de bani, pentru recuperarea căreia, la data de 01.12.2012 în jurul orelor 14,00, s-a deplasat împreună cu soțul său - martorul C. C., cu autoturismul proprietate personală, până la locuința inculpatului din satul Diviciorii M.. Martorul C. C. a oprit autoturismul în fața porții imobilului cu nr. 103, iar partea vătămată C. V. a coborât din mașină, a intrat în curte, a bătut la ușă și a fost invitată în casă de către concubina inculpatului. În momentul în care partea vătămată i-a spus care este scopul vizitei, inculpatul s-a ridicat nervos de pe pat, i-a adresat părții vătămate injurii și a împins-o afară din casă, spunându-i că nu are datorii față de ea.
Inculpatul a împins-o pe partea vătămată până pe târnațul casei, de acolo a împins-o din nou pe scări către curte, moment în care partea vătămată s-a dezechilibrat și a căzut la pământ. Inculpatul a lovit-o de mai multe ori pe partea vătămată C. V. cu umbrela acesteia peste corp și peste membrele superioare, iar când aceasta s-a ridicat de jos cu intenția de a părăsi curtea, inculpatul a lovit-o cu pumnii și a aruncat-o din nou la pământ. . a fost observată de către martorul C. C., care se afla în drum lângă mașină și care a fugit în curtea imobilului cu nr. 103, pentru a aplana conflictul. Când s-a apropiat de inculpat, acesta l-a lovit și pe martor cu piciorul în spate. Într-un final, partea vătămată C. V. și soțul său C. C. au reușit să iasă din curte și să plece la autovehicul, iar după ce au ajuns într-o zonă cu semnal GSM au solicitat telefonic intervenția poliției, un echipaj deplasându-se la fața locului și efectuând primele cercetări.
În urma actelor de violență și a loviturilor exercitate de învinuit asupra sa, partea vătămată C. V. a suferit leziuni la membrele superioare, în zona lombară și abdominală care au necesitat pentru vindecare 5-6 zile de îngrijiri medicale, leziuni descrise în certificatul medico-legal nr. 8775/I/a/1764 din 03.12.2012 emis de Institutul de Medicină Legală din Cluj-N., unde este menționat că, la examenul obiectiv medico-legal din 03.12.2012, C. V. prezenta „pe fața anteromediană a brațului stg. în 1/3 proximală echimoză brun violacee cu margini gălbui, neomogenă de 8/2,5 cm. Pe fața anterioară braț stg. 1/3 medie echimoză cu același aspect de 4/3 cm. Pe fața anterioară antebraț stg. 1/3 distală echimoză cu același aspect de 11/4 cm. Pe fața dorsală a mâinii stg. echimoză cu același aspect de 12/6 cm. pe fond tumefiat. Pe fața anteromediană a antebraț dr. în 1/3 distală echimoză de același aspect de 8/6 cm. pe fond tumefiat. Axilar dr. echimoză cu același aspect de 5/1 cm. Fosa iliacă dr. echimoză cu același aspect de 5,5/4 cm. Lombar median echimoză cu același aspect de 4/1 cm. Subiectiv acuză cefalee, dureri toracice și lombare”, concluzionându-se că „1. Numita C. V. prezintă leziuni traumatice care s-au putut produce prin lovire cu corp dur. 2. Leziunile necesită 5-6 (cinci-șase) zile îngrijiri medicale. 3. Leziunile pot data din 01.12.2012”.
Această stare de fapt rezultă în mod clar din coroborarea mijloacelor de probă administrate atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul judecății. Astfel, în cuprinsul declarației date în faza de urmărire penală (filele 12-13 din dosarul de urmărire penală), partea vătămată a descris maniera violentă în care inculpatul a lovit-o în timp ce a scos-o afară din curte. Maniera în care partea vătămată a fost lovită de către inculpat a fost percepută în mod direct de către martorul C. C. (filele 14-16 din dosarul de urmărire penală, fila 13 din dosarul instanței) care, în depoziția sa, a prezentat felul în care partea vătămată a fost împinsă afară din casă, a căzut pe treptele casei și, căzută fiind la pământ, a fost lovită de inculpat cu umbrela peste cap și mâini, pentru ca, apoi, să fie din nou aruncată spre un gard cu viță de vie. Această stare de fapt este pe deplin întărită și de consemnările efectuate de organele de cercetare penală în cuprinsul procesului-verbal de constatare a efectuării unor acte premergătoare (fila 9 din dosarul de urmărire penală), urmele vizibile ale agresiunii fiind, în mod direct, percepute de către organul de cercetare penală imediat după incident și surprinse în cuprinsul planșelor fotografice depuse la filele 10-11 din dosarul de urmărire penală.
