Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Sentința nr. 296/2014. Tribunalul CONSTANŢA

Sentința nr. 296/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 29-04-2014 în dosarul nr. 411/120/2014

Dosar penal nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL C.

SECȚIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ NR.296

Ședința publică din data de 29.04.2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – N. A.

GREFIER – D. V.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul C.

reprezentat de PROCUROR – C. B.

Pe rol judecarea cauzei penale având ca obiect contestația la executare formulată de condamnatul A. M. – fiul lui Bairam și Iminea, născut la data de 16.11.1977 în C., CNP_, deținut în P. P. Albă.

La apelul nominal făcut în ședință publică, cu respectarea disp.art.358 cod procedură penală, se prezintă contestatorul – condamnat A. M., în stare de deținere și asistat de apărătorul desemnat din oficiu Stamule M., în baza delegației pentru asistență judiciară obligatorie depusă la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită, citarea fiind efectuată cu respectarea disp. art. 358 alin.1 cod procedură penală.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează părțile, obiectul cauzei, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, stadiul procesual.

Contestatorul – condamnat A. M. arată că înțelege să-și retragă prezenta contestație la executare, întrucât i-a fost dedusă perioada arestului preventiv.

Apărătorul din oficiu al contestatorului - condamnat, avocat Stamule M., având cuvântul, solicită să se ia act de retragerea contestației la executare formulată de condamnat.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită de asemenea a se lua act de manifestarea expresă de voință a contestatorului - condamnat, în sensul retragerii contestației la executare.

Contestatorul – condamnat A. M., în ultimul cuvânt, solicită să se ia act de retragerea contestației la executare.

TRIBUNALUL

Asupra contestației de față:

Prin sentința penală nr.212/07.03.2014 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în dosar nr._,

În baza art.50 alin.1 Cod proc.pen.,rap.la art.597 alin.6 Cod proc.pen.,

S-a declinat competența de soluționare a cererii formulată de condamnatul A. M. – fiul lui Bairam și Iminea,n.la 16.11.1977 în C., județul C. CNP_, deținut in P. P. Albă - în favoarea Tribunalului C..

În baza art. 275 alin.3 Cod procedura penală,cheltuielile judiciare incluzând și onorariul avocatului desemnat din oficiu ,în sumă de 100 lei,au rămas în sarcina statului,onorariu avocat urmând să fie avansat din fondurile Ministerului Justitiei, în contul Baroului Dâmbovița.

Asupra contestației la executare formulată de condamnat ,s-a constatat:

Prin cererea înregistrată sub nr._ din 24.10.2013 ,petentul condamnat A. M. a solicitat instanței de judecată ,să dispună deducerea din pedeapsa închisorii de 18 ani la care a fost condamnat prin sentința penală nr.413/2013 ,a unor perioade în care a fost arestat preventiv.

În fața acestei instanțe,după înregistrarea dosarului pe rolul Tribunalului C.,la termenul de judecată din data de 29.04.2014, condamnatul, asistat de avocatul desemnat din oficiu, după ce s-a consultat cu acesta, a precizat că dorește să-și retragă contestația.

Având în vedere manifestarea de voință exprimată în sensul celor de mai sus,în baza art. 599 Cod proc. pen., Tribunalul va lua act de retragerea contestației la executare formulată de către condamnat.

Văzând și dispozițiile art. 275 alin. 2 Cod proc.pen. și art. 272 Cod proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

În baza art.599 alin.3Cod proc.pen.,

Ia act de retragerea contestației la executare formulată de condamnatul A. M. - fiul lui Bairam și Iminea, născut la 16.11.1977 - deținut în P. P. Albă.

În baza art.272 Cod proc.pen., onorariu avocat oficiu către Baroul C., în sumă de 100 lei, pentru av. Stamule M., se avansează din fondurile Ministerului Justiției.

În baza art.275 alin.2 Cod proc.pen., obligă condamnatul la plata sumei de 200 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 29.04.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

N. A. D. V.

Tehnored. jud. N.A./05.05.2014

5 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Sentința nr. 296/2014. Tribunalul CONSTANŢA