Cerere de contopire a executării pedepselor. alte modificări de pedepse. Art.449 C.p.p.. Decizia nr. 124/2014. Tribunalul CONSTANŢA

Decizia nr. 124/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 11-02-2014 în dosarul nr. 8443/256/2013

Dosar nr._

TRIBUNALUL C.

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR.124

Ședința publică din data de 11 02 2014

PREȘEDINTE – M. M.

GREFIER – A.-M. G.

Ministerul Public reprezentat de PROCUROR – N. Z.

S-a luat în examinare contestația declarată de contestatorul condamnat G. M. – fiul lui I. și K., născut la data de 11.06.1989, deținut în Penitenciarul Poarta Albă - împotriva sentinței penale nr.3107 data de 20.11.2013 pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosarul penal nr._ .

La apelul nominal făcut în ședință publică, cu respectarea dispozițiilor art.358 alin.1 Cod pr.penală, se prezintă contestatorul condamnat G. M. – în stare de deținere, lipsind apărătorul din oficiu G. D., în baza împuternicirii avocațiale depusă la dosar.

Procedura este legal îndeplinită, citarea fiind efectuată cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art. 257 – 261 și art. 353 cod procedură penală.

Instanța, având în vedere dispozițiile art.3 din Legea nr.255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr.135/2010 privind Codul de Procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale („legea nouă se aplică de la data intrării ei în vigoare tuturor cauzelor aflate pe rolul organelor judiciare”), în referire la art.10 din același act normativ, dispune recalificarea prezentei căi de atac înregistrate ca recurs, în contestație, urmând ca prezenta cauză să fie judecată de către un complet format dintr-un singur judecător.

Constatând lipsa nejustificată a apărătorului din oficiu G. D., care nu s-a prezentat la termenul de astăzi și nici nu și-a asigurat substituirea, instanța dispune amendarea acestuia cu suma de 500 lei, în conformitatea cu dispozițiile art. 283 alin.3 cod procedură penală, dispunând totodată comunicarea unei copii a prezentei încheieri către apărătorul amendat.

Având în vedere lipsa de apărare a contestatorului condamnat G. M., instanța pune în discuție amânarea cauzei.

Se prezintă avocat S. M. care depune la dosarul cauzei delegație de substituire a apărătorului din oficiu G. D..

Luând act de depunerea delegației de substituire, instanța revine asupra dispoziției privind amendarea domnului avocat G. D..

Având personal cuvântul, contestatorul condamnat G. M. menționează că dorește să își retragă contestația, semnând în acest sens în caietul grefierului de ședință.

Apărătorul contestatorului condamnat, avocat S. M., cuvântul, solicită a se lua act de retragerea contestației.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită de asemenea, a se lua act de retragerea contestației.

Contestatorul condamnat G. M., în ultim cuvânt, solicită instanței să ia act că și-a retras contestația.

Dezbaterile declarându-se închise, instanța rămâne în pronunțare.

După deliberare;

TRIBUNALUL

Asupra contestației de față;

Examinând actele și lucrările dosarului instanța constată că prin sentința penală nr.3107 din data de 21.11.2013 pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosarul penal nr._, s-au dispus următoarele:

„Admite cererea de contopire pedepse formulată de condamnatul G. M., fiul lui I. și K., născut la 11.06.1989, deținut în Penitenciarul Poarta Albă, județul C..

În baza art.449 alin.1 lit.a Cod procedură penală rap. la art.33 lit.a și 36 alin 2 Cod penal; Contopește:

- pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 72/11.03.2013 a Judecătoriei Sf. G. definitivă prin DEC. pen. nr. 768/R/04.10.2013 a Curții de Apel B., aplicată în baza art. 211 alin. 1, alin. 2 lit.c Cp cu aplic. art. 320 ind.1 (act material din 23.08.2012)

- cu pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 311/11.12.2012 a Judecătoriei M. definitivă prin DEC. pen. nr. 52/P/01.02.2013 a Curții de Apel B., aplicată în baza art. baza art. 211 alin. 1, alin. 2 lit.c Cp cu aplic. art. 320 ind.1

Aplică petentului pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare, pe care o sporește cu 3 luni, în final va executa 3 ani și 9 luni închisoare.

