Cerere de liberare condiţionată. Art.450 C.p.p., art.55 ind.1 şi urm. C.p.. Hotărâre din 08-01-2014, Tribunalul CLUJ

Hotărâre pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 08-01-2014 în dosarul nr. 2167/219/2013

ROMÂNIA

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA PENALĂ

Dosar nr._

DECIZIA PENALĂ NR.2/R/2014

Ședința publică din 8 ianuarie 2014

Instanța compusă din:

PREȘEDINTE: M. L.

Judecător: S. T.

Judecător: A. Ț.

Grefier: D.-P. Oneș

S-a luat spre soluționare recursul formulat în cauză de petentul condamnat A. M. împotriva sentinței penale nr.502/28.10.2013 a Judecătoriei D., cauza având ca obiect cerere de liberare condiționată.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă apărătorul desemnat din oficiu al petentului, av. Ț. O.-G. cu delegație la dosar, lipsă fiind petentul.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj este reprezentat prin procuror: M. Sfîriac.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care instanța constată că s-a depus la dosar un script din partea petentului condamnat, prin reprezentantul escortei Penitenciarului G., prin care arată că înțelege să își retragă recursul formulat în prezentul dosar.

Față de această împrejurare, instanța acordă cuvântul părților.

Apărătorul petentului solicită a se lua act de manifestarea de voință a acestuia. Totodată solicită acordarea onorariului avocațial din F.M.J.

Reprezentanta Parchetului solicită de asemenea a se lua act de manifestarea de voință a petentului.

TRIBUNALUL

Prin sentința penală nr.502/28.10.2013 a Judecătoriei D., a fost respinsă cererea privind liberarea condiționată, formulată de petiționarul A. M., fiul lui P. și V., născut la 25.08. 1955, aflat în prezent în Penitenciar Bistrita, ca prematur introdusă.

A fost obligat petiționarul la 150 lei cheltuieli judiciare statului din care 100 lei onorariu pentru apărător din oficiu.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:

Prin cererea formulată de petentul condamnat A. M. deținut în Penitenciarul Spital D., în prezent în Penitenciarul Bistrița s-a solicitat liberarea condiționată din executarea pedepsei de 6 ani 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 981/2011 a Judecătoriei Moreni, cu motivarea că îndeplinește cerințele legale în acest sens.

Întrucât, petiționarul condamnat A. M. a început executarea pedepsei la data de 31.08.2010, pedeapsa fiind egală cu 1582 zile, având executate 1428 zile, rămânându-i de executat un rest de 154 zile, devine propozabil în vederea discutării în comisia pentru liberare condiționată după data de 27.01.2014, instanța a constatat că cererea a fost prematur introdusă.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termenul legal, condamnatul A. M., fără a preciza însă motivele pentru care înțelege să critice hotărârea atacată.

La termenul de judecată din data de 8 ianuarie 2014, instanța constată că petentul condamnat A. M. a depus la dosar un înscris prin care arată că înțelege să-și retragă recursul formulat în cauză, solicitând a se lua act de această manifestare de voință.

Față de cele menționate mai sus, în baza art.385/4 alin.2 C.pr.pen. rap. la art.369 C.pr.pen. tribunalul urmează să ia act de retragerea recursului formulat de condamnat, împotriva sentinței penale nr.502/2013 a Judecătoriei D..

Conform art.189 C.pr.pen. se va stabili în favoarea Baroului Cluj suma de 100 lei reprezentând onorariul avocațial din oficiu (cuvenit av. Ț. O.-G.), care se va avansa din F.M.J.

Potrivit art.192 alin.2 C.pr.pen. condamnatul va fi obligat să plătească în favoarea statului suma de 150 lei reprezentând cheltuieli judiciare în recurs, din care 100 lei reprezintă onorariul avocațial din oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Ia act de retragerea recursului declarat de condamnatul A. M., fiul lui P. și V., născut la 25.08. 1955 în loc. Florești, jud. Prahova, deținut în prezent în Penitenciarul G., împotriva sentinței penale nr.502/28.10.2013 a Judecătoriei D..

Stabilește în favoarea Baroului Cluj suma de 100 lei reprezentând onorariul avocațial din oficiu (cuvenit av. Ț. O.-G.), care se avansează din F.M.J.

Obligă condamnatul la plata către stat a sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs, din care 100 lei reprezintă onorariul avocațial din oficiu.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 8 ianuarie 2014.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

M. L. S. T. A. Ț.

GREFIER

D.-P. ONEȘ

Red. M.L./C.B./2 ex.

Jud. fond : R. S.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de liberare condiţionată. Art.450 C.p.p., art.55 ind.1 şi urm. C.p.. Hotărâre din 08-01-2014, Tribunalul CLUJ