Este clar, așadar, că leziunile suferite de partea vătămată au fost cauzate prin acțiunea violentă a inculpatului de a o împinge, trânti la pământ și lovi pe aceasta, aceste leziuni fiind, în mod detaliat, indicate în cuprinsul certificatului medico-legal nr. 8775/I/a/1764 din 03.12.2012 emis de Institutul de Medicină Legală din Cluj-N. (fila 7 din dosarul de urmărire penală), ce a concluzionat că partea vătămată C. V. prezintă leziuni traumatice care s-au putut produce prin lovire cu corp dur și necesită 5-6 (cinci-șase) zile îngrijiri medicale.
În contextul mijloacelor de probă mai sus arătate rămâne fără relevanță declarația martorului propus de inculpat - în exercitarea dreptului său la apărare și a prezumției de nevinovăție -, martor audiat în cadrul ședinței publice de astăzi, 07.01.2014, martorul P. F. (fila 19 din dosarul instanței) deoarece martorul nu a perceput în mod direct evenimentele petrecute în exteriorul casei unde a fost agresată partea vătămată, ci doar a încercat să circumstanțieze comportamentul agresiv al inculpatului prin alegarea unor manifestări excesive ale părții vătămate în interiorul locuinței. Totuși, instanța are în vedere că această declarație este dată „pro causa”, martorul fiind fratele inculpatului și este normal ca sentimentele de afecțiune existente între frați să-l determine a adopta o atitudine de apărare a inculpatului. Mai mult, instanța apreciază că nu se justifică un comportament atât de agresiv precum cel descris în cele ce preced chiar în ipoteza în care partea vătămată s-ar fi manifestat necorespunzător în interiorul locuinței inculpatului.
În consecință, a fost înlăturată depoziția inculpatului (filele 17-20 din dosarul de urmărire penală) prin care acesta a negat ., ca fiind nesinceră, în contextul materialului probator administrat în cauză. Astfel, în orice proces penal inculpatul este o persoană interesată în cauză, art. 67 din Codul de Procedură Penală prevăzând în mod expres că acest tip de declarații pot servi la aflarea adevărului doar în măsura în care sunt coroborate cu fapte sau împrejurări ce rezultă din ansamblul materialului probator administrat în cauză, ori, în speță, nu poate fi decelată nicio astfel de împrejurare. De altfel, acesta a și recunoscut că ar fi împins-o pe partea vătămată, manifestare de natură a ilustra o oarecare agresivitate din partea sa și a întări ideea lovirilor aplicate ulterior împingerii părții vătămate afară din casă.
În concluzie, din coroborarea mijloacelor de probă administrate în cauză, instanța de fond a reținut că inculpatul a săvârșit fapta pentru care a fost trimis în judecată, faptă ce realizează conținutul constitutiv a infracțiunii de lovire sau alte violențe.
În drept, fapta inculpatului P. I. T. de a o lovi pe partea vătămată C. V., cauzându-i suferințe fizice ce au necesitat pentru vindecare 5-6 zile de îngrijiri medicale întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 180 alin. 1, alin. 2 din Codul Penal.
Potrivit prevederilor legale, respectiv art. 180 alin. 3 din Codul Penal, în cazul săvârșirii unei infracțiuni precum cea dedusă judecății în prezenta cauză, acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. În cauză, instanța va aprecia că aceste exigențe legale de tip procedural au fost îndeplinite, la dosarul de urmărire penală fiind consemnată plângerea penală formulată de către partea vătămată, înregistrată la data de 04.12.2012 (fila 5 din dosarul de urmărire penală).
