Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 638/2014. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 638/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 07-10-2014 în dosarul nr. 5426/256/2014
DOSAR NR ._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL CONSTANTA
DECIZIA PENALĂ NR.638
Ședința publică din data de 07.10.2014
P.: A. A.
GREFIER: C. C.
PROCUROR: M. C. V.
S-a luat în examinare contestația formulată de condamnatul B. I. - fiul lui I. și C., născut la data de 05.08.1979, deținut în P. P. Albă, împotriva sentinței penale nr. 2339/04.07.2014 a Judecătoriei Medgidia, pronunțată în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică, cu respectarea dispozițiilor art. 358 alin.1 Cod pr. penală, se prezintă contestatorul condamnat B. I., în stare de deținere, asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat D. I., în baza delegației depuse la dosar.
Procedura este legal îndeplinită, citarea fiind efectuată cu respectarea disp. art.257 – 261 și 353 Cod pr.penală.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează părțile, obiectul cauzei, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, stadiul procesual.
Avocat D. I. depune la dosarul cauzei un memoriu din partea condamnatului și precizează că acesta își menține contestația formulată.
Nefiind cereri, excepții ori alte chestiuni de formulat, instanța constată contestația în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Avocat D. I., având cuvântul, solicită admiterea contestației astfel cum a fost formulată, arătând că până la formularea contestației, termenul de amânarea de 1 an a fost redus la 6 luni, iar de atunci a mai executat 3 luni și o săptămână, mai având de executat 2 luni și 3 săptămâni.
Pe cale de consecință, în principal, solicită admiterea contestației, urmând a dispune liberarea condiționată a condamnatului, iar în subsidiar, reducerea termenului de amânare până la momentul executării efective. Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea contestației, apreciind că în mod corect prima instanță a respins cererea de liberare condiționată formulată de contestatorul condamnat, având în vedere că în timpul detenției a fost sancționat disciplinar de 3 ori și nu a dat dovezi suficiente de îndreptare a comportamentului, precum și împrejurarea că nu se află la primul conflict cu legea penală.
Condamnatul contestator B. I., în ultim cuvânt, lasă la aprecierea instanței.
Instanța rămâne în pronunțare.
TRIBUNALUL
Asupra contestației de față;
Examinând actele și lucrările dosarului instanța constată că prin sentința penală nr.2339/4.07.2014 a Judecătoriei Medgidia, pronunțată în dosarul nr. 5426 /256/2014., în temeiul art. 587 Cod Proc. Penală cu aplicarea art.6 C.pen și art.59 si următoarele din vechiul Cod penal:
A respins ca neîntemeiată cererea de liberare condiționată formulată de condamnatul B. I., fiul lui I. și C., născut la 05.08.1979, deținut în P. P. Albă, jud. Constanta și a stabilit termen de reînnoire a cererii după 04.01.2015.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
La data de 02.07.2014 a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, cererea de liberare condiționată a condamnatului B. I. deținut în P. P. Albă.
Cererea nu a fost motivată în fapt și în drept.
Analizând actele si lucrările din dosar, instanța constată:
Condamnatul se află în executarea unei pedepse privative de libertate de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de Lg. priv. prev. și comb. Trafic persoane( art. 12 alin. 1 din Lg. 678/2001, conform sentinței penale nr. 345/2011 a Tribunalului C., mandat de executare nr. 707/2011 emis de Tribunalul C..
Executarea pedepsei a început la data de 07.02.2011 și urmează să expire la data de 06.02.2016.
Condamnatul a fost folosit la muncă pe parcursul executării pedepsei, realizând ca urmare a muncii prestate 78 de zile.
Având în vedere cerințele liberării condiționate cuprinse în disp. art. 100 și urm. din N.C.penal, instanța apreciază rap. la disp. art. 6 din C.penal, că disp. art. 59 C.penal sunt mai favorabile condamnatului, și vor fi avute în vedere la analizarea prezentei cauze.
Se constată că cerințele prevăzute de lege nu sunt îndeplinite în mod cumulativ.
Din cuprinsul procesului-verbal din data de 02.07.2014 al Comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului P. Albă, cât și din caracterizarea depusă la dosar rezultă că deținutul B. I. este recidivist, are antecedente penale, se află la a doua analiză în comisia de liberare condiționată, iar pe perioada executării pedepsei nu a avut un comportament adecvat normelor carcerale, în sensul că a fost sancționat de 3 ori și nu a manifestat interes pentru activitățile educaționale, în prezent execută pedeapsa în regim deschis, iar Comisia din Penitenciar în unanimitate a propus amânarea cu 1 an a condamnatului, având în vedere antecedentele penale și că nu a dat dovezi de îndreptare a comportamentului.
