Anulare/reducere amendă. Art.284 NCPP. Încheierea nr. 522/2014. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Încheierea nr. 522/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 09-10-2014 în dosarul nr. 7072/118/2014
DOSAR NR._
TRIBUNALUL CONSTANTA
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL 4143
ÎNCHEIERE Nr.522
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 09.10.2014
Președinte: M. L. T.
GREFIER: F. N.
S-a luat in examinare cererea formulată de inculpatul Iașar A., care solicită anularea amenzii judiciare, formulată în temeiul art. 284 al.2 Cod de procedură penală.
La apelul nominal făcut în ședința din camera de consiliu, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită, fără citate părți.
Instanța rămâne în pronunțare.
INSTANȚA
La data de 17.09.2014, inculpatul Iașar A. a fost amendat cu suma de 500 lei în baza art. 283 alin.4 lit.i Cod procedură penală, întrucât a manifestat din nou o atitudine necuviincioasă în timpul ședinței de judecată, deranjând prin tonul ridicat al vocii și prin utilizarea telefonului mobil.
Inculpatul a formulat o cerere de scutire amendă sau de reducere acesteia, motivându-și comportamentul prin starea psihică pe care a avut-o ,stress-ul resimțit de situația juridică în care se află, starea materială precară.
Examinând cererea, instanța luând în considerare pe de-o parte interesul înfăptuirii actului de justiție în condiții de natură a asigura respectarea solemnității justiției, buna administrare a cauzei, exercitării drepturilor procesuale de toate părțile din proces, iar pe de altă parte starea de surescitare nervoasă în care teoretic se poate afla o persoană acuzată de săvârșirea unei infracțiuni, apreciază că interesul general trebuie protejat cu prioritate astfel încât inculpatul trebuie să suporte consecințele juridice ale purtării sale ireverențioase, diminuate față de circumstanțele personale existente și luând în considerare că este prima oară când i se sancționează acest comportament, alte acte de același gen urmând a fi evaluate mult mai sever.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
În baza art. 284 Cod proc.pen.:
Reduce la 200 lei, amenda judiciară aplicată a inculpatului Iașar A. prin încheierea de ședință din 17.09.2014 în dosar penal_ .
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 9.10.2014.
PREȘEDINTE, Grefier,
M. L. T. F. N.
Red.jud.M.L.T.-09.10.2014/ 2.ex
| ← Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor... | Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 638/2014.... → |
|---|