Sub aspectul laturii obiective a infracțiunii de lovire sau alte violențe, din ansamblul materialului probator administrat în cauză, se poate reține realizarea elementului material prin acțiunea inculpatului de a o lovi pe partea vătămată cu o umbrelă și cu pumnii, de a o împinge și de a o arunca la pământ. Urmarea imediată a constat în cauzarea unei suferințe fizice părții vătămate, după cum rezultă din probatoriul administrat în cauză, vătămarea produsă părții vătămate a fost apreciată ca necesitând 5-6 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare și a fost percepută de martorul ce a asistat la incident ca fiind una violentă, astfel că fapta inculpatului va fi încadrată potrivit alin. 2 al art. 180 din Codul Penal, ce incriminează una din formele agravate ale acestei infracțiuni. Mai mult, existența raportului de cauzalitate între elementul material și urmarea imediată a acțiunii inculpatului apare drept certă din moment ce vătămarea integrității corporale cauzată părții vătămate a fost rezultatul loviturilor aplicate acesteia de către inculpat, la data de 01.12.2012.
Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a săvârșit infracțiunea de lovire sau alte violențe cu intenție directă, întrucât a prevăzut rezultatul faptei sale și a urmărit producerea lui prin acțiunea de a o agresa pe partea vătămată, în maniera ce a fost arătată în cele ce preced. A existat scopul de a-i cauza suferință fizică părții vătămate, comportament determinat de dorința de răzbunare pentru că partea vătămată a „îndrăznit” să se deplaseze la locuința sa pentru a-și recupera o sumă de bani ce îi era datorată de concubina inculpatului. Așadar, infracțiunea de lovire sau alte violențe a fost săvârșită de către inculpat cu forma de vinovăție a intenției, astfel cum este reglementată de art. 19 alin. 1 pct. 1 lit. a din Codul Penal.
Instanța a avut în vedere și faptul că, potrivit fișei de cazier a inculpatului (filele 22-23 din dosarul de urmărire penală), acesta a mai fost condamnat anterior momentului săvârșirii infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată în prezenta cauză, fișa de cazier fiind cuprinzătoare. Totuși, pentru a stabili starea pluralității de infracțiunii ce se va aplica în cauză, instanța urmează a se raporta la pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1020/23.06.2006 a Judecătoriei G. - condamnare care nu face parte din cele menționate în art. 38 din Codul penal -, condamnare considerată ca executată (a fost arestat la data de 06.04.2006, eliberat la data de 28.03.2008, rest neexecutat 464 zile), reținând săvârșirea infracțiunii în stare de recidivă postexecutorie, în sensul art. 37 alin. 1 lit. b din Codul Penal, întrucât după executarea unei pedepse cu închisoarea mai mare de 6 luni, dar înaintea împlinirii termenului de reabilitare, inculpatul a săvârșit din nou o infracțiune cu intenție, iar pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea comisă ulterior este închisoarea mai mare de 1 an (3 luni-2 ani pentru forma agravată a infracțiunii de lovire sau alte violențe).
La individualizarea pedepsei care i-a fost aplicată inculpatului, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 72 din Codul Penal. Astfel, instanța se va raporta la limitele de pedeapsă fixate de legiuitor pentru fapta săvârșită de către inculpat: 3 luni - 2 ani sau amendă, ce conturează un grad de pericol social relativ scăzut al acestui tip de infracțiune. Totodată, vor fi avute în vedere prevederile art. 72 alin. 2 din Codul Penal, pentru alegerea uneia dintre pedepsele alternative stabilite de legiuitor. În acest context, instanța se va raporta la gradul de pericol social concret al faptei deduse judecății, ce rezultă din ansamblul materialului probator administrat în cauză, precum și la datele ce caracterizează persoana inculpatului.
Cu privire la gradul de pericol social concret al infracțiunii comise în concret de către inculpatul P. I. T., astfel cum este relevat de împrejurările și modalitățile de săvârșire, dar și de urmările produse, instanța reține că fapta inculpatului este una care denotă periculozitate. Astfel, deși leziunile cauzate au necesitat pentru vindecare doar 5-6 zile de îngrijiri medicale, fapta inculpatului este gravă prin aceea că a acționat cu sânge rece, cu nepăsare și cruzime asupra părții vătămate, atacând-o pe aceasta cu o agresivitate ieșită din comun, ce nu poate fi în nici un fel justificată, cu atât mai mult cu cât partea vătămată este o femeie în vârstă de 56 ani, o persoană incapabilă de a se apăra în fața forței fizice a unui bărbat tânăr, precum inculpatul, căzută la pământ și lovită.
