Omor. Art.188 NCP. Sentința nr. 594/2014. Tribunalul CLUJ
Comentarii |
|
Sentința nr. 594/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 05-08-2014 în dosarul nr. 3870/117/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA PENALĂ
Dosar nr._
COD OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL: 3184
SENTINȚA PENALĂ NR. 594/2014
Ședința publică de la 05 August 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. F.
Grefier M. B.
S-a luat spre examinare cauza penală, având ca obiect contestația la executare (art.598 NCPP), formulată de condamnatul B. S..
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă condamnatul B. S., deținut în Penitenciarul G., asistat de apărătorul desemnat din oficiu, av. P.-B. A. M., în subst.av.B. G., cu delegație avocațială depuse la dosar.
Ministerul Public - P. de pe lângă Tribunalul Cluj este reprezentat prin procuror: G. P..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, la solicitarea instanței petentul B. S., declară că se consideră nedreptățit, are probe în sensul că a fost provocat, respectiv soția sa a fost violată de victimă, considerând că pedeapsa aplicată este prea mare.
Instanța procedează la luarea unei declarații petentului condamnat B. S., declarația acestuia aflându-se la fila 12 de la dosarul cauzei.
Față de conținutul declarației petentului condamnat B. S., instanța acordă cuvântul participanților, cu privire la calificarea juridică a cererii formulate.
Reprezentanta Parchetului, având cuvântul, solicită instanței recalificarea contestației la executare în cerere de revizuire și subsecvent, să dispună declinarea competenței soluționării prezentei cauze, în favoarea instanței competente, respectiv Tribunalul M..
Apărătorul din oficiu al condamnatului, față de memoriul depus la dosarul cauzei de către petentul condamnat, respectiv față de declarația acestuia dată în fața instanței, solicită instanței recalificarea contestației la executare care face obiectul prezentului dosar, în cerere de revizuire și este de acord cu declinarea de competență în favoarea instanței care a soluționat cauza pe fond, solicitată de reprezentanta Ministerului Public. Totodată, solicită acordarea onorariului avocațial din F.M.J.
Condamnatul B. S., având ultimul cuvânt solicită instanței declinarea competenței în favoarea Tribunalului M..
Instanța, față de conținutul memoriului depus de petentul condamnat la dosarul cauzei, respectiv față de declarația acestuia dată azi în fața instanței, consideră că cererea formulată de către acesta are natura juridică a unei cereri de revizuire, întemeiată pe prevederile art.453 lit.a C.p.p. și va recalifica ca atare această cerere formulată de petentul condamnat și va rămâne în pronunțare privind excepția necompetenței teritoriale al instanței, invocată de apărătorul desemnat din oficiu al petentul condamnat și de reprezentanta Ministerului Public.
TRIBUNALUL
Asupra cauzei penale de față reține că prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 07.07.2014, condamnatul B. Ș. a contestat mandatul de executare a pedepsei de 17 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 22/2012 a Tribunalului M., invocând următoarele: că nu au fost avute în vedere circumstanțele atenuante, respectiv scuza provocării sau faptul că s+ar fi aflat în legitimă apărare la momentul comiterii faptei deoarece victima l+ar fi atacat cu autoturismul în plină stradă. În dovedirea susținerilor sale a solicitat audierea martorului O. V., comisar șef de poliție.
Prin memoriul depus la dosar în ședința publică de la data de astăzi, susținut și oral prin declarația dată în fața instanței (f. 12), petentul a solicitat rejudecarea cauzei, întrucât consideră că s-a comis o eroare de judecată. Susține că ar fi fost provocat de victimă de mai multe ori, prin afirmațiile făcute prin oraș în sensul că ar fi avut relații sexuale cu soția petentului. Susține că deține probe noi care tind să dovedească faptul că soția sa ar fi fost violată de victimă.
Față de conținutul memoriului și a declarației făcute la termenul de judecată de la data de 05.08.2014, instanța a recalificat cererea formulată de condamnatul-petent B. Ș. ca având natura juridică a unei cereri de revizuire, întemeiată pe dispozițiile art. 453 alin. 1 lit. a C.pr.pen..
În raport de natura juridică a cererii recalificate, atât reprezentanta Ministerului Public, cât și apărătorul desemnat din oficiu al petentului au invocat excepția necompetenței teritoriale a instanței de a soluționa prezenta cerere de revizuire.
Analizând actele și lucrările dosarului, cu prioritate asupra excepției necompetenței teritoriale, instanța reține că după comunicarea de relații de la Penitenciarul G. rezultă că petentul-condamnat B. Ș. se află în executarea unei pedepse de 17 ani închisoare aplicate prin sentința penală nr. 22/2012 a Tribunalului M., pentru săvârșirea infracțiunii de omor.
În drept, potrivit dispozițiilor art. 458 C.pr.pen., competența de a soluționa cererea de revizuire revine instanței care a judecat cauza în primă instanță, în fapt, Tribunalului M., astfel că excepția invocată apare ca fiind întemeiată și va fi admisă, cu consecința declinării competenței de soluționare a cererii de revizuire în favoarea acestei instanțe.
Văzând și dispozițiile art. 272, art. 275 alin. 3 C.pr.pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței teritoriale a instanței.
În baza art. 458 C.pr.pen., declină competența de soluționare a cererii de revizuire a sentinței penale nr. 22/2012 a Tribunalului M. formulată de condamnatul B. Ș., fiul lui R. și B., ns. la data de 28.05.1978, în prezent deținut în penitenciarul G., în favoarea Tribunalului M..
În baza art. 272 C.pr.pen., stabilește în favoarea Baroului Cluj suma de 100 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, av. B. G. S., care se va avansa din FMJLC.
În baza art. 275 alin. 3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la data de 05.08.2014.
Președinte Grefier
L. F. M. B.
LF/LF/3 ex./04.09.2014
← Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013.... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 593/2014.... → |
---|