Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013. Sentința nr. 598/2014. Tribunalul CLUJ
Comentarii |
|
Sentința nr. 598/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 08-08-2014 în dosarul nr. 1529/83/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA PENALĂ
Cod operator de date cu caracter personal: 3184
Dosar nr._
SENTINȚA PENALĂ nr. 598/2014
Ședința publică de la 8 august 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S. T.
Grefier: D. T.
Pe rol fiind judecarea cauzei penale formulată de contestatorul condamnat S. V. Z., cauza având ca obiect contestație la executare privind aplicarea legii mai favorabile, conform art. 23 din Legea de aplicare a Codului de Procedură Penală.
Cererea se examinează fără citarea persoanei condamnate și fără participarea procurorului.
S-a făcut referatul cauzei după care, instanța constată că, în urma adresei întocmite către Penitenciarul G. la termenul anterior, s-au depus la dosarul cauzei copiile sentințelor penale nr. 157/2005 a Tribunalului Satu M., nr. 1465/2005, nr. 653/2005 și nr. 186/2005 ale Judecătoriei Satu M. și nr. 1329/2004 a Judecătoriei Baia M..
Instanța invocă excepția necompetenței materiale și rămâne în pronunțare pe excepție..
TRIBUNALUL,
Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Satu-M. sub dosar nr._, petentul condamnat S. V. Z. a solicitat la data de 10.06.2014 aplicarea legii penale mai favorabile în privința pedepsei în executarea căreia se află. Cererea a fost calificată drept una formulată în conformitate cu dispozițiile art. 23 din Legea nr. 255/2013, dar declinarea de competență în favoarea Tribunalului Cluj – ca fiind instanță corespunzătoare în grad instanței de executare în a cărei rază teritorială se află unitatea de detenție a condamnatului, s-a făcut în temeiul art. 595 alin. 2 din Codul de procedură penală.
Analizându-și propria competență în soluționarea prezentei cauze tribunalul constată că instanța constată că persoana privată de libertate S. V. Z. a fost condamnat la pedeapsa de 20 ani și 6 luni închisoare prin Sentința penală nr. 756/12.04.2009 a Judecătoriei Satu M., aceasta fiind instanța de executare.
Conform art. 23 alin. 2 din Legea nr. 255/2013 cererile, contestațiile, și sesizările privind persoanele aflate în executarea pedepselor se soluționează de către instanța corespunzătoare în grad instanței de executare în a cărei circumscripție se află locul de detenție. În speță, locul de detenție al petentului se află în mun. G., iar instanță corespunzătoare în grad Judecătoriei Satu M. în a cărei circumscripție se află Penitenciarul G. este Judecătoria G., prin urmare, în temeiul art. 50 din Codul de procedură penală rap. la art. 23 alin. 2 din Legea nr. 255/2013 se impune declinarea competenței în favoarea acestei din urmă instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
În baza art. 50 rap. la art. 23 din Legea nr. 255/2013 declină competența de soluționare a cererii formulate de petentul condamnat S. V. Z., fiul lui natural și A., născut la data de 17.02.1984, deținut în Penitenciarul G., în favoarea Judecătoriei G..
În baza art. 275 alin. 3 din Codul de procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Pronunțată în ședință publică, azi, 08.08.2014.
PREȘEDINTE GREFIER
S. T. D. A. T.
Red. S.T.
← Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Sentința nr.... | Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013.... → |
---|