În acest context, instanța trebuie, totodată, să țină seama și de datele ce caracterizează persoana inculpatului care este cunoscut cu antecedente penale, fișa de cazier judiciar existentă la filele 22-23 din dosarul de urmărire penală fiind cuprinzătoare, după cum a arătat instanța și în cele ce preced, a manifestat o stare de nervozitate excesivă și o agresivitate ieșită din comun la momentul comiterii infracțiunii. Conform notei de relații depuse la fila 21 din dosarul de urmărire penală, inculpatul este cunoscut ca fiind o persoană recalcitrantă, violentă în familie și societate, cu un comportament nesatisfăcător, astfel că atitudinea adoptată la momentul săvârșirii infracțiunii pare a fi una obișnuită pentru inculpat. Mai mult decât atât, instanța are în vedere și împrejurarea că inculpatul a manifestat o atitudine total necorespunzătoare și în fața organelor judiciare, fiind nesincer, negând vehement săvârșirea faptei. A încercat să se scuze, să-și anihileze total vinovăția, acuzând-o pe partea vătămată de manifestări excesive în locuința sa, însă nu a putut oferi instanței o explicație plauzibilă cu privire la leziunile pe care aceasta le-a prezentat ulterior vizitei ce a efectuat-o la domiciliul său.
În consecință, instanța de fond a aplicat inculpatului P. I. T. pedeapsa închisorii, apreciind că scopul pedepsei poate fi atins doar în această modalitate. Pentru individualizarea judiciară a cuantumului pedepsei închisorii ce urmează a o aplica inculpatului, instanța trebuie să aibă în vedere și maniera în care se va executa această pedeapsă, doar o executare în regim de detenție fiind în măsură să îndeplinească scopul de constrângere și de reeducare a condamnatului, astfel cum este impus de art. 52 din Codul Penal, putând forma inculpatului o atitudine corectă față de muncă, față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială. Într-adevăr, inculpatul – recidivist - a acționat într-o manieră violentă și a negat vehement săvârșirea faptei, neasumându-și răspunderea pentru faptele comise, ceea ce impune ca pedeapsa închisorii aplicată pentru această faptă să fie executată în regim de detenție, singurul regim de executare de natură a atrage atenția inculpatului cu privire la ilicitatea faptei sale și în măsură a contribui la reeducarea sa.
În consecință, reținând împrejurarea că leziunile cauzate părții vătămate au fost apreciate ca necesitând doar 5-6 zile de îngrijiri medicale și raportându-se la maniera severă aleasă pentru executarea pedepsei, instanța a aplicat inculpatului pedeapsa închisorii la limita minimă prevăzută de lege, anume: pedeapsa de 3 luni închisoare.
Așadar, întrucât s-a dovedit că fapta există, constituie infracțiunea de lovire sau alte violențe în formă agravată și a fost săvârșită de către inculpat, în conformitate cu prevederile art. 345 alin. 2 din Codul de Procedură Penală, instanța urmează a-l condamna pe inculpatul recidivist P. I. T. la pedeapsa de 3 luni închisoare, cu executare în regim de detenție, pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe în dauna părții vătămate C. V..
În ceea ce privește aplicarea pedepselor accesorii inculpatului, instanța reține că individualizarea acestui tip de pedeapsă trebuie realizată atât în baza art. 71 raportat la art. 64 din Codul Penal, cât și prin prisma Convenției Europene a Drepturilor Omului, a Protocoalelor adiționale și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului care, în conformitate cu dispozițiile art. 11 alin. 2 și art. 20 din Constituția României, fac parte din dreptul intern ca urmare a ratificării acestei Convenții de către România.
Astfel, în cauza “Hirst contra Marii Britanii”, Curtea a apreciat că o aplicare automată, în temeiul legii, a pedepsei accesorii constând în interzicerea dreptului de a vota, care nu lasă nicio marjă de apreciere judecătorului național în vederea analizării temeiurilor care ar determina luarea acestei măsuri, încalcă art. 3 din Primul Protocol adițional. Această jurisprudență a fost reiterată și în cauzele “S. și Parcălab” sau “C.” împotriva României.
