Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Sentința nr. 602/2014. Tribunalul CONSTANŢA

Sentința nr. 602/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 11-12-2014 în dosarul nr. 8023/118/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL C.

SECȚIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ Nr. 602

Ședința din data de 11 decembrie 2014

CAMER ADE CONSILIU

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. M.

Grefier L. Ș.

Pe rol, pronunțarea asupra cererii având ca obiect revizuirea încheierii de cameră preliminară nr.183/30.09.2014 a Tribunalului C., formulată de revizuientul F. V., domiciliat în C., . nr.123, cod poștal_.

Dezbaterile au avut loc în ședința din camera de consiliu din data de 10.12.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință penală.

Având nevoie de timp pentru a delibera asupra admiterii în principiu a prezentei cereri de revizuire, instanța a amânat pronunțarea la data de 11.12.2014, când a pronunțat următoarea soluție

TRIBUNALUL

Cu privire la cauza penală de față,

Prin cererea înregistrată sub nr._, revizuientul F. V. a solicitat revizuirea încheierii Tribunalului C. nr. 183/30.09.2014, pronunțată în dosarul penal nr._ /a1, definitivă prin încheierea nr. 139/P/CP din 28 octombrie 2014 a Curții de Apel C..

Revizuientul a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 453 alin. 1 lit. f Cod procedură penală susținând că judecătorul de cameră preliminară s-a pronunțat fără să procedeze la citarea inculpatului.

În susținerea cererii de revizuire formulate, condamnatul a susținut că:

După pronunțarea încheierii menționate Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționaliate și a constatat că soluția legislativă cuprinsă în art. 341 alin. 10 Cod procedură penală, potrivit căreia judecătorul de cameră preliminară se pronunță fără participarea procurorului și a inculpatului este neconstituțională, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 344 alin. 4 Cpp sunt neconstituționale, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că soluția legislativă cuprinsă în art. 345 ain. 1 și art. 346 alin. 1 Cpp potrivit căreia judecătorul de cameră preliminară se pronunță fără participarea procurorului și a inculpatului este neconstituțională, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 347 alin. 3 rap. la art. 344 alin. 4, art. 345 alin. 1 și art. 346 alin. 1 Cpp sunt neconstituționale.

Analizând prezenta cerere de revizuire formulată instanța constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 459 Cod procedură penală la primirea cererii de revizuire, președintele instanței fixează termen pentru examinarea admisibilitatii in principiu a cererii de revizuire, dispunand atasarea dosarului cauzei, aceasta fiind, astfel, prima fază a judecării cererii de revizuire.

Această analiză se realizează potrivit disp. art. 459 alin. 2 Cpp, în camera de consiliu, fără citarea părților, dispoziții aplicabile în judecarea cererii de revizuire. De altfel, acestea sunt similare cu procedura reglementată de dispozițiile art. 403 alin. 1 Cod procedură penală din 1969, care potrivit Curții Constituționale nu înfrâng prevederile referitoare la dreptul la un proces echitabil, întrucât procedura specială vizată nu se ocupă de fondul cauzelor, de drepturile civile, cum cere art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ci numai de aspectele de ordin pur legal, a căror examinare nu face cu nimic necesară o dezbatere, cu citarea părților (în acest sens fiind: decizia nr. 138/2013, Deciziei nr. 579 din 7 iunie 2007 și Deciziei nr. 518 din 15 mai 2012).

În această etapă, instanța verifica dacă cererea îndeplinește condițiile legale prevăzute de art. 459 NCPP.

Astfel, examinarea în principiu a cererii de revizuire constituie etapa în care instanța controlează seriozitatea cererii, atât din punct de vedere al fondului, cât și al condițiilor de formă, făcând o apreciere proprie asupra motivelor și probelor propuse de revizuent, în scopul de a se convinge că revizuirea trebuie examinată pe fond.