Anulează vechile mandate de executare și dispune emiterea unui nou mandat pentru pedeapsa de 3 ani și 9 luni închisoare din care, în baza art. 36 alin.3 Cod penal, deduce perioada reținerii, respectiv ziua de 06.10.2012 și a reținerii și arestării preventive de la 05.11.2012 - la zi.

În baza art. 71 alin 1,2 cod penal

Interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II a și lit. b Cod Penal.

Menține starea de arest a condamnatului și celelalte dispoziții ale sentințelor penale amintite mai sus.

În baza art.189 Cod procedură penală;

Dispune avansarea din fondurile Ministerului Justiției către Baroul C. a sumei de 100 lei pentru avocat M. I. – delegație nr.3540/2013.

În baza art.192 alin.3 Cod procedură penală;

Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunțare pentru procuror și de la comunicare pentru condamnat.

Pronunțată în ședință publică azi, 21.11.2013.”

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Medgidia sub nr._ din 31.10.2013, condamnatul G. M., deținut în Penitenciarul Poarta Albă, județul C., a solicitat contopirea pedepselor în executarea cărora se află, precizând că sunt aplicate pentru fapte concurente.

Prin sentința penală nr. 72/11.03.2013 a Judecătoriei Sf. G. definitivă prin DEC. pen. nr. 768/R/04.10.2013 a Curții de Apel B., i s-a aplicat condamnatului G. M. pedeapsa de de 3 ani și 6 luni închisoare închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie .

Faptele au fost săvârșite în data de 23.08.2012.

Prin sentința penală nr. 311/11.12.2012 a Judecătoriei M. definitivă prin DEC. pen. nr. 52/P/01.02.2013 a Curții de Apel C., i s-a aplicat aceluiași condamnat pedeapsa de 3 ani închisoare pentru infracțiunea de tâlhărie.

S-a reținut că fapta a fost săvârșită în noaptea de 05.11.2012.

Potrivit dispozițiilor art.449 alin.1 Cod procedură penală, „Pedeapsa pronunțată poate fi modificată dacă la punerea în executare a unei hotărâri sau în cursul executării pedepsei se constată, pe baza unei alte hotărâri definitive, existența concursului de infracțiuni.”

Analizând cererea condamnatului G. M. prin prisma celor de mai sus, se apreciază că este întemeiată și urmează a fi admisă întrucât faptele sunt comise în condițiile concursului real de infracțiuni prev. de art. 33 lit. a Cod penal, respectiv faptele au fost săvârșite mai înainte ca inculpatul să i fost condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele, aspect care rezultă din compararea datelor săvârșirii faptelor cu data rămânerii definitive a hotărârilor de condamnare a căror contopire se solicită.

Împotriva sentinței penale menționate a formulat contestație condamnatul G. M..

Prezent la termenul din 11.02.2014, petentul condamnat, în prezența avocatului desemnat din oficiu a declarat că își retrage contestația formulată.

În considerarea celor de mai sus, față de această manifestare de voință instanța va lua act de retragerea contestației formulate de condamnatul G. M. împotriva sentinței penale nr. 3107/21.11.2013 pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosar penal nr._ .

În baza art. 272 Cod procedură penală va avansa din fondurile Ministerului Justiției către Baroul C. onorariul avocatului din oficiu S. M. – 100 lei.

În temeiul art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, va obliga contestatorul la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Ia act de retragerea contestației formulate de condamnatul G. M. – fiul lui I. și K., născut la data de 11.06.1989, deținut în Penitenciarul Poarta Albă - împotriva sentinței penale nr. 3107/21.11.2013 pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosar penal nr._ .

În baza art. 272 Cod procedură penală avansează din fondurile Ministerului Justiției către Baroul C. onorariul avocatului din oficiu S. M. – 100 lei.

În temeiul art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, obligă contestatorul la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 11.02.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

M. M. A.-M. G.

Red.jud.fond.C.L.R.;

Red./tehnored.jud.contestație M.M./ 17.02.2014/5 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de contopire a executării pedepselor. alte modificări de pedepse. Art.449 C.p.p.. Decizia nr. 124/2014. Tribunalul CONSTANŢA