Prin urmare, în aplicarea jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, instanța nu va aplica în mod automat, ope legis, pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 lit. a teza I, ci va analiza în ce măsură, în prezenta cauză, aceasta se impune față de natura și gravitatea infracțiunilor săvârșite sau comportamentul inculpatului. Raportat la natura și gravitatea infracțiunii comise în concret de către inculpat, infracțiune de lovire sau alte violențe, îndreptată împotriva integrității corporale și sănătății persoanelor, instanța apreciază că nu se impune aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii dreptului de a alege, întrucât infracțiunea săvârșită nu are implicații electorale și nu există nicio legătură între dreptul de a vota și prevenirea infracțiunilor sau scopul reinserției sociale a infractorului. Totuși, natura și gravitatea faptelor comise de către inculpat conduce la ideea unei nedemnități în exercitarea drepturilor de a fi ales în autorități publice sau în funcții elective publice, motiv pentru care se va aplica inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea dreptului prevăzut de art. 64 lit. a teza a II-a din Codul Penal.
În considerarea celor expuse mai sus și având în vedere și Decizia nr. 74/2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite, în soluționarea recursului în interesul legii, în temeiul art. 71 din Codul Penal, instanța îi va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării dreptului prevăzut de art. 64 lit. a teza a II-a, pe durata executării pedepsei principale, începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
Raportat la latura civilă a cauzei, instanța are în vedere că, potrivit art. 14 din Codul de Procedură Penală, acțiunea civilă are ca obiect tragerea la răspundere civilă a inculpatului, prin constituirea de parte civilă a părții care a suferit un prejudiciu de pe urma săvârșirii infracțiunii. Reglementând răspunderea civilă delictuală, art. 1349 din Codul Civil arată că orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane, iar cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire trebuie să răspundă de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral. În aceeași ordine de idei, art. 1357 alin. 1 din același act normativ impune celui care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, să repare acest prejudiciu.
Având în vedere soluția de condamnare a inculpatului pentru comiterea infracțiunii de lovire sau alte violențe asupra părții vătămate C. V., în temeiul art. 346 alin. 1 din Codul de Procedură Penală, instanța urmează a-l obliga pe acesta și la repararea prejudiciului cauzat părții vătămate, prejudiciu ce se reflectă în cuantumul daunelor morale solicitate de aceasta.
Într-adevăr, din ansamblul materialului probator administrat în cauză, rezultă că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, existând atât prejudiciul, constând în vătămarea integrității corporale ce a necesitat pentru vindecare 5-6 zile de îngrijiri medicale, cauzat părții vătămate prin acțiunea ilicită a inculpatului de a o lovi pe această parte vătămată, cât și raportul de cauzalitate între prejudiciu și fapta ilicită, vătămarea fiind urmarea agresiunii suferite de partea vătămată. Mai mult, deja s-a reținut vinovăția inculpatului în comiterea faptei, vinovăție ce îmbracă forma intenției directe.
Raportat la daunele morale solicitate de către partea civilă, fiind pretinsă suma de 2.000 lei cu acest titlu, instanța reține că, potrivit practicii judiciare, este justificată acordarea daunelor morale ca pretium doloris, în compensarea suferințelor și durerilor de natură fizică și psihică inerente faptei de lovire, pe care le-a încercat victima faptului ilicit, în aprecierea daunelor morale urmând a fi avute în vedere actele doveditoare și probele administrate, iar, în lipsa unor criterii de determinare a cuantumului daunelor morale, instanța urmând a stabili întinderea acestora în raport de gravitatea vătămărilor produse și de intensitatea suferințelor cauzate [Curtea Supremă de Justiție, secția penală, decizia nr. 1387 din 14 martie 2002].
