Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013. Sentința nr. 145/2014. Tribunalul CLUJ

Sentința nr. 145/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 26-02-2014 în dosarul nr. 928/117/2014

ROMÂNIA

TRIBUNALUL CLUJ

SECȚIA PENALĂ

Dosar nr._ //2014

Cod operator de date cu caracter personal 3184

SENTINȚA PENALĂ NR. 145/C/2014

Ședința publică din data de 26 februarie 2014

Instanța constituită din:

Președinte: A. I.

Grefier: D. C.

Pe rol fiind judecarea cauzei penale privind pe contestatorul condamnat C. S. N., cauza având ca obiect contestație la executare privind aplicarea legii penale mai favorabile, conform art. 23 din Legea de aplicare a Codului de Procedură Penală.

Cererea se examinează fără citarea persoanei condamnate și fără participarea procurorului.

S-a făcut referatul cauzei după care, instanța reține cauza în pronunțare, pe baza actelor de la dosar.

TRIBUNALUL

Prin sesizarea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj sub nr._, condamnatul C. S. a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile, cu privire la durata pedepsei ce i-a fost aplicată condamnatului prin Sentința penală nr.359/22.09.2011 pronunțată de către Tribunalul Cluj în dosarul cu nr._, definitivă prin decizia penală nr.465/20.02.2012 a ÎCCJ.

Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:

Prin Sentința penală nr.359/22.09.2011 pronunțată de către Tribunalul Cluj în dosarul cu nr._, definitivă prin decizia penală nr.465/20.02.2012 a ÎCCJ, s-a dispus condamnarea numitului C. S. la pedeapsa de 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev.de art.64 al.1 lit.a teza I C.penal pentru comiterea infracțiunii de omor calificat, p.p.de art.174 cu art.175 lit.i C.penal cu art.75 lit.a C.penal și art.320 ind.1 C.pr.pen. În baza sentinței penale menționate s-a emis MEPI nr.424/2011, de către Tribunalul Cluj.

Analizând noile prevederi și anume art.189 NCP, care incriminează fapta comisă de către condamnat, instanța constată că limitele de pedeapsă sunt identice și anume închisoare între 15 și 25 ani și interzicerea unor drepturi, ca atare nu se pune problema aplicării legii penale mai favorabile. Potrivit art. 6 alin. 6 C.pen., dacă legea nouă este mai favorabilă numai sub aspectul pedepsei complementare, acestea se execută în conținutul și limitele prevăzute de legea nouă. Potrivit art. 66 C.pen., pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi constă în interzicerea exercitării, pe o perioadă de la unul la 5 ani, a unuia sau mai multor drepturi.

Pe cale de consecință, în baza art. 23 din Legea nr. 255 din 2013 și art. 595 C.p.p., va admite în parte cererea formulată de condamnatul C. S. N., fiul lui natural și L., ns. la data de 07.03.1989, CNP _, cetățean român, în prezent deținut în PNT G. și, în consecință:

În baza art.6 al.6 C.p., va stabili pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi prev. de art. 66 lit.d C.p. pe durata de 5 ani, și a pedepsei accesorii prev.de art.65 lit.a NCP., aplicate prin S.P. nr.359/22.09.2011 pronunțată în dosar nr._ al Tribunalului Cluj, definitivă prin decizia penală nr.465/20.02.2012 a ÎCCJ..

Se va dispune anularea vechiului mandat de executare a pedepsei închisorii și emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii.

În baza art. 275 al.3 C.p.p., cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art. 23 din Legea nr. 255/2013 și art. 595 C.p.p., admite în parte cererea formulată de condamnatul C. S. N., fiul lui natural și L., ns. la data de 07.03.1989, CNP _, cetățean român, în prezent deținut în PNT G. și, în consecință:

În baza art.6 al.6 C.p., stabilește pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi prev. de art. 66 lit.d C.p. pe durata de 5 ani, și a pedepsei accesorii prev.de art.65 lit.a NCP., aplicate prin S.P. nr.359/22.09.2011 pronunțată în dosar nr._ al Tribunalului Cluj, definitivă prin decizia penală nr.465/20.02.2012 a ÎCCJ..

Dispune anularea vechiului mandat de executare a pedepsei închisorii și emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii.

În baza art. 275 al.3 C.p.p., cheltuielile judiciare avansate de stat, rămân în sarcina acestuia.

Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică din 26.02.2014.

PREȘEDINTE GREFIER

A. I. D. C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013. Sentința nr. 145/2014. Tribunalul CLUJ