Reabilitare judecătorească. Art.527 NCPP. Sentința nr. 184/2014. Tribunalul CLUJ
Comentarii |
|
Sentința nr. 184/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 13-03-2014 în dosarul nr. 726/117/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA PENALĂ
Dosar nr._
SENTINȚA PENALĂ Nr. 184/2014
Ședința nepublică din data de 13 martie 2014
Instanța compusă din:
PREȘEDINTE: A. Ț.
Grefier: D.-P. Oneș
Pe rol fiind judecarea cauzei penale privind pe petentul condamnat T. M. M., cauza având ca obiect reabilitarea judecătorească (art.527 NCPP)
La apelul nominal făcut în ședința nepublică se prezintă petentul T. M. M..
Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj este reprezentat prin procuror: D. C..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, la întrebarea instanței, petentul arată că își menține cererea de reabilitare formulată.
Instanța întreabă părțile dacă au cereri de formulat, ori excepții de ridicat.
Reprezentanta Parchetului invocă excepția necompetenței materiale a Tribunalului Cluj și solicită declinarea competenței în favoarea Judecătoriei Cluj-N., întrucât la data respectivă conform normelor procedurale în vigoare, infracțiunea de furt calificat cu consecințe deosebit de grave era în competența în primă instanță a tribunalului. Între timp însă, au intervenit anumite modificări ale normelor de competență, infracțiunea de furt calificat fiind în întregime de competența judecătoriei, în primă instanță. Totodată potrivit R.I.L. 83/2007, în caz de modificare a normelor de competență, cererea de reabilitare va fi soluționată de instanța competentă să judece cauza în primă instanță, potrivit legii în vigoare la momentul introducerii cererii.
Solicită drept urmare, declinarea de competență în favoarea Judecătoriei Cluj-N..
Petentul arată că este de acord cu această solicitare.
Instanța reține cauza în pronunțare pe excepția invocată.
TR I B U N A L U L
La data de 12.02.2014 s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Cluj, sub nr. de mai sus, cererea formulată de condamnatul T. M. M., prin care a solicitat să se dispună reabilitarea sa judecătorească de sub efectele sentinței penale nr.24/19.01.2001 a Tribunalului Cluj, definitivă prin decizia penală nr. 146/03.05.2001 a Curții de Apel Cluj.
Din actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Prin sentința penală nr.24/19.01.2001 a Tribunalului Cluj, definitivă prin decizia penală nr. 146/03.05.2001 a Curții de Apel Cluj a fost condamnat inculpatul T. M. M. la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la furt calificat în formă continuată, prev. de art. 26 C.pen. rap. la art. 208 al.1, 209 al .1 lit. a C.pen. cu art. 41 al .2 C.pen.
La data de 12.02.2014 s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Cluj prezenta cerere de reabilitare judecătorească, condamnatul apreciind că sunt îndeplinite cerințele legale de admisibilitate a unei astfel de cereri.
Potrivit art. 529 C.p.pen. competentă a se pronunța asupra cererii de reabilitare judecătorească este fie instanța de care a judecat în primă instanță cauza în care s-a pronunțat condamnarea pentru care se cere reabilitarea, fie instanța corespunzătoare în a cărei circumscripție domiciliază condamnatul sau în care a avut ultimul domiciliu, dacă la data introducerii cererii domiciliază în străinătate.
Pe de altă parte, potrivit deciziei nr. 83/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțate în interesul legii, s-a stabilit referitor la instanța competentă să se pronunțe asupra reabilitării judecătorești în situația în care prin schimbarea normelor legale de competență, instanța care a judecat cauza în primă instanță nu mai are această competență în momentul introducerii cererii că „în caz de modificare a normelor de competență, cererea de reabilitare va fi soluționată de instanța competentă să judece cauza în primă instanță potrivit legii în vigoare la momentul introducerii cererii”.
Instanța constată așadar, că la momentul introducerii prezentei cereri, infracțiunea care a făcut obiectul dosarului penal în care s-a pronunțat sentința penală în discuție se judecă în prima instanță de către judecătorie, context în care nu revine Tribunalului Cluj competența soluționări prezentei cereri.
Ca atare, în baza art. 47 C.p.pen. rap. la art.592 C.p.pen. instanța va declina în favoarea Judecătoriei Cluj-N. competența soluționării prezentei cereri.
În baza art. 275 al. 3 C.p.pen. cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
În baza art. 47 C.p.pen. rap. la art. 529 C.p.pen. declină în favoarea Judecătoriei Cluj-N. competența soluționării cererii de reabilitare formulate de petentul T. M. M., cu dom. în com. B., ., jud. Cluj.
Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 13.03.2014.
PREȘEDINTE GREFIER
A. Ț. D. P. ONEȘ
Red. 2 ex. / A.Ț
25.03.2014
← Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 82/2014.... | Cerere de liberare condiţionată. Art.450 C.p.p., art.55 ind.1... → |
---|