S-a considerat că pedeapsa privativă de libertate aplicată acestuia nu și-a atins scopul înainte de expirarea ei, astfel că timpul efectiv executat s-a apreciat că nu este suficient reeducării sale și prevenirii comiterii de alte infracțiuni, de îndată ce acesta s-ar afla în libertate, având în vedere și concluziile comisiei de liberare din penitenciar.
Din analiza datelor existente la dosar, instanța a apreciat că în acest moment nu este oportună și prudentă acordarea acestui beneficiu deținutului, pentru restul de pedeapsă. Deținutul B. I. prin comportamentul acestuia pe perioada executării pedepsei, lasă să se înțeleagă că este suficient pentru a primi beneficiul liberării condiționate, împlinirea termenului stabilit de comisie/instanță anterior, acesta adoptând un comportament pasiv, în sensul că nu a dat dovezi de îndreptare a comportamentului.
Pentru aceste considerente instanța de fond a stabilit termen de reînnoire a cererii pentru a fi analizat, respectiv după 04.01.2015.
Având în vedere prevederile art. 59 C.penal liberarea condiționată se acordă atunci când se consideră că scopul pedepsei a fost atins înainte de durata prevăzută în hotărârea de condamnare, fapt ce se stabilește, în mod deosebit pe comportarea condamnatului în timpul executării pedepsei și pe baza antecedentelor penale.
Impotriva acestei sentinte a formulat contestatie condamnatul B. I., criticand-o sub aspectul nelegalitatii si netemeiniciei, in sensul ca, in mod corect a gresit a apreciat instanta de fond ca, nu se impune liberarea sa conditionata, in conditiile in care sunt indeplinite conditiile prevazute de lege pentru a se stabili astfel.
In mod corect a apreciat instanta de fond ca, nu se impune liberarea conditionata a condamnatului B. I., aflat in executarea unei pedepse de 5 ani inchisoare, aplicata prin sentinta penala nr. 345/2011 a Tribunalului Constanta, in conditiile in care acesta pe perioada executarii pedepsei a fost sanctionat disciplinar de 3 ori, a fost recompensat de 6 ori si a avut o participatie modesta la programe educationale, fara sa dea dovezi de indreptare a comportamentului .
Acesta a fost implicat in activitati lucrative un numar de 78 de zile, se afla in regim deschis, insa una dintre sanctiuni a fost aplicata pentru detinerea de telefon mobil, abatere considerata suficient de grava pentru a se dispune amanarea pe o durata de 6 luni, termen chiar mai redus decat cel stabilit de Comisia privind executarea pedepselor si a masurilor privative de libertate din cadrul Penitenciarului P. A..
Pentru aceste motive, apare ca fiind necesara amanarea analizarii situatiei juridice a condamnatului la o alta data, mai ales ca pedepsa ar urma sa expire la data de 6.02.2016, timp in care acesta ar putea depune eforturi din care sa reiasa preocuparea sa pentru reintegrarea sociala.
Contestatia formulata de condamnatul B. I., impotriva sentintei penale nr. 2339/4.07.2014 a Judecatoriei Medgidia, va fi respinsa, ca nefondata, cu consecinta obligarii acestuia la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
In baza art. 425/1 alin.7 pct.1 lit.b C.p.p. raportat la art. 587 C.p.p. respinge, ca nefondata, contestatia formulata de condamnatul B. I., impotriva sentintei penale nr. 2339/4.07.2014 a Judecatoriei Medgidia, pronuntata in dosarul nr. 5426 /256/2014.
In baza art. 275 alin.2 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate pentru solutionarea contestatiei in cuantum de 300 lei vor fi suportate de condamnatul B. I..
In baza art. 272 C.p.p. dispune avansarea din fondurile M.J. in favoarea Baroului Constanta a sumei de 100 lei, pentru doamna avocat D. I..
Definitivă.
Pronunțată în sedinta publica, astăzi, 7.10.2014.
P., GREFIER,
A. A. C. C.
Tehnored.jud.A.A./4 ex.
Red.jud.fond.F.S..
| ← Anulare/reducere amendă. Art.284 NCPP. Încheierea nr.... | Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 570/2014.... → |
|---|