Pentru a decide asupra admisibilității în principiu a cererii, instanța de judecată examinează dacă cererea a fost formulata in termen si de o persoana dintre cele prevăzute la art. 455; dacă cererea a fost întocmita cu respectarea prevederilor art. 456 alin. (2) si (3); dacă au fost invocate temeiuri legale pentru redeschiderea procedurilor penale; dacă faptele si mijloacele de proba in baza cărora este formulata cererea nu au fost prezentate . de revizuire care a fost judecata definitiv;dacă faptele si mijloacele de proba in baza cărora este formulata cererea conduc, in mod evident, la stabilirea existentei unor temeiuri legale ce permit revizuirea și dacă persoana care a formulat cererea s-a conformat cerințelor instanței dispuse potrivit art. 456 alin. (4).

Deși art. 459 alin. 3 Cod procedură penală nu prevede, apreciez că instanța verifică, în cadrul acestei proceduri și dacă cererea de revizuire privește hotărâri judecătorești definitive pronunțate de instanțele penale prin care s-a soluționat fondul cauzei.

Având caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt contestate și înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale, revizuirea privește numai hotărâri definitive prin care a fost soluționat fondul cauzei.

În acest sens este și practica judiciară în care s-a stabilit că pot fi atacate pe calea revizuirii numai hotărârile definitive prin care s-a soluționat fondul cauzei prin condamnare, achitare sau încetarea procesului penal, la acestea adăugându-se soluțiile de renunțare la aplicarea pedepsei sau de amanare a aplicării pedepsei.

Această concluzie se desprinde atat din continutul prevederilor mentionate, cat si din dispozițiile care reglementează cazurile de revizuire prev. de art. 453 Cpp.

Astfel, potrivit art. 453 alin. 3, cazurile prev. la alin. 1 lit. a și f pot fi invocate ca motive de revizuire numai în favoarea persoanei condamante sau a celei față de care s-a dispus renunțarea la aplicarea pedepsei ori amanarea aplicării pedepsei; potrivit alin. 4, cazul prev. la alin 1 lit. a Cpp constituie motiv de revizuire dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare, de renunțare la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicării pedepsei ori de încetare a procesului penal.

Rezultă că sunt supuse revizuirii numai hotărârile judecatoresti prin care s-a solutionat fondul cauzei, adica acele hotarari prin care s-a rezolvat raportul juridic de drept substantial, pronuntandu-se o solutie de condamnare, achitare sau încetarea procesului penal, la acestea adăugându-se soluțiile de renunțare la aplicarea pedepsei sau de amanare a aplicării pedepsei.

Din aceste reglementari de ansamblu ale cazurilor de revizuire si ale conditiilor pe care fiecare dintre acestea trebuie sa le indeplineasca pentru a constitui motive de revizuire a unei hotarari judecatoresti definitive rezulta, deci, ca hotărârile judecătorești prin care nu se rezolva fondul cauzei nu pot fi supuse revizuirii.

Cum în raport de soluțiile ce pot fi pronunțate în procedura de cameră preliminară de către judecătorul de cameră preliminară nu se poate considera că s-ar rezolva fondul cauzei, deoarece nici una din soluții nu implică stabilirea existenței fapte și a vinovăției în accepțiunea disp art. 396 Cpp și cum prin lege nu este reglementată posibilitatea exercitării căii extraordinare de atac a revizuirii și împotriva încheierilor pronunțate în procedura de cameră preliminară, o astfel de cale de atac nu este admisibilă.

În consecință, în baza art. 459 alin. 5 Cod procedură penală, va respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire a încheierii de cameră preliminară nr. 183/30.09.2014 a Tribunalului C., formulată de revizuientul F. V..

În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală va obliga revizuientul la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în folosul statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art. 459 alin. 5 Cod procedură penală,

Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire a încheierii de cameră preliminară nr. 183/30.09.2014 a Tribunalului C., formulată de revizuientul F. V. - domiciliat în C., . nr.123, cod poștal_.

În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală obligă revizuientul la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în folosul statului.

Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.

Cercetată în cameră de consiliu și pronunțată în ședință publică, astăzi, 11.12.2014.

Președinte,Grefier,

M. MitanLaura Ș.

Tehnored. jud. M.M./09.01.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Sentința nr. 602/2014. Tribunalul CONSTANŢA