În speța dedusă judecății, pentru a aprecia asupra cuantumului ce i se cuvine părții civile cu titlu de daune morale, chiar în lipsa unui probatoriu consolidat, instanța reține existența unui prejudiciu moral cauzat părții civile rezultă din leziunile suferite de aceasta, fapt ce s-a reflectat în mod inerent în persoana victimei prin durerea pe care a fost nevoită să o suporte sau rușinea de a apărea lovită în societate. Mai mult decât atât, este evidentă teama pe care partea civilă, o femeie în vârstă de 56 ani, a resimțit-o în momentul în care a fost lovită atât de agresiv și neputința de a fi lovită în timp ce era căzută la pământ, sentimente de natură a crea sechele pentru viitor în persoana victimei ce nu a încercat decât să-și recupereze amiabil o sumă de bani împrumutată unei cunoștințe. Așadar, instanța apreciază că infracțiunea a cărei victimă a fost partea civilă a lăsat urme grave în psihicul acesteia, fiind de natură chiar a o traumatiza și a o sensibiliza, premisele personale fiind în acest sens, instanța indicând deja împrejurarea că este vorba despre o femeie matură, în vârstă de 56 ani la data incidentului, femeie lovită cu brutalitate de un bărbat tânăr și voinic.
Totuși, instanța apreciază că suma pretinsă de către partea civilă, în cuantum de 2.000 lei nu se justifică raportat la circumstanțele concrete ale cauzei, iar daunele morale suferite de aceasta pot fi reparate prin acordarea unei sume mai mici, din moment ce gravitatea leziunilor și dificultatea de a reveni la viața curentă nu a fost una care să persiste în timp. În consecință, în temeiul art. 15 și art. 346 din Codul de procedură penală raportat la art. 1357 din Codul Civil, instanța va admite în parte acțiunea civilă formulată în cauză de către partea civilă C. V. și îl va obliga pe inculpat să-i plătească părții civile suma de 1.000 lei cu titlu de despăgubiri civile reprezentând daune morale.
În temeiul art. 191 din Codul de procedură penală, instanța a obligat inculpatul și la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, apreciind că acest cuantum este suficient pentru acoperirea cheltuielilor avansate de stat care au fost determinate de comportamentul concret al inculpatului.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel, în termenul legal, inculpatul P. I.-T. care a solicitat „modificarea în totalitate a hotărârii atacate în sensul modificării pedepsei”, în motivare arătând în esență că a fost nevoit să folosească constrângerea fizică pentru a o determina pe partea vătămată C. V. să părăsească domiciliul său (partea vătămată refuzând să părăsească domiciliul său și amenințându-l pentru a-l determina să-i plătească o pretinsă datorie).
Analizând sentința atacată, prin prisma motivelor de apel, pe baza materialului și lucrărilor dosarului, precum și a dispozițiilor legale în materie, tribunalul constată că apelul declarat în cauză este nefondat, soluțiile adoptate de către instanța de fond, atât în ceea ce privește latura penală a cauzei, cât și cu privire la latura civilă, fiind legale și temeinice, argumentele aduse în sprijinul acestor soluții fiind pertinente și convingătoare, tribunalul însușindu-și-le în totalitate, cu atât mai mult cu cât nu au fost combătute în vreun fel prin motivele de apel formulate de inculpat.
Potrivit jurisprudenței CEDO, instanțele de control judiciar nu sunt obligate să reia în motivarea hotărârii argumentele învederate de prima instanță și să dezvolte din nou în motivarea soluției întregul material probator, dacă aceste argumente sunt pertinente și complete și dacă, cazul de față, motivele de apel prezentate de inculpat nu diferă de susținerile acestuia în fața primei instanțe.
Față de cele menționate mai sus, în baza art.421 alin.1 pct.1 lit.b C.pr.pen. tribunalul urmează să respingă ca nefondat apelul declarat de inculpatul P. I.-T., împotriva sentinței penale nr.2/2014 a Judecătoriei G..
Potrivit art.275 alin.2 C.pr.pen. inculpatul va fi obligat să plătească în favoarea statului suma de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul P. I.-T., fiul lui F. și I., născut la data de 20.03.1980 în G., jud. Cluj, domiciliat în satul Diviciorii M., nr.103, ., cu domiciliul procesual ales în G., ., ., împotriva sentinței penale nr.2/07.01.2014 a Judecătoriei G..
Obligă inculpatul să plătească în favoarea statului suma de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în apel.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 19 februarie 2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
A. Ț. M. L.
GREFIER
C. B.
Red. M.L./M.L./2 ex.
Jud. fond: D. O.-M.
| ← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 654/2014.... | Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013.... → |
|---|
